Salary calculation under Justice pay framework upheld with uniform sectoral reference value and 30% allowance cap confirmed.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Alba – secţia I Civilă), reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti de a revoca:

- deciziile nr. 84 şi 85 din data de 12.06.2018, emise de procurorul general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a dispus ca în perioada 09.04.2015- 30.11.2015 salarizarea personalului auxiliar de specialitate şi conex se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015- 31.12.2017 la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON si emiter unor noi decizii prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 1ei de la data angajării fiecăruia până la 30.11.2015, respectiv de 484,18 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017;

La valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, trebuie adăugat procentul 8,5% (4%+4,5%), prevăzut de O.G. nr. 13/2008, care a statuat pentru domeniul Justiţiei, astfel:

a. conform art. 2 alin. (1), pentru perioada 01 aprilie 2008 - 01 septembrie 2008, creşterea valorii sectoriale cu 4% (421,2 RON);

b. conform art. 2 alin. (2), pentru perioada 01 octombrie 2008 - prezent creşterea valorii de referinţă sectoriale cu 4,5% faţă de valoarea de la punctul (440,16 RON).

De asemenea, după 1 decembrie 2015, la valoarea de referinţă sectorială cuantum de 440,16 RON, instituită de O.G. nr. 13/2008, trebuia adăugat procentul 10%, potrivit prevederilor Legii nr. 293/2015, rezultând astfel o V.R.S. de 484,18 RON.

- deciziile nr. 56, 57 din data de 05.06.2018, decizia nr. 99 din data 14.06.2018, deciziei nr. 44 din 30.05.2018, toate emise de procurorul general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, întrucât la stabilirea, începând cu data 01.01.2018, a salariilor de bază şi a sporurilor aferente trebuiau avute în vedere drepturile salariale dobândite anterior prin lege şi prin hotărâri judecătoreşti, iar sporul pentru risc şi solicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii să fie de 30% din salariul de bază şi nu de 15% aşa cum au fost prevăzute în anexa de la Ordinele 56 şi 57/2018 ale Procurorului General Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, şi emiterea unor noi decizii care aibă în vedere salariul de bază (calculat pe baza VRS de 484,18 RON) şi sporurile de nivelul lunii decembrie 2017, la care să se adauge cei 25% prevăzuţi de Legea nr. 153/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 864 din 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor şi respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de către acelaşi pârât şi respinge cererea reclamanţilor şi a intervenienţilor de acordare a drepturilor salariale restante pentru perioada 09.04.2015 – 03.09.2015 ca fiind prescrisă.

Admite în parte acţiunea şi cererile de intervenţie în interes propriu.

Dispune anularea parţială a Deciziilor nr. 84 şi 84 din data de 12.06.2018 emise de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti sub aspectul valorii de referinţă sectorială avută în vedere la stabilirea salariilor reclamanţilor şi intervenienţilor începând cu data de 03.09.2015, respectiv pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2015.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti să emită noi decizii prin care să dispună încadrarea reclamanţilor şi a intervenienţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 03.09.2015, respectiv 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti la plata către reclamanţi şi intervenienţi a diferenţelor dintre drepturile salariale plătite efectiv acestora şi drepturile salariale pe care le-ar fi încasat dacă acestea ar fi fost stabilite prin raportare la VRS 440,16, începând cu data de 03.09.2015 şi drepturile salariale pe care le-ar fi încasat dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la VRS 484,18, începând cu data de 01.12.2015 şi până la recunoaşterea drepturilor de către pârâţi sau apariţia unor modificări legislative, aceste diferenţe urmând să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată până la data plăţii efective.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la anularea deciziilor 56 şi 57 din data de 05.06.2018 şi respectiv a deciziei nr. 99 din data de 14.06.2018 şi a Deciziei nr. 44 din data de 30.05.2018."

