Appeals dismissed; Ministry and Insurance House must reimburse SMA drug ZOLGENSMA at 100% pending final administrative ruling.

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.01.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A., prin reprezentanţi legali B. şi C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL SĂNĂTĂŢII şi CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE obligarea acestora la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 134 de la data de 30 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâţi, ca neîntemeiate.

Totodată, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A., prin reprezentanţi legali B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL SĂNĂTĂŢII şi CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, fiind obligaţi pârâţii să asigure reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs recurentul – pârât Ministerul Sănătăţii în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, cu casarea sentinţei civile atacate şi respingerea pe fond a cererii de ordonanţă preşedinţială.

A susţinut recurentul – pârât, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că acesta ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că există mai multe autorităţi implicate in procesul de elaborare a listei de medicamente de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, respectiv decontarea unui medicament, nu există identitate între pârâtul Ministerul Sănătăţii şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. În concluzie, a atrage calitatea procesual pasivă a Ministerului Sănătăţii în cererea de ordonanţă preşedinţială având obiect decontarea unui medicament, întemeiată pe prevederile legale care obligă MS şi CNAS la elaborarea Listei de medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, este în opinia sa eronată.

Totodată, a susţinut că în acţiunea de contencios administrativ, capacitatea procesuală pasivă aparţine, în primul rând, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii, autorităţii publice care a admis actul atacat, conform art. (l) alin(l) şi art. (13) alin. (1) din Legea 554/2004.

Calitatea de pârât (calitatea procesuală pasivă) o are în ipoteza legii amintite autoritatea publică ce nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat soluţionarea acesteia.

Ipotezele reglementate de lege se referă la fapte personale ale autorităţii/instituţiei publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competenţă, iar nu la a garanta înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri reprezintă a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen iar lit. i) a aceleiaşi dispoziţii legale arată că refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se referă la exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Prin acţiunea în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative reclamantul poate solicita, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâţilor la repararea pagubelor materiale şi morale ce i-au fost cauzate prin refuzul emiterii acrului administrativ. Potrivit art. 19 din aceeaşi lege, cererea de despăgubiri poate fi formulată şi pe cale separată, în termen de 6 luni de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Această cerere este însă, aşa cum arată dispoziţiile legale anterior citate, una subsidiară celei prin care se solicită anularea unui act administrativ sau obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative.

Ca urmare şi în situaţia acţiunii în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative, calitatea procesuala pasivă se raportează la capacitatea de drept public(capacitatea administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operaţiune administrativă.

În speţa dedusă judecăţii, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială constă în solicitarea reclamantului ca pârâţii să îi asigure, pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală a medicamentul ZOLGENSMA.

A mai precizat recurentul – pârât că obiectul prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială excede obiectului acţiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluţionării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum şi în refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Astfel, raportat la speţa dedusă judecăţii, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naţionale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.

Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorităţii pârâte să îndeplinească un anumit act/să efectueze o operaţiune administrativă din sfera sa de competenţă iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat.

Astfel, relativ la capacitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte, aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acţiunii privit corelat cu capacitatea administrativă a acesteia, respectiv atribuţiile legale ale fiecărei recurente pârâte în materie.

Aceeaşi parte precizează că ministerul nu are temei legal de decontare a unor medicamente ce nu fac parte din programele naţionale de sănătate publică. Astfel, Ministerul Sănătăţii finanţează programele naţionale de sănătate publică, iar CNAS finanţează programele naţionale curative, cum este şi programul de faţă.

In concluzie, Ministerul Sănătăţii nu are temei legal să finanţeze programele naţionale de sănătate curative din care face parte şi programul naţional de boli neurologice, care este un program naţional curativ implementat şi finanţat de CNAS potrivit H.G. nr. 423/2022.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a sentinţei civile nr. 134/2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Recurenta – pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat cerere de recurs prin care a criticat, din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea instanţei de fond cu privire la admiterea ordonanţei preşedinţiale având în vedere că în prezenta cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ.

În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, ignorând cadrul normativ invocat de către CNAS în cuprinsul întâmpinării.

A invocat şi în memoriul de recurs disp. art. 221 alin. (1), art. 230 alin. (1), art. 241 alin. (1) şi art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările si completările ulterioare

Totodată, partea a susţinut că, începând cu data de 01.02.2023, medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA), solicitat de intimata - reclamantă, se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, fiind inclus în lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada unui refuz din partea CNAS de a asigura tratamentul cu ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA) pe baza de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% pentru medicaţia terapeutică "ATROFIE MUSCULARĂ SPINALĂ", neputându-se astfel reţine, nici măcar la nivel de aparenţă, un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte din prezenta cauză de a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pentru afecţiunea de care suferă intimata-reclamantă, medicamentul poate fi decontat din FNUASS începând cu data de 01.02.2023.

