Waiver of prior authorization for cross-border medical care due to incompatibility of urgent treatment with constitutional right to life

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, a solicitat:

1- să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a dosarului prin care reclamantul a solicitat decontarea serviciilor medicale transfrontaliere de care a beneficiat într-un alt stat membru UE, în condiţiile în care:

- diagnosticul stabilit nu putea fi investigata şi trata în România;

- intervenţia chirurgicală trebuia efectuată în regim de forţă majoră;

- în lipsa intervenţiei chirurgicale urgente, reclamantul ar fi decedat.

2- Obligarea pârâţilor, în solidar, la suportarea contravalorii serviciilor medicale în suma de 115.254,65 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plaţii), suma de reprezintă rambursarea contravalorii cheltuielilor aferente serviciilor medicale private realizate în străinătate, respectiv în Austria, Viena, la clinica B., cu ocazia efectuării unei intervenţii chirurgicale;

3- Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata tuturor cheltuielilor şi dobânzilor suportate de reclamant aferente creditelor în suma de 202.500 RON necesare acoperirii cheltuielilor medicale;

4- Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 200.000 Euro;

5- Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentinţa civilă nr. 640 din data de 17.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 04.09.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 4967 din data de 15.10.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii adiţionale. A Disjuns cererea principală şi a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 25.11.2020, cu citare părţi, cu menţiunea de a depune încă o dată toate cererile şi înscrisurile depuse deja. A Declinat competenţa de soluţionare a cererii adiţionale în favoarea C.A.B. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Î.C.C.J. în vederea soluţionării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Î.C.C.J la data de 28.01.2021, iar la data de 18.02.2021 a pronunţat decizia civilă nr. 1006/2021, având următorul conţinut: "Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 18 februarie 2021."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.06.2021 sub numărul de dosar x/2019

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 122 din data de 28.01.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii/prematurităţii formulării acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la plata către reclamant a sumei de 115.254,65 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), reprezentând cheltuielile aferente tratamentului şi serviciilor medicale realizate în străinătate (respectiv în Austria, Viena, la clinica B.) şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 122 din data de 28.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Faţă de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. învederează încă o dată faptul expus în adresa Ministerului Sănătăţii nr. x/23.09.2019 prin care acesta a transmis reclamantului că tratamentul de care avea nevoie reclamantul nu putea fi efectuat în România, însă, atât timp cât deţinea o recomandare medicală privind necesitatea efectuării tratamentului medico-chirurgical în străinătate, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti pentru întocmirea dosarului şi demararea procedurii de trimitere la tratament în străinătate, reglementată de O.G. nr. 28/2003 şi Ordinul MS nr. 50/2004.

De asemenea, prin raportul medical întocmit de medicul primar ortoped C. de Spitalul Clinic Sf. Ioan Bucureşti nr. x/16.11.2016. s-a recomandat efectuarea intervenţiei chirurgicale în maximum 4-6 săptămâni.

Având în vedere prevederile OMS nr. 50/2004 care reglementează inclusiv parcurgerea procedurii în situaţii de urgenţă medico-chirurgicală. reclamantul avea suficient timp la dispoziţie pentru obţinerea aprobării prealabile de la comisia constituită în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Revenind la motivul de casare de la pct. 6, recurentul-pârât arată că pentru a înlătura de la aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 care interzic finanţarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii, instanţa de fond a construit o argumentaţie logico-juridică bazată pe Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-430/12 D. împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Bacău.

Recurentul-pârât consideră că în cauză nu sunt aplicabile reţinerile din Hotărârea pronunţată în Cauza C- 430/12 D. împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Bacău pentru motivul că referirile sunt la regimul de asigurări de sănătate la care este afiliată reclamanta D., respectiv Casa de Asigurări de Sănătate Bacău care face parte din sistemul de asigurări de sănătate gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În concluzie, reglementările europene pe care îşi întemeiază instanţa de fond soluţia de excludere de la aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 nu sunt aplicabile situaţiei de excepţie de trimitere la tratament în străinătate a unor persoane cu afecţiuni deosebit de grave care nu pot fi tratate în România şi nu pot conduce la această excludere şi pe cale de consecinţă, consideră că este îndeplinit motivul de casare potrivit căruia hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei.

