Challenge to Judicial Inspection disciplinary dismissal rejected as inadmissible for failure to complete mandatory prior administrative complaint procedure

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4.03.2019, reclamantul A., prin curator B., a solicitat anularea rezoluţiei nr. x/2018 emise de pârâta Inspecţia Judiciară. Prin sesizarea adresată pârâtei, reclamantul a solicitat cercetarea disciplinară a domnului judecător C. din cadrul Curţii de Apel Oradea, pentru încălcarea următoarelor acte normative: Codul deontologic Hotărâre C.S.M. nr. 328/24.07.2005, cap. 2 art. 3 si art. 7; Legea nr. 303/2004 art. 1 alin. (1) si (2); Legea nr. 24/2012 art. 3 lit. (t), art. 4 alin. (1) si (2) precum si art. 54 C. proc. pen., solicitând ca în temeiul aliniatului 2 din art. 36 Regulament, să se dispună continuarea procedurii disciplinare, cu scopul revizuirii încheierii penale nr. 25/CP/2018, în conformitate cu art. 453 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 509 alin. (4) C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 603 din 15 octombrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului A., prin curator B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, având ca obiect anulare act administrativ, excepţie invocată de pârât.

Dispune respingerea acţiunii reclamantului A. prin curator D. ca fiind inadmisibilă prin neparcurgerea procedurii administrative prealabile reglementate de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., prin curator B., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi obligarea Inspecţiei Judiciare la efectuarea cercetării disciplinare a judecătorului vizat de sesizare.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a încălcat prevederea din cuprinsul Legii nr. 234/2018, art. I pct. 46, prin care modifică art. 47, alin. (4) - (7) din Legea nr. 317/2004 - "... (5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzute la alin. (1) lit. b) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere."

Prin urmare, s-a încălcat grav legea, prin invocarea unei condiţii care lipseşte din lege, privind obligativitatea existenţei unei a doua confirmări din partea inspectorului şef, odată ce o astfel de confirmare deja exista, conform documentului doveditor anexat.

Recurentul a apreciat că acţiunea formulată este admisibilă, deoarece atât rezoluţia de respingere a sesizării abaterii disciplinare cât şi rezoluţia inspectorului judiciar poti fi contestate fără a fi nevoie de îndeplinirea unei alte proceduri prealabile.

Reluând aspecte de fapt din sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, referitoare la activitatea domnului judecător C. din cadrul Curţii de Apel Oradea, recurentul a subliniat faptul că instanţa de fond a interpretat legea după afirmaţiile pârâtei, încălcând pricipiul judecăţii nepărtinitoare.

A mai arătat recurentul şi faptul că prin respingerea acţiunii i se produce o gravă vătămare, prejudiciul fiind reprezentat de pensia de invaliditate cuvenită conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 263/2010, coroborat cu Decizia CCR nr. 680/2012. Neaplicarea acestor dispoziţii de către magistraţii din cadrul Curţii de Apel Oradea reprezintă, la rândul ei, săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de C. pen. (art. 269, art. 267, art. 297 C. pen.) în condiţiile în care reclamantul a fost introdus abuziv într-un proces pe care nu l-a solicitat, iar prin soluţia pronunţată prin încheierea nr. 25/CP/2018 din 14.09.2018 judecătorul sesizat a oprit o acţiune penală cerută de Consiliul Superior al Magistraturii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul din prezenta cauză cu o acţiune în anulare a unei rezoluţii de clasare a sesizării privind eventuale abateri disciplinare ale magistratilor, rezoluţie emisă de pârâta Inspecţia Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, iar reclamantul a formulat critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând în esenţă dispoziţiile Legii nr. 234/2018, art. I pct. 46, dar şi faptul că instanţa a impus nelegal obligaţia de resesizare prin plângere prealabilă, în condiţiile în care rezoluţia era deja confirmată de inspectorul şef.

În privinţa dispoziţiilor din cuprinsul Legii nr. 234/2018 invocate de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu au aplicabilitate în prezenta cauză, întrucât acestea au fost edictate pentru modificarea dispoziţiilor art. 47, alin. (4) - (7) din Legea nr. 317/2004, care vizează rezoluţia de respingere a sesizării, după efectuarea cercetării disciplinare, act administrativ pentru atacarea căruia, într-adevăr, conform dispoziţiilor invocate, nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.

