Suspension of farm road eligibility rules: failure to prove imminent damage and well-justified case for interim relief

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.03.2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi MINISTRUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a solicitat suspendarea executării dispoziţiilor următoarelor acte administrative cu caracter normativ:

- art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea act. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

- art. 12 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 45/2021 al MADR pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. alin. (2) şi (3) şi art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în anii 2021-2022, care reiau în mod identic prevederea art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015 al MADR.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 691 din 29 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâţi, ca neîntemeiate; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi MINISTRUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE; a dispus suspendarea executării dispoziţiilor art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul MADR nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin cererile de recurs formulate, recurenţii au invocat critici identice, recurentul Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale precizând că nu a dezvoltat anumite critici, întrucât achiesează la susţinerile recurentului – pârât minister.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au criticat în parte sentinţa recurată, referitor la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

S-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat rolul său activ, în virtutea căruia avea obligaţia de a verifica calitatea procesuală a părţilor, calitate ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului afirmat, precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, calitate procesuală nedovedită.

În exercitarea atribuţiilor care revin ministrului în virtutea mandatului, acesta reprezintă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, cu persoane juridice şi fizice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie, semnează acte administrative şi instrucţiuni, în condiţiile legii, ca reprezentant legal, nu în nume propriu.

Prin urmare, MADR, prin conducătorul său, este o instituţie care pune în executare şi execută în concret legea, fiind ţinut de aplicarea imediată a acesteia, ministrul în calitate de conducător al MADR neputând avea calitate procesuală pasivă.

În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâţii au susţinut că sentinţa instanţei de fond este atât nemotivată. Simpla înşiruire, de către instanţa de fond, a unor apărări susţinute de contestatoare nu poate ţine loc de aprecierea şi considerentele instanţei, care au condus-o, de fapt, la această nelegală hotărâre.

În continuare, recurenţii aduc critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 32 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 care defineşte noţiunea de "hectar eligibil".

În ceea ce priveşte "suprafaţa agricolă", legislaţia UE şi legislaţia internă au oferit înţelesuri similare acestui concept. Astfel, conform art. 4 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi art. 2, alin. (1) lit. n) din Ordonanţa de urgenţă nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, suprafaţa agricolă este definită ca "orice suprafaţă de teren arabil, de păşune permanentă şi de fâneaţă permanentă sau cultivată cu culturi permanente".

Mai mult, conform art. 4 alin. (1) lit. f) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, terenurile arabile sunt definite ca fiind terenuri cultivate în scopul producţiei de culturi "suprafaţă agricolă" înseamnă terenuri cultivate în scopul producţiei de culturi sau suprafeţe disponibile pentru producţia de culturi dar lăsate pârloagă, inclusiv suprafeţele scoase temporar din circuitul agricol în conformitate cu art. 22, 23 şi 24 din Regulamentul (CE) nr. x, cu art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi cu art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, indiferent dacă terenul respectiv este sau nu acoperit cu sere sau cu un mijloc de protecţie fix sau mobil.

Totodată, fermierul declară suprafaţa agricolă sub formă de parcele agricole.

Potrivit art. 67 alin. (4) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, parcela agricolă este suprafaţă continuă de pământ, pe care se cultivă o singura grupă de culturi ("parcelă agricolă" înseamnă o suprafaţă continuă de pământ, care face obiectul unei declaraţii din partea unui singur fermier, pe care se cultiva o singură grupă de culturi.

În art. 10 alin. (2) lit. a) din Ordinul MADR nr. 619/2015 se precizează că drumurile/aleile de exploatare din interiorul suprafeţei parcelei agricole, inclusiv din sere şi solare, cu lăţimea mai mică de 2 m sunt exceptate de la regula conform căreia suprafeţele compacte sau însumate mai mari de 100 metri pătraţi care nu sunt folosite pentru activităţi agricole nu fac parte din hectarul eligibil.

Totodată în art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul MADR nr. 619/2015 se specifică că drumurile/aleile de exploatare din interiorul suprafeţei parcelei agricole, inclusiv din sere şi solare, a căror lăţime este mai mare de 2 m nu sunt incluse în hectarul eligibil:

"b) drumurile/aleile de exploatare din interiorul suprafeţei parcelei agricole, inclusiv din sere şi solare, a căror lăţime este mai mare de 2 m".

În art. 15 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 619/2015 este stabilită dimensiunea maximă a lăţimii gardurilor vii şi a rigolele, pentru a fie eligibile pentru plăţile pe suprafaţă:

"(1) Sunt eligibile la plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă gardurile vii sau rigolele care au o lăţime maximă de 2 metri şi grupurile de arbori/pâlcurile arbustive a căror suprafaţă maximă este de 100 metri pătraţi amplasate pe terenul arabil solicitat la plată."

Pentru obţinerea sprijinului financiar prin instrumentele stabilite în cadrul politicii agricole comune, fermierul trebuie să declare terenul pe care îl are în exploatare, din categoria suprafaţă agricolă.

De asemenea, se arată că, în art. 16 lit. c) din Ordinul MADR nr. 619/2015 este stabilită dimensiunea maximă a lăţimii şirului de arbori, pentru a fi eligibile pentru plăţile pe suprafaţă:

"c) arborii în aliniament, în cazul în care lăţimea şirului de arbori măsurată la nivelul soţului pe care nu se poate desfăşura activitate agricolă este mai mică de 2 m".

