Retrocession of religious real estate under OUG 94/2000: State acquisition via 1944 decree predates mandatory 1945-1989 abuse period

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.01.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea în totalitate a Deciziei nr. 9362/29.10.2020 emisă de intimată, ca fiind nelegală şi netemeinică; obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii, privind restituirea în natură a imobilului înscris iniţial în CF x Marpod, nr. top prezent înscris în CF x Marpod, nr. top. x; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 177/2021 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., în numele şi pentru Parohia Evanghelică C.A. Marpod, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, pentru următoarele motive:

I.3.1. Potrivit menţiunilor existente în C.F. x Marpod, nr. top. x, B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, de la constituire.

La data de 3 martie 1947 a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în temeiul Legii nr. 485/1944 şi Legii nr. 1022/1946, potrivit menţiunilor de carte funciară - încheierea nr. 63/3.03.1947.

Prin adresa nr. x/08.07.2021 emisă de OCP1 Sibiu, se comunică faptul că încheierea de carte funciară nr. x/1947 are ca obiect imobilul înscris în CF x Ocna Sibiului, nr. top. x şi că nu există încheiere de carte funciară cu nr. x/1947 pentru imobilul înscris în CF x Marpod.

Din Extrasul din protocolul prezbiteriulul, din data de 13.02.1946 şi Decizia Comitetului de expropriere şi împroprietărire al comunei Marpod având nr. 1, aflate la dosarul cauzei rezultă că imobilul în discuţie a fost preluat de Statul Român în baza Legii reformei agrare din 22.03.1945, deci în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, iar cu privire la casa preotului secund, la data de 27 ianuarie 1946 s-a comunicat exproprierea şi urmează să fie atacată cu apel.

În opinia recurentei, aceste înscrisuri fac dovada faptului că exproprierea s-a comunicat în ianuarie 1946 şi că a avut loc în baza Legii reformei agrare.

Susţine recurenta că încheierea de carte funciară nr. x/1947, pe care se bazează întreaga motivare a instanţei de fond, nu priveşte imobilul în discuţie, ci priveşte un imobil din Ocna Sibiului.

Prin Legea nr. 485/07.10.1944 a fost abrogată Legea nr. 830/1940 pentru constituirea C., cu aceeaşi dată Statul Român devenind proprietarul tuturor bunurilor aparţinând C.. De asemenea, cu privire la bunuri, s-a dispus că sunt lovite de indisponibilitate, iar instanţele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri. Ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944 au fost preluate de către stat şi bunurile D.. din România, deşi aceasta era o persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German. Titlul în temeiul căruia a fost preluat imobilul este nevalabil, întrucât a vizat o persoană care la data emiterii acestuia nu avea calitatea de proprietar al bunului, respectiv Grupul Etnic German.

Pentru ca imobilul să fi fost preluat de Statul Român în baza Legii nr. 485/1944, ar fi fost necesar ca anterior să fi fost incidentă "Convenţia Generală pentru reglementarea, raportului Bisericii Regnicolare de Confesiune augustană faţă de Grupul Etnic German din România" şi imobilul să fi fost proprietatea C..

Recurentul citează art. 2 pct. 1 şi 2 din această Convenţie Generală şi art. III pct. 4 din Convenţie şi arată că, în art. III pct. 7 din Convenţie, se prevedea că predarea averii Bisericii către Grupul Etnic German urma să se realizeze în baza hotărârilor reprezentanţilor comunităţii bisericeşti pentru averea comunităţilor locale şi a declaraţiilor de accept din partea C., documente care nu au fost niciodată întocmite, iar transcrierea averii se face prin hotărârea titularilor de drept ai bisericii, care sunt: Congresul general Bisericesc pentru averea D.., congresele districtuale bisericeşti pentru averea comunităţilor districtuale şi reprezentanţii comunităţii bisericeşti pentru averea comunităţii locale, precum şi declaraţia de primire a conducerii Grupului Etnic.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit menţiunilor existente în acest articol din Convenţie, prevederile acesteia privind transmiterea averii vor intra în vigoare numai la data publicării legii prin care se stabileşte neplata taxelor de către Grupul Etnic German, act normativ care nu a fost niciodată adoptat.