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii B., F., B., J., C., G., K., A., E., I., D. şi H. şi pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

3.1. Prin recursul formulat, recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la anularea deciziilor nr. 56 şi 57 din 05.06.2018, motivând că reclamanţilor le sunt aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 153/2017, care prevăd că suma sporurilor care se cuvine personalului căruia i se adresează actul normativ (în speţă, personal auxiliar de specialitate şi conex) nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Consideră recurenţii că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, întrucât suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru flecare salariat în parte, ci pe ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii, iar nu la salariul de bază al fiecărui angajat. Plafonarea sporurilor prevăzute de lege la un anumit nivel reprezintă o adăugare la lege, o interpretare şi aplicare greşită a legii.

Un alt argument cu privire la greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 este faptul că, deşi în cuprinsul acestui articol, în cadrul plafonului de 30% din totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite, sunt prevăzute nu doar sporurile, ci şi indemnizaţiile de hrană şi vacanţă; la acordarea acestor din urmă drepturi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti nu a aplicat acelaşi raţionament şi nu a inclus cele două indemnizaţii în plafonul de 30%.

Au mai arătat că plafonarea cuantumului total al sporurilor afectează doar personalul salarizat conform salariilor de bază stabilite în lege pentru anul 2022, dar nu şi personalul al căror salarii de bază nu a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022, acesta fiind motivul pentru care există discriminare şi între salariaţii din cadrul aceleiaşi instanţe, care lucrează în aceleaşi condiţii.

Personalul al căror salarii de bază sunt cele prevăzute pentru anul 2022 "beneficiază" de plafonarea sporurilor la 30%, în timp ce personalul al căror salariu de bază nu a ajuns la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în mod implicit, beneficiază de acordarea sporurilor în cuantum total de 45%, având în vedere că salariul brut cuvenit acestora din urmă începând cu data de 01.01.2018 este compus din salariul de bază avut în luna decembrie 2017, majorat cu 25% şi din cuantumul sporurilor avut în luna decembrie 2017, majorat cu 25%.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş au stabilit pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din circumscripţie sporuri în procent de 45%, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României. Prin urmare, în urma emiterii deciziilor pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeaşi categorie de personal din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, în sensul că, în timp ce pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul curţilor de apel enumerate au fost stabilite şi plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare, pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a fost stabilit un cuantum al sporurilor de 30% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, urmare a greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, s-a creat o stare de discriminare constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, chiar identice, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 din C.E.D.O., dar şi acele ale art. 6 din Legea nr. 153/2017.

3.2. Prin recursul declarat, recurenta – reclamantă B. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a observat că, în cazul său nu a fost calculată corect vechimea în muncă, în sensul că la stabilirea salariului s-a calculat doar cota de 2.5 %, aferentă gradaţiei 4, în loc să se aplice progresiv gradaţiile de la 1 la 4, aşa cum prevede art. 10, alin. (4), lit. (d) din Legea nr. 153/2017, coroborat cu punctul 3 din "Nota" de la anexa V, cap. II, din aceeaşi lege.

Cu toate că instanţa de fond a constatat că pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti nu a aplicat corect dispoziţiile legale referitoare la stabilirea drepturilor sale salariale, în funcţie de o VRS reală şi legală, stabilind greşit cuantumul drepturilor salariale lunare, implicit cel a aferent anului 2022, în mod greşit a considerat că nu există altă cale de îndreptare a acestei erori, subliniind faptul că au fost aplicate întocmai prevederile Legii nr. 153/2017.

Prin urmare, salariul aferent anului 2022 a fost stabilit real, întrucât nu s-a luat în calcul o VRS de 484,18 RON, care era prevăzută de actele normative în vigoare, iar pe cale de consecinţă a fost prejudiciată în momentul în care s-a realizat plafonarea salariului la nivelul celui din anul 2022.