In continuare, în a doua jumătate a pag. 20 din considerente, instanţa invocă, în scopul excluderii de la aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004. Cauza C-777/18, potrivit căreia CJUE a hotărât că, în cazul asistenţei medicale transfrontaliere, art. 56 din TFUE şi art. 8 alin. (2) primul paragraf lit. a) din Directiva 2011/24 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale care exclude. în lipsa unei autorizaţii prealabile, rambursarea, în limitele acoperirii garantate de sistemul de asigurări de sănătate din statul membru de afiliere, a cheltuielilor aferente consultaţiei medicale efectuate în statul membru.

Consideră că nici aceste prevederi nu sunt aplicabile pentru motivul că asistenţa medicală transfrontalieră este reglementată de Titlul XIX din Legea nr. 95/2006. Potrivit art. 912 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 "costurile asistenţei medicale transfrontaliere sunt rambursate de casele de asigurări de sănătate în conformitate cu prevederile prezentului titlu."

Aşadar, prevederile asistenţei medicale transfrontaliere sunt de competenţa caselor de asigurări de sănătate, ceea ce exclude aplicarea acestora în situaţia de excepţie reglementată de O.G. nr. 28/2003 şi de OMS nr. 50/2004.

În final, recurentul-pârât arată că înlăturarea de la aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 se încadrează în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 04 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a dosarului prin care reclamantul a solicitat decontarea serviciilor medicale transfrontaliere de care a beneficiat într-un alt stat membru UE; obligarea pârâţilor, în solidar, la suportarea contravalorii serviciilor medicale în suma de 115.254,65 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plaţii), suma de reprezintă rambursarea contravalorii cheltuielilor aferente serviciilor medicale private realizate în străinătate, respectiv în Austria, Viena, la clinica B., cu ocazia efectuării unei intervenţii chirurgicale; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata tuturor cheltuielilor şi dobânzilor suportate de reclamant aferente creditelor în suma de 202.500 RON necesare acoperirii cheltuielilor medicale.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii, a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la plata către reclamant a sumei de 115.254,65 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), reprezentând cheltuielile aferente tratamentului şi serviciilor medicale realizate în străinătate (respectiv în Austria, Viena, la clinica B.) şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că adresa nr. x/23.09.2019 emisă de pârâtul Ministerul Sănătăţii (şi contestată de reclamant în prezentul dosar) nu este un act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este un act administrativ asimilat actelor administrative unilaterale în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea 554/2004, urmând ca adresa să fie analizată din perspectiva refuzului nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului (de rambursare a cheltuielilor aferente tratamentului şi serviciilor medicale realizate în străinătate). În această situaţie, devin incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004, conform cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă. Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii/prematurităţii formulării acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, Curtea a reţinut că sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(1)Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b)data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii". Având în vedere că, în speţă, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii la data de 02.10.2019 – cererea trimisă prin mail – dosar nr. x/2019, în termenul legal de 6 luni de la data comunicării adresei nr. x/23.09.2019, Curtea a respins şi excepţia prescripţiei, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cererii deduse judecăţii, instanţa de fond a reţinut că în urma unor investigaţii medicale efectuate în România, reclamantul a fost diagnosticat cu modificări structurale osoase la nivelul osului iliac, recomandându-i-se să efectueze o biopsie pentru stabilirea necesităţii intervenţiei chirurgicale sau a tratamentului medicamentos, iar în baza examenului histopatologic, s-a confirmat diagnosticul de condrosarcom de grad redus conform Buletinului de analiza nr. x/2016 eliberat de Laboratorul de diagnostic pentru histopatologie, citologie si patologie moleculara din Viena, Austria .

