Court of Accounts audit upheld: appeal of medicines agency dismissed and judgment quashed, upholding measures for uncollected fees and illegal expenses.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererile reunite (în conformitate cu cele dispuse prin încheierea din 07.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al acestei instanţe), înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 31.07.2017, sub nr. x/2017, respectiv la 04.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea opiniei din Raportul de audit financiar nr. x/15.03.2017, emisă în conformitate cu prevederile pct. 342 coroborat cu pct. 349 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi; suspendarea obligaţiei executării măsurilor dispuse la punctele I.1; I.5, I.10, II.1; II.2; II.3, II.5, II.6, II.7, II.8 prin Decizia nr. 5/V/14.04.2017, până la soluţionarea definitivă a prezentei cereri; anularea parţială a Deciziei nr. 5/V/14.04.2017, raportului de audit financiar şi procesului-verbal de constatare nr. x/15.03.2017 cu privire la măsurile dispuse la punctele: I.1, I.3, I.4, I.5, I.8, I.10 (II.l.rap.), I.13 (III.6 rap.), I.16 (IV.3 rap.), I.17 (1V.4 rap.), II.1 (III.1 rap.); II.2 (III.2 rap.); II.3 (III.3 rap.), II.5 (III.7 rap.), II.6 (III.8 rap.), II.7 (III.9 rap.), II.8 (III. 10 rap.); anularea parţială a încheierii nr. 64/30.06.2017 cu privire la măsurile dispuse la punctele I.1; I.3, I.5, I.10, I.13, I.16, I.17, II.1; II.2; II.3, II.5, II.6, II.7, II.8.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 2479 din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ a admis în parte cererile reunite formulate de reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea nr. 64/30.06.2017 şi Decizia nr. 5/V/14.04.2017, doar în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctele nr. I.5 şi I. 10 din Decizie, precum şi, în limita măsurilor nr. I.5 şi I. 10 menţionate, Raportul de audit financiar şi procesul-verbal de constatare nr. x/15.03.2017 şi a respins în rest cererile reunite, precum şi cererea expertului de majorare a onorariului de expert.

3. Recursurile formulate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2479 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, au formulat recurs reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1. Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2479/30.10.2019, pronunţată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin care solicită admiterea recursului, respectiv casarea în parte a sentinţei civile nr. 227/26.02.2021 şi în rejudecare admiterea cererii de anulare parţială a Deciziei Curţii de Conturi a României nr. 5/V/14.04.2017, raportului de audit financiar şi procesului-verbal de constatare nr. x/15.03.2017 şi a încheierii nr. 64/30.06.2017 cu privire la măsurile dispuse la punctele: I.8, II.1, II.5, 11,6, II.7 şi II.8 şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 227/26.02.2021 cu privire la anularea în parte a încheierii nr. 64/30.06.2017 şi Deciziei nr. 5/V/14.04.2017, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctele nr. I.5 şi I.10 din Decizie, precum şi, în limita măsurilor nr. I.5 şi I.10 menţionate, Raportul de audit financiar şi procesul-verbal de constatare nr. x/15.03.2017 (toate actele fiind emise de pârâtă).

Se arată că hotărârea a fost dată fără a cuprinde motivele pe care se întemeiază potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta-reclamantă că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât judecătorul de fond a preluat în totalitate motivarea Raportului Curţii de Conturi, fără a aduce un aport propriu asupra soluţiei pe care a pronunţat-o.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

În acest sens, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunţată în recurs de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În cauza soluţionată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2017, faptul că, deşi se fac referiri punctuale la măsurile combătute prin contestaţia recurentei, acestea sunt identice cu cele din raportul Curţii de Conturi, fără a se aduce o opinie personală concret argumentată juridic şi fără a se explica de ce este preferabil punctul de vedere al acestei instituţii.

De asemenea, în cuprinsul sentinţei recurate nu se regăsesc argumentele de fapt şi de drept ale instanţei pentru respingerea apărărilor recurentei, din această perspectivă hotărârea fiind susceptibilă şi de invocarea în drept a motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea prevederilor art. 483 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte măsura prevăzută la punctul I.8. din Decizia nr. 5/V/14.04.2017, instanţa de fond preia aceeaşi opinie expusă de către pârâtă.

Prin Decizia nr. 5/V/14.04.2017, la măsura prevăzută la pct. I.8. s-au dispus următoarele:

- extinderea verificărilor asupra tuturor activelor entităţii şi stabilirea celor care nu au fost puse în funcţiune;

- luarea masurilor ce se impuri de către ordonatorul de credite pentru verificarea modului de punere în funcţiune a activelor fixe achiziţionate de entitate;

- corectarea în conformitate cu prevederile legale, a înregistrărilor contabile aferente amortizării calculate nelegal, respectiv pentru mijloace fixe nepuse încă în funcţiune".

Cu suma de 19.499 RON s-a achiziţionat o soluţie informatică de inventariere gestiune mijloace fixe şi obiecte de inventar, recepţionată conform procesului-verbal de recepţie.

În procesul-verbal de recepţie se menţionează faptul că s-a efectuat punerea în funcţiune în data de 13.11.2012, în realitate acest lucru nu s-a realizat, echipamentele fund neutilizate la data auditului, adică la o distanţă de 4 ani de la data achiziţiei.

Începând cu luna ianuarie 2013, entitatea a început să calculeze şi să raporteze amortizarea aferentă.

ANMDMR a procedat la suplimentarea valorii soluţiei informatice de inventariere cu suma de 4.484 RON, deşi cititoarele de coduri de bare erau incluse în valoarea iniţială de 19.499 RON, iar laptopul nu figura nici în nota de fundamentare, nici în referatul de necesitate întocmite la achiziţie.

Astfel, se reţine că entitatea a majorat nejustificat valoarea soluţiei informatice cu suma de 4.484 RON, raportând eronat valoarea aferentă cititoarelor de coduri de bare şi a laptopului în soldul contului 208, precum şi amortizarea aferentă în sumă totală de 4.484 RON.

Mai reţine instanţa de fond că, ANMDMR a calculat eronat cheltuielile cu amortizarea unei soluţii informatice de inventariere, în condiţiile în care această soluţie nu a fost pusă în funcţiune.

De fapt, această soluţie a fost pusă în funcţiune, iar ANMDMR a calculat corect cheltuielile cu amortizarea soluţiei informatice.

De asemenea, din documentele achiziţiei publice (factura nr. x/01.11.2012, proces-verbal de recepţie din 13.11.2012 şi proces-verbal de predare primire din 13.11.2012), contrar constatărilor auditorilor publici externi, rezultă în mod evident care au fost componentele acestei soluţii informatice, din punctul de vedere al echipamentelor IT, respectiv: aplicaţie pentru inventariere şi gestiune mijloace fixe şi obiecte de inventar Notebook Dell 5520, cititor de coduri de bare XL 5000 (2 buc), cititor coduri bare (2 buc).

Aşa cum rezultă din documente nici nu putea să figureze în nota de fundamentare, întrucât conform procesului-verbal de predare-primire din 13.11.2012 acesta a fost acordat cu titlu gratuit de furnizorul aplicaţiei la valoarea estimată de acesta.

Potrivit procesului-verbal de recepţie nr. x din 13.11.2012, soluţia informatică de inventariere achiziţionată a fost livrată de furnizor, recepţionată şi pusă în funcţiune încă din anul 2012.

În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 15/1994 amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune, până la recuperarea integral a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcţionare, dar şi faptul că soluţia informatică a fost achiziţionată în anul 2012 şi pusă în funcţiune la aceeaşi dată (13.11.2012), s-a considerat a fi fost amortizat integral în perioada 2013-2015.

În ceea ce priveşte măsura prevăzută la punctul II.1 din Decizia nr. 5/V/14.04.2017.

