Sufficiency of individualized sanction and imminent harm to suspend enforcement of supervisory authority's approval withdrawal

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.06.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a solicitat în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării în integralitate a Deciziei ASF nr. 721/03.06.2021 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1107 din 15 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a suspendat executarea Deciziei ASF nr. 721/03.06.2021, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, în limita sumei de 990.000 RON cu titlu de diferenţă amendă contravenţională aplicată părţii reclamante; a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu menţinerea efectului executoriu al deciziei ASF nr. 721/03.06.2021 în ceea ce priveşte diferenţa de 10.000 RON amendă contravenţională şi sancţiunea contravenţională complementară aplicată părţii reclamante.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.1. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta – reclamantă A. a susţinut că prin sentinţa recurată au fost aplicate greşit prevederile art. 163 alin. (5) lit. a), art. 11 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, art. 5 alin. (5) şi (6) şi art. 34 din Ordonanţa 2/2001, art. 14 din Legea 554/2004 şi art. 2 alin. (1) lit. c), alin. (2), art. 5 şi art. 13 din Regulamentul nr. 1 din 18 ianuarie 2019, privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În esenţă, recurenta – reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 şi pe cele ale art. 163 alin. (5), în ceea ce priveşte sancţiunea complementară, considerând că simpla menţionare în textul de lege şi caracterul grav al contravenţiilor indicate în Decizia ASF înlătură existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea acestei sancţiuni.

În opinia recurentei, instanţa de fond trebuia să observe că ASF are posibilitatea şi nu obligaţia de a aplica sancţiunea complementară, potrivit art. 163 alin. (5).

Enunţând prevederile art. 2 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 5 din Regulamentul nr. 1 din 18 ianuarie 2019, privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, recurenta a susţinut că Decizia ASF nr. 721/2021 trebuia sa indice care anume dintre aspectele prevăzute în conţinutul prevederilor anterior menţionate au determinat aplicarea sancţiunii complementare.

Dintr-o altă perspectivă, art. 5 alin. (5) şi alin. (6) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, pe de o parte, nu fac nicio distincţie între sancţiunile principale şi cele complementare, iar, pe de altă parte, sancţiunile complementare se aplica în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.

Pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte sancţiunea complementară aplicată prin Decizia nr. 721/2021 erau aplicabile în egală măsură prevederile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015.

Sancţiunea complementară nu este stabilită de legiuitor independent de pericolul social concret al faptei comise, ci ea poate fi aplicată sau nu prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat în concret de organul constatator. Legiuitorul nu prezumă un pericol social suficient de mare care să atragă sancţiunea respectivă doar în considerarea pericolului social abstract al faptei contravenţionale.

Faţă de acest aspect, dacă în ceea ce priveşte sancţiunea principală, judecătorul fondului a identificat că nu există o circumstanţiere aprofundată a conduitei reclamantei şi la contribuţia acesteia efectivă în săvârşirea faptelor imputate, ci motivele ASF au fost dezvoltate de manieră identică sau similară tuturor celorlalte persoane fizice din administrarea B. S.A. şi că, la nivel de aparenţă, nu se identifică o individualizare de natură să respecte principiul proporţionalităţii în cazul reclamantei, astfel încât să convingă asupra necesitaţii aplicării în cele din urmă, în sarcina acesteia, a maximului amenzii, în egală măsură acest raţionament se impunea şi în ceea priveşte sancţiunea complementară.

A mai susţinut recurenta că reţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că demisia formulată anterior emiterii deciziei de sancţionare nu ar influenţa soluţia asupra suspendării sancţiunii complementare, este greşită faţă de aspectul că scopul principal al sancţiunii retragerii aprobării este unul preventiv şi nu unul punitiv, care să împiedice exercitarea funcţiei în continuare. Câtă vreme, prin voinţa sa, a renunţat la exercitarea acestei funcţii, sancţiunea complementara nu îşi găseşte scopul.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, din perspectiva sancţiunii complementare, trebuie avut în vedere că o sancţiune de genul retragerii autorizaţiei îi afectează în mod grav reputaţia profesională şi o expune situaţiei de a nu-i putea exercita în continuare profesia.

În măsura în care s-a apreciat că există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, atunci aceste împrejurări ar fi trebuit să fie apreciate ca fiind un caz bine justificat şi pentru suspendarea sancţiunii complementare.

De asemenea, trebuie avut în vedere că sancţiunile aplicate de ASF au fost publicate în Monitorul Oficial al României şi că acestea sunt comunicate tuturor reglementărilor din domeniul financiar din alte state membre ale Uniunii Europene.

Ca urmare a sancţiunii primite pe 3 iunie 2021 din partea ASF este pusă sub semnul întrebării calitatea sa de membru al C., iar această apartenenţă reprezintă o componentă importantă a reputaţiei sale profesionale.

