Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2140/2023 AI generated

Inadmissibility of revision for contradictory judgments: identity of object and cause between urban planning approval and building demolition

Case Number Decizia nr. 2140/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision requests as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's 2022 decision that obligated the local municipality and city council to place a specific urban planning project on the agenda and issue an approval order, which remains in force against the municipal defendants and intervenors. The dispute concerned a public administration civil suit where claimants challenged the unjustified refusal of local authorities to process a Detailed Urban Plan for a residential building, while defendants and intervenors argued that the appellate decision violated the res judicata authority of a prior 2011 judgment that had previously rejected similar claims and a separate 2022 judgment ordering the demolition of the same building for construction violations. The court ruled that the revision was inadmissible under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code because the issue of res judicata had already been raised and decided by the lower courts in the original proceedings, and in any case, the 2022 demolition order did not constitute a contradictory judgment with identical object and cause, as the legal bases for mandatory urban planning approval and punitive demolition were distinct and parallel procedural matters.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 513 C. proc. civ; Inadmissibility of revision for contradictory judgments: identity of object and cause between urban planning approval and building demolition: The dispute concerned a public administration civil suit where claimants challenged the unjustified refusal of local authorities to process a Detailed Urban Plan for a residential building, while defendants and intervenors argued that the appellate decision violated the res judicata authority of a prior 2011 judgment that had previously rejected similar claims and a separate 2022 judgment ordering the demolition of the same building for construction violations. The court ruled that the revision was inadmissible under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code because the issue of res judicata had already been raised and decided by the lower courts in the original proceedings, and in any case, the 2022 demolition order did not constitute a contradictory judgment with identical object and cause, as the legal bases for mandatory urban planning approval and punitive demolition were distinct and parallel procedural matters.

Keywords

AI generated
revision of a judgment demolition order planning approval Civil Procedure Code matter in dispute res judicata

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 830/2022
În motivarea cererii, revizuenţii au arătat, în esenţă, că prin decizia civilă nr. 830/2022, instanţa de recurs a admis recursul reclamanţilor formulat împotriva sentinţei civile nr.
Decizia nr. 830/2022
Challenge for annulment based on material error: court failure to attach proof of stamp duty to physical file despite electronic registration
Decizia nr. 390/2022
Suspension of civil proceedings due to dependency on separate tax litigation in corporate dissolution opposition
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 C. proc. civ.

Procedural basis cited to dismiss the revision requests as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra cererilor de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâţii Municipiul Satu Mare, prin Primar, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să dispună:

• obligarea pârâtului să introducă pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliului local al Municipiului Satu Mare a proiectului Plan Urbanistic de Detaliu pentru "Clădire de locuit P+3 E cu 10 apartamente, Amplasament: Satu Mare, str. x nr. 5", proiect ai cărui iniţiatori sunt reclamanţii;

• obligarea pârâtului de a da curs cererii reclamanţilor prin emiterea unei hotărâri aferente cererii lor, înregistrate la pârât, de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu pentru "Clădire de locuit P+3 E cu 10 apartamente, Amplasament: Satu Mare, str. x nr. 5".

1.2. Prin sentinţa nr. 270/CA/2022 pronunţată la data de 14.06.2022, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., N. şi O. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs recurenţii A. şi B., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond, sau, în subsidiar, reţinerea cauzei spre judecare cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 830 din data de 12 decembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, (definitivă), a fost admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, intimaţii-reclamanţi C. şi D. şi intimaţii-intervenienţi E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., N. şi O. împotriva sentinţei civile nr. 270/CA/2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare la data de 14.06.2022, care a fost casată în totalitate şi, în rejudecarea fondului: a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare; au fost obligaţi pârâţii să introducă pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a Proiectului Plan Urbanistic de Detaliu pentru "Clădire de locuit P+3E cu 10 apartamente, amplasament: Satu Mare, str. x nr. 5" proiect a cărui iniţiatori sunt reclamanţii.

Totodată, au fost obligaţi pârâţii să dea curs cererii reclamanţilor privind emiterea unei hotărâri aferente cererii lor înregistrate la pârât de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu pentru "Clădire de locuit P+3E cu 10 apartamente, amplasament: Satu Mare, str. x nr. 5".

A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare.

3. Cererile de revizuire

3.1. Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire intimaţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare prin Primar şi Primarul Municipiului Satu Mare, invocând în drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenţii au arătat, în esenţă, că prin decizia civilă nr. 830/2022, instanţa de recurs a admis recursul reclamanţilor formulat împotriva sentinţei civile nr. 270/2022 pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, încălcând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2800/03.11.2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2010.