Ulterior, urmare a examinării situaţiei medicale a reclamantului în România, a fost emis Raportul medical al pacientului care solicită formularul E112 (nr. x/16.11.2016), semnat de medicul primar ortoped C. de la Spitalul Clinic Sf. Ioan Bucureşti, potrivit căruia îngrijirile medicale de care are nevoie reclamantul nu îi pot fi acordate în niciuna din unităţile sanitare din România într-un termen rezonabil faţă de starea reclamantului bolnav şi de evoluţia bolii, deoarece: intervenţia chirurgicală este laborioasă şi depăşeşte logistica existentă în clinicile de specialitate din România; intervenţia trebuie efectuată în echipa multidisciplinară, deoarece tumora este localizată în vecinătatea structurilor anatomice importante. Prin acelaşi raport medical, medicul primar ortoped a recomandat efectuarea intervenţiei chirurgicale în maxim 4 - 6 săptămâni.

Curtea a apreciat că acest raport medical dovedeşte gravitatea bolii şi urgenţa asigurării intervenţiei chirurgicale pentru salvarea vieţii reclamantului.

Efectuând verificări cu privire la clinicile care ar fi putut efectua intervenţia chirurgicală, cu precădere în ţările din Uniunea Europeană, reclamantul a constatat că la clinica B. din Viena îi putea fi asigurat acest serviciu medical, însă, potrivit înscrisului aflat la dosar nr. x/2019, această clinică nu acceptă formularul 502 sau E112, fiind vorba de o instituţie medicală privată şi, urmare a recomandării medicului ortoped şi faţă de împrejurarea că evoluţia bolii nu permitea întârzieri în efectuarea intervenţiei chirurgicale, la data de 12.12.2016, reclamantul s-a internat în clinica B. din Viena (conform înscrisului de la dosar nr. x/2019).

La data de 13.12.2016, în urma examinării stării reclamantului, medicii de la clinica B. din Viena au constatat că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit, iar la data de 14.12.2016, la aceeaşi clinică, reclamantul a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe, prin care i-a fost îndepărtată complet partea dreapta a bazinului până la nivelul regiunii sănătoase, iradiată cu o intensitate de 50000 Rad respectiv 50 Gray şi din nou reimplantată, aşa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inclusiv din Raportul medical final din data de 23.12.2016

Costul total al tratamentului şi serviciilor medicale de care a beneficiat reclamantul în Austria, Viena, la clinica B., a fost de 115.254,65 euro, fiind achitat în totalitate de către reclamant prin eforturi financiare proprii, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele x – 140 vol. I dosar nr. x/2019 (facturi, chitanţe, ordine de plată, adresă de confirmare a plăţilor emisă de clinica B.).

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a invocat în susţinerea recursului formulat, în primul rând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-pârât a arătat faptul că, normele europene şi hotărârile pronunţate de CJUE în cauzele pe care şi-a sprijinit instanţa soluţia de excludere de la aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 nu sunt aplicabile situaţiei de excepţie reglementată de O.G. nr. 28/2003 şi de OMS nr. 50/2004.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar şi cu soluţia adoptată în dispozitiv, iar judecătorul fondului a făcut o amplă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic si gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată, care poate fi supusă controlului de legalitate conform regulilor aplicabile.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei din această perspectivă fiind nefondate. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenta-reclamantă pe această cale s-ar putea reţine că aceasta a invocat, eventual, o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, aspecte ce vor fi verificate şi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă ipoteza că sentinţa recurată ar conţine motive străine de natura cauzei, nu poate fi primită.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004.

Într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 "Este interzisă finanţarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii, prevăzută la art. 5."

Dispoziţiile art. 5 din acelaşi Ordin menţionează procedura de analiză a solicitărilor pentru tratament medical în străinătate, după cum urmează:

(1) Solicitările de trimitere a bolnavilor pentru tratament medical în străinătate se aprobă, ca urmare a analizării acestora de către o comisie constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii, condusă de un secretar de stat în calitatea de preşedinte.

