Annulled salary acts upheld; prosecutor's appeal rejected for res judicata breach.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 3/13.03.2020 emisă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care li s-a respins contestaţia formulată împotriva dispoziţiilor Deciziei nr. 19/04.02.2020 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1199 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au dispus următoarele:

- s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii şi s-a anulat Decizia nr. 19/04.02.2020 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Hotărârea nr. 3/13.03.2020 emisă de pârât cu privire la reclamanţi;

- a fost obligat pârâtul să încadreze fiecare reclamant, în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare/a salariului de încadrare brut lunar prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON, precum şi a cuantumului sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate, calculate conform grilelor unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor începând cu data de 06 februarie 2016 şi nu cu data de 01.12.2016, aşa cum este prevăzut în decizia contestată;

- a fost obligat pârâtul ca, începând cu data de 01 ianuarie 2018 şi până la data de 31 decembrie 2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, să majoreze drepturile salariale ale fiecăruia dintre reclamanţi, respectiv cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul brut al sporurilor aferente, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017;

- a fost obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanţi diferenţele dintre remuneraţia care include VRS de 484,18 RON începând cu 01.12.2015 şi remuneraţia efectiv plătită, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1199 din 20 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că singurul motiv pentru care instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată s-a datorat faptului că reclamanţii au urmat calea acţiunii în justiţie în valorificarea demersurilor lor în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale în baza deciziei civile nr. 871/02.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, pentru perioada necuprinsă în actul administrativ contestat (06.02.2016-30.11.2016), chestiune care nu este de natură a conferi legitimitate acestor pretenţii în cauza pendinte.

În opinia sa, faptul că prin decizia procurorului general nr. 19/04.02.2020 s-a stabilit ca drepturile salariate determinate prin raportare la VRS 484.18 RON să se calculeze începând cu data de 01.12.2016, şi nu începând cu data de 06.02.2016 cum s-a dispus prin dispozitivul deciziei civile nr. 871/02.10.2019 al Curţii de Apel Suceava pronunţate în dosarul nr. x/2019, nu a avut drept scop o nesocotire a acestei hotărâri judecătoreşti, ci s-a intenţionat recunoaşterea în mod unitar pentru întreg personalul auxiliar din subordine a drepturilor salariate prin raportare la VRS 484,18 RON începând cu aceeaşi dată, respectiv 01.12.2016 stabilită de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind urmate în acest sens şi instrucţiunile ordonatorului principal de credite.

Prin actul administrativ contestat, s-a avut în vedere respectarea modului de stabilire a drepturilor salariale luat în considerare de către ordonatorul principal de credite, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prin raportare la termenul de prescripţie), pe de o parte, şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la regimul stabilit pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, pe de altă parte.

Prin urmare, atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în calitatea sa de ordonator principal de credite faţă de salariaţii din circumscripţie, au emis acte administrative de salarizare, prin care s-au stabilit drepturile salariale prin raportare la noua valoare de referinţă sectorială de 484,14 RON, începând cu 01.12.2016, respectiv 3 ani anterior emiterii actului administrativ.

Pentru perioada necuprinsă în actul administrativ contestat, respectiv 06.02.2016-30.11.2016, recurentul-pârât a considerat că sunt incidente prevederile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 care prevede achitarea sumelor cuvenite în tranşe, pe parcursul mai multor ani.

A arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău să majoreze drepturile salariale ale fiecăruia dintre reclamanţi, respectiv cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul brut al sporurilor aferente, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în condiţiile în care, aşa cum a arătat şi prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, au fost emise deciziile de salarizare în considerarea prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin majorarea cu 25% a drepturilor salariale numai în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege, respectiv depăşirea pragului prevăzut pentru anul 2022 (salariul maxim în plată, dreptul fiind recunoscut).

Instanţa de fond nu a reţinut niciun aspect de nelegalitate sau de netemeinicie în ceea ce priveşte emiterea deciziei nr. 19/04.02.2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, respectiv a hotărârii nr. 3/13.03.2020 a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de natură a atrage sancţiunea nulităţii în cauză.

O altă critică de nelegalitate a sentinţei se referă la faptul că instanţa de fond a greşit când a dispus obligarea unităţii de parchet să plătească fiecăruia dintre reclamanţi a diferenţelor dintre remuneraţia care include VRS de 484,18 RON începând cu 01.12.2015 şi remuneraţia efectiv plătită, cu depăşirea perioadei avute în vedere prin decizia civilă nr. 871/02.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, în condiţiile în care este incidenţă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Aşa cum a precizat şi prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, prin Nota nr. x/2019 din 22.11.2019 a secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se propunea ca ordonatorii de credite să emită ordine de salarizare şi să calculeze drepturile salariale ale personalului raportat la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 RON începând cu data de 09 aprilie 2015 şi 484,18 RON începând cu data de 1 decembrie 2015, dar cu respectarea termenului de prescripţie calculat de la data emiterii ordinului/deciziei.