Prin acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010, reclamanţii A., B., C., D., au solicitat Tribunalului Satu Mare să oblige Consiliul Local al Municipiului Satu Mare să "emită o hotărâre pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru obiectivul -clădire de locuit cu P+3E cu 10 apartamente, pe str. x, situat în Satu Mare, în conformitate cu documentaţia tehnică depusă de reclamanţi".

Prin sentinţa civilă nr. 2800/03.11.2011, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea reţinând că termenul de valabilitate al autorizaţiei de construire a expirat la data de 11.07.2009, iar documentaţia depusă de reclamanţi nu conţine un certificat de urbanism valabil, plan cadastral şi extras CF actualizate şi, prin urmare, refuzul autorităţii publice de a repune pe ordinea de zi a consiliului local discutarea acestei documentaţii nu are caracter nejustificat.

Curtea de Apel Oradea a respins recursul declarat împotriva sentinţei Tribunalului Satu Mare.

Revizuenţii intimaţi-pârâţi consideră că hotărârea judecătorească pronunţată în Dosarul nr. x/2010, prin care s-a respins acţiunea reclamanţilor de introducere pe ordinea de zi a primei şedinţe a consiliului local a documentaţiei PUD sus-menţionate, a intrat sub efectul puterii de lucru judecat.

Astfel, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare sub nr. x/2021, aceiaşi reclamanţi au solicitat obligarea aceloraşi părţi la introducerea pe ordinea de zi a primei şedinţe a consiliului local a documentaţiei PUD, clădire de locuit cu P+3E, cu 10 apartamente, str. x, iar documentaţia este identică în ambele litigii.

Prin sentinţa civilă nr. 270/14.06.2022, Tribunalul Satu-Mare a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că refuzul autorităţii pârâte nu are un caracter nejustificat, nu este expresia unui exces de putere, raportat la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Sentinţa civilă a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a admis recursul, a casat sentinţa şi, în consecinţă, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la introducerea pe ordinea de zi a primei şedinţe a consiliului local a documentaţiei PUD în discuţie.

Revizuenţii intimaţi-pârâţi susţin că cererea de revizuire este admisibilă, în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cele două litigii având acelaşi obiect, părţi, cauză şi pronunţându-se hotărâri potrivnice.

3.2. Prin prima cerere de revizuire formulată de revizuenţii-intimaţi-intervenienţi G., K., O., H., L., E., F., I., M., J. şi N., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 390/14.07.2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii s-a susţinut că revizuenţii-intimaţi-intervenienţi au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 830/12.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2021, invocând autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 390/14.07.2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2016, nedefinitivă.

Prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016, s-a solicitat demolarea construcţiei – bloc de locuinţe P+3E, compus din 15 apartamente, situată în Satu Mare, str. x, edificată pe terenul înscris în CF x Satu Mare top x şi y până la data de 25.11.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 2463/01.07.2019, pronunţată de Judecătoria Satu Mare s-a dispus respingerea excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respingerea excepţiei puterii/autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 2464/CA/2011-R, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intervenientelor accesorii, a excepţiei lipsei de interes a intervenienţilor, s-a dispus admiterea acţiunii şi a cererii de intervenţie accesorie, demolarea construcţiei.

Prin decizia civilă nr. 390/14.07.2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2016 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Satu Mare, au fost admise apelurile formulate, s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul că s-a stabilit, pentru executarea lucrărilor, termen de demolare de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei, s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, s-a dispus respingerea apelurilor formulate împotriva încheierii de lămurire a înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 2463/01.07.2019 a Judecătoriei Satu-Mare.

Revizuenţii-intimaţi-intervenienţi susţin că decizia civilă nr. 390/14.07.2022 a fost pronunţată eronat "cu recurs" aceasta este definitivă, astfel că hotărârile judecătoreşti sunt potrivnice, printr-una dispunându-se demolarea blocului de locuinţe construit între case şi a cărui autorizaţie de construire a fost anulată, iar prin cealaltă, hotărându-se obligarea municipalităţii să pună pe ordinea de zi documentaţia PUD, pentru acelaşi imobil.

3.3. Printr-o a doua cerere formulată de aceiaşi revizuenţi-intimaţi-intervenienţi, întemeiată în drept pe aceleaşi dispoziţii legale, s-a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2800/03.11.2011, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2010.

În dezvoltarea cererii formulate au arătat că prin decizia civilă nr. 830/12.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2021, necomunicată până la momentul formulării cererii de revizuire, instanţa de recurs a admis recursul declarat de către intimaţii-recurenţi-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 270/2022 a Tribunalului Satu Mare, a casat sentinţa şi, rejudecând fondul, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii să dea curs cererii privind emiterea unei hotărâri aferente cererii acestora de aprobare a PUD pentru clădirea de locuit P+3E, cu 10 apartamente, amplasament Satu Mare, str. x. Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată.

