Statutory time limit for third-party challenge to administrative property title based on date of knowledge

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2019 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Turismului şi S.C. Turism S.A. anularea în parte, în limita suprafeţei de 97 mp, a certificatului de atestare a titlului de proprietate seria x nr. x din 19.11.1998 emis de paratul Ministerul Turismului, pentru suprafaţa totală de 1777,17 mp, teren intravilan situat în Oraşul Pucioasa, ce se regăseşte în acest act administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 225 din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de către Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, succesor în drepturi al Ministerului Turismului; a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâţii B.; a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL ECONOMIEI ENERGIEI ŞI MEDIULUI DE AFACERI, succesor în drepturi al MINISTERULUI TURISMULUI, şi S.C. TURISM S.A., ca fiind tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Turism Pucioasa S.A..

3.1. Prin recursul formulat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta – reclamantă A. a susţinut că reţinerea instanţei de fond în sensul că a luat la cunoştinţa de certificatul a cărui anulare parţiala o solicită la data de 30.05.2017, ca urmare a comunicării certificatului de către pârâtă în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pucioasa, este greşită.

Astfel, a luat la cunoştinţa despre actul administrativ individual care a intrat în circuitul civil la data depunerii raportului de expertiza întocmit de expert C., adică la termenul de judecată din 15.04.2019, când a constatat că suprafaţa de 97 mp se regăseşte în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Raportat la acest termen, se poate observa că a formulat acţiune în anularea actului administrativ pe care îl consideră nelegal la data de 16.09.2019, adică cu o lună înainte de termenul de 6 luni.

În mod nejustificat, instanţa de fond, în considerente, nu reţine şi nu aplică disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevede că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Ori, actul administrativ unilateral cu caracter individual a cărui anulare parţială o solicită, nu îi este opozabil, nefiind destinatarul acestui act, având calitatea de terţ faţă de acesta, actul nefiind supus niciunei forme de publicitate astfel încât nu avea posibilitatea reală de a cunoaşte existenţa de la data emiterii lui.

In acest sens, a invocat Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale.

Acest aspect legal trebuia avut în vedere de instanţa de fond, reclamanta regăsindu-se în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte motivele temeinice pentru care se poate cere anularea unui act administrativ individual în termenul de 1 an de la data luării la cunoştinţă.

Instanţa de fond, în mod nejustificat, nu a avut în vedere nici dispoziţiile art. 4 din Legea 554/2004 privind excepţia de nelegalitate. Cum litigiul ce face obiectul acţiunii în revendicare se afla în apel pe rolul Tribunalului Dâmboviţa şi este suspendat, ar fi putut invoca direct în apel excepţia de nelegalitate fără să fie vorba de vreun termen cu privire la data emiterii unui act administrativ cu caracter individual.

A recurs însă la anularea actului administrativ în baza Legii 554/2004 deoarece a considerat ca este în termenul legal, având în vedere data luării la cunoştinţă, respectiv atunci când a constatat, din raportul de expertiza întocmit de expert C. la 15.04.2019, că terenurile se suprapun.

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că termenul de 6 luni de la data luării la cunoştinţă pe orice cale este un termen de prescripţie, în acest sens invocând disp.art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004.

Fiind vorba de un termen de prescripţie, raportat la faptul că pe rolul Tribunalului Dâmboviţa exista apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond (dosar nr. x/2017), recurenta consideră ca se poate face aplicarea disp. art. 2537 pct. 2 C. civ.

3.2. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta – pârâtă Turism Pucioasa S.A. a solicitat casarea hotărârii pronunţate doar în ceea ce priveşte motivarea soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată.

Instanţa de fond a motivat admiterea excepţiei tardivităţii pe considerentul că data luării la cunoştinţa de existenţa actului - certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este data de 30 mai 2017, dată la care reclamanta A. a formulat răspuns la întâmpinare în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pucioasa, dosar având ca obiect revendicarea imobiliară.

În opinia recurentei – pârâte, este indubitabil faptul că reclamanta, ca terţ faţă de actul a cărui anulare o solicită, a luat cunoştinţă de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate încă din anul 1997, când s-au judecat în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Pucioasa şi dosarul nr. x/1998 al Tribunalului Dâmboviţa, unde societatea a fost intimată şi recurentă în cauza purtată între reclamanţii D. şi E., autorii reclamantei F. având ca obiect plângere - Legea nr. 112/1995.

