Claimant fails to compel payment of €2.83 million for post‑deadline works; main appeal rejected, incidental appeal dismissed as moot.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi Guvernul României, solicitând instanţei obligarea pârâţilor - Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - să efectueze toate demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 şi să propună Guvernului României adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, în vederea aprobării sumelor de plată datorate reclamantei în baza contractului nr. x/016-772.03.14.02.02, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1000 de RON pe zi de întârziere, precum şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de către fiecare dintre conducătorii entităţilor pârâte.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, prin care să se pronunţe cu privire la propunerea celorlalţi pârâţi, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1000 de RON pe zi de întârziere, precum şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de către conducătorul pârâtului.

Nu în ultimul rând reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de prezentul proces.

1.2. Prin cererea depusă la data de 31.01.2019, reclamanta a completat şi modificat cererea de chemare în judecată cu capătul de cerere "Anularea refuzului nejustificat înregistrat sub nr. x din data de 12.12.2018, emis de pârâtul Ministerul Transporturilor."

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 743 din 10 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de către pârâţi cu privire la necompetenţa instanţei de contencios administrativ, lipsa calităţii procesual pasive, inadmisibilitate, prescripţie, prematuritate şi autoritate de lucru judecat, ca nefondate.

Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a respins cererea de suspendare a judecăţii, formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor, ca nefondată, dar şi cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi Guvernul României, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs principal reclamanta A. S.A şi recurs incident, pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

3.1. Prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă A. S.A a solicitat, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată şi completată, în sensul obligării pârâţilor Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la efectuarea tuturor demersurilor prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 şi la a propune Guvernului României adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, în vederea aprobării sumelor de plată datorate reclamantei în baza contractului nr. x/016-772.03.14.02.02, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1000 de RON pe zi de întârziere, precum şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de către fiecare dintre conducătorii entităţilor pârâte.

De asemenea, recurenta a solicitat ca, în rejudecarea cauzei, să se dispună şi obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, prin care să se pronunţe cu privire la propunerea celorlalţi pârâţi, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1000 de RON pe zi de întârziere, precum şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de către conducătorul pârâtului.

A mai solicitat recurenta şi anularea refuzului nejustificat înregistrat sub nr. x din data de 12.12.2018, emis de pârâtul Ministerul Transporturilor, dar şi obligarea intimaţilor - pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul pendinte.

În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a înţeles care este obiectul dosarului, considerând eronat că prin cererea ce face obiectul prezentului dosar s-a încercat printr-o altă modalitate să se obţină plata sumei de 2.831.041,70 euro. În realitate, au solicitat doar aplicarea O.U.G. nr. 161/2008, având în vedere că au îndeplinit obligaţiile contractuale, ducând la bun sfârşit serviciile ce fac obiectul contractului.

Recurenta critică faptul că instanţa de fond invocă, în argumentaţia folosită, hotărâri străine de natura şi obiectul prezentului dosar, că nu a avut în vedere toate dovezile care atestă continuarea relaţiilor contractuale după data de 30.11.2007 şi că nu a făcut o aplicare şi interpretare corectă a normelor de drept material prevăzute de disp. O.U.G. nr. 161/2008.

Se invocă lipsa argumentelor instanţei de fond pentru care reclamanta nu ar fi îndreptăţită la plata serviciilor prestate după data de 30.11.2007, întrucât raporturile contractuale au continuat şi niciuna dintre părţi nu a solicitat rezilierea contractului, obiectivele proiectului fiind îndeplinite 100%.

Este adusă în discuţie Nota nr. x/24.06.2010 care atestă progresul lucrărilor şi se critică faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere toate dovezile privind continuarea relaţiilor contractuale după data de 30.11.2007: conferirea dreptului de utilizare necondiţionată a documentaţiei în scopul implementării obiectivelor proiectate prin adresa nr. x/27.08.2012; garanţiile de bună execuţie depuse pentru proiectul contractat, menţinute în permanenţă valabile şi la dispoziţia Autorităţii Contractante conform cererilor acesteia, ultima dintre acestea fiind comunicată prin adresa nr. x/09.05.2018; adresa nr. x/21.05.2018, prin care Autoritatea Contractantă a eliberat de garanţia de bună execuţie, statuând că reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale.