Concluzionând, recurentul susţine că:

- Convenţia generală nu a avut prin ea însăşi valenţe translative de proprietate, în lipsa unor proceduri ulterioare care nu s-au mai realizat niciodată;

- Simpla convenţie transmitea de drept doar posesia şi folosinţa averii imobiliare bisericeşti;

- Transmiterea efectivă a dreptului de proprietate, sub aspect convenţional, era condiţionată de o serie de proceduri de identificare, inventariere şi aprobare în forurile ierarhice superioare ale bisericii, proceduri care nu au fost realizate niciodată, Grupul Etnic German mulţumindu-se să preia folosinţa faptică a bunurilor imobile, precum şi valorile mobile ale bisericii.

Nefiind îndeplinite condiţiile de transmitere a dreptului de proprietate, bunurile bisericii evanghelice, implicit imobilul în discuţie, nu au trecut niciodată în proprietatea C..

I.3.2. Instanţa de fond, raportându-se la Decretul-lege nr. 485/1944, greşit apreciază că era incident Decretul-lege nr. 115/1938, deoarece acest decret a intrat în vigoare abia la data de 12 iulie 19471, nefiind incident şi aplicabil anterior acestei date.

I.3.3. Analizarea efectului constitutiv de drept al înscrierii titlului translativ de proprietate pe întreaga perioadă de la data semnării Convenţiei generale şi până la apariţia Decretului-lege nr. 485/1944, motiv invocat în susţinerea contestaţiei, nu a fost analizat de instanţa de fond.

În susţinerea efectului constitutiv de drept al înscrierii titlului translativ de proprietate, recurentul invocă art. 321 din C. civ. austriac, aplicabil în Transilvania la 11.08.1942 şi Regulamentului Cărţilor Funduare din aceeaşi perioadă, precum şi art. 4 din Legea nr. 389/1943 pentru extinderea legislaţiei civile şi comerciale a vechiului regat în România de peste Carpaţi, texte în temeiul cărora recurentul susţine, în esenţă, următoarele:

- Chiar dacă "titlul", respectiv Convenţia generală ar fi fost aptă prin ea însăşi să transmită dreptul de proprietate către Grupul Etnic German, lipsa înscrierii în cărţile funduare, operaţiune constitutivă de drept, determina ca Biserca Evanghelică să nu îşi fi pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu;

- În aceste condiţii, în care dreptul de proprietate asupra acestui imobil nu a trecut niciodată din patrimoniul Bisericii în cel al C., Statul Român nu putea să îl preia legal ca măsură sancţionatoare, în baza Decretului-lege nr. 485/1944;

- Dacă Statul nu a preluat imobilul în discuţie în baza legii menţionate mai sus şi care nu îşi găsea aplicarea întrucât bunul nu a aparţinut niciodată legal C., înseamnă că titlul statului este viciat.

În condiţiile în care Grupul Etnic German nu şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, în conformitate cu prevederile legale incidente în perioada de referinţă, este evident că nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea C., proprietarul tabular fiind în mod continuu, până la preluarea de către Statul Român, Biserica Evanghelică.

I.3.4. Recurentul susţine că în Convenţia Generală se prevede, la art. I, pct. 12, lit. a) şi b), care sunt bunurile care rămân în proprietatea Bisericii Evanghelice şi care sunt bunurile care se predau gratuit C.. Imobilul în discuţie nu a trecut în proprietatea C., bunului imobil nefiindu-i aplicabilă Convenţia Generală.

Hotărârea instanţei de fond se bazează pe încheierea de carte funciară nr. x/1947, încheiere de carte funciară care priveşte un imobil din Ocna Sibiului, neexistând această încheiere de carte funciară cu privire la imobilul din Marpod.

