Unjustified asset accumulation: justifying wealth gap via prior-period savings and rejecting appellate review of legal fee proportionality

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii

Prin Raportul de evaluare nr. x/18.02.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate, contestat în cauză, s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deţinută de persoana cercetată A. potrivit art. 17 alin. (6) din aceeaşi lege, reţinându-se, în esenţă, că A. - judecător în cadrul Tribunalul Caraş-Severin - în perioada îndeplinirii funcţiei publice, a acumulat împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate.

1.1. Prin sentinţa nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara; s-a constatat că pârâţii A., B. au dobândit nejustificat suma de 209.974 Euro; au fost obligaţi pârâţii A. şi B. la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 209.974 Euro sau echivalentul în RON la data plăţii, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.2. Prin Decizia nr. 1934 din 9 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenţii-pârâţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.07.2019, sub nr. x/2016*.

1.3. Prin sentinţa nr. 65 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, s-a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Totodată, prin sentinţa nr. 115 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în acelaşi dosar, s-a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de pârâţii A. şi B., şi s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 65/20.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2016, în sensul că: - se va consemna că şedinţa publică a avut loc în data de "20 martie 2020", iar nu în data de "20 martie 2019", cum din eroare s-a consemnat. De asemenea, se va consemna că pârâţii A. şi B. au domiciliul în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în loc de municipiul Reşiţa str. x, jud. Caraş Severin, cum greşit s-a menţionat.

S-a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 65/20.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, cerere formulată de pârâţii A., B., şi s-a completat dispozitivul sentinţei cu alineatul: "Respinge cererea pârâţilor A., B. de acordare a cheltuielilor de judecată."

1.4. Prin Decizia nr. 1580 din 15 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate şi recurenţii-pârâţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 65 din 20 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiaşi instanţe. A fost casată Sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.06.2021, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea de fond pronunţată în rejudecare după a doua casare.

Prin sentinţa nr. 200 din data de 19 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins sesizarea reclamantei Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 37.212,20 RON cheltuieli de judecată către pârâţii A. şi B., precum şi la plata sumei de 5.300 RON către d-na expert C..

3. Recursurile exercitate în cauză în cel de-al treilea ciclu procesual.

Împotriva sentinţei nr. 200 din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, au promovat recursuri reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

3.1. În dezvoltarea recursului său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a susţinut că hotărârea primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 176/2010 şi Legii nr. 115/1996, avându-se în vedere că instanţa de fond face referire la veniturile tuturor anilor anteriori perioadei 2009 – 2010 şi apreciază că veniturile realizate în anii anteriori (2000-2008), acoperă cheltuielile efectuate în anii 2000-2010, fără ca aceasta să facă referire la vreun document din care să rezulte existenţa unor pretinse economii.

În mod greşit, instanţa de fond, pentru perioada 2000-2008, reţine numai veniturile familiei Telbis, în condiţiile în care orice familie are şi cheltuieli, iar cu privire la acestea nu se face nicio referire.

Se mai arată că instanţa de fond nu se putea raporta exclusiv la raportul de expertiză, atâta timp cât, prin obiecţiunile formulate s-a invocat faptul că expertul nu a luat în considerare cheltuielile din perioada 2000-2008, ci numai veniturile obţinute.

În cauză nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că sumele au fost economisite în perioada 2000-2008 şi că din acestea s-au făcut achiziţii ulterioare, la un interval mare de timp.

Persoana cercetată nu recunoaşte existenţa unor astfel de economii anuale, deoarece nu sunt menţionate în declaraţiile de avere şi prin urmare, există o diferenţă nejustificată în cuantum de 488.583 RON.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă susţine că onorariul avocaţial este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, dosarul a fost soluţionat în doar două termene de judecată şi nu s-a administrat un probatoriu complex.

3.2. Recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar subsumat acestor prevederi a arătat că sentinţa este nemotivată, deoarece judecătorul fondului a preluat în totalitate concluziile expertizei judiciare şi nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susţinerile experţilor asistenţi.