Administrarea medicamentului se face în doză unică, iar pentru aceasta este necesară îndeplinirea anumitor condiţii, a căror realizare nu a fost dovedită de intimata din cauză.

A mai precizat faptul că, în prezent, pentru indicaţia terapeutică de ATROFIE MUSCULARĂ SPINALĂ, există alternative terapeutice de tratament cu Nusinersenum şi Risdiplamum, care sunt decontate din FNUASS, iar reclamanta este înscrisă într-un asemenea program de tratament.

Pe cale de consecinţa, prin raportare la argumentele de mai sus, în prezenta cauză NU sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ. privind ordonanţa preşedinţială.

Totodată, potrivit legii fundamentale, organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în condiţiile legii, în cauza de faţă prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, precum şi prin acte normative subsecvente şi acte administrative cu caracter normativ în domeniul sănătăţii,

Astfel, în virtutea Constituţiei, în domeniul sănătăţii prin intermediul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, legiuitorul a stabilit drepturi egale pentru toţi asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din ţara noastră.

A mai solicitat recurenta–pârâtă să se constate că medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA). pentru indicaţia terapeutică de "ATROFIE MUSCULARĂ SPINALA" poate fi prescris reclamantei de către medicul curant, având în vedere că acesta se află în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu casarea sentinţei civile nr. 134/30.01.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, cu respingerea ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A., deşi legal citată cu copie a motivelor de recurs, nu a depus întâmpinare în dosar dar a depus note scrise prin care a solicitat respingerea cererilor de recurs.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune a fi precizat faptul că, în partea introductivă a prezentei decizii civile, a fost respinsă de instanţă excepţia nulităţii cererii de recurs a Ministerului Sănătăţii cu menţiunea că motivarea căii de atac declarată de această parte procesuală a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale de la art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, pe fondul cererilor de recurs, Înalta Curte va respinge critica de nelegalitate a sentinţei civile atacate expusă de Ministerul Sănătăţii sub aspectul calităţii sale procesuale pasive.

Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-şi criticile, pe de-o parte, pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competenţa intimatei-pârâte CNAS, iar pe de altă parte, pe faptul că ministerul are atribuţii doar în procedura de includere în listă a medicamentelor, iar nu şi în privinţa decontării către asiguraţi a tratamentelor medicale.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR şi se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din acelaşi act normativ prevede că Ministerul Sănătăţii are atribuţia elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competenţe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătăţii stabilesc atribuţiile principale şi obiectivele urmărite în activitatea autorităţii ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz."

Având în vedere aceste atribuţii, precum şi obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâţilor la protejarea dreptului său la viaţă, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului solicitat, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populaţiei, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistenţă medicală şi tratament, adaptate nevoilor pacienţilor.

Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, referitoare la atribuţia gestionării FNUASS, nu au relevanţă în stabilirea calităţii sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuţii în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecţiunii de care suferă reclamanta, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea şi controlului activităţilor referitoare la sănătatea publică.

Înalta Curte mai reţine că, deşi obiectul ordonanţei preşedinţiale nu îl reprezintă obligarea pârâţilor la includerea în lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motiv că reclamanta este în prezent înscrisă în cadrul unui program medical care beneficiază de decont integral fără contribuţie personală.

Prin urmare, cum ambii pârâţi şi fiecare în parte au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de includere pe lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse în cadrul recursului ministerului fiind, din această perspectivă, nefondate.

Referitor la criticile din cererea de recurs dezvoltate de recurenta – pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în ceea ce priveşte lipsa de interes şi neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în paragrafele următoare.

În prealabil, în ceea ce priveşte critica Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu referire la excepţia lipsei de interes a intimatei - reclamante în formularea cererii, urmează a avea în vedere Înalta Curte că, în realitate, recurenta – pârâtă tinde la obţinerea unei soluţii de admitere a cererii de recurs cu casarea sentinţei civile atacate şi respingerea cererii de ordonanţă, prin raportare la faptul că medicamentul ZOLGENSMA este decontat din bugetul FNUASS începând cu data de 01.02.2023.