Urmare a faptului că bunul nu a fost proprietatea C., Statul Român a preluat abuziv bunul imobil, de la Biserica Evanghelică, şi chiar dacă menţiunea în cartea funciară este în baza Decretului-lege nr. 485/1944, preluarea efectivă a Statului Român a avut loc în baza Legii reformei agrare din data de 22 martie 1945, deci după data de 6 martie 1945, ca moment de referinţă al aplicabilităţii O.U.G. nr. 94/2000.

Mai mult, abia la data de 27 ianuarie 1946 s-a comunicat exproprierea imobilului în discuţie, până la acest moment imobilul fiind în proprietatea parohiei recurente.

Preluarea de către stat a imobilului în cauză în baza unei legi şi de la o persoană juridică căreia nu îi era aplicabilă legea respectivă denotă caracterul abuziv al preluării, această operaţiune efectuându-se la data înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară - x/1947, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

Ca atare, deşi instanţa de fond a apreciat că preluarea imobilului de către Statul Român a avut loc în baza Decretului-lege nr. 485/1944, în realitate imobilul era la data de 6 martie 1945 în proprietatea parohiei recurente şi preluarea de către Statul Român a avut loc de fapt în baza Legii pentru înfăptuirea reformei agrare din 22 martie 1945, iar operarea în cartea funciară a avut loc abia la data de 03.03.1947, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

I.4.1. Potrivit înscrierii de sub B2 din C.F. nr. x a localităţii Marpod şi înscrierii de sub Bl. din C.F. nr. x a localităţii Marpod, imobilul solicitat a trecut în proprietatea Statului Român în baza adresei nr. x/16.02.1947 a Administraţiei Regionale Sibiu, a dispoziţiilor nr. 602206/25.01.1947 ale Ministerului de Agricultură şi Domenii, a Decretului-lege nr. 485/1944 şi a Legii nr. 1022/1946 (încheierea de C.F. nr. x/1947).

Grupul Etnic German (G.E.G.) a fost desfiinţat prin Decretul-lege nr. 485/1944.

Din analiza încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947 s-a reţinut faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată. cu modificările şi completările ulterioare, întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a fost expropriat de către Statul Român în temeiul dispoziţiunilor Legii nr. 485/1944, act normativ emis în afara perioadei de referinţă a legii de retrocedare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

I.4.2. Faţă de susţinerile recurentului cu privire la lipsa unui act translativ de proprietate al imobilului, încheiat între proprietarul imobilului, Parohia Evanghelici CA. Marpod şi G.E.G., precum şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea G.E.G., intimata menţionează următoarele:

- Obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl constituie imobilele care au fost preluate de statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Scopul acestui act normativ îl reprezintă repararea abuzurilor comise de statul comunist.

Imobilul înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Marpod, transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Marpod, nr. top. x, solicitat de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România pentru Parohia Evanghelică CA. Marpod prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a fost preluat de Statul Român, potrivit cărţii funciare, în temeiul Decretului-lege nr. 485 din anul 1944, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat în cartea funciară în data de 03.03.1947. Astfel, nu suntem în prezenţa unui abuz al statului comunist, acesta fiind instaurat în data de 6 martie 1945.

I.4.3. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită instanţei soluţionarea cererii prin restituirea în natură a imobilului, intimata invocă prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susţinând că, de lege lata, instanţa de judecată nu poate să dispună retrocedarea, având în vedere cadrul procedurii administrative reglementate de art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare din care reiese că obiectul acţiunii formulate în baza legii speciale poate să fie sau anularea deciziilor C.S.R. sau obligarea acesteia la emiterea unei decizii, însă nu şi soluţionarea pe fond a cererii de retrocedare, prin substituirea instanţei în locul Comisiei speciale de retrocedare, întrucât, în caz contrar, ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

I.4.4. În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestui capăt accesoriu, pentru argumentele invocate pe fondului cauzei.

Faţă de cele arătate mai sus, apreciază sentinţa atacată ca fiind temeinică şi legală.