Astfel, expertul s-a referit doar la venituri, fără să aibă în vedere şi cheltuielile, iar la dosar nu există niciun document din care să rezulte că veniturile realizate în anii 2000-2008 acoperă cheltuielile efectuate în anii 2000-2010 şi nici existenţa unor economii făcute de intimaţi.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 iulie 2022 intimaţii-pârâţi A. şi B. au solicitat, în esenţă, respingerea recursurilor şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinare de către intimaţii-pârâţi, raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate şi le va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate

Recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 176/2010 şi a Legii nr. 115/1996, din perspectiva luării în considerare pentru justificarea averii dobândite în perioada 2000-2010, numai a veniturilor familiei fără să analizeze şi să reţine cheltuielile acesteia efectuate în perioada 2000-2008.

Arată recurenta-reclamantă că intimaţii-pârâţi nu au făcut dovada existenţei unor economii anuale, deoarece acestea nu au fost menţionate în declaraţiile de avere depuse.

O altă critică adusă de recurenta-reclamantă hotărârii instanţei de fond priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, considerând că onorariul avocaţial este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat.

Înalta Curte reţine, faţă de aspectele învederate de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare că motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, sub ambele aspecte, se încadrează în cele prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prima critică se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de drept material ce trebuie avute în vedere cu ocazia analizării caracterului justificat al averii celor cercetaţi, iar critica ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă nu contrazice Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Înalta Curte constată că prima instanţă, în temeiul disp. art. 451 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata sumei de 37.212,20 RON cheltuieli de judecată către părţi, conform notei întocmite de apărătorul celor din urmă.

Prin Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – RIL, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a disp. art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Avându-se în vedere că la acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţial, instanţa de fond s-a întemeiat pe disp. art. 451 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pe disp. art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă se încadrează la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, urmează să se constate că motivele de nelegalitate susţinute de recurenta-reclamantă nu sunt întrunite, întrucât, în rejudecare, instanţa de fond, ca urmare a deciziei de casare, avea obligaţia să clarifice caracterul nejustificat al dobândirii sumei de 115.263 euro, diferenţă identificată, în perioada 2008-2009.

Prin expertiza dispusă în cauză s-au stabilit atât veniturile familiei cât şi cheltuielile acesteia.

Criticile recurentei-reclamante se referă strict la existenţa unor economisiri din perioada 2000-2008. Instanţa de fond a răspuns acestui argument arătând că excedentul din anii 2000-2008 este reţinut chiar de către reclamantă în Raportul de evaluare nr. x/18.02.2015, pârâţii nu mai au obligaţia să probeze separat acest aspect, deoarece situaţia prezentată de către expert este preluată dintr-un document de care se prevalează chiar partea reclamantă.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă reia argumentaţia din faţa primei instanţe, considerând că nu există niciun document din care să rezulte existenţa economiilor din perioada 2000 – 2008, iar acestea nu au fost cuprinse în declaraţiile de avere.

Critica este nefondată, Înalta Curte apreciind că suma reţinută în cuprinsul raportului de evaluare ce reprezintă un excedent de 567.043 RON, pentru perioada 2000-2008, este suficientă pentru a se dovedi existenţa economiilor în aceeaşi perioadă.

Totodată, se va reţine că prin raportul de evaluare nu se susţine existenţa altor cheltuieli efectuate de către intimaţii-pârâţi, judecarea pricinii realizându-se pe baza sesizării făcute chiar de recurenta-reclamantă.

Cu privire la criticile aduse modului de aplicare a disp. art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate, recurenta-reclamantă pierzând procesul, fiind incidente şi prevederile art. 453 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara

Recurentul-pârât consideră că este incidentă ipoteza prevăzută de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa recurată este nemotivată, prin preluarea integrală a concluziilor expertizei şi nu a arătat motivele pentru care trebuie înlăturate susţinerile expertului asistent.

Critica este nefondată, instanţa de fond prezentând atât concluziile raportului de expertiză, cât şi motivele pentru care nu poate fi apreciată pozitiv susţinerea reclamantei ce coincide cu părerea expertului parte, dar şi cu cea a pârâtului Statul Român, argumente arătate şi în considerentele prezentei decizii, cu ocazia analizării recursului formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând şi disp. art. 453 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 200 din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii să plătească, în solidar, intimaţilor-pârâţi A. şi B. suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.