În subsidiar, dacă nu este acceptată această dată (anii 1998 -1999, în care s-a derulat procesul mai sus evocat) ca dată a luării la cunoştinţă, a solicitat a se avea în vedere practica instanţelor judecătoreşti, în speţă chiar a Curţii de Apel Ploieşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au statuat că termenul de un an se raportează cel mai târziu la data înscrierii în Cartea Funciară a imobilului, adică data realizării publicităţii imobiliare.

Ori, în speţă, data înscrierii în CF a imobilului în baza Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate este anul 2000.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (fost Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă.

Recurenta – reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă de instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă şi de recurenta – pârâtă, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta - reclamantă şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Recurenta nu a detaliat această critică, iar argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentinţa recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanţa a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar şi fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile evocate atât de reclamanta A., cât şi în ceea ce le priveşte pe cele prezentate de pârâta Turism Pucioasa S.A. şi subsumate de ambele părţi cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esenţă, aceeaşi chestiune principală de drept.

În cauza de faţă, cererea de chemare în judecată vizează anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 19.11.1998, emis de pârâtul Ministerul Turismului, în baza Hotărârii Guvernului României nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.

Preliminar, având în vedere data emiterii Certificatul de atestare a dreptului de proprietate – 19.11.1998, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că susţinerea recurentei – pârâte în sensul că reclamanta, ca terţ faţă de actul a cărui anulare o solicită, a luat cunoştinţă de acesta încă din anul 1997, când s-au judecat în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Pucioasa şi dosarul nr. x/1998 al Tribunalului Dâmboviţa, nu poate fi primită.

În subsidiar, s-a mai susţinut de către recurenta – pârâtă că momentul luării la cunoştinţă a actului vătămător este data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al societăţii, respectiv anul 2000.

Trebuie subliniat că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară devine opozabilă erga omnes, dar această înscriere în cartea funciară dă naştere unei prezumţii şi nu se poate confunda cu data luării la cunoştinţă a actului vătămător despre care face vorbire art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Or, în cauză, momentul luării la cunoştinţă de către terţi despre existenţa actului vătămător nu coincide cu întabularea dreptului de proprietate.

În raport de considerentele reţinute în Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale, raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a acţiunii pentru terţul vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept curge de la data luării la cunoştinţă a actului vătămător.

S-a susţinut de către recurenta – reclamantă că data la care a luat la cunoştinţă de existenţa Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost 15.04.2019, data depunerii raportului de expertiza întocmit de expert C., în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pucioasa, având ca obiect "revendicare; servitute".

Cu toate acestea, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 649/10.06.2019 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul x/2017, prin întâmpinarea depusă în acest dosar, pârâta Turism Pucioasa S.A. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., motivând că prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 19.11.1998, emis de pârâtul Ministerul Turismului, societăţii i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1777,18 mp, situat în Oraşul Pucioasa.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 30.05.2017, reclamanta susţinut că motivele invocate de către pârâtă sunt nefondate, deoarece sentinţa civilă nr. 1976/22.12.1997 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, în dosarul nr. x/1996, definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de Turism Pucioasa S.A., reprezintă titlu de proprietate, potrivit art. 22 din Legea nr. 112/1995.

Prin urmare, se prezumă, aşa cum corect a reţinut judecătorul fondului, că prin formularea la data de 30.05.2017 a răspunsului la întâmpinarea pârâtei Turism Pucioasa S.A., reclamanta a luat la cunoştinţă de conţinutul Certificatului de atestare a titlului de proprietate.

Toate acestea dovedesc faptul că recurenta-reclamantă a luat la cunoştinţă de existenţa actului contestat în prezenta cauză cu mai mult de 1 an de la data introducerii acţiunii, acţiunea fiind formulată tardiv, în raport de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 16.09.2019.

Fiind un terţ faţă de actul a cărui anulare o solicită nu îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ci prevederile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv termenul de 1 an care curge de la data luării la cunoştinţă, termen ce nu a fost respectat în cauză.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-pârâtă Turism Pucioasa S.A. împotriva sentinţei nr. 225 din 9 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.