Subliniază diferenţa între litigiul anterior, la care a făcut trimitere instanţa de fond şi care are în vedere aspecte ce ţin de recuperarea sumei de 2.832.041,70 euro, şi prezentul dosar care are în vedere aplicabilitatea art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2008, la întreaga valoare de contract urmare îndeplinirii tuturor obligaţiilor stabilite prin contractul de prestări servicii, respectiv: costurile contractuale au fost declarate neeligibile din fondurile rambursabile PHARE; costurile au fost cauzate de finalizarea activităţilor după expirarea perioadei de implementare a proiectului, fără culpa reclamantei, întrucât datele şi observaţiile din partea autorităţilor le-au parvenit după 30.11.2007; costurile au fost necesare finalizării proiectului neimputabile reclamantei; sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) O.U.G. nr. 161/2008: "sumele necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PHARE, prevăzute la art. 1 alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenţie de implementare sau care au calitatea de autoritate de implementare sau beneficiar.".

3.2. În cauză a formulat recurs incident pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care a invocat incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Prin calea de atac astfel promovată, recurentul - pârât a solicitat casarea, în parte, a sentinţei civile nr. 743 din 10 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, mai precis a soluţiilor pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cerând, în măsura aprecierii drept fondate a criticilor subsumate prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în ipoteza aprecierii drept fondate a criticilor subsumate prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepţiilor antereferite şi al respingerii cererii de chemare în judecată, în raport de o astfel de soluţie.

În motivarea recursului incident s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Sunt extrem de succint motivate soluţiile de respingere a excepţiilor, ceea ce echivalează cu o nemotivare şi cu o încălcare a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât nu a indicat motivele de fapt şi de drept aplicabie care i-au format convingerea şi care constituie temeiul soluţiei de respingere a excepţiilor. În acest sens este invocată jurisprudenţa naţională şi a CEDO cu privire l exigenţa motivării.

Susţine că nu are calitate procesuală pasivă, în cauză nefiind nicio cerere adresată acestei instituţii, prin urmare nu există un refuz de soluţionare a cererii din partea acestui pârât.

Consideră că nu a avut nici un fel de atribuţii după data ajungerii la termen a contractului: aceste costuri trebuiau suportate de Ministerul Transporturilor, autoritate de implementare, şi CNAIR, în temeiul art. 1 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (1) O.U.G. nr. 161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PFARE, texte de lege încălcate de către instanţa de fond sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Reclamanta nu a făcut dovada formulării plângerii prealabile cu instituţia pârâtă, de aceea acţiunea este inadmisibilă iar hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea art. 1 art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În privinţa soluţiei dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în sens material, susţine că reclamanta nu justifică în nici un fel rămânerea în pasivitate după finalizarea proiectului – 2010 – acţiunea formulată în 2018 fiind prescrisă iar hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a art. 11 Legea nr. 554/2004.

Totodată, faptul că reclamanta arată că ar fi îndeplinit obiectivele proiectului în proporţie de 100% la data de 24.06.2010 nu are nicio relevanţă, câtă vreme o astfel de presupusă îndeplinire a obiectivelor proiectului s-a făcut în mod culpabil, în afara perioadei de implementare a proiectului (30.11.2006-30.11.2007), costurile fiind imputabile contractorului, contrar dispoziţiilor art. 2 din Norma de aplicare a O.U.G. nr. 161/2008.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, reclamanta A. S.A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului incident formulat de recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, apreciind, în esenţă, că argumentele expuse de acesta în memoriu de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate apte a fi încadrate în cazurile de casare limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, din perspectiva aspectelor de fond ale cauzei, recurenta -reclamantă a solicitat respingerea recursului promovat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, apreciind nefondate criticile aduse de acesta hotărârii primei instanţe