(2) Componenţa nominală a comisiei prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3) Comisia prevăzută la alin. (1) are obligaţia să se întrunească de două ori pe lună, în intervalul 1 - 5, respectiv 14 - 18 ale fiecărei luni, precum şi ori de câte ori este nevoie în cazul urgenţelor, în vederea analizării solicitărilor transmise în condiţiile prezentului ordin. Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii trebuie să ia măsuri pentru ca termenul de adoptare a deciziei şi comunicarea acesteia către direcţia de sănătate publică să nu depăşească 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului la Ministerul Sănătăţii.

(4) La finalul fiecărei întâlniri, ca urmare analizării solicitărilor depuse, comisia prevăzută la alin. (1) are obligaţia să întocmească un proces-verbal, conform modelului prevăzut în anexa nr. x, care este semnat de membrii prezenţi ai acesteia.

(5) În cazul în care solicitările de finanţare a tratamentelor în străinătate depăşesc fondurile stabilite lunar cu această destinaţie, comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii aprobă finanţarea tratamentului în străinătate pe baza următoarelor criterii de prioritate:

a) riscul vital estimat în lipsa tratamentului:

- risc major (mare) = 10 puncte;

- risc mediu = 5 puncte;

- risc scăzut (mic) = 0 puncte;

b) beneficiul tratamentului estimat pentru bolnav:

- foarte mare (recuperare totală) = 10 puncte;

- satisfăcător (recuperare parţială) = 5 puncte;

- nesatisfăcător (fără beneficii evidente) = 0 puncte.

(6) După stabilirea, de către comisiile de specialitate teritoriale, a punctajului total pentru fiecare bolnav, calculat prin însumarea punctajelor acordate conform prevederilor alin. (5), comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii determină punctajul total final corespunzător fiecărui bolnav prin aplicarea următoarelor criterii suplimentare:

a) costul estimat al tratamentului solicitat:

- sub 25.000 RON = 20 puncte;

- 25.000 - 50.000 RON = 15 puncte;

- 50.000 - 75.000 RON = 10 puncte;

- 75.000 - 100.000 RON = 5 puncte;

- peste 100.000 RON = 0 puncte;

b) perioada de timp care a trecut de la data înregistrării solicitării la nivelul Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică, calculată începând cu data de la care dosarul transmis este complet şi îndeplineşte toate condiţiile de legalitate prevăzute în prezentul ordin:

- sub 1 lună = 0 puncte;

- 1 lună - 3 luni = 5 puncte;

- 3 luni - 6 luni = 10 puncte;

- 6 luni - 12 luni = 15 puncte;

- peste 12 luni = 20 puncte.

(7) Pentru bolnavii care au consemnat în cuprinsul procesului-verbal medical întocmit în vederea trimiterii pentru tratament în străinătate nivelul de prioritate "Urgenţă medicală", criteriile suplimentare nu se aplică.

(8) Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii determină punctajul total final, pentru fiecare bolnav, prin însumarea punctajului total consemnat în procesul-verbal medical întocmit de către comisiile de specialitate teritoriale şi punctajele acordate la criteriile suplimentare prevăzute la alin. (6).

(9) Comisia aprobă solicitările care îndeplinesc toate condiţiile de legalitate prevăzute în prezentul ordin, în limita fondurilor stabilite lunar cu această destinaţie şi în ordinea descrescătoare a punctajelor totale finale obţinute în condiţiile prezentului ordin.

În cauza dedusă judecăţii, în mod corect a reţinut prima instanţă că prin adresa nr. x/23.09.2019, recurnetul-pârât a recunoscut că tratamentul de care avea nevoie intimatul-reclamant nu putea fi efectuat în România, însă a arătat că, atâta timp cât deţinea o recomandare medicală privind necesitatea efectuării tratamentului medico-chirurgical în străinătate, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze Direcţiei de Sănătate Publică a mun. Bucureşti pentru întocmirea dosarului şi demararea procedurii de trimitere la tratament în străinătate.

