Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2205/2023 AI generated

Applicability of civil transfer criteria and Constitutional Court invalidation of statutory provisions to magistrate transfers to military courts

Case Number Decizia nr. 2205/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's dismissal of the action and leaving in force the Superior Council of Magistrature's 2019 decision rejecting the judge's transfer request. The case involved an administrative dispute where a civil court judge challenged the denial of his transfer from a local civil court to a military appellate court, arguing that the CSM improperly applied inapplicable transfer criteria, relied on unconstitutional statutory provisions, and failed to account for constitutional court rulings. The court held that the CSM correctly applied the specific legal framework for transfers to military jurisdictions, including the Joint Regulation of the CSM and the Ministry of National Defense, noting that statutory provisions regarding civil transfers declared unconstitutional by the Constitutional Court did not apply to this specific context; the court affirmed that standard tie-breaking criteria such as seniority, professional rank, and institutional stability were legally incident and validly prioritized over other candidates, and that the absence of a definitive constitutional ruling on the specific applicable article precluded the use of alternative interpretations.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 60 din Legea nr. 303/2004; Applicability of civil transfer criteria and Constitutional Court invalidation of statutory provisions to magistrate transfers to military courts: Împotriva sentinţei civile nr. 54/CA din 23 martie 2022 a Curţii de apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, cu casarea sentinţei civile recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction seniority magistrate civil dispute framework decision judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituţională pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
47/1992 a sesizat Curtea Constituţională pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art.
art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
454/24.06.2020 prin intermediul căreia s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor Ia instanţele civile, precum şi art.
art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor Ia instanţele civile, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale.
art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
A precizat recurentul – reclamant că nu poate fi validat raţionamentul intimatului şi al instanţei de fond care au apreciat, în considerarea faptului că toţi cei şase petenţi îndeplineau condiţiile de transfer prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată şi ale art.
art. 60 din Legea nr. 303/2004
art. 60 din Legea nr. 303/2004.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că şi aceasta este nefondată, pentru considerente ce vor fi expuse în paragrafele următoare.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel

Constanţa sub nr. x/2019, în urma regulatorului de competenţă pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 17 ianuarie 2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care i s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Constanţa la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe transferul judecătorului de la Judecătoria Constanţa la Curtea de Apel Militară Bucureşti.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 155/CA din 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituţională pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. 1, art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţia României, invocată de reclamantul A.; a respins cererea formulată de reclamant privind suspendarea judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată; a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

În cadrul primului ciclu procesual, această soluţie a fost recurată de către reclamant iar Înalta Curte, învestită cu soluţionarea cererii de recurs, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 155/CA din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecate, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 54/CA din 23 martie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 54/CA din 23 martie 2022 a Curţii de apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, cu casarea sentinţei civile recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii.

În esenţă, în motivare, a arătat că, judecătorul fondului nu a dat eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 prin intermediul căreia s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor Ia instanţele civile, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale.

A precizat recurentul – reclamant că nu poate fi validat raţionamentul intimatului şi al instanţei de fond care au apreciat, în considerarea faptului că toţi cei şase petenţi îndeplineau condiţiile de transfer prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată şi ale art. 6 din Regulamentul comun, că se aplică criteriile de diferenţiere prevăzute de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. (în acest sens, filele nr. x - 23 din hotărârea recurată).

A mai susţinut că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii pentru că, pe de o parte, s-a reţinut că în cazul recurentului nu sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor între instanţe civile, înlăturându-se şi aplicarea Deciziei CCR nr. 445/2020, iar pe de altă parte, se analizează criticile de oportunitate în materia transferului prin prisma aceloraşi dispoziţii legale, dar fără a face niciun fel de referire la Decizia CCR nr. 454/2020.

Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că intimatul a analizat cererea de transfer formulată prin prisma criteriilor ce decurg din vechimea în funcţie, grad şi instanţă, criterii legale care nu se aplică cererilor de transfer formulate de judecătorii civili în funcţia de judecător militar.

În ceea ce priveşte criteriile de vechime efectivă în funcţia de judecător, vechimea la instanţă şi în gradul aferent instanţei, sunt prevăzute atât de Hotărârea CSM nr. 193/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor civili, dispoziţii legale care au fost declarate neconstituţionale ulterior adoptării Hotărârii nr. 36/2019 a Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte criteriile de vechime în funcţie, grad şi instanţă, numărul posturilor vacante şi volumul de muncă, astfel cum acestea erau prevăzute în art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, a susţinut recurentul că acestea nu mai pot fi avute în vedere ulterior pronunţării Deciziei CCR nr. 454/2020.

