Enforcement appeal rejected: Government’s share-sale regulation satisfied prior judgment, civil fines moot and daily penalties unmeritorious

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-ministrul României, a solicitat instanţei să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015; să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019 şi să se fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1182 din 24 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia lipsei de obiect şi a respins cererea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, ca lipsită de obiect în ceea ce priveşte aplicarea amenzii civile şi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte fixarea cuantumului penalităţilor de întârziere.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 24 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de executare silită, amendarea prim-ministrului şi fixarea cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că debitorul nu a pus în aplicare dispoziţiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, pentru că, în primul rând, nu a reglementat prin H.G. vânzarea a 8% din acţiunile B. către salariaţii B., aşa cum dispunea legea, ci doar a unui procent de 1%.

De altfel, în opinia recurentei-reclamante, Guvernul României, în calitate de organ al administraţiei, nici nu avea competenţa de a modifica partea din capitalul social care să fie vândută salariaţilor B., stabilită prin lege, de 8% din capitalul social al B. S.A., în acest sens fiind prevederile art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a arătat că prin hotărârea de guvern pe care trebuia să o adopte conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2370/08.05.2019, Guvernul României trebuia să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile în care cei care aveau calitatea de salariaţi ai B. S.A. la data privatizării societăţii pot să exercite dreptul pe care li l-a conferit Legea privatizării B. de a dobândi acţiuni ale societăţii.

Or, prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul României nu a stabilit procedurile, termenele şi condiţiile în care salariaţii B. pot cumpăra acţiunile B. care li se cuvin, mulţumindu-se să dispună că aceste proceduri, termene şi condiţii vor fi stabilite ulterior, prin ordin al ministrului energiei.

Astfel, hotărârea de guvern anterior menţionată nu este o executare a obligaţiei impuse Guvernului prin decizia nr. 2370/08.05.2019, ci doar o promisiune că această executare va fi efectuată în viitor.

Ca urmare, debitorul Guvernul României nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea supusă executării silite sau a executat-o neconform, executarea silită nu a rămas fară obiect şi excepţia lipsei de obiect/lipsei de interes este neîntemeiată.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a susţinut că recursul este întemeiat şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 ultima teză C. proc. civ. întrucât instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra unei cereri pe care nu a formulat-o în prezenta cauza sau în orice altă cauză, respectiv: "fixarea unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere şi obligarea Guvernului României la plata acestora".

Conform petitului acţiunii, a solicitat amendarea prim-ministrului şi aplicarea de penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere. Solicitarea de stabilire a penalităţilor definitive nu se regăseşte printre cererile deduse judecăţii. În aceste condiţii, a solicitat să se caseze în parte hotărârea judecătorească în ceea ce priveşte respingerea cererii de fixare a sumei definitive, întrucât acest lucru nu a fost cerut.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 noiembrie 2022, intimaţii-pârâţi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-ministrul României au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., ce vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care nu a indicat hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, a cărei autoritatea de lucru judecat ar fi fost încălcată în cauză.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că argumentele expuse prin motivele de recurs sunt comune şi anume, neîndeplinirea obligaţiei impuse prin dispozitivul deciziei nr. 2370/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Astfel cum au fost dezvoltate criticile aduse sentinţei primei instanţe, Înalta Curte constată că acestea se încadrează numai la cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, soluţia instanţei de recurs se raportează la normele de drept material încălcate, în opinia recurentei-reclamante, de judecătorul fondului.

Recurenta-reclamantă susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Potrivit prevederilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziţionată de salariaţi, deoarece aceştia au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, precum şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

S-a prevăzut la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că în termen de 180 zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menţionate, reiese faptul că salariaţii au dreptul să achiziţioneze acţiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022 a stabilit procentul şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor, de către salariaţi, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern şi în executarea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât a executat obligaţia dispusă prin hotărârea judecătorească reprezentată de decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece nu a formulat în dosar cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere şi obligarea Guvernului României la plata acestora, ci doar amendarea Prim-ministrului şi aplicarea de penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere, cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile aduse sentinţei primei instanţe, din perspectiva existenţei unor motive străine de natura pricinii, avându-se în vedere că judecătorul fondului nu a afirmat în considerentele sentinţei că reclamanta a formulat o cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere, ci s-a limitat doar să răspundă la petitul formulat prin cererea de chemare în judecată, reiterat inclusiv prin cererea de recurs, respectiv "fixarea cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere", întemeiat pe dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum reiese din pagina 5 a acţiunii, respectiv dosarul instanţei de fond.

În orice caz, pentru a fi incident acest motiv de recurs în ipoteza indicată de recurenta-reclamantă şi pentru a se dispune casarea unei hotărâri este necesar ca această să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.