În aceste condiţii, drepturile salariale ale subsemnai îi au fost stabilite incorect, respectiv au fost diminuate în raport de VRS real şi sporurile legale aferente, pe fondul neaplicării măsurii de salarizare la nivel maxim instituită prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

În privinţa sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru confidenţialitate, recurenta a opinat că nu au fost respectate dispoziţiile legale, acestea nefiind acordate în procentul prevăzut de lege, soluţia fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

A arătat recurenta că personalul ale cărui salarii de bază sunt cele prevăzute pentru anul 2022 "beneficiază" de plafonarea sporurilor la 30%, în timp ce personalul al căror salariu de bază nu a ajuns la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în mod implicit, beneficiază de acordarea sporurilor în cuantum total de 45%, având în vedere că salariul brut cuvenit acestora din urmă începând cu data de 01.01.2018 este compus din salariul de bază avut în luna decembrie 2017, majorat cu 25% şi din cuantumul sporurilor avut în luna decembrie 2017, majorat cu 25%.

Aşadar, ca urmare a greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, s-a creat o stare de discriminare constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, chiar identice, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 din C.E.D.O., dar şi cele ale art. 6 din Legea nr. 153/2017.

3.3. Prin recursul formulat, pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea în tot a acţiunii reclamanţilor.

În motivarea recursului, recurenţii au susţinut, într-o primă critică, că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Calitatea procesual - pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în cauza având drept obiect cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale către ministerele de resort, derivă nu numai din rolul de coordonator al acţiunilor de pregătire a proiectelor legilor bugetare anual şi ale legilor de rectificare a bugetului de stat, în baza dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Această calitate se desprinde şi din interpretarea cheltuielile bugetare enumerate în art. 14 din lege. Textul prevede la alin. (2) că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat şi nici angajată şi efectuată din acest buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.

În consecinţă, rolul Ministerului Finanţelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziţia Ministerului Public fondurile necesare plaţii drepturilor salariale.

Printr-o altă critică, recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a emis la data de 08.04.2008, respectiv la data de 13.10.2C08, decizia nr. 42, respectiv decizia nr. 100, potrivit cărora personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturile salariale prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008.

Aşadar, majorările salariale prevăzute de art. 2 alin. (13)/2008, au fost acordate reclamanţilor (grefieri şi şoferi), aşa cum rezultă din preambulul deciziilor de mai sus, care menţionează temeiul de drept avut în vedere.

Odată acordate creşterile salariale de 4% şi de 4,5%, prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 13/2008, acestea au rămas incluse în valoarea de referinţă sectorială, iar indexările au stat la baza creşterilor salariale acordate ulterior prin alte acte normative.

Prin urmare, solicitările intimaţilor - reclamanţi vizează acordarea încă o dată a creşterilor salariale în cuantum total de 8,5% prevăzute de O.G. nr. 13/2008, aspect confirmat în mod nelegal prin hotărârea instanţei de fond.

Au mai susţinut recurenţii că, având în vedere Decizia nr. 794 din 15.112016 a Curţii Constituţionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a emis la data de 12.06.2018 Deciziile nr. 84 şi 85, potrivit cărora personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la parchetele din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti beneficiază de drepturi salariale prin raportare la următoarele valori de referinţă sectorială, reprezentând nivelul maxim de salarizare din cadrul Ministerului Public, astfel: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 avându-se în vedere valoarea de referinţa sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016 avându-se în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017 avându-se în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON a fost stabilită prin hotărâre judecătoreasca în favoarea magistraţilor judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - s.c. nr. 1962/10.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dâmboviţa, rezultând din acordarea cumulată a creşterilor salariale de 5%, 2% şi de 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, a creşterilor salariale de 7% (5% + 1%+1%) prevăzute de O.G. nr. 3/2006 şi a procentului de 4% (2% +2%) prevăzut de art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008 (majorare vrs magistraţi).

Aşadar, la data emiterii deciziilor contestate nivelul maxim de salarizare era reprezentat de o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON.

Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri, din care să rezulte faptul că existau la data de 12.06.2018 hotărâri judecătoreşti prin care să fie recunoscută valoarea de referinţă sectorială de 484.18 RON angajaţilor din cadrul Familiei Ocupaţionale Justiţie.