În ceea ce priveşte criteriile de transfer prevăzute de Regulamentul comun de transfer al magistraţilor civili în funcţia de magistrat militar şi care privesc vechimea în funcţie, grad şi instanţă, acestea se aplică în cazul cererilor prevăzute de art. 1 alin. (6) din Regulamentul comun.

Intimatul în mod nelegal a reţinut prin Hotărârea nr. 36/2019 criterii ce nu sunt aplicabile cererilor de transfer a judecătorilor civili în funcţia de judecător militar, aceste criterii aplicându-se în alte situaţii, astfel cum acestea sunt menţionate de art. 1 alin. (6) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar.

Nici criteriile ce decurg din deţinerea unei funcţii de conducere sau numărul locurilor vacante nu sunt criterii prevăzute de Regulamentul privind transferul magistraţilor de la instanţe civile la instanţe militare, intimatul realizând examenul de oportunitate prin raportare la criterii neprevăzute de lege, respectiv astfel cum acestea sunt menţionate de Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 176/2014 şi Ordinul MAPN nr. 47/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 313 de la data de 29.04.2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Un al patrulea motiv de recurs este reprezentat de considerentele de oportunitate avute în vedere de intimat cu privire la cererea de transfer.

Contrar celor reţinute prin Hotărârea nr. 36 din 17 ianuarie 2019 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM şi prin sentinţa nr. 54/CA/2022 a Curţii de Apel Constanţa, prin transferul recurentului nu se aduce atingere bunei funcţionări a instanţei şi nici nu se realiză destabilizarea conducerii administrative a Judecătoriei Constanţa.

Transferul recurentului nu este de natură să perturbe normala funcţionare a instanţei şi nici să destabilizeze conducerea administrativă a acesteia, aşa cum a reţinut intimatul pentru respingerea solicitării formulate.

O altă critică a hotărârii recurate are în vedere faptul că intimatul nu a analizat criteriul volumului de activitate al instanţelor implicate în procedura de transfer, fiind dezvoltate ample consideraţii cu privire la gradul de încărcătură al instanţei, la numărul de posturi vacante, etc.

Totodată, recurentul – reclamant a susţinut că nici prin Hotărârea nr. 36/17.01.2019 şi nici prin întâmpinare nu s-a aratat niciun motiv obiectiv, pentru care a fost preferat criteriul privind vechimea în funcţia de magistrat faţă de criteriul vechimii în specializare - materie penală, cu atât mai mult cu cât, în cadrul Curţii Militare de Apel se judecă doar cauze de natură penală. De asemenea, se constată că acelaşi criteriu al vechimii în funcţie, grad şi instanţa a fost aplicat în mod diferit între candidaţi, respectiv unul dintre candidaţi având o vechime mai mare decât ceilalţi doi candidaţi admişi, respectiv faţă de domnul judecător B. şi domnul judecător C., însă cu toate acestea intimatul a considerat că este mai importantă vechimea în specializarea candidaţilor în detrimentul criteriului vechimii în funcţie, grad şi instanţă.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, cu casarea sentinţei civile recurate, şi admiterea acţiunii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – reclamant Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – pârât, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., acesta a solicitat anularea HCSM nr. 36/17.01.2019 prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la o instanţă civilă, respectiv de la Judecătoria Constanţa, la o instanţă militară, în speţă la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Prima instanţă a respins cererea formulată de reclamant împotriva HCSM nr. 36./2019, cu motivarea că dispoziţiile declarate neconstituţionale de la art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente cauzei iar volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora reprezintă doar unul din criteriile prevăzute de Regulamentul privind transferul, precum şi că nu există o ordine de prioritate în aplicarea criteriilor, oportunitatea acordării transferului putând fi analizată prin luarea în considerare a tuturor criteriilor, în ansamblul lor.

Nemulţumit de soluţia pronunţată, reclamantul a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6, constată Înalta Curte că acest motiv de recurs a fost invocat din perspectiva faptului că sentinţa civilă recurată cuprinde motive contradictorii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Astfel, prima instanţă a argumentat că, în considerarea faptului că pentru cele două locuri vacante pentru care s-a solicitat transferul au fost formulate 6 cereri, acestea fiind analizate prin raportare la îndeplinirea condiţiilor din ordinul MApN nr. M124/2017, la vechimile în funcţie, în grad şi la instanţă, precum şi la specializarea judecătorilor solicitanţi, cererea reclamantului fiind corect respinsă. Ca atare, pentru petentul A. s-a reţinut că avizele emise de Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa au fost nefavorabile iar cel al Judecătoriei Constanţa a fost favorabil, şi dată fiind situaţia particulară a reclamantului, care era preşedintele instanţei de la care se solicita transferul, coroborat cu criteriile prevăzute de lege cu privire la transfer, s-a apreciat că alte două cereri de transfer îndeplinesc mai repede condiţiile de transfer.

