Insolvency practitioner's sanctions annulled; quashed and remanded for necessary joinder of disciplinary complainant.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 şi precizată la data de 10.03.2021, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România –Instanţa Superioară de Disciplină şi Comisia de Disciplină Timişoara, anularea deciziei nr. 14 din 15.03.2019, emisă de Instanţa Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România şi a deciziei nr. 8 din 16.11.2018, emisă de Instanţa Locală de Disciplină Timişoara.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 688 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 14 din 15.03.2019, emisă de Instanţa Superioară de Disciplină în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei nr. 8 din 16.11.2018, emisă de U.N.P.I.R.-Instanţa Locală de Disciplină Timişoara, în contradictoriu cu intimaţii Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România –Instanţa Superioară de Disciplină şi Comisia de Disciplină Timişoara, şi a dispus anularea deciziei nr. 14 din 15.03.2019 a Instanţei Superioare de Disciplină, precum şi a deciziei nr. 8 din 16.11.2018 a Instanţei Locale de Disciplină Timişoara.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină, prin care, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul A. ca nefondată şi al menţinerii, ca temeinică şi legală a deciziei nr. 14 din 15.03.2019, pronunţată de Instanţa Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România ("U.N.P.I.R.") şi a deciziei nr. 8 din 16.11.2018, pronunţată de Instanţa Locală de Disciplină ("I.L.D.") Timişoara.

Printr-un prim set de argumente, recurenta a învederat că hotărârea dată de instanţa fondului a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în contextul în care decizia nr. 14 din 15.03.2019 a fost pronunţată de Instanţa Superioară de Disciplină ca urmare a contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 8 din 16.11.2018, ce a fost emisă de Instanţa Locală de Disciplină Timişoara într-o procedură ce a implicat, pe de o parte, pe contestatorul - reclamant A., iar, pe de altă parte, Consiliul de Conducere al UNPIR Filiala Maramureş. În acest context, în opinia recurentei, cercetarea judecătorească, administrarea probelor, dezbaterile şi pronunţarea hotărârii atacate nu au fost realizate de Curtea de Apel Bucureşti într-un cadru procesual pasiv complet, în sensul că nu fost date în contradictoriu cu reclamantul iniţial (Consiliul de Conducere al UNPIR Filiala Maramureş) ca semnatar al plângerii disciplinare care a generat hotărârile instanţelor disciplinare din cadrul UNPIR, motiv pentru care recurenta a apreciat că procedura şi judecata au fost viciate.

Printr-un alt set de critici, recurenta a susţinut că, în analiza realizată din perspectiva art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, prima instanţă a lipsit de conţinut o atare normă legală, plecând, în raţionamentul expus, de la aprecieri subiective care nu au niciun fundament şi care nu au fost puse in dezbaterea părţilor, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul-intimat limitându-se la a învedera, cu titlu de motiv de nelegalitate al deciziilor disciplinare, doar încălcarea dreptului la apărare ca urmare a necomunicării unor documente în procedura de cercetare disciplinară de către I.L.D. Timişoara.

A argumentat recurenta că dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 2442/2016 privind procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală fac trimitere la criteriile prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, motiv pentru care ofertanţii practicieni în insolvenţă trebuie să îşi structureze oferta tehnică şi financiară cu respectarea criteriilor prevăzute de norma legală mai sus menţionată.

Astfel, în opinia recurentei, în mod neîntemeiat şi fără să arate cum a ajuns la aceasta concluzie, instanţa de fond a decis că acele criteriile prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 sunt aproape imposibil de aplicat în formularea ofertelor în cadrul procedurii de selecţie organizate de ANAF, dat fiind că se raportează la aspecte extrem de concrete relativ la persoana debitorului, care nu sunt puse la dispoziţia ofertanţilor de către ANAF, informaţiile rezumându-se la un simplu extras ORC, respectiv la pagina de interne a MFP. Totodată, recurenta a învederat că intimatul - reclamant nu a dat dovadă de diligenţe în formularea ofertei tehnice depuse la ANAF, fiind culpa sa exclusivă că s-a limitat la culegerea de informaţii doar de pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor şi din extrasul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, deşi avea şi alte posibilităţi de informare, precum informaţiile furnizate de alte numeroase site-uri specializate sau pagina de internet a instanţelor de judecata (www.x.ro) şi nu a făcut dovada că ar fi solicitat de la ANAF informaţii suplimentare cu privire la debitorii pentru care dorea să depună oferte.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond nu a realizat o verificare reală a aspectelor de fapt deduse judecăţii, limitându-se la simpla însuşire a punctului de vedere al intimatului – reclamant, ignorând a analiza dacă, la stabilirea nivelului onorariului, reclamantul a avut în vedere toţi factorii reglementaţi de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 în determinarea gradului de complexitate a activităţii.