3.2. Prin recursul formulat, recurenta – pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a criticat sentinţa recurată numai prin raportare la argumentele reţinute din perspectiva individualizării sancţiunii.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta – pârâtă a susţinut că instanţa de fond a apreciat contradictoriu argumentele potrivit cărora, pe de o parte sunt îndeplinite cele două condiţii de suspendare a actului administrativ supus judecăţii, iar pe de altă parte, acestea totuşi nu sunt îndeplinite, prin raportare la un singur criteriu, şi anume acela al cuantumului sancţiunii amenzii aplicate. Altfel spus, instanţa de fond a apreciat că există caz bine justificat şi pagubă iminentă doar cu privire la o parte din cuantumul amenzii (990.000 RON - respectiv pentru 99% din cuantumul de 1.000.000 RON aplicat), însă nu suntem în ipoteza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi a celei privind paguba iminentă cu privire la cealaltă parte (1% din amenda de 1.000.000 de RON).

Abordarea instanţei de fond din perspectiva reţinerii cazului bine justificat şi a pagubei iminente doar "[...] pentru diferenţa de la 1.000.000 RON la 10.000 RON, anume 990.000 RON, reprezentând amendă contravenţională […]", apreciind că dacă pârâta ar fi aplicat amenda minimă de 10.000 de RON nu ar fi fost în ipoteza îndeplinirii celor două condiţii de suspendare a executării unui act respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, este contradictorie.

Mai mult, se observă faptul că motivarea instanţei este contradictorie şi în privinţa următorului paragraf: "În schimb, pentru apărările reclamantei care nu au demonstrat efectiv existenţa unui caz bine justificat, nu sunt relevante aspectele privind paguba iminentă, întrucât suspendarea de executare nu poate interveni decât în caz de îndeplinire cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect rezultat din folosirea de către legiuitor a conjuncţiei «şi»".

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material aplicabile în cauză în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, respectiv cele cuprinse în art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, coroborate cu cele cuprinse în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a reţinut că, deşi par a fi relevante apărările pârâtei referitoare la individualizarea sancţiunii, totuşi acestea ar avea un caracter general, fără o aprofundare a conduitei şi contribuţiei reclamantei la săvârşirea faptelor.

Însă, autoritatea recurentă a dispus sancţionarea societăţii, membrilor Directoratului şi membrilor Consiliului supraveghere cu reţinerea dispoziţiilor legale încălcate de fiecare subiect de drept în parte. Mai mult decât atât, în condiţiile în care două persoane săvârşesc aceleaşi fapte, în acelaşi context, şi se reţine săvârşirea aceloraşi contravenţii, aspectele ce ţin de individualizarea sancţiunilor, prin raportare la situaţia de fapt şi la faptele comune reţinute, trebuie să fie similare dacă nu chiar identice, după caz.

Din perspectiva împrejurării că motivarea ar avea un caracter general, fără o aprofundare a conduitei şi contribuţiei intimatei la săvârşirea faptelor, argumentele instanţei de fond sunt incorecte, reţinute cu neobservarea motivării concrete din act sub acest aspect prin raportare la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, coroborat cu art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015.

Instanţa de fond ar fi trebuit să reţină respectarea de către autoritatea recurentă a criteriilor de individualizare stabilite la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, criterii care conduc la o circumstanţiere a conduitei şi contribuţiei intimatei în săvârşirea faptelor.

Cu luarea în considerare a acestor prevederi legale, în urma prezentării pe parcursul a 38 de pagini a faptelor grave săvârşite de intimată, a concluzionat motivele care au stat la baza actului contestat.

Cu luarea în considerare a principiul proporţionalităţii şi al raţionamentului calificat, a criteriilor de individualizare prevăzute la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, ţinând cont de încălcările săvârşite anterior, dar şi de natura faptei contravenţionale constatate, cu privire la care s-a apreciat gravitatea ca fiind ridicată, a aplicat reclamantei sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 1.000.000 RON şi sancţiunea complementară a retragerii aprobării A.S.F. pentru funcţia de membru al Consiliului de supraveghere al B. S.A.

De asemenea, a susţinut recurenta că instanţa de fond nu poate reţine, în detrimentul analizării prima facie a respectării dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, că există aparenţă de nelegalitate din perspectiva împrejurării că în alte dosare instanţele au dispus suspendarea unor acte similare emise de ASF în cazul celorlalte persoane din conducerea executivă a B. S.A..

A mai susţinut recurenta că încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, prin raportare la cerinţele privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, a condus la o depăşire a pipăirii fondului şi antamarea fondului cauzei, întrucât motivarea instanţei, din perspectiva individualizării sancţiunii, care se reflectă în final în dispozitiv, conduce la concluzia că instanţa de fond a realizat, indirect, o reindividualizare a sancţiunii amenzii aplicate, aspect care poate intra doar în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii în anularea actului.