Prin urmare, nu se relevă motivele contradictorii furnizate de instanţa fondului şi subsumate raţionamentului juridic exprimat în fundamentarea soluţiei câtă vreme întreaga expunere a judecătorului fondului din considerente conduce la ideea de respingere a acţiunii cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile atacate.

Aşadar, raţionamentul logico-juridic expus de prima instanţă poate fi supus cenzurii pe calea prezentului demers procesual.

În continuare, examinând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că şi aceasta este nefondată, pentru considerente ce vor fi expuse în paragrafele următoare.

Incidente în speţă sunt dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

Art. 32 - (1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister.

(2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit Regulamentului comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Ordinul MAI M47/2014 şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 176/2014, publicat în Monitorul Oficial Nr. 313 din 29 aprilie 2014:

Art. 1 - (1) Poate fi numit în funcţia de judecător militar, respectiv de procuror militar, judecătorul sau procurorul care are cel puţin grad profesional de tribunal.

(2) Numirea nu poate fi aprobată decât la o instanţă sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze.

(3) Poate fi numit în funcţia de judecător militar sau procuror militar judecătorul sau procurorul care are numai cetăţenia română.

(4) În scopul informării judecătorilor şi procurorilor care intenţionează să formuleze cereri de numire, semestrial se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii lista posturilor vacante de execuţie de la toate instanţele şi parchetele militare, precum şi a posturilor care urmează a se vacanta. Posturile vacante de conducere nu se ocupă prin numire, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Prin posturi ce urmează a se vacanta se înţelege acele posturi cu privire la care s-a decis, anterior publicării listei sau cel târziu la data publicării acesteia, promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promovarea la instanţele şi parchetele superioare, transferul, numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător ori eliberarea din funcţie.

(6) Cererile de numire a judecătorilor în funcţia de procuror militar sau a procurorilor în funcţia de judecător militar, precum şi cererea de numire a judecătorilor militari în funcţia de procuror militar sau a procurorilor militari în funcţia de judecător militar se analizează semestrial, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(7) Cererile de numire în funcţiile prevăzute la alin. (6) se formulează în scris şi se depun la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la afişarea listei prevăzute la alin. (4), însoţite de următoarele documente, în două exemplare:

a) acte privind identitatea solicitantului, în copie: certificat de naştere, carte de identitate, certificat de căsătorie, certificat naştere copii şi alte acte care reflectă starea civilă, cetăţenia şi domiciliul;

b) documente care atestă studiile absolvite, în copie;

c) curriculum vitae;

d) declaraţie pe propria răspundere referitoare la incompatibilităţi cu calitatea de ofiţer în activitate;

e) ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale;

f) orice alte acte pe care le consideră relevante.

(8) Dacă există locuri vacante, Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul care solicită numirea în funcţia de judecător, respectiv de procuror militar şi întocmeşte, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situaţia posturilor vacante şi a celor ocupate la instanţa sau la parchetul la care funcţionează judecătorul ori procurorul în cauză şi la instanţa sau parchetul la care se solicită numirea.

(9) Referatul întocmit potrivit prevederilor alin. (8) cuprinde date privind procedurile aflate în curs de derulare pentru numirea sau promovarea în funcţiile de judecător ori de procuror militar, precum şi numărul cererilor de transfer formulate pentru instanţa sau parchetul militar la care se propune ocuparea funcţiei în condiţiile prezentului articol. De asemenea, în cuprinsul referatului sunt inserate precizări vizând dificultăţile de ocupare a posturilor vacante la instanţa sau parchetul militar la care se solicită transferul şi durata vacanţelor posturilor la instanţa ori parchetul în cauză.

(10) Dacă nu există locuri vacante, Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii întocmeşte un referat în acest sens.

Art. 2 - În cazul în care există locuri vacante, în termen de 15 zile de la întocmirea referatului prevăzut la art. 1 alin. (8), Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii solicită Ministerului Apărării Naţionale prin Direcţia instanţelor militare din cadrul acestui minister, respectiv prin secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avizul conform privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate.

Art. 3 - (1) Ministerul Apărării Naţionale eliberează avizul conform, în termen de 60 de zile, după ce se efectuează următoarele activităţi în structurile militare specializate:

a) examinarea medicală, pentru stabilirea aptitudinii de îndeplinire a serviciului militar, consemnată în fişa controlului medical;

b) testarea în vederea promovării baremelor de pregătire fizică;

c) evaluarea psihologică.

