Spectrum fee suspension appeal rejected; new illegality claims held late and unfounded.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 4.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a solicitat, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziţiilor celor 41 (patruzecisiuna) de Decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021, până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 791 din 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti:

(i) a admis excepţia tardivităţii motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 28.03.2022;

(ii) a decăzut reclamanta din dreptul de a mai invoca noi motive de nelegalitate;

(iii) a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2. a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată, sub un prim aspect, că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu obligaţiile procedurale stipulate la art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 238 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa a catalogat şedinţa publică din data de 9.03.2022 ca fiind "primul termen de judecată", iar şedinţa publică din data de 6.04.2022 ca fiind "al doilea termen de judecată. Recurenta-reclamantă arată că obligaţiile procedurale stipulate la art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 238 alin. (1) din C. proc. civ. trebuiau îndeplinite de instanţă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Or, instanţa nu a respectat aceste obligaţii procedurale în prima şedinţă publică (la termenul din 9.03.2022), ci abia în a doua şedinţă publică (la termenul din 6.04.2022).

Totodată, având în vedere că instanţa şi-a îndeplinit obligaţiile procesuale menţionate la al doilea termen de judecată, în opinia recurentei-reclamante, acest al doilea termen de judecată devine primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Prin urmare, instanţa de fond a încadrat greşit momentul primului termen de judecată, eroarea instanţei având consecinţe negative asupra soluţiei pronunţate.

Recurenta-reclamantă apreciază, de asemenea, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, astfel că este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Susţine că, prin răspunsul la întâmpinare, a contextualizat consecinţele vătămătoare ale actelor administrative contestate la situaţia sa concretă, de a nu putea participa la procedura licitaţiei, anunţată după introducerea cererii de suspendare a deciziilor de plată. Astfel, deşi instanţa a constatat şi a reţinut acest aspect atunci când a analizat actele şi lucrările dosarului (pag. 4, primul paragraf din sentinţă), ulterior, hotărârea cuprinde motive contradictorii cu cele reţinute iniţial în aceeaşi sentinţă (pag. 6 ultimul paragraf şi pag. 7 primul paragraf).

Mai mult, deşi în încheierea de şedinţă din data de 6.04.2022 (pag. 2 paragraf 4) s-a consemnat că "pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin Răspunsul la Întâmpinare, este necesară administrarea de probe comune şi fondul, motiv pentru care în baza art. 248 alin. (4) din C. proc. civ. uneşte cu fondul excepţia tardivităţii motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin Răspunsul la Întâmpinare", în cuprinsul motivării sentinţei din data de 20.04.2022, instanţa tratează cu prioritate "excepţia tardivităţii motivelor noi de nelegalitate" şi admite "excepţia tardivităţii motivelor noi de nelegalitate", fiind astfel o soluţie contradictorie cu cea consemnată în încheierea de şedinţă din data de 6.04.2022.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 251 şi art. 252 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi ale art. 4 alin. (1) pct. 15 şi 16, art. 24 alin. (2), art. 27 alin. (1) lit. f), art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 111/2011.

Arată în acest sens că instanţa nu a făcut dovada cunoaşterii din oficiu a prevederilor din legislaţia primară (O.U.G. nr. 111/2011) şi nici măcar a cercetării dosarului nr. x/2022 în care s-a solicitat anularea celor 41 de Decizii – TC a căror suspendare o solicită în cauză. Or, pe baza aspectelor invocate în acest dosar, dar şi a prevederilor din legislaţia primară, instanţa putea "să pipăie fondul cauzei", însă nu a procedat astfel, iar dreptul său la un proces echitabil a fost afectat.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării dispoziţiilor celor 41 (patruzecişiuna) de Decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021, până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa recurată în cauză, prima instanţă a admis excepţia tardivităţii motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 28.03.2022, decăzând reclamanta din dreptul de a mai invoca noi motive de nelegalitate şi a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Astfel, invocând pretinsa nerespectare a procedurii şi o încadrare greşită a momentului primului termen de judecată, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, efectele fiind cele stipulate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., adică sancţiunea nulităţii sentinţei civile atacate.