Revizuenţii-intimaţi-intervenienţi susţin că, procedând astfel, Curtea de Apel Oradea a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2800/03.11.2011, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2010, existând astfel două hotărâri judecătoreşti potrivnice date de instanţe de grad diferit care încalcă autoritatea de judecat a primei hotărâri.

Prin cererile formulate de aceiaşi reclamanţi A., B., C. şi D., în ambele dosare s-a solicitat obligarea aceluiaşi pârât Consiliul Local al Municipiului Satu Mare să emită o hotărâre pentru aprobarea PUD, privind acelaşi obiectiv, în conformitate cu documentaţia tehnică depusă de reclamanţi.

În cadrul primului litigiu, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2800/03.11.2011 a Tribunalului Satu Mare şi Decizia nr. 3323/CA/20212-R a Curţii de Apel Oradea s-a dispus respingerea acţiunii în fond şi respingerea recursului, în calea de atac formulată de reclamanţi.

Cel de-al doilea litigiu s-a soluţionat prin sentinţa civilă nr. 270/14.06.2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, prin care s-a dispus respingerea acţiunii reclamanţilor, reţinându-se efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, însă Curtea de Apel Oradea, prin decizia a cărei revizuire a-a cerut, a admis recurs reclamanţilor, a casat sentinţa atacată, admiţând acţiunea formulată de reclamanţi.

Revizuenţii-intimaţi-intervenienţi, consideră că cererea de revizuire este admisibilă, raportat la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acelaşi obiect cu aceleaşi părţi, având aceeaşi cauză, a fost soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice, prin încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2010.

4. Apărările formulate în cauză. Aspecte procesuale.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20.04.2023, intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au solicitat respingerea cererile de revizuire, în principal, ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca neîntemeiate şi nefondate. Totodată, ca anexă la întâmpinare, au depus încheierea din 12 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2021, prin care a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie şi a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi şi de intervenienţi.

Revizuenţii-intimaţi-pârâţi au depus precizări şi note scrise, iar fiul revizuentului F., respectiv P., a depus o precizare, arătând că decesul tatălui său a intervenit în anul 2017, iar în calitate de moştenitor a vândut în anul 2021 imobilul situat pe strada x nr. 3. A ataşat în dovedire certificatul de deces şi contractul de vânzare-cumpărare a imobilului şi a solicitat scoaterea sa din proces.

Faţă de cererea formulată de moştenitorul revizuentului decedat, revizuenţii-intimaţi-pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se ia act de renunţarea la judecată, iar revizuenţii-intimaţi-intervenienţi au depus cerere de introducere în cauză a moştenitorului legal al defunctului F., precum şi note de şedinţă prin care au învederat aspectul formulării celor două cereri de revizuire ce vizează motive distincte.

Revizuenta-intimată-intervenientă N. a depus la dosar încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2022, de către Curtea de Apel Oradea, cu privire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei atacate, invocând relevanţa considerentelor acestei încheieri, precum şi o cerere de suspendare a judecăţii celei de-a doua cereri de revizuire, până la soluţionarea Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Oradea, respectiv note de şedinţă formulate împreună cu ceilalţi revizuenţi.

De asemenea, revizuenţii-intimaţi-intervenienţi au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţi, prin care, în esenţă, au reiterat argumentele invocate prin cererile formulate, precum şi aspectul formulării celor două cereri de revizuire distincte.

La termenul din 27 aprilie 2023, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a luat act că nu este necesară citarea în cauză a moştenitorului revizuentului F., întrucât decesul acestuia a intervenit înainte de formularea cererii de intervenţie în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire, orice demers formulat în numele acestuia fiind lovit de nulitate pentru lipsa capacităţii de folosinţă.

De asemenea, a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de revizuenţii-intimaţi-intervenienţi, reţinând că, prin raportare la obiectul şi motivele invocate în cea de-a doua cerere de revizuire formulată de aceştia, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererilor de revizuire Înalta Curte reţine că în cauză s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 830/CA/12.12.2022-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuenţii-intimaţi-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare, prin Primar şi Primarul Municipiului Satu Mare au susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2800/03.11.2011, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2010.

Revizuenţii intimaţi-intervenienţi au formulat două cereri de revizuire împotriva deciziei civile nr. 830/12.12.2022, în prima cerere s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 390/14.07.2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2016, iar în cea de-a doua cerere s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 2800/03.11.2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2010.

Potrivit disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este obligatoriu să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, să fi fost pronunţate hotărâri definitive potrivnice, iar în cel de-al doilea dosar să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.