În opinia recurentei, instanţele disciplinare au reţinut corect că, deşi este posibil la momentul întocmirii ofertelor ca practicianul să nu deţină informaţii concrete despre patrimoniul sau situaţia economico-financiară şi juridică a debitorului pentru care depune oferta, totuşi, acesta trebuia să ţină cont de faptul că avea obligaţia legală şi profesională să îşi îndeplinească atribuţiile şi obligaţiile exclusive pe care procedura de insolvenţă le prevede.

A mai menţionat recurenta că reclamantul a folosit o practică constantă de ofertare derizorie, care nu ţine cont, în mod obiectiv, de criteriile stabilite de O.U.G. nr. 86/2006, pentru a câştiga selecţii de oferte organizate de ANAF şi pentru a obţine ulterior un venit din fondul de lichidare al UNPIR mult mai mare, prin aplicarea defectuoasa a legii, iar o astfel de conduită a reprezentat o practică comercială contrară uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţa de profil, aducând, totodată, atingere prestigiului profesiei de practician în insolvenţă.

Concluzionând, recurenta a arătat că prima instanţă nu şi-a motivat în niciun fel concluziile la care a ajuns cu privire la faptul ca ofertanţii nu ar dispune de suficiente informaţii concrete cu privire la persoana debitorului şi nu a arătat la cel fel de distorsiuni se referă în raţionamentul logico – juridic expus.

A mai criticat recurenta şi argumentele primei instanţe privind neîntrunirea, în comportamentul reclamantului, a ipotezei reglementate de art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006.

Referitor la aşa-zisa încălcare a dreptului la apărare invocata de intimatul – reclamant, recurenta a susţinut că, în raport de reperele de fapt ale cauzei (pe care le-a enumerat), un atare motiv de anulare a deciziilor disciplinare a fost, în mod evident, neîntemeiat, întrucât intimatul - reclamant a beneficiat atât de asistenţa şi de reprezentare profesională, dar şi de o transparenţă totală în ceea ce priveşte activitatea de cercetarea disciplinară înfăptuită de ambele instanţe disciplinare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul – reclamant A. a solicitat respingerea căii de atac promovate de recurentă, ca nefondată şi menţinerea sentinţei recurate, susţinând, în esenţă, că din perspectiva art. 494, coroborat cu art. 478 C. proc. civ., calea de atac exercitată ar fi inadmisibilă întrucât evocarea vicierii cadrului procesual din punct de vedere al participanţilor nu este posibilă decât în etapa judecării fondului, şi nu pentru prima dată în recurs, în sensul că nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. A mai arătat intimatul că, în etapa judecării fondului nu s-a invocat necitarea Consiliului de Conducere al UNPIR, aşadar aceasta este inadmisibilă în recurs.

În opinia intimatului, chiar şi în ipoteza în care ar fi fost admisibilă critica privind stabilirea defectuoasă a cadrului procesual (fără ca recurenta să invoce în clar o excepţie de procedură), aceasta este vădit nefondată, câtă vreme pe tărâmul contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparţine emitentului actului a cărui anulare se cere şi nu petentului ce a declanşat procedura disciplinară. A mai arătat intimatul că potrivit art. 16 indice 1 din Legea nr. 544/2004 ar fi fost posibilă solicitarea introducerii în cauză a Consiliului de Conducere al UNPIR, însă prevederile în discuţie stabilesc în sarcina instanţei o prerogativă, iar nu o obligaţie.

Totodată, intimatul a învederat că în calea extraordinară de atac a recursului reformarea hotărârii atacate se poate realiza numai pentru nelegalitate, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, motiv pentru care, întrucât prin susţinerile expuse în memoriul de recurs recurenta-pârâtă a reluat o parte din motivele invocate pe fondul cauzei, pretinzând instanţei de recurs o reevaluare a probatoriului existent la dosar, astfel de argumente nu îndeplinesc exigenţele prevăzute în C. proc. civ. pentru a se înscrie în motivele de casare enumerate în mod limitativ la alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.. În atare condiţii, intimatul a opinat că încadrarea motivelor de recurs în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a fost realizată pur formal de recurentă, deoarece aşa-zisele argumente nu reprezintă o critică adecvată a hotărârii atacate, ci doar o înşiruire de opinii cu privire la sentinţa Curţii de Apel Bucureşti.

A mai arătat intimatul că instanţa de fond şi-a motivat soluţia, cu argumente de fapt şi de drept raportate vădit la probatoriul cauzei, dovedind o cunoaştere şi înţelegere completă a acestuia. În ceea ce priveşte aspectul central al soluţiei date de Curtea de Apel Bucureşti din perspectiva chestiunii încălcării dreptului la apărare al reclamantului, în procedura administrativă, intimatul face trimitere la faptul că prin notele de şedinţă depuse la termenul din 29.10.2018 a solicitat comunicarea înscrisurilor constând în ofertele depuse la ANAF pentru selecţiile de practicieni în insolvenţă, solicitarea fiind consemnată şi în încheierea ILD de la 29.10.2018, ILD aprobând această solicitare şi dispunând depunerea acestor documente la dosarul cauzei.

