Securitate collaborator status upheld; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 mai 2021, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa, în baza documentelor existente la dosar, la această dată, să constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1573 din 03 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi şi a respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1573 din 03 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii reclamantului, ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâtul afirmă că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii.

Susţine recurentul-pârât că, în ciuda angajamentului semnat la data de 30 martie 1976, la presiunea directă a lucrătorilor operativi ai fostei securităţi, precum şi a notelor informative oferite la cererea acestora, niciuna dintre informaţiile furnizate nu au putut sta la baza vreunui dosar de cercetare disciplinară sau penală, după cum nu a putut crea vreo stare certă sau prezumată de pericol iminent faţă de persoanele menţionate în respectivele note.

Ca atare, apreciază că hotărârea instanţei de fond este rezultatul unei greşite aplicări a normelor de drept material, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a putea conduce la constatarea calităţii sale de colaborator al fostei securităţi.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs la data de 14 ianuarie 2022, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, furnizând informaţii cu privire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "să colaboreze cu organele de Securitate în mod cinstit şi secret, să aducă la cunoştinţă toate aspectele negative care se vor produce în cadrul secţiei, referitoare la buna desfăşurare a procesului de producţie, starea de spirit, cât şi anumite relaţii neoficiale a unor salariaţi cu cetăţeni străini, în afara întreprinderii", precum şi o serie de note informative, printre care unele având ca subiect apartenenţa şi activităţile desfăşurate în cadrul unor culte religioase, respectiv nota informativă din 23 mai 1984 şi nota informativă din 08 mai 1985, unele având ca subiect ascultarea posturilor de radio străine, respectiv nota informativă din 29 octombrie 1982, precum şi unele având ca subiect comentarii duşmănoase la adresa şefului statului, respective nota informativă din 13 februarie 1978 şi nota informativă din 08 septembrie 1978, existenţa şi veridicitatea acestora nefiind contestată de recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile şi activităţile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice şi combaterea anumitor acţiuni fireşti într-o societate normală, democratică.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informaţiile oferite de acesta prin notele informative mai sus menţionate priveau opiniile politice ale altor persoane, atitudinile nationalist maghiare ale acestora, orientarea lor religioasă, dorinta de a pleca din ţară, percepţia acestora cu privire la condiţiile de viaţă şi sociale în care trăiau şi munceau, cu privire la regimul comunist şi conducătorul acestuia, cu privire la modul în care funcţiona Securitatea şi cu privire la felul în care îşi indeplineau atribuţiile profesionale, acestea făcând parte din activităţile considerate potrivnice regimului comunist totalitar.

Aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, regimul comunist totalitar se opunea libertăţii religioase, în condiţiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie" şi era ostil faţă de persoanele care erau nemulţumite de condiţiile de viaţă şi exprimau public aceasta nemulţumire, de persoanele care încercau să treacă graniţa, care aveau o atitudine nationalist maghiară, faţă de toate aceste categorii de persoane existând un risc real de opresiune din partea regimului totalitar de la acea vreme.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului-pârât, se reţine că în dovedirea eficienţei activităţii de colaborator al Securităţii desfăşurată de acesta, trebuie avut în vedere şi faptul că organul de securitate a considerat informaţiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, întrucât toate aceste informari au fost prelucrate de catre structura Securitatii care îl recrutase, iar pe baza lor s-au determinat măsuri de adoptat şi organe de sesizat.

Recurentul-pârât a mai susţinut în calea de atac că a semnat angajamentul la presiunea directă a lucrătorilor operativi ai fostei securităţi.

Însă, constată Înalta Curte, situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi la alte situaţii de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informaţiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reţinere sau de arestare. Or, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a fost judecat şi condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situaţia premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Totodată, atitudinea pârâtului, ulterioară asumării angajamentului de colaborare, este una favorabilă colaborării, având în vedere informările dense ale acestuia, cele referitoare la modul în care colegii îşi desfăşurau activitatea profesională denotând intenţia acestuia de a modifica modul în care se desfăşura activitatea la locul de muncă prin intermediul organelor de Securitate, într-o modalitate care să fie în concordanţă cu propria viziune, chiar dacă acest lucru presupunea atragerea unor consecinţe grave negative asupra altor persoane.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanelor denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale, cu atât mai mult cu cât starea de pericol faţă de persoanele nominalizate de pârât a fost creată prin însuşi faptul nominalizării în ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, conform instructajului acordat acestuia, indiferent de consecinţele concrete atrase şi de prevederile legale concrete de la acel moment.

Într-adevăr, informaţiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informaţiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea şi intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activităţii, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităţilor constituie, în orice societate civilizată, o depăşire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi a dreptului la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluţionare a cauzei, este relevant faptul că informaţiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerinţă îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1573 din 03 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1573 din 03 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.