Calculation of vehicle market value for total damage compensation in insolvency: application of specialized evaluation systems under ASF Norm No. 23/2014

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE a ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună admiterea contestaţiei sale împotriva a Deciziei nr. 15328 din data de 18.06.2018 şi, în consecinţă, admiterea cererii sale de acordare a despăgubirilor în cuantum de 24.600 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2495 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR; a anulat în parte Decizia nr. 15328/18.06.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în sensul că admite cererea de plată pentru suma 11.824 RON în loc de 6.291 RON; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susţinut că instanţa de fond a admis că o evaluare nu trebuie efectuată exclusiv în baza unui sistem, dar a apreciat că evaluarea efectuată în sistemul DAT este mai "bună" decât evaluarea efectuată prin intermediul sistemului AUDATEX.

A arătat recurentul că parametrii de evaluare a utilizaţi de sistemul DAT sunt mult mai mari, acest sistem fiind similarul evaluării cu ajutorul catalogului C. după care se stabilesc valorile autovehiculelor pentru stabilirea taxelor vamale în cazul în care se doreşte înmatricularea de auto care nu provin din statele din afara spaţiului UE, statul fiind interesat în stabilirea unor valori mult mai mari de circulaţie ale autovehiculelor, valori care nu-şi regăsesc corespondentul în valoarea reală, de circulaţie ale autoturismului.

A mai arătat recurentul că în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Aceasta obligativitate a instrumentării dosarelor de daună de către FGA este prevăzută şi de disp. Normei 16/2015 a ASF în art. 21, alin. (2): "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Faţă de cele menţionate mai sus, FGA a procedat şi a analizat cererea recurentei-reclamantei şi a înscrisurilor depuse de aceasta şi a înscrisurilor existente în dosarul de daună preluat de FGA de la asigurătorul D. S.A., în baza legii.

FGA nu este un asigurător, ci funcţionează ca o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, care are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

De asemenea, a învederat că în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparţine asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile Legii nr. 136/1995 si ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Fondul de garantare a asiguraţilor nu are calitate de asigurător şi între instituţia recurentă şi asiguraţi nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare încheiat de acestea cu asigurătorii aflaţi în insolvenţă, nefiind succesori/continuatori/reprezentanţi sau mandatari ai asigurătorilor în faliment, neexistând nicio dispoziţie legala în acest sens.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. prin mandatar B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, aceasta a fost respinsă de instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat modul în care instanţa de fond a apreciat probele administrate în cauză, însă fiind vorba de o chestiune de apreciere a probelor, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Recurentul-pârât a emis decizia nr. 15328/18.06.2018 ce face obiectul acţiunii, apreciind că speţa se încadrează în cazul de daună totală, valoarea reparaţiei depăşind 75% din valoarea de piaţă a vehiculului şi, raportându-se la valoarea de piaţă a autoturismului ca fiind de 8.388 RON, a constatat că valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată este de 6.291 RON, cu aplicarea art. 51 alin. (9) şi (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În esenţă, chestiunea supusă analizei instanţei vizează modalitatea de evaluare a valorii de piaţă a autovehiculului la momentul producerii accidentului.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv dispoziţiile art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Potrivit art. 51 din Norma A.S.F. nr. 23/2014: "(…). (9) Despăgubirile nu pot depăşi: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale. (10) Dauna totală se defineşte ca fiind situaţia în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului. (11) În cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum şi modul de calcul al acesteia. (12) Se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului."

Totodată, potrivit art. 52 din acelaşi act normativ: "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pe baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile. (2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (…)."

Un aspect de subliniat este acela că, deşi prin decizia contestată, recurentul – pârât a făcut referire la faptul că valoarea de piaţă a autoturismului a fost stabilită de către sistemul DAT, în realitate aceasta a fost calculată în sistem Audatex, potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond şi precizărilor pârâtului aflate la filele x.

În cauză, instanţa de fond nu a reţinut prima evaluare întocmită de recurentul – pârât FGA în sistemul AUDATEX ca fiind cea corectă, ci cea efectuată de către expertul desemnat a realiza expertiza tehnică specialitatea autovehicule, care a introdus datele referitoare la autoturismul în discuţie în sistemul E., reieşind că valoarea de piaţă a autovehiculului la data de 25.08.2015 era de 3.552 Euro.

În mod just, prima instanţă a apreciat că evaluarea prezentată de către expert oferă posibilitatea unei evaluări cu un grad mai mare de precizie, luând în considerare valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi dotările acestuia, cu care acesta a fost livrat de către fabrica constructoare.

Un ultim rând de critici formulate de recurentul-pârât au vizat greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, din perspectiva obligaţiilor care revin Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu privire la creanţele de asigurare neachitate de asigurătorul în faliment.

Însă, Înalta Curte reţine că problema litigioasă, dedusă judecăţii în speţă, priveşte cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile şi sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori, iar nu obligaţiile legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Criticile recurentului privitoare la izvorul diferit al obligaţiilor de plată ce revin asigurătorului, respectiv Fondului pârât, precum şi la dreptul Fondului de a proceda la o instrumentare proprie a dosarului de daună nu sunt relevante pentru soluţionarea prezentei căi de atac, întrucât instanţa de fond nu a negat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a face propria analiză a dosarului de daună preluat de la asigurătorul în faliment, astfel cum în mod greşit susţine recurentul, ci a constatat că această analiză nu a fost realizată în conformitate cu cerinţele legale, aspect de natură a afecta decizia administrativă contestată în speţă.

În consecinţă, reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2495 din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.