În subsidiar, solicită acordarea unui termen mai mare de 30 de zile în ceea ce priveşte obligarea sa la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x/21.02.2003 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, întrucât în vederea soluţionării cererii de retrocedare sunt necesare înscrisuri din care să reiasă situaţia juridică actuală a imobilului solicitat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi în lumina dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România a solicitat, pentru Parohia Evanghelică CA. Marpod, restituirea imobilului compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2491 m.p., situat în judeţul Sibiu, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Marpod, transcris în C.F. nr. x a localităţii Marpod, nr. top. x, în baza O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 9362/29.10.2020 intimata Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către reclamantul-recurent.

În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a reţinut că imobilul a fost preluat în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în afara perioadei 06.03.1945 - 22.12.1989.

Prin cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentinţa recurată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 9362/29.10.2020 emise de intimata Comisia specială de retrocedare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant, care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este fondat. Raportat la situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, instanţa a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamantă.

Cadrul legislativ în vigoare la data emiterii deciziei atacate a fost reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi de H.G. nr. 1164/17.10.2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a acesteia şi a fost constituită Comisia specială de retrocedare.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

Potrivit înscrierii de sub B2 din C.F. nr. x a localităţii Marpod şi înscrierii de sub Bl. din C.F. nr. x a localităţii Marpod, imobilul solicitat a trecut în proprietatea Statului Român în baza adresei nr. x/16.02.1947 a Administraţiei Regionale Sibiu, a dispoziţiilor nr. 602206/25.01.1947 ale Ministerului de Agricultură şi Domenii, a Decretului-lege nr. 485/1944 şi a Legii nr. 1022/1946 (încheierea de C.F. nr. x/1947).

Din analiza încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947 s-a reţinut de către autoritatea intimată, aspect confirmat şi de instanţa de fond, faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată. cu modificările şi completările ulterioare, întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a fost expropriat de către Statul Român în temeiul dispoziţiunilor Legii nr. 485/1944, act emis în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările si completările ulterioare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin, (1) şi al art. 3 alin. (11) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către reclamantul-recurent.

Susţinerile recurentului reclamant privind faptul că instanţa de fond a apreciat greşit că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul-lege nr. 485/17.10.1944 şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţă, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(...)".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziţii, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condiţiile în care imobilul ce formează obiectul cauzei a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/107.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea de Carte Funciară nr. x/03.03.1947, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, în mod corect a constatat instanţa de fond că importanţă sub aspectul aplicării prezintă actul normativ in baza căruia a avut loc preluarea.

Sunt nefondate susţinerile recurentului reclamant privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară şi că Decretul - lege nr. 458/1944 nu a reprezentat temeiul preluării la stat a imobilului, întrucât se referă la desfiinţarea C. si preluarea patrimoniului acestuia de către statul român, fiind necesare existenţa unui act translativ de proprietate a imobilului între proprietarul imobilului şi Grupul Etnic German şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, fiind în vigoare prevederile Decretului nr. 115/1938, Convenţia generală încheiată între Grupul Etnic German şi Biserica Regnicolara Evanghelică CA. din România având rolul unui acord general între părţi şi nu a unui act translativ de proprietate.

La data de 11 august 1942, între Grupul Etnic German din România şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de Grupul Etnic German din România, prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat C. din România toată averea mobilă şi imobilă care forma proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, convenţie care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944 emis de E., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupul Etnic German din România. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparţinând Grupul Etnic German din România, "Pe aceeaşi dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparţinând acestuia, "Instanţele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut C. la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanţele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat în cartea funciară în data de 03.03.1947 (a se vedea înscrierea de sub Bl. din C.F. nr. x a localităţii Marpod). Astfel, se poate observa că nu suntem în prezenţa unui abuz al statului comunist, acesta fiind instaurat în data de 6 martie 1945.

Raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, şi nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, şi anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Prin urmare, în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond a constatat legalitatea Deciziei atacate prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea în anulare formulată de reclamant fiind neîntemeiată, iar recursul său nefondat.

III. Temeiul procesual al soluţionării prezentului recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele şi pentru Parohia Evanghelică C.A. Marpod împotriva sentinţei nr. 177/2021 din 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.