Or, faţă de dispoziţiile legale sus-citate şi raportul medical al pacientului, semnat de medicul primar ortoped C. de la Spitalul Clinic Sf. Ioan Bucureşti, din care rezultă că intervenţia chirurgicală trebuie efectuată de o echipă multidisciplinară, deoarece tumora este localizată în vecinătatea structurilor anatomice importante, precum şi recomandarea de a fi efectuată în maxim 4 - 6 săptămâni, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acest raport medical dovedeşte gravitatea bolii şi urgenţa asigurării intervenţiei chirurgicale pentru salvarea vieţii reclamantului, cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile medicale rezultă că, boala reclamantului era foarte gravă, cu o evoluţie nefavorabilă foarte rapidă, iar orice întârziere în efectuarea intervenţiei chirurgicale îi putea cauza moartea.

Aceste aspecte sunt reliefate de faptul că, urmare a recomandării medicului ortoped din România şi faţă de împrejurarea că evoluţia bolii nu permitea întârzieri în efectuarea intervenţiei chirurgicale, la data de 12.12.2016, reclamantul s-a internat in clinica B. din Viena; la data de 13.12.2016, în urma examinării stării reclamantului, medicii de la clinica B. din Viena au constatat că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit, iar la data de 14.12.2016, la clinica B. din Viena, reclamantul a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe, prin care i-a fost îndepărtată complet partea dreapta a bazinului până la nivelul regiunii sănătoase, iradiată cu o intensitate de 50000 Rad respectiv 50 Gray şi din nou reimplantată, aşa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inclusiv din Raportul medical final din data de 23.12.2016.

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că parcurgerea procedurii de analiză a dosarului medical reglementată de Ordinul MS nr. 50/2004 putea duce la agravarea stării de sănătate a intimatului-reclamant existând riscul pentru reclamant de a nu obţine în timp util aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii (prevăzută la art. 5 din Ordinul MS 50/2004) şi că orice tergiversare ar fi putut cauza moartea reclamantului.

Prin urmare, din punct de vedere psihologic, conduita reclamantului de a se concentra asupra stării sale fragile de sănătate şi de a căuta soluţii pentru tratarea sa urgentă în străinătate, iar nu de a face demersuri birocratice anevoioase pentru a obţine o autorizare prealabilă a fost perfect justificată.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordinului 50/2004, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că acestea contravin prevederilor constituţionale, precum şi prevederilor convenţiilor internaţionale la care România a aderat.

Astfel, art. 22 din Constituţia României garantează "Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică" iar articolul 16 alin. (1) prevede că "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

De asemenea, potrivit art. 34 din Constituţia României, (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Articolul 2 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale prevede că "1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege."

Potrivit art. 20 din Constituţie, (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

În raport cu aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că în cazul în care legislaţia internă prevede anumite proceduri de soluţionare mai anevoioase, iar de soluţionarea cererii respective depinde viaţa persoanei în cauză, în mod corect trebuie aplicate cu prioritate reglementările internaţionale.

De asemenea, relevant este faptul că, deşi recurentul-pârât nu a contestat cuantumul cheltuielilor efectuate de reclamant pentru tratarea sa în străinătate, iar în cursul soluţionării litigiului, nu a indicat o altă clinică medicală din străinătate (din ţări UE) care ar fi putut să-l opereze şi să-l trateze pe reclamant cu cheltuieli mai reduse decât cele solicitate de clinica B., în mod corect instanţa de fond a înlăturat motivul refuzului rambursării acestor cheltuieli (nerespectarea de către intimatul-reclamant a procedurii instituite de Ordinul MS nr. 50/2004 şi incidenţa art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 50/2004).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea sau aplicarea corectă a normelor de drept material, context în care argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 122 din 28 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.