În mod eronat s-a consemnat în actul de control că ANMDMR a procedat la încheierea periodică de regulă lunară a unor contracte în baza C. civ., denumite în continuare convenţii civile, fără respectarea prevederilor incidente din materia achiziţiilor publice sau a prevederilor aplicabile în materia angajării personalului în instituţiile publice, după caz, generând în acest mod cheltuieli cu încălcarea principiului bunei gestiuni în utilizarea fondurilor publice.

Mai mult, unele din serviciile respective, în fapt, puteau fi efectuate de personalul propriu al ANMDMR, existând atribuţii ale diferitelor compartimente, atribuţii care reveneau salariaţilor din cadrul acestora.

Prima instanţă nu a făcut verificări în ceea ce priveşte activitatea prestată prin convenţii, preluând în totalitate opinia auditorilor, reţinându-se în mod greşit că nu au existat rapoarte de activitate aferente convenţiilor.

Mai mult, reglementarea contractelor civile de prestări servicii, cunoscute în practică şi sub denumirea de convenţii civile este dată de prevederile art. 1851 din Noul C. civ. potrivit căruia contractul de antrepriză este contractul prin care, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preţ.

Scopul urmărit printr-un contract civil este obţinerea unui produs, a unei lucrări, a unui serviciu, bine determinate, contractul considerându-se executat pe baza acestora (care constituie obiectul contractului) şi nu a altor elemente, precum" timpul de muncă".

Mai mult, activitatea prestată în baza contractelor civile de prestări servicii încheiate la nivelul ANMDMR nu are caracter sistematic, de regularitate.

Pe de altă parte, potrivit art. 10 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită personal contractual, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Astfel, contractul individual de muncă presupune un raport de muncă dependent şi de subordonare între angajai si angajator.

Contractul civil de prestări de servicii (contractul de antrepriză) reglementează raporturile juridice care nu sunt reglementate de dreptul muncii, deoarece de esenţa contractului civil de prestări de servicii este convenirea asupra rezultatului muncii, şi nu asupra muncii în sine, astfel cum se întâmplă în cazul contractului de muncă.

Ca atare, constatările auditorilor publici externi preluate de către prima instanţă cu privire la încheierea contractelor civile de prestări de servicii de către ANMDMR fără respectarea prevederilor incidente în materie sunt neîntemeiate.

În fapt niciunul dintre serviciile prestate nu puteau fi efectuate de personalul propriu, având în vedere lipsa de expertiză în domeniile în care au fost încheiate convenţiile civile, fiind vorba de experţi externi de înaltă calificare şi specializare care nu se poate identifica în rândul angajaţilor ANMDMR.

Curtea de Conturi a considerat că recurenta-reclamantă a implementat această măsură parţial prin formularea unui număr de 65 de cereri de chemare în judecată a persoanelor care au încheiat convenţii, acestea fiind pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect anulare act juridic/pretenţii. Precizează că, în majoritatea dosarelor având obiectul menţionat anterior, instanţele de fond au dispus suspendarea cauzelor până la soluţionarea definitivă a cauzei pendinte, iar în câteva cazuri a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte măsura prevăzută la punctul II.5. din Decizia nr. 5/V/14.04.2017.

În fapt, măsura 11,5 din Decizia nr. 5/V/14.04.2017 consemnează în sarcina recurentei o presupusă neconformitate în raporturile contractuale cu partenerul A. S.R.L., în măsură a justifica aplicarea acesteia.

Astfel, se susţine că s-ar fi efectuat "plata nelegală din bugetul de stat a sumei de 8.096,00 RON, reprezentând servicii pentru alinierea la modificările legislative apărute (OMFP nr. 2021/2013) care trebuiau asigurate gratuit de către furnizorul aplicaţiei în baza contractului de mentenanţă,

ANMDMR nu a solicitat, respectiv furnizorul S.C. A. S.R.L. nu a pus la dispoziţia acestuia codul sursă al aplicaţiilor informatice Power Account Anywere (Contif, Gestoc, Gemfix) şi PA - Alop, pentru care s-au efectuat plăţi în sumă de 60.525,00 RON, situaţie care a generat şi încălcarea principiilor achiziţiilor publice."

Au fost menţionate contractele de prestări servicii între părţi nr. 19/2014, respectiv 35/2014.

Poziţia principială susţinută de echipa de audit, pe care şi-a fundamentat concluziile, a fost aceea că procedura de achiziţie a serviciilor informatice a fost viciată de atitudinea recurentei, care nu ar fi prevăzut pentru furnizor obligaţia de a - i pune la dispoziţie codul sursă al aplicaţiei informatice.

Prin accesul nemijlocit la acesta, recurenta ar fi avut posibilitatea să îşi actualizeze singură aplicaţia informatică, prin inserarea actelor normative apărute ulterior, în speţă OMFP nr. 2021/2013.

În contradictoriu cu poziţia pârâtei, apreciază că în dosarul de audit nu sunt informaţii concrete care să susţină concluziile echipei de audit atât în ce priveşte:

i) încălcarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, ii) economicitatea unei conduite în sensul celei indicate (achiziţionarea de către recurentă a codului sursă), precum şi iii)a unei ipotetice situaţii de îngrădire a libertăţii recurentei-reclamante de contractare de servicii informatice (prezumtiva stare de client captiv).

Astfel, recurenta-reclamantă a transmis prin intermediul SEAP cereri de ofertă, la care a primit doar din partea S.C. A. S.R.L. o ofertă care a răspuns exigenţelor utilizatorului, respectiv Departamentul economic.

Din această perspectivă, invocarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii nu are nici o susţinere în realitatea de fapt.

Raportat la valoarea achiziţiei, aceasta justifica procedura de achiziţie directă, nefiind necesară o altă procedură.

Mai mult, în condiţiile în care recurenta se afla deja în posesia dreptului de utilizare a aplicaţiilor informatice Power Account Anywere (Contif, Gestoc, Gemfix) PA-Alop (respectiv a licenţelor aferente aplicaţiei informatice şi serviciile de software efectuate de către A. S.R.L., conform contractului încheiat cu ANMDM în anul 2003), solicitarea venea în întâmpinarea interesului legitim al autorităţii de aliniere la modificările legislative impuse de Ordinul ministerului finanţelor publice nr. 2021/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005.

În ce priveşte al doilea aspect, afirmaţia recurentei-pârâte este una pur speculativă, în condiţiile în care aceasta nu a menţionat o valoare măcar estimativă a codului sursă, pentru a compara sau justifica o asemenea conduită din partea reclamantei.

Nici în ceea ce priveşte o aşa - zisă poziţie de client captiv a recurentei în relaţia cu partenerul S.C. A. S.R.L., dincolo de cazul concret ce a făcut obiectul măsurii II.5, nu există dovada existenţei unor alte contracte între părţi având ca obiect de soluţionare dezvoltarea aplicaţiilor informatice puse la dispoziţie.

Codul sursă este o expresie intermediară fundamentală de realizare a programului ce reprezintă traducerea unor părţi din materialul de concepţie pregătitor într-un limbaj de programare folosind regulile gramaticale ale acelui limbaj şi este un element protejat de legislaţia română.

Codul sursă este un secret păzit cu multă atenţie de majoritatea companiilor producătoare de programe pentru calculator. Codul sursă poate fi protejat prin dreptul de autor şi folosit ca probă, pe plan naţional şi internaţional, pentru a dovedi originalitatea unui program pe calculator.

În ceea ce priveşte măsura prevăzută la punctul II.6. din Decizia nr. 5/V/14.04.2017.