În ceea ce priveşte argumentele instanţei de fond prin care aceasta arată că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente, recurenta a susţinut că sentinţa este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 163 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

Motivarea instanţei în sensul că executarea amenzii în cuantum ridicat este de natură a aduce un prejudiciu indiferent de situaţia materială şi nivelul veniturilor realizate contravine dispoziţiilor art. 14 şi 15 referitoare la paguba iminentă, întrucât motivarea instanţei nu se bazează pe niciun document sau informaţie obiectivă cu privire la veniturile şi situaţia materială a intimatei care să confirme o astfel de concluzie.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă ASF a depus întâmpinare la recursul recurentei-reclamante A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La rândul său, recurenta – reclamantă a depus note scrise, solicitând respingerea recursului recurentei-pârâte, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Prin Decizia A.S.F. nr. 721/03.06.2021, recurenta –reclamantă A., în calitate de membru al Consiliului de supraveghere al B. S.A., a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 1.000.000 RON, pentru motivele de fapt şi de drept reţinute în preambulul actului administrativ.

Totodată, în temeiul art. 163 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 237/2015, recurentei-reclamante i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară a retragerii aprobării acordate, pentru funcţia de membru al Consiliului de supraveghere al B. S.A.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, sentinţa recurată nu a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), invocate în cererea de recurs din perspectiva respingerii cererii de suspendare a executării deciziei contestate în privinţa sancţiunii complementare a retragerii aprobării aplicate de A.S.F., respectiv cele cuprinse în art. 163 alin. (5) şi alin. (11) din Legea nr. 237/2015.

Din perspectiva stabilirii sancţiunii contravenţionale cu amenda şi a sancţiunii complementare a retragerii aprobării, instanţa a apreciat în mod judicios că nu există aparenţă de nelegalitate, reţinând, cu observarea argumentelor recurentei, că sunt îndeplinite condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente, în parte, exclusiv din perspectiva unui singur aspect, şi anume acela al individualizării amenzii contravenţionale.

Astfel, în considerentele hotărârii recurate, la paginile 12-14, instanţa de fond are în vedere la suspendarea, în parte, a executării actului doar aspecte care ţin de individualizarea sancţiunii amenzii aplicate de ASF.

În acord cu judecătorul, instanţa de control judiciar reţine că nu există niciun argument valid, din cele prezentate de recurentă, care să conducă la îndeplinirea celor două condiţii privind suspendarea executării actului din perspectiva sancţiunii complementare.

Prin urmare, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a respins cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei A.S.F. din perspectiva sancţiunii complementare aplicate.

Înalta Curte reţine că, potrivit alin. (34) alin. (4) din Regulamentul nr. 1/2019, privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară referitoare la bună reputaţie, onestitate şi integritate, în situaţia în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă şi control sunt constatate aspecte care, prin natura lor, ar conduce la nerespectarea cerinţelor de adecvare evaluate iniţial în raport cu o anumită persoană aprobată, A.S.F. poate dispune: "c) retragerea aprobării acordate".

Retragerea aprobării acordate potrivit acestor dispoziţii legale nu reprezintă o sancţiune în sensul legii. Instituţia retrage aprobarea acordată atunci când nu mai sunt îndeplinite condiţiile privind adecvarea, neîndeplinirea acestor condiţii nefiind o faptă contravenţională.

În cazul recurentei, ca urmare a controlului efectuat de ASF şi a gravităţii celor 5 fapte reţinute în actul contestat, instituţia pârâtă a aplicat pe lângă sancţiunea principală a amenzii şi sancţiunea complementară a retragerii aprobării, sancţiune prevăzută de art. 163 alin. (5) din Legea nr. 237/2015.

Din perspectiva condiţiei privind paguba iminentă, argumentele recurentei referitoare la consecinţele grave pe plan profesional, invocând afectarea reputaţiei, nu sunt susţinute de nicio împrejurare obiectivă care să confirme acest lucru, ci de simple aprecieri subiective.

Cu privire la afirmaţia recurentei potrivit căreia este în imposibilitate de a ocupa o funcţie similară, Instanţa reţine că recurentei i-a fost retrasă aprobarea pentru funcţia de membru al Consiliului de supraveghere deţinută în cadrul B. S.A. şi nu interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea sau nu a A.S.F.