Cu referire la aplicarea valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON, au arătat că în circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti nu au existat grefieri şi şoferi, cu funcţii similare celor ocupate de contestatori, care să fi beneficiat de această valoare de referinţă sectorială, componentă a salariilor de bază lunare, la data de 12.06.2018 data emiterii deciziilor nr. 84 şi 85/2018 (nivel maxim de salarizare) şi nici anterior acestei date şi nici nu au existat hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost acordată respectiva valoare de referinţă sectorială.

Ca atare, referitor la personalul auxiliar de specialitate şi la personalul conex, stabilirea drepturilor salariale prin deciziile nr. 84 şi 85 din data de 12.06.2018 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

Recurenţii au solicitat instanţei de recurs ca la pronunţarea soluţiei să aibă în vedere şi Decizia nr. 49/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a pus capăt practicii de raportare a nivelului maxim de salarizare la nivelul naţional, soluţie care se extinde şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite.

Au învederat că în cadrul Ministerului Public nu au existat niveluri maxime de salarizare, care să cuprindă valoarea de referinţă sectorială de 440,16 RON, respectiv de 484,18 RON rezultată din aplicarea creşterilor salariate de 4% şi de 4,5% asupra vrs, prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 13/2008.

De asemenea, recurenţii au susţinut că obligarea la plata dobânzii legale s-a făcut cu ignorarea dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, impunându-se schimbarea sentinţei recurate în sensul acordării dobânzii legale de la data rămânerii executorii a hotărârii judecătoreşti.

Totodată, în opinia recurenţilor, în mod greşit au fost obligaţi la plata dobânzii legale. Condiţia acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) o constituie preexistenţa unei convenţii încheiate între părţi. Or, în prezenta cauză nu există nicio convenţie între reclamanţi şi pârâţi cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispoziţiile privind dobânda legală nu îşi găsesc aplicabilitate în speţă.

Nici obligarea la actualizarea diferenţelor salariate cu indicele de inflaţie nu se justifică, în opinia recurenţilor.

Ministerul Public nu are alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflaţie, putându-se face numai prin intervenţia legiuitorului.

Deci, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflaţiei, nu au la dispoziţie alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenţii – pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, recurenta –reclamantă B. şi intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au formulat întâmpinări împotriva recursurilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de recurenţii – reclamanţi şi recurenţii-pârâţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

II.1. Examinând recursurile declarate de recurenta – reclamantă B. şi de recurenţii-reclamanţi F., B., J., C., G., K., A., E., I., D. şi H., instanţa urmează să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune.

Înalta Curte constată că problema de drept ce priveşte determinarea modalităţii de stabilire a cuantumului sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 25 din aceeaşi lege şi ale art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 emisă de ICCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în: Monitorul Oficial NR. 921 din 27 septembrie 2021).

Astfel, prin decizia amintită s-au statuat următoarele:

"80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. 1 - VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru."

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanţei supreme, în mod corect a reţinut prima instanţă că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare fără indicarea procentului corespunzător fiecărui spor şi prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30%, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare, cât timp sporurile nu sunt efectiv acordate în procent fix, prestabilit din salariul de bază.

Majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamanţi, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Înalta Curte mai reţine şi cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că modul de calcul al sporurilor este în concret determinat de legiuitor, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, dar în acelaşi timp cu respectarea limitei de 30% impusă de art. 25, astfel că, reclamanţii nu justifică un drept recunoscut de lege de a li se acorda sporurile în cuantumul lor maxim cumulat (45%).

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante B. referitoare la stabilirea incorectă a drepturilor sale salariale, inclusiv cele aferente anului 2022, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de fond reţinut că salariile stabilite începând cu luna ianuarie 2018, au fost calculate prin raportare la un nivel al salariului greşit stabilit, greşeala pornind de la nivelul lunii iunie 2017, când a fost avută în vedere un cuantum al VRS de 463,5 RON în loc de 481,18 RON, fiind preluată în continuare, astfel că salariile stabilite începând cu luna ianuarie 2018 au avut o bază de calcul mai mică.