4.2. În cauză a formulat întâmpinare împotriva recursului formulat de reclamanta A. S.A. intimatul-pârât Guvernul României, prin care a solicitat respingerea unui astfel de recurs, ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

În esenţă, se arată că instanţa de fond a reţinut corect că în recurenta-reclamantă urmăreşte sa obţină în final plata aceleiaşi sume, de data aceasta fiind adus în discuţie un refuz nejustificat al pârâţilor de a efectua demersurile de plată prin raportare la o aplicare a posibilităţii de finanţare a costurilor declarate neeligibile din fondurile nerambursabile PHARE şi cofinanţare de la bugetul de stat pentru costurile cauzate de finalizarea unor activităţi şi/sau furnizarea de bunuri după expirarea perioadei de implementare a proiectelor, prevăzute în memorandumurile/acordurile de finanţare costuri necesare finalizării obiectivelor proiectelor, şi neimputabile contractorului, de la caz la caz, în baza unei justificări întemeiate.

În mod greşit, recurenta transpune fundamentarea pretenţiilor sale în zona unor cheltuieli efectuate după perioada de încheiere a contractului, activitate ce s-ar fi derulat cu acceptul pârâţilor.

Argumentelor invocate de recurenta-reclamantă cu privire la pretinsul caracter nejustificat al refuzului de plată, referitor la efectul Protocolului încheiat în luna mai 2008 între reprezentanţii autorităţii de implementare, beneficiarului şi consultantului, li se opune Decizia nr. 2978/12.10.2017 a ICCJ şi faţă de puterea de lucru judecat a celor expuse în această decizie şi prin prisma derulării unor alte litigii cu privire la recuperarea aceleiaşi sume, instanţa de fond, corect a considerat ca fiind justificat refuzul pârâtului Ministerul Transporturilor exprimat prin adresa de răspuns nr. x din data de 12.12.2018.

Se mai arată că, iniţial, plata fusese realizată prin punerea în executare a sentinţei arbitrale, dar în urma anulării acesteia în dosarul nr. x/2013 s-a solicitat şi obţinut întoarcerea executării. Deci, refuzul pârâtului Ministerul Transporturilor nu este nejustificat.

Pentru ceilalţi pârâţi implicaţi în procedura indicată de art. 1 din O.U.G. nr. 161/2008 în egală măsură nu se poate vorbi de un refuz nejustificat întrucât nu putea fundamenta includerea sumei pretinse de reclamantă în bugetele proprii câtă vreme nu exista întregul proces decizional realizat, iar Ministerul Transporturilor implicat în procedură considera nejustificată solicitarea.

Mai mult, recurenta-reclamantă nu a probat în niciun fel întrunirea cerinţelor de la 1 itera c) din Protocol în sensul calificării pretenţiilor sale drept costuri necesare finalizării obiectivelor proiectelor şi neimputabile contractorului, în baza unei justificări întemeiate iar hotărârilor judecătoreşti anterioare au stabilit cu putere de lucru judecat, că la data de 30.11.2007, recurenta-reclamantă nu îndeplinise sarcinile ce îi reveneau în întregime. Derularea de activităţi după această dată, acceptată iniţial prin protocol, avea în vedere tocmai neîndeplinirea în termen a sarcinilor de către recurenta-reclamantă, faţă de împrejurarea că autoritatea de implementare a apreciat că principalul obiectiv al proiectului nu a fost atins.

În absenţa demersurilor indicate la art. 1 din O.U.G. nr. 161/2008, Guvernul României nu putea să efectueze analiza de fundamentare necesară propunerii unei hotărâri de guvern, aspect care justifică refuzul acestui pârât.