Însă, instanţa de control judiciar nu poate achiesa raţionamentului expus de partea recurentă – pârâtă câtă vreme procedura ordonanţei preşedinţiale este o procedură care se derulează în regim de urgenţă şi are un caracter vremelnic, în scopul obţinerii în mod imediat a unui medicament, în procent de decontare 100%, fără contribuţie personală, de către partea solicitantă, sens în care nu se poate aprecia că, la momentul de faţă, intimata care suferă în continuare de afecţiunea reclamată nu ar mai avea interes în cauza de faţă doar pentru că medicamentul respectiv este decontat începând cu data de 01.02.2023 din contul FNUASS.

În procedura ordonanţei preşedinţiale, pe lângă solicitarea de introducerea medicamentelor în lista de medicamente compensate în procent de 100%, partea interesată poate solicita chiar încuviinţarea administrării unui medicament recomandat de medicul curant pentru afecţiunea de care suferă în afara protocoalelor medicale autorizate, dacă medicul apreciază efectul curativ al respectivului medicament pentru pacientul în cauză iar ceea ce se urmăreşte din partea recurenţilor este asigurarea compensării integrale, fără contribuţie personală.

În concluzie, nu se poate aprecia că în speţa de faţă intimata nu ar mai avea un interes în soluţionarea cauzei câtă vreme nu a beneficiat de tratament cu medicamentul Zolgensma ci de un program alternativ cu alte medicamente deja decontate din FNUASS aşa cum a susţinut şi reprezentatul CNAS, prezent la termenul de judecată.

În continuare, recurenta - pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a criticat sentinţa recurată, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la aparenţa de drept şi neprejudecarea fondului.

Referitor la cerinţa aparenţei de drept, recurenta a invocat inexistenţa unui cadru legal corespunzător pretenţiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA) pentru afecţiunea de care suferă.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente speţei.

În speţă, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparenţa de drept, depunând acte medicale din care rezultă că suferă de "ATROFIE MUSCULARĂ SPINALA", pentru a cărei tratare medicul curant a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu, apreciind că este un tratament disponibil şi dovedit eficace pentru acest caz.

Pentru admiterea prezentei ordonanţe preşedinţiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâţilor.

Este real faptul că indicaţiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii către Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipseşte intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al acesteia.

Înalta Curte reţine că în sarcina statului revine o obligaţie de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele şi omisiunile autorităţilor în materie de politica sănătăţii să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaţilor din domeniul sănătăţii şi protejarea vieţilor pacienţilor, Curtea nu poate accepta ideea că nişte chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătăţii sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătăţii în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligaţiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenţie pentru apărarea vieţii [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V şi Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

29. Curtea reaminteşte că abordarea sa faţă de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul şi scopul convenţiei ca instrument pentru protecţia persoanelor impune interpretarea dispoziţiilor sale şi aplicarea lor astfel încât garanţiile acesteia să fie practice şi efective (a se vedea, de exemplu, Yaşa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VI).

30. În cazul de faţă, capătul de cerere invocat în faţa Curţii este că autorităţile naţionale nu au făcut ceea ce era de aşteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci şi de către instanţele interne (supra, pct. 13–14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea."

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), până la data pronunţării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viaţă al reclamantului, drept consacrat atât de art. 22 din Constituţia României, cât şi de art. 2 din Convenţia europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligaţia corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea tuturor măsurilor necesare.

S-a susţinut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuţie, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permitea o asemenea soluţie.

Înalta Curte constată că această susţinere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, recurenta arătând că, în prezent, există tratamente alternative pentru afecţiunea de care suferă intimata – reclamantă, decontate din FNUASS, de care aceasta beneficiază. Justificarea recurentei CNAS nu are niciun fundament, neputând fi refuzat un medicament unui asigurat doar cu motivarea că, în prezent, el beneficiază de tratament în variantă alternativă şi că nu au fost parcurse toate etapele pentru administrarea medicamentului Zolgensma.

Administrarea medicamentului, în mod evident, se va realiza potrivit protocoalelor terapeutice autorizate, prin raportare la particularităţile personale ale fiecărui pacient, însă prin acţiunea de faţă, intimata – reclamantă a urmărit doar acordarea medicamentului în compensare procent de 100%, fără contribuţie personală.

Măsura solicitată de reclamantă are caracter vremelnic, fiind menită să răspundă unei situaţii de urgenţă, în care există un risc iminent la adresa calităţii vieţii şi sănătăţii reclamantei şi limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Prin urmare, condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 134 din 30 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2023.