Cu toate acestea, contrar opiniei recurentei-reclamante şi în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în cauză, a operat o plafonare a nivelului maxim al salariilor, nivel care nu va putea depăşi limitele maxime stabilite pentru anul 2022.

Considerentele instanţei de fond referitoare la acest aspect nu pot fi considerate contradictorii.

Înalta Curte constată că această critică adusă sentinţei ce se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") nu are incidenţă în cauză, judecătorul de fond folosind, în redactarea sentinţei pronunţate, un raţionament logico juridic lipsit de contradicţii şi care, justifică, în final, soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat priveşte situaţiile în care instanţa de control judiciar nu poate desluşi starea de fapt reţinută de prima instanţă sau nu poate stabili motivele care au stat la baza soluţiei, din cauza lipsei motivării ori a motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii. Ori, expunerile instanţei de fond nu sunt contradictorii, iar nemulţumirile recurentei faţă de considerentele primei instanţe ce au condus la soluţia pronunţată în cauză nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie.

Concluzionând, instanţa de control judiciar, apreciind că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă B. şi de recurenţii-reclamanţi F., B., J., C., G., K., A., E., I., D. şi H..

II.2. Nefondate sunt şi criticile de fond ale recurenţilor-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Preliminar, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, recurenţii-pârâţi invocându-l formal, fără a preciza în niciun fel care ipoteză a acestuia ar fi aplicabilă în privinţa hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte critica referitoare la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat faptul că acest pârât nu justifică o calitate procesuală pasivă în proces, având în vedere faptul că "nu au formulat nici o pretenţie concretă faţă de acest pârât".

Înalta Curte reţine că nu există raporturi juridice directe între reclamanţi şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice care, de altfel, are potrivit Legii 500/2002 doar obligaţia de a efectua propuneri cu privire la bugetul anual, nu şi de a asigura fondurile necesare. Potrivit art. 44 din Legea 304/2004, "preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite", rezultând astfel că nu Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia plăţii drepturilor salariale către reclamanţi.

Analizând aspectele referitoare la cuantumul VRS din perspectiva majorării în cuantum de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, această majorare a fost stabilită prin actul normativ pentru personalul auxiliar de specialitate, nu şi pentru categoria judecătorilor, din care face parte reclamanta, care beneficia de o majorare de doar 4%. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, nu se poate face abstracţie de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătoreşti pronunţate în speţe similare şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referinţă sectorială este o constantă, care se înmulţeşte cu coeficienţii de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) şi trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Se are în vedere că salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări şi completări până la abrogare.

Prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări şi completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Aşadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii.

Ulterior, prin art. 1 şi 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind introdus art. 31 prin care se prevede: "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Având în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În considerentele aceste decizii, Curtea Constituţională a României, în motivarea deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, a reţinut următoarele:

"Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie.

Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie". În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală în privinţa constatării nelegalităţii deciziilor nr. 84 şi 85 din data de 12.06.2018, emise de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, sub aspectul valorii de referinţă sectorială avute în vedere la stabilirea salariilor reclamanţilor şi intervenienţilor începând cu data de 03.09.2015, respectiv pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2015.

De asemenea, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1535 din C. civ. conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În conformitate cu art. 1381 alin. (3) din C. civ., în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului sa poată fi nesocotit.

Prin urmare, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ. consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor şi, cum obligaţia de plată a dobânzii izvorăşte din lege (răspunderea civilă delictuală) reclamanţii sunt îndreptăţiţi şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, ce se impune a fi calculată în raport de diferenţele salariale rezultate din recalculare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului cauzat prin întârzierea plăţii despăgubirii cuvenite.

Înalta Curte reţine că este relevantă în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în care s-a reţinut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamanta B., de recurenţii-reclamanţi F., B., J., C., G., K., A., E., I., D. şi H. şi de recurenţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 864 din 27 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.