Prin urmare, în condiţiile în care, chiar prin dispozitivul deciziei civilă nr. 871/02.10.2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost obligat să plătească intimaţilor-reclamanţi drepturile salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 06.02.2016, apare ca vădit nelegală obligarea unităţi de parchet la plata diferenţei dintre remuneraţia care include VRS de 484,18 RON şi remuneraţia efectiv plătită începând cu 01.12.2015.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii, personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 3/13.03.2020 emisă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care li s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 19/04.02.2020 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin acest act administrativ, la art. 1, salariile personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi unităţile de parchet din subordine au fost stabilite raportat la VRS de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 – 31.12.2017. Totodată, la art. 2, s-a decis că începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prima instanţă a fost chemată să se pronunţe asupra legalităţii actelor adminstrative contestate, cu luarea în considerare şi a recunoaşterii dreptului reclamanţilor stabilit prin sentinţa nr. 526/11.02.2019 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 871/02.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt, instanţa de control judiciar constată că soluţia instanţei de fond este corectă, urmând a răspunde punctual criticilor de nelegalitatea invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 526/11.02.2019 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 871/02.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 a intrat în puterea de lucru judecat şi, în acest context, actele administrative atacate în cauză sunt nelegale deoarece ar fi trebuit să stabilească drepturile salariale ale reclamanţilor prin raportare la VRS 484,18 RON începând cu data de 06.02.2016, şi nu cu data de 01.12.2016 aşa cum este prevăzut în Decizia nr. 19/04.02.2020 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Câtă vreme stabilirea şi plata drepturilor salariale ale intimaţilor-reclamanţi pentru o anumită perioadă şi într-un anumit mod a fost recunoscută prin hotărâre judecătorească, Înalta Curte nu poate primi argumentele recurentului-pârât prin care susţine legalitatea actului administrativ contestat motivat de faptul că "s-a intenţionat recunoaşterea în mod unitar pentru întreg personalul auxiliar din subordine a drepturilor salariate prin raportare la VRS 484,18 RON începând cu aceeaşi dată, respectiv 01.12.2016 stabilită de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Totodată, pentru perioada necuprinsă în actul administrativ contestat, recurentul-pârât a considerat că sunt incidente prevederile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Instanţa de control judiciar reţine că nici aceste argumentele cu privire la modalitatea de executare a hotărârilor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de drepturi salariale în favoarea personalului din instituţii şi autorităţi publice, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) O.U.G. nr. 114/2018, nu sunt de natură să susţină legalitatea actului administrativ, întrucât nu au legătură cu obiectul prezentului litigiu, care nu îl constituie punerea în executare a sentinţei nr. 526/11.02.2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2019.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul obligării pârâtului să încadreze să încadreze fiecare reclamant, în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare/a salariului de încadrare brut lunar prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON, precum şi a cuantumului sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate, calculate conform grilelor unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor începând cu data de 06 februarie 2016 şi nu cu data de 01.12.2016.

Cu privire la solicitarea de majorare a drepturilor salariale ale fiecăruia dintre intimaţii-reclamanţi, respectiv cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul brut al sporurilor aferente, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, recurentul-pârât a reluat apărările din faţa instanţei de fond, susţinând că deciziile de salarizare au fost emise în considerarea prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin majorarea cu 25% a drepturilor salariale numai în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege, respectiv depăşirea pragului prevăzut pentru anul 2022.

Or, Înalta Curte constată că neincluderea în calculul drepturilor salariale, a unei valori de referinţă sectoriale de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G 20/2016 este nejustificată, în condiţiile în care există deja numeroase hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscută această valoarea sectorială, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2015 trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit şi prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existente la nivel de familie ocupaţională.

Nici ultima critică formulată de recurentul-pârât referitoare la nelegala obligarea a unităţii de parchet la plata fiecăruia dintre reclamanţi a diferenţelor dintre remuneraţia care include VRS de 484,18 RON şi remuneraţia efectiv plătită începând cu 01.12.2015 nu poate fi reţinută.

În acest sens, Înalta Curte reţine că nu prezintă relevanţă data de la care s-a recunoscut acest drept reclamanţilor din cauza în care s-a pronunţat sentinţa nr. 526/11.02.2019 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 871/02.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, hotărâre care a fost ataşată cererii de chemare în judecată, ci data de la care intimaţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi să li se recunoască această valoare de referinţă sectorială, singurele limite fiind principiul disponibilităţii şi prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune, excepţie care nu a fost invocată în prezenta cauză, în faţa instanţei de fond, şi care nu poate fi analizată direct în recurs.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1199 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.