Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2042/2022 AI generated

Kindergarten sports hall project fails eligibility for off-site annex; appeal rejected, funding refusal upheld.

Case Number Decizia nr. 2042/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that had rejected the administrative action; the contested administrative letters (rejecting EU-funded project eligibility) remain in force. The dispute concerned a territorial administrative unit's challenge to the rejection of its funding application for constructing a sports hall for a kindergarten, on grounds that the proposed site was 380 m from the kindergarten and thus did not meet the eligibility criterion for "extension" works under the applicant's guide. The Court held that, under the guide's Section 4.2, new constructions are eligible only as annexes on the same site as the existing educational building and functionally linked to it; because the sports hall was meant to serve the kindergarten but was to be built elsewhere, the project could not qualify as a new construction and fell outside eligible extension activities. The decision rests on correct application of material law (art. 488(1) point 8 Code of Civil Procedure) and the administrative litigation framework (Law No. 554/2004), finding no legal error in the lower court's interpretation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Kindergarten sports hall project fails eligibility for off-site annex; appeal rejected, funding refusal upheld: Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Săcueni, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii.

Keywords

AI generated
framework decision challenge of administrative decisions construction materials administrative units grounds of challenge proposed judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Săcueni în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat:

- anularea scrisorii de răspuns nr. x din 20.12.2018 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative formulată de UAT Săcueni cu privire la rezultatul verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii proiectului "Construire sală de sport în satul Ciocaia pentru grădiniţa Liceului Teoretic Petofi Sandor, codul SMIS al cererii de finanţare x";

- să se constate eligibilitatea activităţilor proiectului "Construire sală de sport în satul Ciocaia pentru grădiniţa Liceului Teoretic Petofi Sandor, codul SMIS al cererii de finanţare x" - în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriului VI. 13, proiect depus în cadrul Axei prioritare 10, Prioritatea de investiţii 10.1, Obiectiv specific 10.1 A - Creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.

Reclamanta UAT Oraş Săcueni, a depus precizare a acţiunii, prin care a completat petitul cererii introductive, solicitând:

- anularea scrisorii privind comunicarea rezultatului verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii a cererii de finanţare formulată de UAT Săcueni privind proiectul "Construire sală de sport în satul Ciocaia pentru grădiniţa Liceului Teoretic Petofi Sandor, codul SMIS al cererii de finanţare x".

Urmare a completării petitului cauzei, a înţeles să introducă în cauză Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 745 din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞ SĂCUENI, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE şi AGENŢIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD-VEST, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Săcueni, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii.

În susţinerea recursului, recurenta – reclamantă a arătat că respingerea proiectului pe motivul că terenul asupra căruia se doreşte realizarea sălii de sport se află la o distanţă de 380 m faţă de grădiniţă este neîntemeiat, motivul de respingere invocat neavând temei în Ghidul solicitantului, criteriul invocat nefiind o condiţie expresă prevăzută în Ghidul Solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/10/2017/10/10.1/10.l a.

Pentru ca proiectul să fie eligibil, raportat la dispoziţiile pct. 4.1 din Ghid, infrastructura (teren şi/sau clădire, după caz) ce face obiectul proiectului care implică execuţia de lucrări de construcţii trebuie să fie liber de orice sarcini sau interdicţii ce afectează implementarea proiectului.

Dacă ar fi existat motivul invocat pentru respingerea cererii de finanţare, acest criteriu al vecinătăţii construcţiei preconizate cu instituţia de învăţământ existentă trebuia să fie inclus în acest capitol al Ghidul Solicitantului, însă nu există o asemenea interdicţie enunţată în mod expres; practic autoritatea de management justifică refuzul printr-un motiv inexistent, adăugând astfel la criteriile aplicabile apelului de proiecte în cadrul Axei prioritare 10, prioritatea de investiţii 10.1.

A mai susţinut recurenta că, potrivit competenţelor conferite, AMPOR poate emite clarificări/interpretări asupra prevederilor ghidului aplicabil cererii de finanţare, cu condiţia ca acestea să nu modifice/să completeze prevederile respectivului ghid, AMPOR asigurându-se de respectarea principiului privind tratamentul nediscriminatoriu al tuturor solicitanţilor la finanţare, asigurând totodată şi transparenţa sistemului de evaluare şi selecţie.

Nu există în Ghidul Solicitantului un criteriu de respingere a cererii de finanţare raportat la amplasamentul terenului selectat pentru edificarea construcţiei propuse.

În scrisoarea de răspuns nr. x din 20.12.2018 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, se invocă faptul că, potrivit secţiunii 4.2 din Ghidul solicitantului, eligibilitatea proiectului şi a activităţilor se acceptă în vederea finanţării activităţii de extindere" - autoritatea de management referindu-se doar la activităţi de extindere, în condiţiile în care tot potrivit secţiunii 4.2 în cadrul programului sunt eligibile şi lucrări de construcţie, lucrări fizice exprimate cantitativ, calitativ şi valoric realizate pe un amplasament în vederea edificării unei noi construcţii.

