Joint liability tax execution suspension upheld for violation of right to be heard and imminent harm to family home.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2022 pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Căpîlnar Dragoş-Nelu, în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a solicitat:

1. în principal: să constate suspendată de drept în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 executarea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, din dosar executare x, în vederea realizării creanţelor fiscale datorate de A. S.A., în cuantum de 5.925.651 RON;

2. în subsidiar: să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, din dosar executare x, în vederea realizării creanţelor fiscale datorate de A. S.A., în cuantum de 5.925.651 RON (în continuare "Decizia"), până la soluţionarea acţiunii ce urmează a fi formulată;

3. cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Pe fondul cauzei a arătat că AJFP Braşov a atras răspunderea solidară a reclamantului pentru datoriile A. S.A. pentru suma de 9.996.731 prin Decizia nr. 64153/18.02.2021, împotriva căreia a formulat contestaţie în data de 16.04.2021. În paralel, a solicitat Curţii de Apel Braşov să dispună suspendarea executării actului, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2021, cerere ce a fost admisă prin sentinţa nr. 51/24.05.2021 iar recursul AJFP a fost respins de către ÎCCJ.

Ulterior, contestaţia administrativă a fost soluţionată de către DGRFP Braşov prin Decizia nr. 1159.17.12.2021, prin care decizia de angajare a răspunderii solidare a fost anulată în parte pentru suma de 4.029.954 RON, iar pentru diferenţa de 5.925.651 RON s-a dispus desfiinţarea deciziei cu consecinţa reluării controlului; împotriva acestei soluţii a formulat şi cerere în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2022, la care instanţa a rămas în pronunţare în data de 28.06.2022, însă, având în vedere soluţia din decizia de soluţionare a contestaţiei, AJFP Braşov a emis o nouă decizie pentru suma de 5.925.651 RON, decizie ce face obiectul prezentei cauze, împotriva căreia a depus o nouă contestaţie în data de 28.06.2022.

A învederat reclamantul că la acest moment este în continuare în vigoare sentinţa nr. 51/24.05.2021 a Curţii de Apel Braşov prin care s-a admis cererea de suspendare împotriva primei decizii de atragere a răspunderii solidare.

În cazul de faţă, noua decizie de angajare a răspunderii solidare este identică cu prima care a fost deja suspendată, cu diferenţa că a fost redusă suma de la 9.996.731 RON la 5.925.651 RON iar în aceste condiţii, prioritar, reclamantul a considerat că a doua decizie este deja suspendată de drept chiar din momentul emiterii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 104 din data de 13 iulie 2022, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de constatare a suspendării de drept a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022; a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Căpîlnar Dragoş-Nelu în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă: a suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 104 din data de 13 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material – art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretând greşit dispoziţiile art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, în mod nelegal a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022 pana la pronunţarea instanţei de fond de fond.

Referitor la împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrtiv fiscal contestat, solicită să se reţină că obligaţiile fiscale care fac obiectul angajării răspunderii solidare sunt obligaţii declarate şi neachitate de societatea A. S.A..

Suma datorată de reclamant este o creanţă fiscală născută din obligaţia societăţii comerciale pe care o reprezintă, de a achita taxe şi impozite bugetului statului, ca urmare a activităţii comerciale desfăşurate.

Suma de 5.966.777 RON, aferentă deciziei nr. 74432/25.05.2022, reprezintă obligaţii născute după data de 3.09.2017, astfel încât nu a intervenit prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale.

Referitor la nerespectarea dreptului la apărare, instanţa de control judiciar urmează să constate faptul că, în speţă, este îndeplinită condiţia dreptului la apărare (audierea reclamantului anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare), întrucât acesta nu s-a prezentat la convocările legal emise pentru datatele de 10.03.2022 şi 14.04.2022.

De asemenea, solicită să se reţină că notificările au fost comunicate reclamantului prin poştă, cu confirmare de primire la aceeaşi adresa indicată şi în cererea de chemare în judecată, iar împrejurarea că acesta nu a procedat la ridicarea corespondenţei înţelegând să-şi ridice corespondenţa în mod selectiv, nu îi este imputabil organului fiscal.

Raportat la împrejurarea ca reclamantul îşi alesese domiciliul la sediul avocatului, iar notificările în vederea audierii au fost expediate la domiciliul reclamantului, de unde au fost returnate cu menţiunea "avizat, reavizat, expirat termene de păstrare, solicită să se aibă în vedere că actul fiscal se comunică la domiciliul fiscal al contribuabilului, după cum rezultă din art. 47 aliniatul 3 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora "Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire."

De asemenea, potrivit art. 32 din Legea nr. 207/2015, reclamantul avea obligaţia să înregistreze la organul fiscal o cerere prin care să arate că domiciliul fiscal este diferit faţă domiciliul său sau de sediul social al debitoarei.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa urmează să constate faptul că sunt îndeplinite în speţa de faţă condiţiile acestei răspunderi, respectiv fapta, prejudiciul şi raportul de cauzalitate precum şi reaua-credinţă cu care a acţionat reclamantul.

Astfel, instanţa supremă a statuat că reaua credinţă este demonstrată prin omisiunea de a achita obligaţiile fiscale la bugetul statului în condiţiile în care societatea desfăşoară activităţi, realizează încasări care conduce la naşterea de obligaţii fiscale datorate bugetului statului, pe care ulterior nu le achită.