Recurenta-reclamantă susţine în esenţă că, în raport de împrejurarea că instanţa şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale stipulate la art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 238 alin. (1) din C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 6.04.2022, doar acesta poate să fie primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, iar nu cel din data de 9.03.2022, încadrat greşit de către instanţa de fond ca fiind momentul primului termen de judecată.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat normele de procedură, a reţinut în mod corect momentul primului termen de judecată şi a apreciat în mod legal şi întemeiat că, prin răspunsul la întâmpinare, recurenta şi-a completat cererea introductivă cu noi motive de nelegalitate, care "puteau fi aduse doar până la primul termen de judecată care a avut loc la termenul din 09.03.2022, dată la care reclamanta a fost legal citată, cum s-a menţionat în încheierea de şedinţă de la acea dată".

Din cuprinsul încheierii de la termenul de judecată din 9 martie 2022, reiese că, la respectivul termen de judecată a fost comunicată în sală întâmpinarea, iar pentru a i se da posibilitatea reclamantei să studieze această întâmpinare, instanţa a amânat cauza pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2022, când s-a constatat că, la data de 28 martie 2022, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care au fost aduse noi motive de nelegalitate actului, cu depăşirea primului termen de judecată, până la care se putea face modificarea cererii de chemare în judecată, conform art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Or, textul de lege antereferit face referire doar la condiţia legalei citări a reclamantului pentru primul termen de judecată – moment procesual limită până la care poate să intervină o modificare a cererii de chemare în judecată, în timp ce prevederile art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) din acelaşi C. proc. civ. impun o cerinţă suplimentară (şi cumulativă), respectiv ca părţile să poată pună concluzii.

La termenul de judecată din 9 martie 2022, deşi a fost legal citată, reclamanta nu putea pune concluzii, cât timp aceasta, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar dovada calităţii de reprezentant a persoanei semnatare a cererii introductive, în condiţiile art. 194 lit. b) raportat la art. 151 alin. (4) din C. proc. civ.. În absenţa dovezii puterii de reprezentare a persoanei care a acţionat în numele societăţii, reprezentantul acesteia nu putea formula concluzii în cauză, nici în ceea ce priveşte competenţa instanţei.

Cum o astfel de dovadă a fost făcută la termenul din 6 aprilie 2022, aspect ce rezultă din practicaua încheierii de la respectivul termen de judecată, instanţa de fond a procedat în mod legal la verificarea competenţei sale şi la estimarea duratei necesare cercetării procesului la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv primul termen de judecată la care cele două condiţii cumulative au fost îndeplinite.

Acest aspect nu a contravenit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. şi nu a determinat o schimbare a momentului primului termen de judecată în cauză la care partea reclamantă a fost legal citată, respectiv termenul din data de 9 martie 2022, până la care aceasta putea să procedeze la modificarea cererii de chemare în judecată, prin completarea cu noi motive.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinţei de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile formulate de recurentă, referitoare la faptul că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce priveşte această teză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că aceasta se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, niciuna dintre aceste situaţii neidentificându-se în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentă ca atare.

Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, de asemenea.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 15 cu trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Mai exact, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă (respectiv că, prin deciziile contestate, s-au stabilit obligaţii de plată şi pentru 31.12.2021, deşi reclamanta a renunţat la licenţe pe 30.12.2021) nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinicie pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ.

Cu toate acestea, verificând susţinerea reclamantei la nivel de aparenţă a dreptului, judecătorul fondului a găsit-o neîntemeiată, dată fiind existenţa deciziei preşedintelui ANCOM nr. 551/2012, mai exact dispoziţiile art. 16 alin. (2) din aceasta, care reglementează şi situaţia tarifului de utilizare a spectrului în cazul în care titularul licenţelor renunţă la dreptul de a utiliza frecvenţele radio înainte de expirarea termenului, situaţie în care luna încetării se ia în calculul tarifului. Cum reclamanta a renunţat în luna decembrie, adică în ultima lună a trimestrului IV, raportat la dispoziţiile antemenţionate, luna decembrie se include în calculul tarifului, cum corect a procedat pârâta.

Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 2420 din 20 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a soluţionat fondul cauzei, în sensul respingerii acţiunii în anulare, formulată de reclamantă.

Această soluţie dată acţiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanţe, în sensul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă susmenţionata sentinţă civilă nu este definitivă, această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării celor 41 de decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021.

Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente şi, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 791 din 20 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023.