Timing of insurance claim after insurer bankruptcy: 90-day deadline triggered by communication, not pronouncement, of final civil judgment under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din 10.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună anularea în totalitate a deciziei nr. 15952/17.07.2018 emisă de pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 860 din 7 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, judecătorul fondului în mod greşit a reţinut că dreptul de creanţă se poate solicita numai în termenul de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, fără a avea în vedere că, în cauză, este aplicabilă teza a II-a a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, dreptul de creanţă născându-se după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă de instanţa de recurs, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept supusă dezlegării instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză este aceea determinată de modul de interpretare şi aplicare a disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Normele ASF nr. 16/2016 cu privire la data de la care este calculat termenul de 90 de zile în privinţa reclamantei, respectiv stabilirea momentului de la care s-a născut dreptul de creanţă al creditorului de asigurare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Relevante sunt şi dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 conform cărora: (...) Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Aceste texte de lege stabilesc, în mod clar şi previzibil, momentul la care se naşte raportul juridic de garantare, ale cărui componente sunt dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia intimatului de a achita sumele solicitate, precum şi conduita oricărui creditor de asigurare, ce este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi poate exercita dreptul de a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţit.

Deşi, faţă de motivarea expusă de intimat în decizia nr. 15952 din 17.07.2018, prin care acesta a analizat chestiunea tardivităţii atât în raport de data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului faţă de asigurător, cât şi în raport de data rămânerii definitive a hotărârii civile evocate de reclamant în cererea de plată, instanţa de fond a reţinut creanţa ca fiind "anterioară" deschiderii procedurii falimentului B. S.A., însă soluţia asupra căreia s-a oprit este una pe care instanţa de control judiciar nu o împărtăşeşte.

În dezacord cu aspectele învederate de prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, ipoteza incidentă este cea reglementată de teza a II-a a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, respectiv cea a unui drept de creanţă născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului şi anume la data la care a fost recunoscut acest drept prin hotărârea judecătorească civilă definitivă pronunţată de Tribunalul Giurgiu – decizia civilă nr. 879 din 25 octombrie 2017.

Decizia civilă nr. 879 din 25 octombrie 2017 a Tribunalului Giurgiu – secţia Civilă putea fi pusă în executare de la momentul comunicării sale, respectiv de la data de 21 martie 2018, iar nu de la pronunţare, dreptul de creanţă derivând dintr-un astfel de titlu născându-se la data deschiderii posibilităţii executării acestuia.

În acest sens, este de remarcat că art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. prevede comunicarea din oficiu şi a hotărârilor definitive.

Totodată, deşi într-adevăr formal se poate aprecia că dreptul de creanţă pretins de către reclamant a izvorât din decizia civilă definitivă pronunţată la data de 23.10.2017, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului garantat de pârât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, totuşi se reţine că naşterea dreptului de creanţă nu poate fi determinată de momentul pronunţării deciziei civile, ci numai de situaţia generată de posibilitatea reclamantului de a depune o cerere de plată a despăgubirilor însoţită de documentele doveditoare în copie legalizată-inclusiv a acestei hotărâri judecătoreşti definitive, conform normelor ASF nr. 16/2015.

În atare situaţie, termenul de 90 de zile în care reclamantul avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data comunicării hotărârii – 21 martie 2018 şi s-ar fi împlinit la data de 18 iunie 2018.

Prin urmare, formularea cererii de plată nr. x la data de 10 mai 2018 a fost realizată cu respectarea termenului legal reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Concluzionând, întrucât sunt fondate criticile aduse de recurentul – reclamant soluţiei primei instanţe, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, anularea Deciziei nr. 15952 din 17 iulie 2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de plată nr. x/10.05.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 860 din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează Decizia nr. 15952/17.07.2018 emisă de pârât.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de plată nr. x/10.05.2018.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.