Prin enumerarea acţiunilor întreprinse de către S.C. A. S.A. în relaţiile comerciale cu Statul Român şi cu alte persoane de drept privat, respectiv de ex. S.C. B. S.R.L., organul fiscal a demonstrat reaua- credinţă cu care a acţionat reclamantul, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, reprezentanţii legali ai persoanelor juridice sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate.

Astfel, din analiza extraselor contului deschis la Trezoreria Municipiului Braşov, cont 5069, sumele obţinute ca urmare a relaţiilor comerciale a S.C. A. S.A. cu Statul Român, au alimentat propriul cont al debitoarei, respectiv au fost încasate iar apoi transferate în contul propriu al societăţii, la C. (extrase de cont depuse la dosarul cauzei).

De asemenea, ca urmare a relaţiilor comerciale cu S.C. B. S.R.L., aceasta a dedus TVA -ui, iar S.C. A. S.A. a colectat TVA -ui şi nu l-a achitat la bugetul statului, A. datorând TVA în valoare de 4.643.231 RON.

Instanţa urmează să constate din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv nota explicativă dată de lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A., şi fişa specimenelor de semnătură, activitatea societăţii a fost condusă de reclamantul din prezenta cauză şi nu a deţinut numai în mod onorific funcţia de administrator special al debitoarei, cum în mod greşit s-a susţinut.

În mod greşit a reţinut Curtea că actul administrativ-fiscal emis în sarcina reclamantului îi produce acestuia un prejudiciu material viitor şi previzibil, atâta timp cat acest act nu a fost anulat/modificat în parte, etc.

Simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă fiind necesar ca iminenţa producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Căpîlnar Dragoş-Nelu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să constate suspendată de drept a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 iar în subsidiar, să se suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, din dosar executare x, în vederea realizării creanţelor fiscale datorate de A. S.A., în cuantum de 5.925.651 RON, până la soluţionarea acţiunii ce urmează a fi formulată.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în raport de conţinutul actelor contestate şi de motivele invocate de reclamant este îndeplinită în speţă atât condiţia cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.

Instanţa de fond a reţinut că se impune verificarea legalităţii actului administrativ prin prisma respectării dreptului la apărare - raportat la împrejurarea că reclamantul îşi alesese domiciliul la sediul avocatului, iar notificările în vederea audierii au fost expediate la domiciliul reclamantului, de unde au fost returnate cu menţiunea "avizat- reavizat, expirat termenul de păstrare", prin prisma îndeplinirii condiţiilor de angajare a răspunderii solidare cu referire la existenţa creanţelor şi îndeplinirea calităţii speciale cerute de lege la momentul deschiderii procedurii insolvenţei şi îndeplinirea condiţiei relei - credinţe, respectiv verificarea respectării termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale.

În privinţa celei de a doua condiţii, referitoare la existenţa unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut că măsura stabilită în sarcina reclamantului constă în calcularea unor creanţe fiscale de o valoare considerabilă, a căror executare ar crea un prejudiciu previzibil reclamantul persoană fizică, având în vedere că bunul asupra căruia s-ar purta executarea este imobilul de locuit, bun comun, achiziţionat prin contract de creditare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscal, "(2) înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art. 9. Persoana are dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii"; "(3) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile."

Conform art. 9 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ: "audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii: a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii; b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii."

În cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare s-a reţinut de către organul fiscal că "În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal a întreprins demersurile legale pentru convocarea în vederea audierii, a persoanei pentru care se va proceda la angajarea răspunderii solidare, aşa cu este prevăzut în cap. VI din Ordinul nr. 127/29.01.2014, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, reglementate de art. 25-26 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Prin Notificarea nr. x/21.09.2020 domnul Căpîlnar Dragoş-Nelu a fost invitat de către organul fiscal la audiere în vederea consultării documentelor aflate la dosarul de angajare a răspunderii solidare şi exprimarea unui punct de vedere. Notificarea nu a fost confirmată întorcându-se plicul cu menţiunea avizat-reavizat, expirat termenul de păstrare. A fost întocmit Anunţul individual nr. x/16.10.2020 privind publicarea Notificării de atragere nr. x/21.09.2020 şi publicat pe pagina de internet a DGRFP Braşov în conformitate cu art. 47 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală".

În acest context, Înalta Curte constată că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prin prisma faptului că organul fiscal nu a respectat dreptul la apărare al intimatului-reclamant, având în vedere că deşi acesta şi-a ales domiciliul la sediul avocatului (Societatea de Avocaţi "D." cu sediu în Braşov, jud. Braşov), notificările în vederea audierii au fost expediate la domiciliul reclamantului, de unde au fost returnate cu menţiunea "avizat-reavizat, expirat termenul de păstrare".

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Instanţa de fond a apreciat corect îndepliniea celei de-a doua condiţii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, raportat la faptul că punerea în executare a dispoziţiilor actului de creanţă fiscală atacat îi crează intimatului-reclamant un prejudiciu material previzibil, în condiţiile în care se urmăreşte recuperarea sumei totale de 5.925.651 RON, a cărei executare ar crea un prejudiciu previzibil reclamantul persoană fizică, având în vedere că bunul asupra căruia s-ar purta executarea este imobilul de locuit, bun comun, achiziţionat prin contract de creditare.

Având în vedere întrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 104 din 13 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.