Omission of administrative complainant from judicial review of discrimination sanction bars merits ruling under mandatory party joinder rules

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Instituţia Primarului Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 218/06.06.2018 emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Primul ciclu procesual

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 166/30.10.2018, Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de contravenient a Instituţiei Primarului Municipiului Satu Mare şi a respins ca nefondată cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

La data de 15 noiembrie 2018, reclamanta instituţia Primarului Municipiului Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 166 din data de 30 octombrie 2018.

4. Decizia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 1097 din data de 24 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare împotriva sentinţei nr. 166 din data de 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatând că instanţa de fond nu a pus în discuţie, în stabilirea cadrului procesual potrivit art. 161din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a petentului A., care a formulat sesizarea şi care fusese citat în procedura administrativă, deşi litigiul nu viza exclusiv sancţiunea amenzii.

Al doilea ciclu procesual

5. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 101/CA/2021 din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reţinând că niciuna dintre părţi nu a solicitat introducerea în cauză a terţului, iar pricina nu poate fi soluţionată fără participarea acestuia.

6. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut că analiza pe fond a cauzei nu depinde de introducerea în cauză a petiţionarului, nefiind incidente prevederile art. 161 din Legea contenciosului administrativ.

Petiţionarul a avut calitatea de parte doar în procedura administrativă, prin formularea sesizării în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. În cadrul procedurii jurisdicţionale, conform prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa nr. 137/2000, acesta se poate adresa instanţei doar pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

În speţa de faţă, obiectul cauzei îl constituie anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constatat că aspectele sesizate de petiţionar sunt fapte de discriminare, iar Primarul a fost sancţionat cu amendă de 2.000 RON.

De asemenea, a arătat că petiţionarul, prin sesizarea făcută, nu a invocat că el a fost discriminat prin îngrădirea dreptului lui de a se înscrie la acest concurs pentru ocuparea postului, ci doar în urma anunţului apărut în presă a acţionat din interes public şi nicidecum în interesul său propriu.

A mai susţinut recurenta că subiect activ al presupusei fapte contravenţionale nu poate fi Primarul Municipiului Satu Mare atâta vreme cât nu el a emis actul discriminatoriu, iar răspunderea pentru o astfel de contravenţie nu poate fi decât a subiectului activ.

În fine, în opinia recurentei, chiar dacă niciuna din părţi nu a apreciat că se impune introducerea în cauză a petiţionarului, prin hotărârea recurată, instanţa nu a justificat de ce cauza nu poate fi soluţionată pe fond fără participarea terţului.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond".

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi impun în sarcina instanţei doar obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane.

Totodată, reţine Înalta Curte că, potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, este act administrativ-jurisdicţional actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială.

Jurisdicţia administrativă reprezintă un tip special de jurisdicţie, înfăptuită de organe de natura administrativă, care sunt învestite cu atribuţii jurisdicţionale.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este o astfel de autoritate, care exercită o jurisdicţie administrativă.

CNCD soluţionează sesizările cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părţilor implicate şi cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Această procedură este prevăzută la art. 20 din O.G. nr. 137/2000 şi la art. 38 din Ordinul Preşedintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.

Hotărârea emisă în urma acestei proceduri este luată de Colegiul Director al CNCD şi este motivată, putând fi atacată la instanţa de contencios administrativ, iar, în cazul în care nu este atacată, constituie, de drept, titlu executoriu.

Înalta Curte constată că raportul juridic de discriminare a fost sesizat de petentul A., procedurile derulate în faţa Consiliului pentru Combaterea Discriminării derulându-se şi în contradictoriu cu acesta.

În calitate de beneficiar al hotărârii C.N.C.D, în măsura contestării legalităţii ei, cadrul procesual conturat în faţa acestei instituţii publice se impunea a fi perpetuat şi în faţa instanţelor judecătoreşti, pentru a permite acestora să se pronunţe pe fondul raportului juridic soluţionat administrativ jurisdicţional.

Reclamantul, în toate litigiile, are în mod indiscutabil privilegiul fixării cadrului procesual, din punct de vedere al părţilor pe care înţelege să le cheme în judecată, însă omisiunea introducerii în cadrul procesual a unei părţi din raportul juridic dedus judecăţii nu permite instanţei analiza pe fond a cauzei aşa cum rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi 78 alin. (2) C. proc. civ., întrucât ar dispune cu privire la drepturile sau interesele legitime ale unei părţi fără ca aceasta să fie legal citată şi fără a i se oferi posibilitatea exercitării dreptul de apărare în legătură cu pretenţiile formulate de reclamant.

În raport de aceste aspecte, în mod corect a reţinut instanţa de fond că atât timp cât nu s-a solicitat introducerea în cauză a terţului A., pricina nu poate fi soluţionată fără participarea acestuia, respingând în mod corect şi legal acţiunea.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare împotriva Sentinţei din 101/CA/2021 din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.