Conform art. 4 din contractele de servicii nr. x/07.03.2014, y/31.03.2015, z/04.02.2016, încheiate cu B. S.R.L., având ca obiect servicii de monitorizare media presă, prestatorul s-a obligat să presteze aceste servicii în conformitate cu propunerile tehnice anexate la contracte, respectiv prezentare de rapoarte zilnice şi săptămânale de monitorizare media în domeniul medical-farmaceutic nu numai în format html (electronic).

Deşi orice auditor poate verifica şi constata că s-a realizat obiectul achiziţiei, respectiv "transmiterea de rapoarte de monitorizare media, zilnic, săptămânal, lunar, online" dovada transmiterii rapoartelor, găsindu-se în mediul online, auditorii Curţii consideră că dacă rapoartele de monitorizare media, transmise online (zilnic, săptămânal, lunar), conform obiectului contractului propunerile tehnice anexate, nu au fost urmate, de fiecare dată, de deplasarea (fizică) a prestatorului la sediul ANMDMR pentru a se întocmi şi semna câte un proces-verbal pe suport de hârtie, înseamnă că rapoartele nu au fost transmise online, considerând astfel, în mod eronat, că ANMDMR a făcut plăţi nelegale pentru munca efectiv prestată.

Acceptarea livrabilelor predate pe suport informatic este dovedită prin acordarea semnăturii şi menţiunii " Bun de plată " pe factură, unde şeful departamentului comunicare atestă că serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor şi că toate poziţiile din factură au fost verificate.

Este de menţionat că auditorii nu neagă existenţa livrabilelor, ci numai lipsa unor procese-verbale de recepţie, pe suport de hârtie.

Ca atare, nu se justifică constatările măsurilor dispuse cu privire la recuperarea prejudiciului determinat, în mod nelegal, de auditori, pe considerentul că dacă auditorii nu au identificat procese-verbale pentru rapoartele primite online de ANMDMR, înseamnă că beneficiarul nu ar fi primit aceste rapoarte.

Referitor la măsurile de la pct. II.6 pag. 20 din Decizie, constând în:

- stabilirea cauzelor împrejurărilor care au determinat plata nejustificată din fonduri bugetare a unor sume pentru servicii pentru care nu se justifică realitatea serviciului prestat şi care erau în sarcina unor salariaţi ai ANMDMR;

- extinderea verificărilor asupra tuturor plăţilor efectuate pentru servicii de consultanţă din punct de vedere al realităţii legalităţii prestării serviciilor;

- recuperarea în integralitate a prejudiciului astfel determinat, a acestor sume având în vedere prevederile art. 73' şi 75 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicabilitate de la 21.10.2013; reîntregirea cu aceste sume a fondurilor din care au fost alocate, dispuse în vederea remedierii aspectelor prezentate ca şi "constatări" atât la pag 154-157 din actul de control cât şi la pct. 19 pag 10/11 din Decizie acestea sunt nereale, neîntemeiate şi în dezacord total cu documentele privind achiziţiile publice.

În ceea ce priveşte măsura prevăzuta la punctul II.7. din Decizia nr. 5/V/14.04.2017

Între ANMDMR şi PFA C. s-a încheiat contractul de servicii nr. x .05.2014, având ca obiect prestarea de servicii de management privind actualizarea şi optimizarea sistemului de control intern managerial din cadrul ANMDMR.

În mod eronat s-a consemnat în actul de control că " s-au efectuat plăţi nelegale pentru servicii de management privind actualizarea şi optimizarea sistemului de control intern managerial, prestate în conformitate cu prevederile OMFP nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial în cadrul ANMDMR din fondurile bugetare ale anului 2014, pentru stingerea unor obligaţii contractuale referitoare la prestarea unor servicii care intrau în atribuţiile de serviciu ale unor salariaţi ai ANMDMR pentru care aceştia au fost remuneraţi conform legii, primind un salariu lunar pentru munca prestată.

Prin urmare, entitatea a plătit pentru aceleaşi servicii sume atât salariaţilor, prin salariul lunar plătit, cât şi către PFA C. prin onorarea facturilor emise de aceasta."

Mai mult, interpretările făcute de echipa de audit nu sunt în concordanţă cu documentele existente şi cu atribuţiile angajaţilor sau/şi cu prevederile legale în vigoare.

ANMDMR apreciază că nu este nici o similitudine între atribuţiile comisiei şi serviciile achiziţionate şi în consecinţă existenţa comisiei nu exclude oportunitatea achiziţionării serviciilor.

Contractul a fost executat, iar livrabilele au fost predate pe bază de procese-verbale.

Verificarea realităţii furnizării serviciilor achiziţionate a fost confirmată prin procesele-verbale încheiate şi mai mult prin acordarea vizei " Bun de plată " pe factură (produsul a fost livrat şi recepţionat), care atestă că serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor şi că toate poziţiile din factură au fost verificate, documente care au stat la baza plăţilor efectuate, fiind în acord cu prevederile Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002.

Există discordanţe în prezentarea făcută aşa încât nu se înţelege motivul, temeiul pentru care echipa de control apreciază că plăţile în valoare de 18.000 RON, sunt nelegale, întrucât "angajarea cheltuielilor nu este legală; cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia deficienţei constau în verificarea realităţii serviciilor prestate".

Auditorii au mai consemnat, tot la pag. 159 a procesului-verbal de constatare, fără nici un temei legal, faptul că "draft-urile" de formulare emise de prestator erau "neasumate prin semnătură de PFA C., aşa cum aceasta declară în procesele-verbale de recepţie (anexa nr. Jll 9.5)",

Faţă de respectivele aserţiuni ale auditorilor apreciază că nu există niciun temei legal ca un proiect/draft de înscris să poarte semnături în faza de proiect/draft, cât şi faptul că nicăieri, în procesele-verbale de recepţie - anexa nr. l/.9.5-la pvc, prestatorul nu a "declarat" că ar fi aplicat semnătura sa pe procedurile şi programele concepute pentru a fi utilizate de ANMDMR.

În ceea ce priveşte măsura prevăzută la punctul II.8. din Decizia nr. 5/V/14.04.2017

Se arată că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1792/2001.

Contractele de achiziţii invocate, nr. 54 şi 55/25.11.2015, având ca obiect furnizarea, instalarea, punerea în funcţiune şi instruirea personalului, în valoare totală de 255.115,12 RON, au fost încheiate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la data prezentei acestea fiind executate în întregime.

Din punct de vedere al normei legale în domeniu, menţionează că la baza plăţilor efectuate, există toate documentele justificative în acord cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002.

Verificarea realităţii furnizării bunurilor/serviciilor achiziţionate a fost confirmată prin procesele-verbale încheiate şi mai mult, prin acordarea vizei "Bun de plată" pe factură (produsul a fost livrat, recepţionat şi pus în funcţiune), se atestă că serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor şi că toate poziţiile din factură au fost verificate.

În comisiile de recepţie, trei din cei cinci membri nominalizaţi prin decizie, sunt specialişti din cadrul departamentelor de dispozitive medicale, care utilizează în activitatea lor curentă aceste echipamente.

În procesele-verbale de recepţie, se specifică că a fost recepţionat întregul obiect al contractului, comisia de recepţie asumându-şi recepţia întregii valori a contractelor.

Documentele existente la sediul ANMDMR fac dovada netemeiniciei constatărilor întrucât deşi toate bunurile care fac obiectul contractului de furnizare bunuri nr. x şi nr. y/2015 au fost livrate şi există în ANMDMR - fapt consemnat şi în procesul-verbal de constatare, auditorii Curţii insistă, fără temei, în aserţiunile privind aşa - zise plăţi nelegale.

În contextul celor de mai sus arată că auditorii nu au stabilit un prejudiciu cert, lichid şi exigibil, menţionând expres la pag 171 a procesului-verbal de constatare, că "Valoarea estimativă a abaterii nu poate fi cuantificată".