4.3. Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.A. a formulat întâmpinare şi recurentul – pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului reclamantei, ca neîncadrându-se în rigorile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, din perspectiva aspectelor de fond ale cauzei, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În esenţă, acest intimat susţine legalitatea soluţiei şi considerentelor primei instanţe punctând faptul că mecanismul prin care încearcă să obţină suma de 2.832.035,70€, în temeiul O.U.G. nr. 161/2008 este lipsit de eficienţă juridică şi inoperabil, câtă vreme această sumă nu este datorată pârâtei, ci imputabilă acesteia, în acest sens statuând Curtea de Apel Bucureşti în dosarele x/2010 şi y/2015

În plus, Ministerul Transporturilor a înţeles să pună în executare integral Sentinţa arbitrată nr. 132 din data de 09.07.2013, această instituţie achitând suma dispusă de instanţă către reclamanta A. în decembrie 2016 (2.832.041,70€, taxă de înregistrare, taxa arbitrală onorariu avocat reclamant).

Susţine că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în perioada de implementare a proiectului întrucât nelivrarea în întregime (gata de a fi utilizate) a tuturor documentelor contractuale obligatorii (livrabilelor) până la data de încetare a contractului, reprezintă o încălcare a obligaţiilor contractuale în cazul contractului cu Preţ Global şi nu se mai poate prevala de o executare ulterioară a contractului.

Referitor la menţinerea garanţiilor de bună execuţie depuse pentru proiect în permanenţă valabile şi la dispoziţia Autorităţii Contractante, de care se prevalează recurenta-reclamanta, din Minuta nr. x/29.07.2010, depusă de aceasta la dosarul cauzei, rezultă, contrar susţinerilor reclamantei, faptul că "A. a solicitat eliberarea Garanţiei aferente proiectului Phare 2004. Pentru aceasta, A. S.A. trebuie să transmită o solicitare scrisă (conform procedurilor în vigoare ale OPCP) ce va fi analizată de către departamentele de specialitate".

Garanţia la care face trimitere recurenta-reclamantă reprezintă în fapt o garanţie de avans şi nu o garanţie de bună execuţie, specifică unui contract de prestări servicii, in cuantum de 10% respectiv 314671,30 €. In urma ultimei solicitări MFE-DGMIFEN 25509/17.04.2018, A. S.A. a precizat că nu este de acord cu prelungirea acesteia, fiind restituita A. S.A. în anul 2018.

Aşadar, garanţia de bună execuţie nu a fost eliberată.

4.4. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a depus note de şedinţă prin care a invocat lipsa de interes a recurentului-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în formularea recursului incident.

5. Răspunsurile la întâmpinări

5.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspunsuri atât faţă de întâmpinarea depusă în cauză de Guvernul României, cât şi faţă de cea formulată de recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi a apărărilor formulate de intimatul - pârât şi recurentul - pârât, apreciind, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, susţinerile acestora drept neîntemeiate.

5.2. Faţă de întâmpinarea depusă de recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare recurentul – pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care a solicitat atât respingerea excepţiilor invocate, cât şi a apărărilor formulate de recurenta – reclamantă, ca neîntemeiate.

În esenţă, sunt susţinute toate criticile din recursul incident şi, în plus, se arată următoarele:

Susţinerile din întâmpinare cu privire la calitatea recurentului Minister de succesor în drepturi şi obligaţii al Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE, câtă vreme acesta nu a mai avut nicio obligaţie după data ajungerii contractului la termen iar intimata-reclamantă reclamă plata serviciilor pretins efectuate după această dată.

