Standing of Ministry of Finance to represent the Government in pension litigation under administrative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, in contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, să se constate nerespectarea legii privind majorarea punctului de pensie, cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 4246 de la data 9 iunie 2021 Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII –a de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea prezentei cauze către Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 275 de la data de 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Guvernului României, invocată de Ministerului Finanţelor Publice şi a anulat acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate de reprezentant. Totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

3. Cererea de recurs

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate având în vedere că este nelegală şi netemeinică.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Prima instanţă a dat textelor legale aplicabile un alt înţeles decât acela pe care legiuitorul l-a avut în vedere, emiţând o hotărâre nelegală.

Astfel, prima instanţă a apreciat că pretenţia formulată de reclamant este neîntemeiată prin raportare la calificarea greşită a cererii de chemare în judecată în sensul că obiectul dosarului nu era pretenţii ci era obligaţia de a face.

A susţinut că soluţia de respingere pe cale de excepţie a cererii de chemare în judecată este greşită în contextul în care era justificată calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor în cauză în contextul în care reclamantul a solicitat obligarea Guvernului României la plata unor sume de bani.

Ulterior, aceeaşi parte formulează concluzii cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată, invocând în susţinerea acestui punct de vedere decizia Curţii Constituţionale pronunţată cu privire la constituţionalitatea art. 1 pct. 8 şi pct. 9 din Legea nr. 135/2020 precum sentinţa civilă nr. 3570/18.05.2021 a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2021.

În cadrul căii de atac, a reluat recurentul – reclamant o serie de aspecte menţionate în cererea de chemare în judecată precum şi a expus o serie de consideraţii de ordin teoretic referitoare la forţa juridică a actelor normative.

Totodată, a invocat şi definiţia speranţei legitime care reprezintă "bun" ce beneficiază de protecţia dreptului la proprietate în accepţiunea CEDO şi conform Protocolului Adiţional nr. 1 la CEDO.

A mai precizat că legea pensiilor este o lege organică şi nu poate fi modificată printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară ci este necesar ca Parlamentul să emită un act cu aceeaşi forţă juridică pentru a fi valabilă modificarea.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, cu modificarea soluţiei primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – intervenient Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal ca fiind nemotivat, iar în subsidiar, ca fiind nefundat.

În esenţă, în motivare a arătat că în cadrul jurisdicţiei asigurărilor sociale, instanţa de judecată nu cenzurează reglementările aplicabile şi nici actele administrative ale organismelor cu atribuţii în procesul de legiferare, verificând doar respectarea şi aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale de către instituţia care are competenţe în stabilirea şi plata pensiei, în speţă, casa judeţeană de pensii.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

6.1. Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deşi este invocat acest motiv de recurs, el nu este însoţit de argumentele prin care să se demonstreze ipoteza legală în cauza pendinte.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte menţiuni prevăzute cu caracter imperativ, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat ipoteza legală, respectiv când prin hotărârea dată a fost încălcată competenţa de ordine publică a unei alte instanţe, invocată în condiţiile legii.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, criticile din recurs nu se pot limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cerinţa legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale şi indicarea pretinselor greşeli de judecată săvârşite de instanţă, cerinţă nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui motiv de recurs, ceea ce conferă susţinerilor părţii doar o aparenţă de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate din perspectiva acestui motiv de casare.

Prin urmare, sancţiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) şi c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va anula recursul din perspectiva motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ulterior, cu privire la cererea a recurs întemeiată de parte pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că toate criticile dezvoltate de recurent se subsumează motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

În considerarea celor anterior amintite, pornind la analiza motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciată că acesta este nefondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Se reţine că aceste dispoziţii sunt incidente "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat faptul că, în temeiul art. 248 C. proc. civ., prima instanţă de judecată s-a pronunţat, cu prioritate, cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministrului Finanţelor pentru Guvernul României, apreciind că în mod corect această parte justifica o calitate în proces.

Reţine Înalta Curte că reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor, la respectarea prevederilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind majorarea punctului de pensie.

Prima instanţă, în mod legal, a procedat la verificarea calităţii de reprezentat a Ministerului Finanţelor, pornind de la interpretarea disp. art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, "Ministerul Finanţelor se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor Publice" şi având în vedere disp. art. 139 lit. l) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte, urmare aplicării dispoziţiilor prezentei legi.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului, "Secretariatul General al Guvernului se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea primului ministru, având rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice şi de strategie aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului şi a primului ministru, precum şi reprezentarea Guvernului şi a primului ministru în faţa instanţelor judecătoreşti", iar conform art. 2 lit. f) "Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte următoarele funcţii: de reprezentare, prin care se asigură reprezentare pe plan intern şi extern a statului sau a Guvernului, în condiţiile legii, în domeniul său de activitate, respectiv asigură reprezentarea Guvernului şi a primului ministru în faţa instanţelor judecătoreşti".

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, dată fiind necesitatea de a se realiza o judecată între părţile procesuale corect reprezentate.

Instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.

Dispoziţiile art. 80 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant şi enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convenţională sau judiciară.

Art. 83 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că în faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar, alin. (2) stabilind că " în cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea, inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricerei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept".

Totodată, conform art. 85 C. proc. civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, " În cazurile prevăzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea limitelor şi a duratei reprezentării.".

Raportat la toate aceste dispoziţii, instanţa de control judiciar, având în vedere şi temeiurile de drept reţinute de prima instanţă, constată că interpretarea acesteia este corectă în sensul că Guvernul României nu este reprezentat de Ministerul Finanţelor în cadrul unui proces ci acesta poate sta singur în judecată.

În acest context, având a judeca cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", judecătorul fondului a procedat, în mod corect, la soluţionarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, constatând că ministerul Finanţelor nu este reprezentant al Guvernului României.

În raport de aceste considerente, apare ca neîntemeiată critica din recurs privind nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei primei instanţe.

În continuare recurentul a susţinut că prima instanţă a calificat greşit obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind pretenţii în loc de obligaţie de a face, însă o asemenea critică este nefudamentatată, prima instanţă învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată a reţinut la dosarului de fond că prin acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la a respecta prevederile art. 86 alin. (2) lit. b). din Legea nr. 127/2019, respectiv a reţinut că obiectul dosarului este obligaţia de a face din partea Guvernului României.

În continuare, în cadrul căii de atac, recurentul a dezvoltat o serie de considerente legate de admisibilitatea cererii de chemare în judecată însă aceste critici nu vor putea face obiect al analizei instanţei de control judiciar, omissio medio, în condiţiile în care ele nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond, cererea de chemare în judecată nefiind respinsă ca inadmisibilă.

În considerarea disp. art. 248 alin. (2) C. proc. civ., prima instanţă a analizat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Guvernul României, respectiv a respins cererea în temeiul unei excepţii procesuale legate ca calitatea părţii în cadrul procesului fără a analiza admisibilitatea cererii de chemare în judecată ci dosar verificând calitatea participaţilor la proces, respectiv calitatea reclamantului precum şi calitatea pârâţilor de a sta în proces.

Având în vedere considerentele anterior amintite, rezultă că toate criticile expuse de recurentul –reclamant sunt nefondate şi nu pot fi în măsură să conducă la reformarea sentinţei civile atacate din perspectiva dorită de partea declarantă a căii de atac.

6.2. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, cu prioritate, va anula cererea de recurs întemeiată pe pct. 3 al art. 488 C. proc. civ. şi va respinge, ca nefondat, recursul întemeiat pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Constată nul motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 formulat de declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 275/2021 din 17 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, în rest, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 275/2021 din 17 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2023.