Conform adreselor nr. EFD 4128. MU/28.06.2019 de la D. S.R.L. şi adresa din 03.07.2019 de la E. S.R.L. rezultă că instruirea personalului cu privire la utilizarea echipamentelor furnizate este cu titlu gratuit.

Ca atare, nu se justifică constatările şi măsurile dispuse cu privire la recuperarea unui aşa-zis prejudiciu pentru care auditorii au menţionat expres la pag. 171 a procesului-verbal de constatare, că "valoarea estimativă a abaterii nu poate fi cuantificată".

3.2. Pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs, solicitând casarea în parte a sentinţei civile nr. 2479/30.06.2019, doar cu privire la soluţia prin care s-a admis cererea de anulare a măsurilor de la pct. 1.5 şi 1.10 din Decizia nr. 5/14.04.2017 emisă de Curtea de Conturi a României.

Primul motiv de recurs susţinut în cauză este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Instanţa de fond a anulat măsurile de la pct. I.5 şi I.10 în întregime fără a motiva soluţia pe toate submăsurile ce au fost dispuse prin aceste măsuri, după cum urmează.

Prin soluţia de fond s-a analizat şi s-a soluţionat doar aspectul ce ţine de prima submăsura. Or, prin anularea întregii măsurii, instanţa a înlăturat obligaţii legale ce revin entităţii de a extinde verificările pentru a identifica toate situaţiile în care nu au fost recuperate creanţe, întrucât constatările Curţii de Conturi sunt rezultatul aplicării testelor de detaliu pe eşantionul selectat, astfel cum este menţionat la submăsura 2.

Nici submăsurile 3 şi 4, respectiv analizarea cauzelor şi verificarea periodică a debitorilor, nu au fost analizate de instanţă, şi care în fond sunt obligaţii legale ale intimatei astfel încât încasarea tuturor sumelor de recuperat să se realizeze în termenul legal de prescripţie.

Şi cu privire la măsura de la pct. I.10, instanţa de fond a procedat întocmai şi a anulat-o în întregime fără a motiva soluţia pe toate cele 7 aspecte dispuse prin această măsură, aspecte de sine stătătoare aferente abaterilor de la legalitate constatate în cadrul obiectivului auditat. Instanţa de fond s-a rezumat la analiza şi soluţionarea un singur aspect din întregul abaterii şi al submăsurii aferente, însă a anulat măsura în totalitate deşi dispoziţiile pe care le cuprinde vizau obligaţii diferite, ce erau stabilite în sarcina intimatei.

Dintre toate cele 7 submăsuri, prin care s-a dispus remedierea tuturor abaterilor de la legalitate constatate în cadrul cap. II.l din procesul-verbal de constatare - Nefacturarea, neînregistrarea în contabilitate şi neurmărirea spre încasare, a unor venituri cuvenite bugetului de stat, în sumă estimată de 1.973.308 RON, reprezentând contravaloarea tarifelor ce trebuiau percepute conform prevederilor legale, instanţa de fond a soluţionat doar submăsura 7-luarea tuturor măsurilor necesare şi legale pentru facturarea, încasarea şi virarea implicită la bugetul de stat a acestor taxe/tarife.

Instanţa de fond nu a avut în vedere toate submăsurile aferente abaterilor constatate prin actul de control sintetizate astfel:

- la nivelul ANMDM nu exista o evidenţă analitică a tarifelor facturate şi încasate pentru întocmire/actualizarea Nomenclatorului medicamentelor de uz uman. Agenţia trebuia să le factureze, înregistreze şi încaseze conform prevederilor legale întrucât reprezintă venituri cuvenite bugetului de stat şi cu atât mai mult, la nivelul entităţii aceste venituri trebuie evidenţiate în mod analitic astfel încât să existe o imagine reală şi o concordanţă între tarifele ce trebuiau facturate şi evidenţa contabilă. Prin art. 1din Ordinul nr. 888 din 25 iulie 2014, privind aprobarea cuantumului tarifului pentru activităţile desfăşurate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în domeniul medicamentelor de uz uman, s-a aprobat cuantumul tuturor tarifelor pentru activităţile desfăşurate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în domeniul medicamentelor de uz uman, conform anexei.

Având în vedere că aceste aspecte constatate pot genera riscul neînregistrării/înregistrării eronate şi al neîncasării în totalitate a sumelor care se fac venit la bugetul de stat, Curtea de Conturi a dispus în cadrul acestei măsuri şi elaborarea şi implementarea unei proceduri cu privire la verificarea corectitudinii informaţiilor existente la nivelul departamentelor de specialitate (DPN, DPE, DIF etc), respectiv a situaţiei încasărilor tarifelor/taxelor în raport cu evidenţa contabilă a încasărilor înregistrate de către Departamentul Economic - submăsura 3 şi submăsura 4- analizarea (pe perioada auditată) pentru fiecare taxă/tarif în parte.

- urmare a verificărilor efectuate, echipa de audit a constatat că, în Situaţia privind tarifarea medicamentelor de uz uman pentru întocmirea şi actualizarea nomenclatorului medicamentelor de uz uman, în anul 2016", prezentată de entitate, au fost înscrise informaţii referitoare la facturarea şi încasarea tarifului de menţinere în nomenclator şi pentru unele medicamente pentru care, entitatea nu a prezentat la solicitarea echipei de audit, documentele justificative.

Astfel, s-a constatat că, pentru anumite medicamente înscrise în nomenclator, pentru care nu a fost facturat tariful de întocmire/actualizare, au fost înscrise informaţii cu privire la facturi emise pe numele altor deţinători/titulari de autorizaţie de punere pe piaţă (anexa nr. II.1.2).

S-a mai constatat, prin utilizarea programului informatic IDEA şi compararea medicamentelor din Catalogul Naţional al preţurilor la medicamentele de uz uman eliberate cu prescripţie medicală (CANAMED) -valabil la data de 01.10.2016 cu medicamentele înscrise în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman care a fost pus la dispoziţia echipei de audit, neconformităţi între informaţiile înscrise în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman şi CANAMED, respectiv în CANAMED au fost identificate un număr 487 înregistrări de medicamente aferente unui număr de 177 DCI-uri care nu se regăsesc în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman (anexa nr. II. 1.3 - format electronic).

La nivelul entităţii nu se realizează periodic backup-uri ale nomenclatorului de medicamente, nu există un istoric al informaţiilor cu privire la medicamentele înscrise în aplicaţia Nomenclatorul medicamentelor de uz uman astfel încât să se poată verifica concordanţa în ceea ce priveşte medicamentele de uz uman existente pe piaţă şi tarifele/taxele ce trebuiesc încasate legal deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a acestor medicamente.

II. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, apreciază că soluţia instanţei este nelegală pentru următoarele considerente:

Cu privire la măsurile dispuse la punctul I.5. din Decizia nr. 5/14.04.2017, ca urmare a constatării raportării prin situaţiile financiare a unor creanţe în sumă estimativă de 94.986 RON mai vechi de trei ani, pentru care entitatea nu a procedat la luarea masurilor legale pentru încasarea acestora, instanţa reţine, pe de o parte, opinia expertului în sensul că "Referitor la aceste sume, expertul contabil a opinat în sensul că reclamanta a întreprins demersurile necesare pentru recuperarea debitelor restante pentru încasarea creanţelor în sumă estimativă de 94.986 RON, din care 90.824 RON reprezintă debite de recuperat de la Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti, iar 4.162 RON reprezintă lipsă carburant, debitor salariatul F..", pentru ca, ulterior, să aprecieze ca aceste sume nu constituie prejudiciu: "Faptul că partea reclamantă nu a recuperat de la CASMB prin intermediul FNUASS sumele reprezentând indemnizaţii plătite asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceasta la bugetul FNUASS, apreciază instanţa ca nu poate constitui un fundament pentru a se aprecia că în cauză există un prejudiciu adus veniturilor publice, de natură a fi estimat şi recuperat de la funcţionarii publici identificaţi în procesul-verbal de constatare, ca revenindu-le răspunderea pentru omisiunea respectivă."