Faţă de o eventuală cerere de obligare la plata cheltuielilor de judecată, susţine că recurentul minister nu are nicio culpă în litigiu iar, în subsidiar, stabilirea cheltuielilor în funcţie de pretenţiile câştigate, de dovedirea lor şi de caracterul necesar şi util, realist şi rezonabil al acestora. Solicită reducerea onorariului avocaţial în raport de activitatea efectiv desfăşurată, de efortul depus, complexitatea şi răspunderea pentru actele îndeplinite.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea de chemare în judecată, formulată şi modificată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi Guvernul României, este centrată pe refuzul nejustificat al pârâţilor de a efectua demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 în vederea aprobării sumelor de plată pretins datorate reclamantei în baza contractului nr. x/016-772.03.14.02.02, cu referire la prestaţiile executate după epuizarea termenului de finalizare a perioadei de implementare, respectiv, după data de 30.11.2007. Reclamanta a susţinut că a continuat să deruleze serviciile contractuale în baza unui protocol întocmit cu autoritatea contractantă şi cu beneficiarul lucrării.

Reţinând că art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 161/2008 prevede că ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice centrale cu rol de agenţii de implementare, precum şi cele în cadrul cărora funcţionează agenţii de implementare includ în bugetele proprii la liniile bugetare "Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă", la propunerea agenţiilor de implementare, cu avizul prealabil al Ministerului Economiei şi Finanţelor, sumele necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PHARE, în concordanţă cu prevederile memorandumurilor/acordurilor de finanţare, pentru …c) finanţarea costurilor declarate neeligibile din fondurile nerambursabile PHARE şi cofinanţare de la bugetul de stat, costuri cauzate de finalizarea unor activităţi şi/sau furnizarea de bunuri după expirarea perioadei de implementare a proiectelor, prevăzute în memorandumurile/acordurile de finanţare costuri necesare finalizării obiectivelor proiectelor, şi neimputabile contractorului, de la caz la caz, în baza unei justificări întemeiate, prima instanţă a considerat, în esenţă, că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat al pârâţilor relativ la cererile reclamantei întrucât:

1. Faţă de puterea de lucru judecat a celor expuse în decizia 2978/12.10.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar x/2010 şi prin prisma derulării altor litigii cu privire la recuperarea aceleiaşi sume, este justificat refuzul pârâtului Ministerul Transporturilor exprimat prin adresa de răspuns nr. x din data de 12.12.2018.

S-a reţinut că iniţial plata a fost realizată de Minister prin punerea în executare a unei sentinţei arbitrale, dar în urma anulării acesteia, în dosarul nr. x/2013, s-a solicitat şi s-a obţinut întoarcerea executării.

2. Pârâţii CNAIR şi MFE nu puteau fundamenta includerea sumei pretinse de reclamantă în bugetele proprii câtă vreme nu exista întregul fir decizional realizat, iar Ministerul Transporturilor, implicat în procedură, considera nejustificată solicitarea.

3. Reclamanta nu a probat în niciun fel întrunirea cerinţelor de la art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 161/2008 în sensul calificării pretenţiilor sale drept costuri necesare finalizării obiectivelor proiectelor şi neimputabile contractorului, în baza unei justificări întemeiate.

4. Tot cu putere de lucru judecat s-a impus concluzia că, până la data de 30.11.2007, reclamanta nu a îndeplinit în întregime sarcinile ce îi reveneau iar derularea de activităţi după această dată, acceptată iniţial prin protocol, avea în vedere că principalul obiectiv al proiectului nu a fost atins.

5. În absenţa demersurilor indicate la art. 1 din O.U.G. nr. 161/2008, pârâtul Guvernul României nu putea să efectueze analiza de fundamentare necesară propunerii unei hotărâri de guvern.

6. Petitele secundare legate de obligarea la plata de penalităţi şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, precum şi capătul de cerere privind obligarea Guvernului să adopte o hotărâre conform art. 2 din O.U.G. nr. 161/2001 nu au mai fost analizate, cât timp nu există o obligare a pârâţilor în sensul cerut de reclamantă pe capătul principal de cerere.

Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", vizează ipoteza nemotivării hotărârii şi existenţei motivelor străine de natura cauzei, sub două aspecte: 1. greşita calificare a obiectului cererii de chemare în judecată şi, prin urmare, aplicarea greşită a puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiile anterioare precum şi inserarea unor considerente străine de natura cauzei; 2. lipsa motivelor pentru care nu au fost avute în vedere dovezile prezentate de reclamantă şi cele pentru care aceasta nu este îndreptăţită la plata serviciilor prestate după data de 30.11.2007.