În prezenta cauză, actul contestat este, însă, o rezoluţie prin care Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de către reclamant, al cărei regim juridic este reglementat de dispoziţiile art. 45 şi 451 din Legea nr. 317/2004.

Astfel, la data iniţierii prezentului demers judiciar, art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (introdus prin Legea nr. 234/04.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 08.10.2018), care reglementa normele procesuale civile speciale privind soluţionarea litigiului în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, prevedea următoarele:

"(1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară. (...)

(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.(...)"

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Aşadar, necesitatea parcurgerii sau nu a unei proceduri administrative, prealabil sesizării instanţei de judecată, este stabilită prin voinţa legiuitorului procesual civil, prin intermediul normelor de procedură speciale.

În acest context, pentru a stabili necesitatea parcurgerii sau nu a procedurii administrative prealabile, sunt relevante normele de procedură speciale aplicabile în speţă, determinate de tipul actului atacat în faţa instanţei, care dă şi natura litigiului şi procedura de contestare.

Aşa cum rezultă cu claritate din dispoziţiile legale menţionate - art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea de a condiţiona admisibilitatea acţiunii în justiţie în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Or, această procedură nu a fost parcursă de reclamantul din prezenta cauză. Neparcurgerea procedurii administrative prealabile atrage respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, soluţie care împiedică analiza pe fond a susţinerilor reclamantului şi a apărărilor pârâtului.

Parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., iar posibilitatea depunerii plângerii împotriva rezoluţiei inspectorului şef, aşa cum dispune art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (împotriva rezoluţiei de clasare (prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere) nu se referă la caracterul facultativ al plângerii prealabile, ci se referă la dreptul petentului de a urma în continuare căile de atac împotriva rezoluţiei, petentul fiind acela care va decide dacă va contesta în continuare rezoluţia sau nu; în cazul în care o va contesta, petentul va trebui să urmeze procedura prealabilă obligatorie a plângerii împotriva rezoluţiei în faţa inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului conform cărora nu se impune formularea plângerii prealabile împotriva unuui act care a fost deja confirmat şi constată că instanţa de judecată nu poate înlătura de la aplicare dispoziţii normative imperative privind parcurgerea procedurii prealabile.

Astfel, faptul că rezoluţia a fost confirmată de inspectorul şef înseamnă că aceasta a parcurs toate etapele procedurale interne ale Inspecţiei Judiciare, rezoluţia de aprobare a inspectorului şef valorând viza de legalitate în cadrul controlului intern al actelor administrative de către organul ierarhic superior (inspectorul şef al I.J.) emitentului actului administrativ (inspectorul judiciar).

Procedura prealabilă este văzută de legiuitor ca etapă obligatorie ulterioară, prin care în atenţia inspectorului şef petentul îi poate aduce în atenţie şi spre analiză elemente subiective, adică propriile considerente pentru care petentul apreciază că rezoluţia este nelegala şi netemeinică, aspecte pe care în mod evident că inspectorul şef nu le putea avea în vedere, întrucât la momentul aprobării rezoluţiei elementele de probă ce sunt avute în vedere precum şi aspectele sesizate sunt, evident, doar cele rezultate din conţinutul dosarului I.J. de până atunci - sesizarea petentului, probele administrate de petent şi de I.J., parcurgerea procedurii interne de analiză etc.

Procedura prealabilă în faţa Inspecţiei Judiciare urmează, ca scop al reglementării, o regulă de bază în raporturile juridice administrative - aceea a revocabilităţii actului şi al remedierii în faţa administraţiei publice a eventualelor vicii de legalitate ale actului; procedura administrativă prealabilă asigură eficacitatea principiului revocabilităţii actului administrativ, interpretarea proprie făcută de recurentul-reclamant cu privire la această reglementare în scopul evitării soluţiei privind inadmisibilitatea acţiunii sale neputând fi primită.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A., prin curator B., împotriva sentinţei civile nr. 603 din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.