În condiţiile în care se reţine prin sentinţă faptul că, în convergenţă cu concluziile expertizei, reţine că reclamanta a întreprins demersurile necesare pentru recuperarea acestor debite restante, la raportul de expertiză fiind anexate, sub un prim aspect, înscrisurile care atestă că, începând cu anul 2011, s-au efectuat mai multe adrese în acest sens către Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti.", este evident că instanţa de fond a reţinut caracterul legal al sumelor de recuperat, existând temei legal în baza căruia entitatea a făcut demersuri pentru recuperarea debitelor restante de la Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti. în continuare, pe calea raţionamentului juridic, situaţia nerecuperării acestor sume restante în termenul legal de prescripţie determină natura de prejudiciu, iar nu categoriile de buget- de stat, consolidate etc, capitolele bugetare etc. din care fac parte, astfel cum în mod greşit a stabilit instanţa de fond.

Faptul că prin sentinţa de fond sunt reţinute prevederile art. 2 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc că prin buget se înţelege " document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice;". Totodată, potrivit art. 78 alin. (1) din acelaşi act normativ "Bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie se administrează în afara bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt: bugetul Fondului pentru asigurările sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor de şomaj. Aceste bugete se aprobă ca anexă la legea bugetului de stat şi, respectiv, la legea bugetului asigurărilor sociale de stat. " sau prevederile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010 care definesc bugetul general consolidat ca fiind "ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, (...);" nu poate stabili în mod legal lipsa prejudiciului pe considerentul că "Este cert în cauză că sumele imputate părţii reclamante de Curtea de Conturi ca fiind prescrisă recuperarea lor, se regăsesc în Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), parte componentă a bugetului general consolidat."

Urmând raţionamentul instanţei, orice sumă ce face parte din bugetul consolidat nu poate fi considerată prejudiciu, chiar şi în situaţia în care sunt entităţi juridice diferite, cu bugete proprii.

Se solicită a se constata că art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005 stabileşte sursa de plată a indemnizaţiilor "(l) Sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă. (2) Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie,(...)", pe când art. 16 din H.G. nr. 734/2010 prevede că "Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ANMDM se asigură de la bugetul de stat.", ceea ce face ca aceste sume plătite pentru acest tip de cheltuieli să fie recuperate, nefiind incluse în cheltuielile curente şi de capital ale ANMDM.

Pe cale de consecinţă, devine aplicabil art. 73 ind.l din Legea nr. 500/2002 care prevede că "Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere,(...)."

În privinţa debitului de recuperat de la un fost angajat, instanţa a reţinut "De asemenea, pentru debitul în sumă de 4.162 RON, reclamanta a efectuat demersurile necesare, fiind întocmit şi dosar penal în privinţa autorului prejudiciului.", fără a avea în vedere că măsura dispusă de Curtea de Conturi vizează nu doar iniţierea demersurilor, ci şi finalizarea acestora prin recuperarea prejudiciului.

Cu privire la măsurile dispuse la punctul I.10. din Decizia nr. 5/14.04.2017, instanţa de fond a stabilit nelegalitatea acestora prin raportare la procedura de autorizare a medicamentelor: "în convergenţă cu concluziile expertizei, reţine că această măsură a fost dispusă fără ca auditorii externi ai Curţii de Conturi să aibă în vedere dispoziţiile dreptului naţional european aplicabile, respectiv faptul că, în conformitate cu prevederile art. 704 alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, un medicament poate fi pus pe piaţă în România doar dacă a fost emisă o autorizaţie de punere pe piaţă de către ANMDM sau o autorizaţie de punere pe piaţă conform procedurii centralizate; - autorizaţia de punere pe piaţă este acordată de ANMDM potrivit dispoziţiilor art. 704 coroborat cu art. 706 din Legea 95/2006, iar medicamentele autorizate sunt înregistrate în Nomenclatorul cuprinzând medicamentele autorizate pentru a fi puse pe piaţă în România. în conformitate cu prevederile art. 795 alin. (2) din Legea 95/2006, precum şi cele ale art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale - autorizaţia de punere pe piaţă este acordată de către Comunitate în cadrul procedurii centralizate.

Se solicită a se constata confuzia pe care instanţa fondului o face în cauză cu privire la natura tarifului reţinut de Curtea de Conturi ca fiind nefacturat, reglementat de anexa 1 a Ordinului nr. 888/2014, şi care înlătură de Ia aplicare prevederile legale reţinute în soluţia recurată.

Pentru menţinerea în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman la nivel naţional, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 888/2014 s-a aprobat cuantumul tarifului de 230 euro/produs/an. Aşadar, faptul că sunt autorizate de agenţia naţională sau de agenţia europeană a medicamentelor, pentru comercializarea pe teritoriul României, aceste medicamente trebuie incluse în Nomenclator. Iar conform art. 1 lit. E) pct. 52 din Anexa la Ordinul 888/2014, tariful este cel menţionat - " 52- Întocmire şi actualizare nomenclator medicamente de uz uman NOTA: În cazul neplăţii prestaţiei mai sus menţionate, medicamentul de uz uman respectiv nu va fi înscris sau va fi exclus în/din nomenclatorul pentru medicamente de uz uman. -230 euro."

Prin urmare, tariful de 230 euro se plăteşte anual, pentru fiecare medicament. Includerea medicamentului în Nomenclator este o activitate separată de autorizarea punerii pe piaţă a medicamentelor sau de stabilire a preţului acestora pentru a fi comercializat în România. În plus, orice medicament, că urmează procedura naţională sau procedura centralizată - europeană, de autorizare pentru punerea pe piaţă, în baza Regulamentului (CE) nr. 726/2004, este supus procedurii de stabilire a preţului pe teritoriul statului, în cadrul căreia primeşte codul CIM, cod care este înregistrat în Nomenclator.

Se arată că potrivit pct. VI.1.4 din procedura standard de operare, care a fost elaborată şi implementată pentru actualizarea Nomenclatorului de medicamente cu informaţiile necesare privind medicamentele care au drept de circulaţie în anul curent (anexa nr. II.1.11) "completarea bazei de date Nomenclator cu informaţia privind tarif pentru întocmire şi actualizare nomenclator medicamente de uz uman, (...) presupune următoarele activităţi:

- Transmiterea către DE, în luna ianuarie a fiecărui an a situaţiei privind APP/DAPP aflate în Nomenclator pentru care nu există confirmare de plată pentru anul în curs.

- Pentru medicamentele nou autorizate, primirea confirmării de plată a tarifului (...) de la DE urmare facturării secundare efectuate de către DE (...);

- Completarea bazei de date Nomenclator cu această informaţie prin înregistrarea datei când s-a efectuat plata tarifului".

Aşadar, reglementarea tarifului pentru înscrierea în Nomenclator este realizată prin Ordinul nr. 888/2014, în vigoare, în baza procedurii detaliate mai sus, ceea ce o face şi obligatoriu de respectat de către Agenţia Medicamentelor, contrar celor reţinute de instanţa de fond care reţine opinia expertului contabil: " Referitor la aceste sume, expertul contabil a opinat în sensul că reclamanta nu a autorizat cele 1.928 de medicamente şi deci nu poate percepe taxa pentru acestea."

Tariful pentru înscrierea în Nomenclator nu este condiţionat de autorizarea medicamentelor prin procedura internă, de către Agenţie, sau prin procedura europeană centralizată.