Sub prim aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a calificat corect obiectul cererii de chemare în judecată – refuz pretins nejustificat de soluţionare a cererii, că acest obiect a fost analizat prin prisma temeiului juridic invocat în susţinerea dreptului afirmat – art. 1 alin. (1) lit. c) O.U.G. nr. 161/2008 şi că toate considerentele hotărârii nu sunt străine de natura pricinii. De altfel, teza finală a acestui motiv de casare priveşte ipoteza în care hotărârea cuprinde numai motive străine de natura pricinii, ceea ce se verifică în speţă.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că prima critică nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat întrucât vizează dreptul de dispoziţie al părţilor, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului dar şi de mijloacele procesuale acordate de lege. Această normă este una de drept procesual iar critica se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi casată "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se analizează şi critica privind modul pretins greşit de reţinere a puterii de lucru judecat, deoarece acesta priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ.. Însă, în speţă, acest motiv este strâns legat de modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, urmând a fi analizat împreună cu criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub al doilea aspect, hotărârea cuprinde motivele pe care se întemeiază, aşa cum rezultă cu evidenţă din cuprinsul acesteia. Criticile privind raţionamentul şi argumentele judecătorului nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar opiniei recurentei, prima instanţă a analizat dovezile prezentate şi a expus motivele pentru care a respins acţiunea.

În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată următoarele:

Prezentul litigiu a fost generat de refuzul pârâţilor de a recunoaşte reclamantei dreptul asupra pretinselor costuri pentru finalizarea contractului de prestări servicii (servicii constând în asistenţă tehnică pentru pregătirea unui set de proiecte privind siguranţa rutieră), contract finanţat în proporţie de 51.94% din fonduri PHARE. Costurile pretinse sunt în sumă de 2.830.041,70 euro şi sunt aferente perioadei de după expirarea termenului contractual, 30.11.2007.

Aşa cum corect a constatat prima instanţă, aceleaşi pretenţii au făcut obiectul unor litigii anterioare în care s-a decis definitiv că acestea nu sunt fondate, în raport de cauza juridică invocată.

Hotărârea arbitrală nr. 132/09.07.2013, care recunoştea dreptul reclamantei la aceste costuri şi în baza căreia a fost realizată iniţial plata, a fost desfiinţată în instanţă (sentinţa 2880/2014 a Curţii de apel Bucureşti, definitivă prin decizia ICCJ nr. 1193/2017/dosar x/2013) întrucât clauza arbitrală era inoperantă. Suma achitată a fost restituită.

Încă două litigii, ce au făcut obiectul dosarelor x/2015 şi y/2010, au fost soluţionate definitiv în defavoarea reclamantei.

Instanţele de judecată au dezlegat chestiuni litigioase care, în conformitate cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ., au legătură cu soluţionarea prezentului dosar şi nu mai pot fi contrazise prin nicio hotărâre ulterioară, respectiv:

- obiectivele proiectului nu au fost realizate integral, pentru a fi aprobat raportul final şi pentru a fi efectuată plata finală până la data contractată 30.11.2007;

- reclamanta nu a prezentat toate documentele obligatorii până la expirarea contractului, proiectul fiind îndeplinit doar în proporţie de 12%;

- plata efectuată în baza protocolului încheiat în luna mai 2008 şi a raportului final emis la acea dată este neeligibilă întrucât este contrară clauzelor contractuale;

- raportul final trebuia încheiat condiţionat de identificarea sursei de finanţare a activităţilor desfăşurate după perioada de execuţie din Acordul de finanţare şi de acceptabilitatea unei asemenea soluţii din punct de vedere al respectării procedurilor financiare ale Comisie Europene;

- debitorul A. S.A., în calitate de lider al consorţiului, a fost obligat să ramburseze către autoritatea contractantă OPCP suma de 2.832.041,40 euro reprezentând: fonduri PHARE/OPCP (51,94%) şi cofinanţare naţională/MIT (48.06%).