În concluzie, autorităţile române în baza art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 au avut obligaţia să stabilească lăţimea totală maximă a elementelor de peisaj, care ar putea face parte din suprafaţa eligibilă a parcelei agricole în contextul în care în suprafaţa eligibilă a parcelei agricole a fost inclusă şi suprafaţa unor elemente de peisaj.

În judecarea cererii privind suspendarea actului administrativ contestat, instanţa are doar posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, nu poate fi prejudiciat fondul litigiului.

În raport cu aspectele reţinute de instanţa de fond, nu pot fi analizate decât aspecte de fapt şi de drept de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ care nu vizează în mod direct şi substanţial fondul cauzei.

Or, analizarea legalităţii prevederilor art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 619/2015 reprezintă aspecte ce ţin de dezlegarea fondului pricinii şi a căror analiză echivalează cu cercetarea a însuşi fondului cauzei, pe care nu o poate face decât instanţa investită cu analizarea legalităţii actului.

Reţinerile instanţei de fond referitor la cazul bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor circumstanţe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noţiuni şi care, astfel cum s-a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, se pot referi la: necompetenţa autorităţii care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicită; lipsa totală a unui temei juridic care să fundamenteze actul; ori alte astfel de situaţii care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii.

Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi pe prezumţia de veridicitate. De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.

Astfel, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea.

În acest sens, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune măsura suspendării actelor administrative este aceea a existenţei unui caz bine justificat.

Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat, este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în litigiu.

Or, în speţa de faţă, nu se prezintă argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea prevederilor art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 619/2015.

De asemenea, din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Or, executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.

În acest context, paguba iminentă o poate invoca MADR, care în calitate de Autoritate coordonatoare este responsabilă de acordarea subvenţiilor şi derularea fondurilor europene.

În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a iminenţei de producere a unei pagube ireparabile sau greu de reparat ulterior, Înalta Curte a reţinut în repetate rânduri că această condiţie nu rezultă pur şi simplu din executarea oricărui act administrativ şi în orice condiţii.

În final, s-a susţinut că valoarea de 2 metri a lăţimii eligibile a fost stabilită în conformitate cu prevederile subpunctului 2.4.1. din Documentul de orientare şi ale art. 9 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii.

Referitor la decizia adoptată încă de la demararea elaborării legislaţiei specifice pentru plăţile directe ca aleile din interiorul serelor/solariilor să nu depăşească 2 metri pentru a fi incluse în parcela eligibilă, precizează că au fost primite observaţii pe acest subiect, din partea Comisiei Europene.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sunt fondate criticile formulate de pârâţi cu privire la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, urmând să le analizeze împreună şi să le răspundă cu argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce priveşte critica vizând soluţia de respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

Într-adevăr, promovarea oricărei acţiuni în justiţie presupune îndeplinirea a trei condiţii esenţiale: un interes (legitim, născut, actual şi personal), calitatea şi capacitatea procesuală a părţilor. Aceste cerinţe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele împiedicând declanşarea sau continuarea acţiunii civile. Reclamantul fiind cel care promovează acţiunea, stabileşte cadrul procesual în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi trebuie să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, iar în lipsa stabilirii corecte a cadrului procesual în ceea ce priveşte părţile cu care înţelege să se judece, chiar instanţa din oficiu se poate pronunţa cu privire la calitatea procesuală a părţilor chemate în judecată.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, autoritatea publică reprezintă orice organ de stat sau al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

Faţă de aceste dispoziţii, pârâtul Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este persoana ce a emis Ordinul nr. 619/2015, având calitate procesuală pasivă în litigiul privind legalitatea actului administrativ emis de acesta, a cărui atestare a făcut-o prin asumarea semnării acestui act.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii-pârâţi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, considerentele explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la criticile de recurs, prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambii pârâţi au criticat hotărârea primei instanţe pentru încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 coroborat cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În cauză, instanţa de fond a reţinut eronat că există împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare a executării actului contestat, recurenta-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actului contestat, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la acesta.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, recurenta - reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat, ce exced controlului de legalitate efectuat de organul judiciar.

Prin urmare, condiţia privind cazul bine justificat nu a fost dovedită de reclamantă, soluţia instanţei de fond fiind greşită din această perspectivă.

În egală măsură, Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 628 din 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acţiunea având ca obiect anularea art. 10 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 619/2015, formulată de reclamanta A. S.A..

Aşadar, nici pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti nu are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind astfel îndeplinită condiţia "cazului bine justificat" nici din această perspectivă. Aceasta întrucât hotărârea menţionată, chiar dacă nu este definitivă şi are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate ţinând cont de faptul că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probatorii şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Criticile referitoare la soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte dovada îndeplinirii condiţiei "pagubei iminente" de către reclamantă, sunt, de asemenea, fondate.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.

În altă ordine, intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrative-fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi admisă cererea de suspendare formulată în cauză.

Pentru argumentele expuse anterior, reţinând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile în care relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în speţă, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 691 din 29 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.