(2) Rezultatele verificărilor desfăşurate prevăzute la alin. (1) se transmit la Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, respectiv secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 4 - (1) Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, respectiv secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întocmesc un raport prin care propun ministrului apărării naţionale, după caz, acordarea avizului favorabil sau negativ privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate, cu respectarea termenului prevăzut la art. 3 alin. (1).

(2) Avizul, însoţit de raportul prevăzut la alin. (1), se comunică atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi solicitantului.

Art. 6 - (1) Poate fi transferat în funcţia de judecător militar, respectiv de procuror militar, judecătorul sau procurorul care are cel puţin grad profesional de tribunal.

(2) Transferul nu poate fi aprobat decât la o instanţă sau un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze.

(3) Dispoziţiile art. 1 alin. (3) - (10) şi ale art. 2 - 4 se aplică în mod corespunzător.

(4) Judecătorul sau procurorul poate participa la şedinţa secţiei corespunzătoare, în vederea susţinerii cererii.

(5) secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii

Din coroborarea acestor texte de lege şi prin raportare la HCSM nr. 36 de la data de 17.01.2019, atacată în prezenta cauză, rezultă, aşa cum în mod corect a identificat şi judecătorul fondului, că cererea de transfer a recurentului – reclamant a fost întemeiată pe disp. art. 32 din Legea nr. 303/2004.

În acest context, apare ca lipsită de fundament alegaţia din cererea de recurs în sensul că prima instanţă nu a dat deficienţă celor statuate de CCR prin decizia nr. 454/2020 în care s-a declarat neconstituţionalitatea prevederilor art. 60 alin. (1) câtă vreme acest text de lege nu a fost temeiul cererii de transfer al reclamantului. Mai mult decât atât, instanţa nu poate crea pe cale de interpretare o normă juridică nouă, chiar dacă există similitudine între prev. art. 32 şi prev. art. 60 din Legea nr. 303/2004.

O cerere de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 32 a fost încuviinţată în dosarul de faţă, fiind înregistrată pe rolul CCR sub nr. x/2021, dosar care se află şi în prezent în faza de raport la instanţa constituţională, etapă preliminară în care nu s-a luat o decizie cu privire la constituţionalitatea respectivelor prevederi. Pe cale de consecinţă, acestea sunt norme de drept în vigoare ce de aplică situaţiilor de fapt care intră sub incidenţa lor şi nu pot fi înlăturate de instanţa de judecată pe cale de interpretare.

Mai departe, susţinerile recurentului – reclamant potrivit cărora criteriile de departajare ce derivă din condiţia de vechime în funcţie, grad şi instanţă la transferul de la instanţa civilă la o instanţă militară nu ar trebui aplicate deoarece acestea vizează doar transferul în cadrul instanţelor civile, nu au temei.

Evident, existând mai multe cereri de transfer ale unor persoane care, deopotrivă, primiseră aviz favorabil pentru transfer, trebuia să se apeleze la criteriile legale de departajare a acestor solicitanţi, criterii care sunt incidente în speţă, chiar dacă în discuţie este vorba de transferul de la o instanţă civilă la una militară.

Prin urmare, având în vedere că doi dintre solicitanţi bifau condiţiile de transfer legale în mai mare măsură decât recurentul – reclamant cererile acestora de transfer au fost încuviinţate iar a recurentului a fost respinsă în considerarea vechimii în funcţie, a gradului şi a vechimii la instanţă, existând pericolul perturbării activităţii la nivelul instanţei de la care se solicita transferul fiind reţinut pentru reclamant cu caracter suplimentar faptul că era preşedintele instanţei.

În ceea ce priveşte amplele consideraţiuni statistice relevate în contextul analizării oportunităţii cererii de transfer a recurentului - reclamant, reţine şi Înalta Curte, alături de judecătorul fondului faptul că însuşi recurentul a afirmat în cererea de recurs, că raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar şi a stabilităţii acestuia nu trebuie doar apreciate în abstract la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, printr-o analiză obiectivă întemeiată pe criterii prevăzute de lege. Or, a reduce analiza oportunităţii cererii de transfer la date statistice, aşa cum a reiterat acesta cererea în cadrul căii de atac, înseamnă chiar contrariul celor afirmate.

Totodată, aspecte de ordin subiectiv de natura celor dezvoltate în cererea de recurs, cum ar fi desfăşurarea activităţii la o instanţă cu cazuistică variată, dorinţa de dezvoltare a carierei profesionale prin accedere la o instanţă militară, pot fi analizate de CSM la momentul examinării unei cereri de transfer, însă nu sunt de natură a conduce prin ele însele la aprobarea cererii de transfer.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 54/CA din 23 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2023.