Lucrul anterior judecat are legătură cu modul de aplicare în cauză a art. 1 alin. (1) lit. c) O.U.G. nr. 161/2008, dispoziţie ce reglementează modul de finanţare a costurilor declarate neeligibile din fondurile nerambursabile PHARE şi cofinanţate de la bugetul de stat.

Norma invocată cere ca aceste costuri: să fie cauzate de finalizarea activităţilor după perioada de implementare a proiectelor, să fie prevăzute în memorandumurile/acordurile de finanţare ca fiind necesare finalizării obiectivelor proiectelor şi să fie neimputabile contractorului în baza unei justificări întemeiate.

Finalizarea contractului după perioada de implementare a proiectului nu reprezintă decât o condiţie în aplicarea acestei norme, faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat rezilierea contractului fiind nerelevant din perspectiva celorlalte cerinţe.

În mod corect a reţinut prima instanţă că, raportat la chestiunile dezlegate deja de instanţele anterioare, nu se poate reţine îndeplinită cerinţa ca aceste costuri să fie determinate de împrejurări neimputabile în baza unei justificări întemeiate.

Înalta Curte constată, urmare propriei analize, că recurenta-reclamantă nu justifică întemeiat împrejurările neimputabile care au determinat costurile după data de 30.11.2007 iar dovezile la care aceasta face referire sunt nerelevante sub acest aspect. Nota nr. x/24.06.2010, care atestă continuarea relaţiilor contractuale după 2007, nu justifică obiectiv întârzierea în executarea contractului iar prin hotărârile anterioare s-a reţinut culpa societăţii, aspect care nu mai poate fi contrazis şi care a influenţat hotărâtor soluţionarea prezentei cauze.

Pentru aceste motive, contrar opiniei recurentei, nu sunt îndeplinite toate cerinţele legii pentru aplicarea art. 1 alin. (1) lit. c) O.U.G. nr. 161/2008.

Din această perspectivă, refuzul pârâtului Ministerului Transportului este unul justificat, prima instanţă realizând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Întrucât capătul principal de cerere este neîntemeiat, în mod corect a fost aplicat principiul "accesoriul urmează soarta principalului" în privinţa modului de soluţionare a acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi şi faţă de celelalte cereri, argumentele judecătorului fondului fiind îmbrăţişate şi de instanţa de recurs.

În consecinţă, criticile de nelegalitate sunt nefondate şi, pentru menţinerea sentinţei ca fiind legală, recursul principal va fi respins.

B. Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în susţinerea recursului incident, invocată de intimatul Ministerul Transporturilor, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului.

Din cuprinsul celor două dispoziţii rezultă caracterul accesoriu al recursului incident faţă de recursul principal.

Pe de altă parte, potrivit art. 458 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes. În sensul acestor dispoziţii, partea care justifică un interes este partea care a pierdut procesul.

În decelarea interesului de a acţiona, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanţa trebuie să prefigureze folosul actual şi efectiv pe care partea l-ar obţine în recurs.

În speţă, deşi a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluţia de respingere a recursului principal, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, soluţia definitivă de respingere a acţiunii reclamantei, interesul în susţinerea recursului incident nu mai îndeplineşte cerinţa de a fi actual.

Prin urmare, la momentul soluţionării recursului incident, lipseşte una dintre cerinţele interesului ca şi condiţie de exercitare a căii de atac, motiv pentru care excepţia va fi admisă iar recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Întrucât a fost găsită întemeiată excepţia invocată, nu se va antama fondul recursului incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul principal al reclamantei şi ca lipsit de interes recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 743 din 10 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite excepţia lipsei de interes a pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în susţinerea recursului incident, invocată de intimatul Ministerul Transporturilor.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.