Raportat la datele ce reies din evidenţele Agenţiei, echipa de audit a constatat faptul că în "Situaţia privind tarifarea medicamentelor de uz uman pentru întocmirea şi actualizarea nomenclatorului medicamentelor de uz uman, în anul 2016" sunt cuprinse un număr de 8.820 medicamente, din care ANMDM a determinat şi a facturat taxa aferentă pentru întocmirea si actualizarea nomenclatorului medicamentelor de uz uman doar pentru un număr de 6.892 de medicamente.

Chiar din denumirea Situaţiei întocmită de intimată, în care sunt incluse 8.820 medicamente, reiese natura tarifului, scopul acestuia- tarifarea medicamentelor pentru întocmirea şi actualizarea nomenclatorului. Aşadar nu se poate susţine contrariul, când este evident că intimata întocmise situaţia cu un număr de medicamente, dar pentru care nu facturase tariful anual pentru toate medicamentele incluse.

Având în vedere faptul că, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 888/2014 s-a aprobat un cuantum anual al tarifului de 230 Euro, ce trebuia perceput pentru întocmirea şi actualizarea Nomenclatorului medicamentelor de uz uman, fără a se menţiona excepţii de medicamente şi/sau deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă scutiţi de la plata acestui tarif, ANMDM avea obligaţia de a determina, factura, înregistra şi încasa sumele aferente care se fac venit la bugetul de stat.

Chiar expertul, arată la fila x din raportul de expertiză, în clar natura tarifului - pentru menţinerea în Nomenclator. Aşadar natura acestui tarif este anuală şi nu este corelată cu procedura autorizării punerii pe piaţă.

Aşadar, instanţa de fond a făcut greşita aplicare a prevederilor art. 704 din Legea nr. 95/2006 " (1) Niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către ANMDMR, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate.", pentru că abaterea constatată este urmarea încălcării prevederilor Ordinului 888/2014, cu trimitere la art. 896 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată şi actualizată care prevede "Tarifele propuse de ANMDM pentru activităţile desfăşurate de aceasta se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".

În baza art. 1 lit. E) pct. 52 din Ordinul 888/2014, facturile trebuiau emise pentru fiecare deţinător/titular de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor de uz uman, pentru fiecare medicament, în fiecare an, iar suma totală facturată trebuia să acopere tarifarea numărului total de medicamente înscrise în nomenclator.

Se solicită a se constata că în mod greşit, instanţa de fond a soluţionat cauza reţinând incidenţa unor prevederi regulamentare ale Uniunii Europene "art. 70 din Regulamentul nr. 726/2004 si cele ale art. 3 4 din Regulamentul (CE) nr. 297/95 al Consiliului din 10 februarie 1995", întrucât "Regulamentele Uniunii Europene menţionate sunt direct aplicabile în ordinea juridică naţională.", fără însă să observe că acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea întrucât stabilesc valorile taxelor în procedura de autorizare centralizată. Or, problema dezvoltată nu este respectarea sau nu a procedurilor de autorizare centralizată, realizată de Agenţia Europeană a Medicamentelor, ci doar încasarea unui tarif anual de 230 de euro pe medicament pentru a fi în evidenţa Nomenclatorului.

Art. 70 din Regulamentul nr. 726/2004, face trimitere la art. 67, privind modul de constituire a bugetului Agenţiei Europene " Veniturile agenţiei constau într-o contribuţie a Uniunii şi în taxele achitate de întreprinderi pentru obţinerea şi gestionarea autorizaţiilor de introducere pe piaţă ale Uniunii, precum şi pentru alte servicii furnizate de agenţie sau de grupul de coordonare în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor acestuia în conformitate cu articolele 107c, 107e, 107g, 107k şi 107q din Directiva 2001/83/CE."- şi nu are incidenţă în cauză.

A reţinut instanţa de fond faptul că incidenţa normelor europene nu ar fi fost avută în vedere de Curtea de Conturi.

Se arată că în procesul-verbal de constatare, Curtea de Conturi, pentru fundamentarea temeinică a constatării, a reţinut atât corespondenţa Agenţiei cu alte agenţii din state membre ale Uniunii Europene-filele x, dar şi faptul că nu există reglementat acest tarif la nivelul Uniunii Europene.

Analizând Regulamentul (UE) nr. 658/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului, Curtea de Conturi a reţinut în actul de control că potrivit art. 3, există mai multe taxe percepute pentru autorizarea, menţinerea autorizaţiei, studii de farmacovigilenţă etc, dar care nu sunt similare cu tariful stabilit prin Ordinul Ministerului Sănătăţii stabilit în baza art. 795 din Legea nr. 95/2006, după cum urmează:

Aşadar, nu există prevederi aprobate la nivelul Uniunii Europene care să interzică statelor europene perceperea tarifului pentru înscrierea în Nomenclatorul medicamentelor, cum în mod greşit a stabilit instanţa de fond.

4. Apărările formulate

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de pârâta Curtea de Conturi a României.

Recurenta-pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererile de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. şi 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul recurentei-pârâte Curtea de Conturi este apreciat ca fiind fondat de către instanţa de control judiciar în ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. I5 din Decizia nr. 5/2017 ca urmare a existenţei necontestate a unei sume de 94.986 RON mai vechi de trei ani pentru care recurenta-reclamantă nu a dispus măsuri legale pentru încasarea acestora, Înalta Curte apreciază că acestea au fost anulate în mod eronat de către judecătorul fondului în considerarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora: "(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...) 6. buget - document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice" şi ale art. 78 alin. (1) din aceeaşi lege conform cărora: "(1) Bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie şi se administrează în afara bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt: bugetul Fondului pentru asigurările sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor de şomaj. Aceste bugete se aprobă ca anexă la legea bugetului de stat şi, respectiv, la legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

Prima instanţă nu a avut în vedere în raţionamentul logico juridic împrejurarea că recurenta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti sunt entităţi juridice diferite cu organizare şi bugete proprii, astfel încât constatările auditorilor Curţii de Conturi referitoare la atitudinea presupus culpabilă a reprezentanţilor uneia dintre cele două entităţi constând în nerecuperarea în termenul de prescripţie a unor sume datorate bugetului de stat, respectiv neiniţierea demersurilor necesare în acest sens, ar trebui raportate la faptul că aceste sume se regăsesc în Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (parte a bugetului general consolidat).

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită o astfel de concluzie, constatările auditorilor Curţii de Conturi referindu-se exclusiv la activitatea juridică a recurentei-reclamante, iar nu la o eventuală neprejudiciere a bugetului de stat în sens extins, astfel încât nu poate fi împărtăşită soluţia primei instanţe referitoare la inexistenţa prejudiciului rezultat ca urmare a atitudinii recurentei-reclamante care nu a iniţiat în termenul legal de prescripţie demersurile pentru recuperarea sumelor datorate.

Adresele la care se face referire în apărări de către recurenta-reclamantă destinate CNAS datând din anul 2011 nu pot fi asimilate unor demersuri legale de recuperare a sumelor cu titlu de prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice în sensul art. 731 din Legea nr. 500/2002 întrucât, astfel cum susţine şi recurenta-pârâtă) acestea nu au fost finalizate.

Ceea ce a reţinut judecătorul fondului în motivarea soluţiei relativă la anularea acestei măsuri nu îşi găseşte fundamentare în dispoziţiile art. 16 din H.G. nr. 734/2010 care prevăd că "Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ANMDM se asigură de la bugetul de stat."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale reiese faptul că sumele plătite pentru indemnizaţii care se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale şi de Sănătate nu sunt incluse în cheltuielile curente şi de capital ale ANMDM astfel încât se impune recuperarea acestora întrucât au diminuat sumele alocate cheltuielilor curente potrivit dispoziţiilor art. 731 din Legea nr. 500/2002.

Instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului a avut în vedere toate aceste dispoziţii legale şi incidenţa acestora în cauză, dar s-a raportat la aprecierea acestora exclusiv pe lipsa de proporţionalitate a măsurilor şi încălcării justului echilibru dintre interesul public şi interesul privat al celor vizaţi de măsura de reparare a prejudiciului, astfel încât în lipsa unor argumente de legalitate care să poată fi înfrânte de observaţii de aceeaşi natură, urmează a fi înlăturate toate consideraţiile care nu se fundamentează pe motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte debitul în sumă de 4.162 RON reţinut în cadrul aceleiaşi măsuri de către reclamanta-pârâtă, Înalta Curte reţine că prima instanţă a apreciat în mod greşit asupra materialului probator administrat în cauză şi asupra dispoziţiilor legale incidente în speţă, limitându-se la a arăta că iniţierea demersurilor pentru recuperarea prejudiciului prin formularea unei plângeri penale este aptă să conducă la recuperarea prejudiciului în condiţiile în care nu există nicio decizie a entităţii controlate care să se finalizeze cu o măsură de recuperare a prejudiciului.

Aşadar, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a sesizat organele de urmărire penală pentru săvârşirea unei eventuale fapte penale, recuperarea debitului trebuia să facă obiectul unei decizii administrative de recuperare a debitului în vederea acoperirii prejudiciului constatat.

În consecinţă, simpla menţionare de către judecătorul fondului a faptului că s-a formulat o plângere penală pentru acest debit este nerelevantă pentru analiza nelegalităţii măsurii dispusă de către auditorii din cadrul recurentei-pârâte.

În ceea ce priveşte recursul recurentei-pârâte întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la greşita anulare de către instanţa de fond a măsurilor cuprinse la pct. I.10 din Decizia 5/2017 Înalta Curte reţine că acesta priveşte în fapt natura tarifului reglementat de anexa 1 a Ordinului nr. 888/2014 emis de Ministerul Sănătăţii prin care se aprobă cuantumul tarifului ce trebuie perceput pentru întocmirea şi actualizarea nemenclatorului medicamentelor de uz uman şi în privinţa căruia recurenta-reclamantă ANMDM nu a perceput taxa pentru 1928 medicamente.

Din analiza materialului probator administrat în cauză şi necontestat de către recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar constată că reclamanta ANMDM a întocmit situaţia privind tarifarea medicamentelor de uz uman pentru întocmirea şi actualizarea nomenclatorului medicamentelor de uz uman în anul 2016, în care sunt cuprinse un număr de 8820 de medicamente.

De asemenea, reiese cu evidenţă că recurenta-reclamantă a determinat şi a facturat taxa aferentă pentru întocmirea şi actualizarea nomenclatorului medicamentelor de uz uman pentru un număr de 6892 de medicamente.

Înalta Curte reţine că în interpretarea dispoziţiilor art. 704 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora "niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către ANMDMR în conformitate cu prevederile prezentului titlu sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate, rezultă că înscrierea tuturor medicamentelor în nomenclator presupune tarifarea fiecăruia dintre acestea potrivit dispoziţiilor art. 896 din Legea nr. 95/2006 conform cărora tarifele propuse de ANMDM pentru activităţile desfăşurate de aceasta se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii".

Aşadar, includerea unor medicamente în evidenţa Nomenclatorului medicamentelor prevăzut prin legislaţia secundară, respectiv Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 888/2014 şi prin care s-a aprobat cuantumul tarifului de 230 euro/produs/an presupune plata anuală a unui tarif reglementat de autorităţile competente conform prevederilor legale anterior menţionate.

Instanţa de fond reţine în mod eronat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 70 din Regulamentul CE 762/2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei Agenţii Europene pentru Medicamente care sunt aplicabile exclusiv în procedura de autorizare centralizată realizată de către Agenţia Naţională a Medicamentelor, procedură care nu a fost analizată de către recurenta-pârâtă în prezenta cauză, ci doar respectarea dispoziţiilor legale naţionale privind respectarea de către ANMDM a încasării tarifului anual de 230 de euro/medicament pentru includerea tuturor medicamentelor în Nomenclatorul cuprinzând medicamentele autorizate pentru a fi puse pe piaţă în România.

Înalta Curte va înlătura criticile recurentei-reclamante, dar şi considerentele instanţei de fond relative la împrejurarea că s-a dispus de către comisia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei Curţii de Conturi nr. 5/14.04.2017 obligarea ordonatorului de credite a unor demersuri în sensul armonizării legislaţiei cu privire la medicamentele autorizate DAPP prin procedura centralizată care plătesc deja tariful către EMA, pe de o parte reţinând existenţa a două proceduri distincte reglementate de prevederi legale diferite, iar pe de altă parte având în vedere că din ansamblul materialului probator administrat în cauză reiese că recurenta-reclamantă a avut în vedere un număr limitat de medicamente inclus în Nomenclator pentru care nu a perceput încasarea tarifului anual.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea se suprapun parţial celor dezvoltate în considerarea incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că pe de altă parte nu sunt apte să conducă la reformarea soluţiei din perspectiva nemotivării sentinţei recurate, astfel încât acestea nu vor fi analizate în condiţiile în care considerentele expuse anterior reflectă greşita aplicare a normelor legale de către instanţa de fond în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România subsumat cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Cu titlu prealabil, în considerarea motivelor de recurs formulate de către recurenta-reclamantă, se observă că aceasta critică soluţia primei instanţe relativă la respingerea contestaţiei sale în privinţa a şase măsuri reţinute în raportul întocmit de recurenta-pârâtă, restrângerea criticilor fiind determinată de implementarea totală a 14 măsuri şi de implementare parţială a altor 7 măsuri din cuprinsul aceluiaşi act administrativ contestat.

Referitor la motivul de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondat, judecătorul fondului efectuând o analiză a criticilor reclamantei prin raportare la ansamblul materialului probator administrat în cauză, neputând fi reţinută critica recurentei-reclamante potrivit căreia prima instanţă nu a procedat la o analiză efectivă a argumentelor şi mijloacelor de probă propuse.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului şi-a argumentat soluţia în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei recurentei-reclamante relativă la cele şase puncte din decizia atacată ţinând cont atât de argumentele recurentei-intimate expuse în întâmpinarea formulată dar şi în considerarea unor argumente logico-juridice expuse punctual şi întemeiate în fapt şi în drept.

Motivele de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt de asemenea nefondate, pe de o parte având în vedere că recurenta-reclamantă reia integral motivele cererii introductive de chemare în judecată, pe de altă parte ţinând cont că nu există argumente suplimentare care să conducă la reformarea sentinţei instanţei de fond.

În ceea ce priveşte raportarea în perioada 2014-2015 de către recurenta-reclamantă a unor cheltuieli cu amortizarea pentru o soluţie informatică de inventariere (echipamente şi soft) în valoare de 23.983 RON, deşi nu a fost dată în exploatare, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 15/1994 potrivit cărora amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune precum şi faptul că din ansamblul materialului probator administrat în cauză (necontestat de către recurenta-reclamantă) reiese că soluţia informatică de inventariere şi gestiune mijloace fixe şi obiect de inventar (recepţionată în 13.11.2012) nu fusese utilizată la data efectuării controlului de către auditorii Curţii de Conturi. De altfel, în acest sens sunt şi concluziile raportului de expertiză, probă administrată în faţa instanţei de fond.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă reia argumentaţia expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit căreia factura care atestă achiziţia echipamentelor neutilizate, procesul-verbal de recepţie al echipamentelor şi procesul-verbal de predare-primire ar echivala cu dovezi care să combată constatările auditorilor Curţii de Conturi, fără a prezenta relevanţa acestor înscrisuri în ceea ce priveşte includerea în valoarea iniţială a cititoarelor de bare care ar fi demonstrat punerea în funcţiune a soluţiei informative.