Însă cererea reclamantei nu a vizat niciodată finanţarea unor activităţi de extindere, ci efectuarea unor lucrări asupra unor clădiri existente, proiectul fiind depus pentru lucrări de construcţie, respectiv edificarea unei noi construcţii.

Ghidul nu reglementează faptul că se pot ridica construcţii noi doar ca şi anexe la clădirile principele deja existente.

După enumerarea activităţilor eligibile, tot la secţiunea 4.2 din Ghidul solicitantului s-a înserat o clauză de extindere a eligibilităţii proiectelor, stabilind că "activităţile enumerate mai sus nu sunt limitative, alte activităţi de tipul celor de mai sus pot fi considerate eligibile dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor în scopul implementării în condiţii optime a proiectului."

De asemenea, recurenta a susţinut că implementarea proiectului contribuie la dezvoltarea psihomotorie a copiilor din grădiniţă, ceea ce are un impact pozitiv asupra calităţii maturităţii şcolare. Această sală, dotată cu instrumente adecvate pentru vârstele de preşcolari şi completata cu un program de dezvoltare a mişcării, ar contribui la eliminarea problemelor dislexice şi disgrafice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta UAT Oraş Săcueni este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Recurenta-reclamantă a depus cererea de finanţare în vederea construirii unei săli de sport care va deservi nevoilor grădiniţei din satul Ciocaia. Potrivit înscrisurilor depuse, a rezultat că dreptul de proprietate asupra terenului pe care se doreşte implementarea proiectului a fost înscris provizoriu în favoarea Oraşului Săcueni, situându-se la o distanţă de 380 m faţă de grădiniţă.

Potrivit secţiunii 4.2 Eligibilitatea proiectului şi a activităţilor, se acceptă în vederea finanţării activităţi de extindere, cu privire la care se dispune: "În sensul prezentului Ghid, lucrări asupra unor clădiri, realizate atât pe verticală, prin construirea de etaje noi, mansarde, cât şi pe orizontală prin construirea unui corp anexă în continuarea clădirii existente sau pe acelaşi amplasament, care să fie legat structural şi/sau funcţional de clădirea existentă (aceeaşi destinaţie şi funcţionare a corpului anexă condiţionată de funcţionarea construcţiei iniţiale sau ca o completare necesară la funcţionalitatea clădirii existente)".

În accepţiunea ghidului, se poate construi, ca anexă, un corp individual care să deservească clădirea principală sub condiţia executării lucrării pe acelaşi amplasament. Având în vedere faptul că sala de sport ce se doreşte a fi edificată este legată funcţional de clădirea grădiniţei, aceasta nu poate realizată pe un alt amplasament, iar o interpretare în sens contrar ar conduce la edificarea corpurilor anexă pe terenuri situate la distanţe care nu vor asigură funcţionalitatea clădirii.

Prin urmare, critica recurentei-reclamante în sensul că motivul respingerii cererii de finanţare nu are temei în Ghidul solicitantului, nefiind o condiţie expresă, este nefondată.

De asemenea, potrivit Ghidului solicitantului, punctul 2.7: "Investiţiile prevăzute în cadrul apelurilor de proiecte vizează învăţământul antepreşcolar, preşcolar. Pentru atingerea obiectivului specific al acestei priorităţi de investiţie sunt avute în vedere realizarea următoarelor tipuri de investiţii: construcţia/reabilitarea/modernizarea/extinderea/echiparea infrastructurii educaţionale pentru educaţia timpurie antepreşcolară (creşe) şi preşcolară (grădiniţe).

O cerere de finaţare se poate adresa unui imobil ce deserveşte în acelaşi timp atât nivelul de educaţie timpurie antepreşcolară (creşe) cât şi nivelul preşcolar (grădiniţe)."

Aşadar, sunt eligibile edificările de clădiri noi de sine stătătoare, dar care să deservească clădirea principală a unităţii de învăţământ, având natura de anexă. Prin activitate de extindere se înţelege efectuarea de lucrări atât asupra unor clădiri existente, cât şi construirea unui corp de sine stătător în continuarea clădirii existente sau pe acelaşi amplasament pe care se situează unitatea de învăţământ.

Ori, în speţă, în cazul activităţii de realizare a unei noi constricţii, aceasta ar putea fi doar creşă sau grădiniţă, celelalte fiind activităţi de reabilitare/modernizare/extindere/echipare a unei creşe/grădiniţe existente.

Câtă vreme reclamanta deţine în legătură cu proiectul o grădiniţă, pentru care însă doreşte construirea unei săli de sport în alt amplasament, proiectul nu poate fi analizat prin prisma criteriului construcţie nouă, ci prin prisma criteriului extinderii infrastructurii.

În raport de aceste aspecte, în mod corect a reţinut instanţa de fond că actele administrative contestate, respectiv scrisoarea notificare beneficiar nr. x/13.11.2017, precum şi scrisoarea de răspuns nr. x din data de 20.12.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative, au fost emise cu respectarea prevederilor legale, respingând în mod corect şi legal acţiunea reclamantei.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Săcueni împotriva sentinţei civile nr. 745 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.