În speţă, cea de-a doua hotărâre potrivnică indicată de revizuenţi este reprezentată de Decizia nr. 830/12.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

Prin decizia civilă nr. 830/12.12.2022 s-a admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 270/CA/2022 a Tribunalului Satu Mare, s-a dispus casarea sentinţei şi, în rejudecare, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, obligându-se pârâţii să introducă pe ordinea de zi a primei şedinţe a consiliului local a proiectului PUD, pentru imobilul identificat şi să emită o hotărâre de aprobare PUD, totodată a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie.

Cu ocazia soluţionării fondului pricinii, prin sentinţa civilă nr. 270/2022, judecătorul s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 2800/03.11.2011 a Tribunalului Satu Mare, dar şi cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat, faţă de sentinţa civilă nr. 1869/2010 a Tribunalului Satu Mare.

Din cuprinsul deciziei civile nr. 830/12.12.2022 a Curţii de Apel Oradea se reţine că instanţa de recurs, în acord cu prima instanţă, a considerat că soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat este corectă.

În prezentul dosar ce are ca obiect revizuirea deciziei civile nr. 830/2022, în raport de autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2800/2011, Înalta Curte va constata că în cel de-al doilea dosar a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţele s-au pronunţat cu privire la aceasta, astfel că în cadrul unei cereri de revizuire, întemeiată pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se mai poate invoca aceeaşi excepţie în raport de sentinţa civilă nr. 2800/2011 a Tribunalului Satu Mare, revizuirea fiind inadmisibilă.

Referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 390/14.07.2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2016, invocată de revizuenţii-intimaţi-intervenienţi, Înalta Curte observă că în cuprinsul Deciziei nr. 830/2022 a cărei revizuire s-a cerut în prezentul litigiu, Curtea de Apel Oradea a analizat efectul pozitiv al lucrului judecat şi în raport de sentinţa civilă nr. 2463/CA/01.07.2019 a Judecătoriei Satu Mare.

Prin decizia civilă nr. 390/Ap/14.07.2022 a Tribunalului Satu Mare s-a menţinut în parte sentinţa civilă nr. 2463/01.07.2019 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2016, în sensul demolării imobilului construcţie bloc de locuinţe P+3E, compusă din 15 apartamente, situată în Satu Mare, str. x, edificată pe terenul înscris în CF x Satu Mare top x şi y, schimbând numai termenul pentru executarea hotărârii, 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei.

Între cele două litigii, în care s-au pronunţat Deciziile nr. 830/2022 şi nr. 390/2022 există identitate de părţi, dar nu există identitate de obiect şi cauză.

Înalta Curte reţine că în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 830/2022 s-a cerut cenzurarea refuzului autorităţii locale competente de a pune pe ordinea de zi a consiliului local discutarea documentaţiei solicitate de reclamanţi, iar în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 390/2022 s-a cerut demolarea imobilului.

Este adevărat că atât emiterea unui Plan Urbanistic de Detaliu, cât şi demolarea, se referă la acelaşi imobil, însă această împrejurare nu are semnificaţia existenţei identităţii de obiect între cele două dosare.

În ceea ce priveşte cauza celor două acţiuni, se reţine că cererea de demolare a imobilului s-a solicitat ca urmare a întocmirii procesului-verbal de constatare şi contravenţie nr. x/20.05.2008, prin care s-a constatat nerespectarea autorizaţiei de construire, fiind aplicată sancţiunea contravenţională de 3.000 RON amendă, s-a dispus oprirea lucrărilor, intrarea în legalitate şi prezentarea dispoziţiilor de şantier.

Întrucât contravenienţii nu au intrat în legalitate, prin prezentarea unei documentaţii legale, s-a dispus demolarea imobilului.

Cererea prin care s-a solicitat constatarea refuzului nejustificat de a se introduce pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliului local a PUD-ului şi a se emite o hotărâre în acest sens, are ca premisă exprimarea explicită a autorităţii competente a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept pretins de către reclamant, cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.

Aşadar, cauza celor două acţiuni este diferită, iar pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care se obligă autoritatea publică competentă să pună pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local a cererii reclamantului nu este împiedicată de existenţa unei hotărâri de demolare a imobilului, întrucât demolarea poate fi dispusă de către instanţă în lipsa intrării în legalitate, prin obţinerea documentaţiei.

Aşadar, Decizia nr. 830/2022 nu înfrânge autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 390/2022, deoarece este vorba despre două proceduri distincte şi paralele, impediment la executarea hotărârii de demolare, reprezentând numai depunerea documentaţiei, astfel că revizuirea faţă de Decizia nr. 390/2022 este inadmisibilă.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 513 C. proc. civ., se vor respinge cererile de revizuire ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de revizuire formulate de revizuenţii-intimaţi-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare prin Primar şi Primarul Municipiului Satu Mare, precum şi de revizuenţii intimaţi-intervenienţi G., K., O., H., L., E., I., M., J. şi N., împotriva Deciziei nr. 830 din 12 decembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, ca inadmisibile.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.