Aşadar, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că recurenta-reclamantă, prin modalitatea în care s-a procedat la înregistrarea în contabilitate a amortizării soluţiei informatice de inventariere a patrimoniului, a încălcat dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 15/1994.

În ceea ce priveşte măsura dispusă de către recurenta-intimată referitoare la încheierea unor contracte în baza C. civ. fără respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea personalului în instituţiile publice, Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentei-reclamante referitoare la împrejurarea că încheierea de convenţii civile era o formă uzuală de colaborare în situaţia imposibilităţii încheierii unui contract de muncă.

Pe de o parte, instanţa de control judiciar constată că nu există nicio probă din care să reiasă imposibilitatea obiectivă a recurentei-reclamante de declanşare a procedurilor privitoare la angajarea personalului pe durată nedeterminată, în baza unor contracte individuale de muncă, iar pe de altă parte reiese faptul că în susţinerea criticilor recurentei-reclamante referitoare la faptul că lipsa de expertiză a personalului angajat a impus încheierea unor astfel de convenţii nu există niciun raport de activitate încheiat de persoanele angajate în baza acestui tip de convenţii civile.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că apărările recurentei-reclamante referitoare la legalitatea modalităţii de încheiere a convenţiilor civile sunt contrazise de prevederile legale şi regulamentare care impun ca acest tip de convenţii să fie încheiate pentru activităţi cu caracter ocazional şi în condiţiile în care atribuţiile de serviciu ale persoanelor beneficiare ale acestora nu se suprapun cu cele ale personalului angajat în cadrul entităţii controlate.

De altfel chiar recurenta-reclamantă susţine în cuprinsul memoriului de recurs că a formulat 65 de cereri de chemare în judecată a persoanelor cu care a încheiat aceste convenţii civile, în condiţiile în care personalul medico-sanitar angajat în baza acestora a fost remunerat pentru servicii care în fapt erau atribuţii stabilite pentru personalul angajat în baza contractelor de muncă.

Aşadar, Înalta Curte reţine, pe de o parte faptul că nu se justifică încheierea convenţiilor civile de către recurenta-reclamantă în condiţiile în care posturile vacante nu au fost ocupate cu respectarea dispoziţiilor legale, prin încheierea unor contracte individuale de muncă, iar pe de altă parte recurenta-reclamantă nu a probat prestarea efectivă a serviciilor de consultanţă precum şi modul de stabilire a tarifelor.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a legalităţii măsurii privind plata sumei de 8.096 RON reprezentând servicii pentru alinierea la modificările legislative care ar fi trebuit asigurate de către furnizorul aplicaţiei în baza contractului mentenanţă încheiat cu S.C. A. S.R.L., respectiv asigurarea de către partenerul contractual a codului sursă al aplicaţiilor informatice, sunt nefondate ţinând cont de împrejurarea că achiziţionarea serviciilor de dezvoltare software şi licenţele aferente s-a realizat fără a se avea în vedere că inexistenţa codului sursă duce la imposibilitatea dezvoltării sistemului informatic.

În acord cu argumentaţia primei instanţe, Înalta Curte reţine că în cauză au fost încălcate principiile legale referitoare la atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 925/2006, recurenta-reclamantă nefăcând nicio probă din care să reiasă că dezvoltarea sistemului informatic achiziţionat ar fi fost posibilă fără existenţa codului sursă pus la dispoziţie de contractant.

Instanţa de control judiciar reţine că în ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita apreciere de către instanţa de fond a legalităţii constatărilor echipei de audit referitoare la serviciile de monitorizare în media, presă stabilite prin contractele de servicii nr. x din 07.03.2014, nr. 16 din 31.03.2015, nr. 18/04.02.2016, încheiate cu B. S.R.L., acestea vizează lipsa încheierii unui proces-verbal pe suport de hârtie care să ateste transmiterea rapoartelor de monitorizare a presei, lipsă care ar fi fost reţinută de echipa de control.

În acord cu menţiunile sentinţei recurate sub acest aspect, instanţa de recurs reţine că recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României prin concluziile actului administrativ contestat a reţinut în fapt că nu se justifică realitatea serviciului prestat de către media Kompas S.R.L., serviciu care era în sarcina unor salariaţi ai recurentei-reclamante, iar în contractul încheiat nu se precizează modalitatea în care se recepţionează serviciile prestate astfel încât motivul de recurs apare ca fiind nefondat.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a constatărilor pct. II.7. din Raportul contestat în cauză referitoare la plăţi nelegale în sumă de 18.000 RON reprezentând servicii de management privind actualizarea şi optimizarea sistemului de control intermanagerial fără documente justificative care să ateste realitatea serviciului prestat, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă prin încheierea contractului de servicii nr. x/06.05.2014 cu PFA C. a angajat cheltuieli cu aceeaşi destinaţie pe care o realizase prin decizia preşedintelui ANMDM nr. 604/24.10.2012 în baza căreia fusese constituită o comisie formată din angajaţi ai recurentei reclamante ce avea ca atribuţii implementarea sistemului de control intern dezvoltarea şi funcţionarea sistemului de control intern managerial conform prevederilor din OMFP nr. 946/2005.

Şi constatările recurentei pârâte referitoare la realitatea serviciului prestat de furnizor, menţinute de către judecătorul fondului sunt apreciate ca fiind legale, din ansamblul materialului probator administrat în cauză reieşind pe de o parte că documentele emise de prestator sunt în fapt drafturi de formulare iar pe de altă parte faptul că toate documentele din cele enumerate în procesele-verbale de recepţie sunt asumate prin semnătură exclusiv de către salariaţii recurentei- reclamante cu atribuţii stabilite în acest sens prin decizia 604/24.10.2012 emisă de preşedintele ANMDM. În aceeaşi situaţie respectiv semnate şi asumate de către persoane salariate în cadrul agenţiei, sunt şi procedurile operaţionale declarate de PFA C. ca fiind realizate de aceasta, astfel încât este evidentă concluzia că recurenta reclamantă a angajat cheltuieli suplimentare cu prestarea de servicii cu acelaşi obiect cu sarcinile care reveneau personalului propriu.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.8 din decizia contestată referitoare la plata nelegală a unor servii conexe achiziţiei de bunuri, asumate prin contractele de achiziţie publică fără realitatea serviciilor ce trebuiau prestate, Înalta Curte reţine că şi aceasta este întemeiată în fapt şi în drept urmând a înlătura criticile recurentei-reclamante în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1792/2001 întrucât, astfel cum reiese din materialul probator administrat în cauză, inclusiv din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, reiese că nu există niciun mijloc de probă din care să reiasă modalitatea de instruire a personalului pe care trebuia să o realizeze cei doi furnizori potrivit contractelor de furnizare nr. x/25.11.2015 şi nr. y/25.11.2015.

De asemenea, din fişele mijloacelor fixe întocmite de către recurenta -reclamantă reiese că echipamentele achiziţionate prin procedura simplificată din 29.11.2016 conform contractelor de furnizare nr. x/29.11.2016 încheiat cu S.C. G. S.R.L. şi nr. 60/29.11.2016 încheiat cu H. S.R.L. reiese că echipamentele achiziţionate nu au fost puse în funcţiune astfel încât calcularea unor cheltuieli de amortizare pentru echipamente care în fapt nu au fost puse în funcţiune la data recepţiei acestora apare ca fiind nelegală.

6. Soluţia instanţei de recurs

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi va admite recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României, va casa sentinţa atacată şi va respinge în tot acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei nr. 2479 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 2479 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi respinge în tot acţiunea, ca neîntemeiată. Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.