Astfel fiind, argumentele invocate de către recurenta-reclamantă nu pot conduce la reformarea hotărârii primei instanţe, soluţia pronunţată sub aspectul criticat de reclamantă fiind legală.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta – pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că nu este incident în cauză. În redactarea sentinţei pronunţate, judecătorul de fond a folosit un raţionament logico juridic lipsit de contradicţii şi care, justifică, în final, soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat priveşte situaţiile în care instanţa de control judiciar nu poate desluşi starea de fapt reţinută de prima instanţă sau nu poate stabili motivele care au stat la baza soluţiei, din cauza lipsei motivării ori a motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii.

Însă, relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanţe, susţinerile recurentei nu se confirmă; expunerile instanţei de fond nu sunt contradictorii, iar nemulţumirile recurentei, cu privire la hotărârea primei instanţe, nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie.

Recurenta ASF a invocat şi motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea 237/2015, referitoare la individualizarea sancţiunii contravenţionale principale.

Înalta Curte constată că cele cinci contravenţii menţionate în decizia litigioasă au fost reţinute în mod simetric în sarcina atât a membrilor conducerii executive a B. S.A., cât şi în sarcina membrilor consiliului de supraveghere, pentru fiecare dintre faptele contravenţionale fiind aplicat acelaşi cuantum al amenzii, indiferent de apartenenţa persoanei sancţionate la conducerea executivă sau la cea neexecutivă a societăţii.

Or, în raport de dispoziţiile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, individualizarea sancţiunilor trebuie să aibă în vedere principiul proporţionalităţii şi al raţionamentului calificat, precum şi toate circumstanţele relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv natura şi gravitatea faptelor persoanei sancţionate şi forma de vinovăţie.

Este adevărat că în finalul deciziei ASF sunt indicate criteriile de individualizare a sancţiunii, coroborate cu situaţia de fapt şi de drept descrisă anterior în cuprinsul deciziei, însă se constată că argumentele ASF în cadrul individualizării sancţiunilor se bazează pe aspecte care privesc numai situaţia societăţii B., fără circumstanţiere la conduita reclamantei şi la contribuţia sa efectivă la săvârşirea faptelor imputate, şi în special a faptei prim reţinute.

ASF a procedat de o manieră similară la prezentarea criteriilor de individualizare a sancţiunilor în cazul tuturor persoanelor fizice din conducerea B. S.A..

Ca atare, Înalta Curte reţine o aparenţă de nelegalitate a deciziei ASF nr. 721/2021 limitată la nerespectarea principiului proporţionalităţii, prin aplicarea maximului amenzii prevăzut de lege în condiţiile în care aceeaşi amendă a fost aplicată tuturor membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, deşi aceştia exercită atribuţii şi funcţii diferite în administrarea societăţii de asigurare.

Contrar susţinerilor recurentei, se observă că, instanţa de fond nu a antamat fondul cauzei, şi nu a realizat, indirect, o reindividualizare a sancţiunii.

Recurenta ASF a mai susţinut că, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 14 alin (1) Legea 554/2004, referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.

În esenţă, recurenta a arătat că, în ceea ce priveşte argumentele instanţei de fond prin care aceasta arată că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente, sentinţa este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, întrucât a apreciat subiectiv îndeplinirea celei de a doua condiţii prin raportare la argumentele de individualizare a sancţiunii aplicate reţinute cu privire la condiţia cazului bine justificat.

Contrar susţinerilor recurentei, şi în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, îndeplinirea condiţiei "paguba iminenta" este susţinută de faptul că, prin raportare la cuantumul ridicat al amenzii în cuantum de 1.000.000, cuantum care depăşeşte veniturile obţinute de persoana sancţionată, executarea imediată a deciziei ASF este evident de natură să producă consecinţe negative în patrimoniul intimatului, un prejudiciu material viitor şi cert, astfel că, efectele executării din oficiu ale actelor administrative sunt contrabalansate de cuantumul ridicat al amenzii contravenţionale aplicate intimatului. Aşa fiind, instanţa supremă reţine că, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte analiza îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.

Totodată, cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare, Înalta Curte reţine că, deşi unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate, atâta timp cât instanţa de judecată, urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalităţii acestuia, apare ca fiind mai echitabil ca acesta să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi, atunci când îndoielile privind legalitatea actului de impunere sunt suficiente şi serioase.

Echilibrarea intereselor părţilor poate fi privită şi ca o aplicaţie particulară a principiului proporţionalităţii consacrat de art. 5 din TCE ca principiu general al sistemului comunitar, cu semnificaţia că în soluţionarea cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunţarea instanţei de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadenţă, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale.

Nu în ultimul rând, această măsură, a suspendării actului administrativ, se impune şi pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, având în vedere că până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ în mod definitiv asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ va trece o anumită perioadă de timp.

Astfel, în raport de considerentele de fapt şi de drept reţinute anterior, Înalta Curte va respinge criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 1107 din 15 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.