Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2814/2005 AI generated

Military service in construction units: entitlement to compensatory benefits under Law 309/2002 regardless of hierarchical subordination

Case Number Decizia nr. 2814/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, ruling in favor of the claimant and upholding the lower court’s decision to grant the right to compensatory benefits under Law No. 309/2002 for military service performed between July 11, 1951, and July 10, 1957. The dispute centered on whether the claimant was entitled to compensation for labor performed during mandatory military service, with the pension authority arguing denial because the service was rendered in specialized military construction units rather than specific labor detachments of the General Directorate of Labor. The Supreme Court rejected this distinction as discriminatory and inequitable, holding that the formal hierarchical subordination of the military unit did not negate the fact that the claimant performed manual labor for the entire duration of the service period, thereby satisfying the substantive requirements of Law No. 309/2002 and its methodological norms for the award of compensatory rights.

Legislator headnote

AI generated

Military service in construction units: entitlement to compensatory benefits under Law 309/2002 regardless of hierarchical subordination: Apreciind că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt, dând o justă dezlegare cauzei deduse judecății, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

Keywords

AI generated
military service compensatory benefits pension entitlement social security for workers formal requirements construction contract award
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 mai 2004, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9754 din 6 aprilie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivare, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pârâta refuzând nejustificat să-i acorde drepturile compensatorii cuvenite potrivit legii indicate.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 657 din 5 noiembrie 2004, a admis acțiunea, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 11 iulie 1951 - 10 iulie 1957, începând cu data de 1 mai 2004 și a obligat pârâta să-i acorde reclamantului, drepturile corespunzătoare, anulând, totodată, hotărârea comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj.

Prima instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate, cu prevederile Legii nr. 309/2002 și ale Normelor metodologice nr. 1114/2002, elaborate în aplicarea legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând, în esență, că intimatul nu este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, pentru că a efectuat stagiul militar în unități ale armatei specializate în construcții, și nu în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, cum impune legea.

Critica este nefondată.

Din actele prezentate de reclamant în sprijinul cererii sale, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, în calitate de mână de lucru, în perioada 11 iulie 1951 - 10 iulie 1957, în U.M. 01250, fiind lăsat la vatră în categoria a II-a, ca soldat neinstruit.

Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe toată durata stagiului militar în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate.

În acest caz, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare doar parțial a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și evident, discriminatoriu.

Apreciind că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt, dând o justă dezlegare cauzei deduse judecății, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 657 din 5 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.