Cât priveşte critica recurentei-pârâte că nu există o cerere de comunicare a acestor înscrisuri după soluţionarea în fond sau ulterior, intimatul a arătat că nu s-a contestat în procedura administrativă ori la instanţa de fond existenţa solicitării de probatorii, ci doar că s-a considerat, în mod eronat, de către instanţele de disciplină, că documentele solicitate ar fi fost cunoscute. La judecarea în calea de atac administrativă, Instanţa Superioară de Disciplină nu numai că nu a sancţionat încălcarea dreptului la apărare de către ILD dar a concluzionat: "Aşadar înscrisurile solicitate spre a fi comunicate erau cunoscute de către pârât din calitatea sa de participant la selecţie şi din perspectiva declarării sale ca şi câştigător în raport cu toci ofertanţi." În realitate, înscrisurile solicitate spre a fi comunicate erau ofertele concurente, care nu se publică pe site şi nici nu au fost puse la dispoziţia pârâtului, în pofida admiterii acestora ca probatorii, motiv pentru care încălcarea principiului contradictorialităţii, parte a dreptului la un proces echitabil, a fost corect reţinută de prima instanţă.

5. Cererea de intervenţie

Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2021, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă - Filiala Maramureş a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie în favoarea recurentei Instanţa Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie, iar în urma administrării probelor necesare cauzei, admiterea recursului formulat de către Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR împotriva sentinţei civile nr. 688/27.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În opinia Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă - Filiala Maramureş, hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este una netemeinică şi nelegală, câtă vreme judecarea cauzei s-a făcut în lipsa uneia dintre părţile dosarului de cercetare disciplinară, respectiv Filiala Maramureş a U.N.P.I.R.

A mai arătat petenta că a aflat de existenţa acestui litigiu într-o etapă în care singura cale procedurală de a-şi exprima punctul de vedere o reprezintă formularea cererii de intervenţie, pe care a apreciat-o admisibilă, în condiţiile art. 63 C. proc. civ.

Totodată, intervenienta a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât instanţa de fond a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 426 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în pronunţarea hotărârii şi argumentarea ei, prima instanţă nu a făcut referire la probele administrate de pârâtă şi nu a prezentat motivul pentru care acestea nu au fost considerate temeinice.

A mai arătat intervenienta că hotărârea instanţei de fond nu a fost motivată de către aceasta întrucât motivarea hotărârii este copiată integral din cuprinsul sentinţei civile nr. 1099/06.11.2020 pronunţată în dosar nr. x/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, hotărâre pronunţată într-o cauză similară, apreciind că instanţa de fond nu a făcut o verificare reală şi concretă a probelor aflate la dosarul cauzei

Cu referire la încălcarea dreptului la apărare în faţa instanţelor de disciplină, intervenienta a învederat că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu reţinerea inexactă a situaţiei de fapt, cât timp la toate termenele stabilite de către instanţele de disciplină, reclamantul - pârât în procedura disciplinară a avut posibilitatea de a studia dosarul cauzei şi de a-şi susţine apărările pe care le considera relevante. Aceste susţineri au fost ridicate inclusiv în faţa Instanţei Superioare de Disciplină şi au fost respinse, motivat în mod corect de faptul că nu existenţa acestor documente a condus la sancţionarea disciplinară a intimatului, câtă vreme sancţionarea nu s-a făcut raportat la onorariile celorlalţi ofertanţi, ci la încălcarea prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006.

Cu privire la aspectele de fond ale cauzei, respectiv încălcarea prevederilor art. 38 şi 40 din O.U.G. nr. 86/2006, intervenienta a arătat că îşi însuşeşte criticile evocate de Instanţa Superioară de Disciplină în cadrul recursului formulat.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea şi sentinţa recurate, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România- Instanţa Superioară de Disciplină este fondat, pentru următoarele considerente:

Analizând, cu titlu prealabil, apărările intimatului – reclamant (calificate de acesta cu ocazia dezbaterilor publice de la termenul la care instanţa de recurs a reţinut cauza spre soluţionare, drept apărări de fond) prin care acesta a invocat caracterul inadmisibil al recursului formulat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină (denumită în cele ce urmează UNPIR - ISD), în considerarea prevederilor art. 494, coroborate cu art. 478 C. proc. civ., precum şi faptul că argumentele evocate nu îndeplinesc exigenţele prevăzute în C. proc. civ. pentru a se înscrie în motivele de casare enumerate în mod limitativ la alin. (1) al art. 488 dintr-un astfel de act normativ, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Din analiza prevederilor art. 494, coroborate cu art. 478 C. proc. civ., rezultă că acestea nu reglementează un fine de neprimire a căii extraordinare de atac a recursului, ci doar limitele în cadrul cărora se derulează procedura de soluţionare a recursului. Cum prin prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti, precum cea atacată în cauza pendinte, pot fi atacate cu recurs, iar potrivit prevederilor art. 458 C. proc. civ., calea de atac poate fi exercitată de părţile aflate în proces, recursul exercitat de pârâtă este admisibil. Totodată, din analiza argumentelor de ordin critic formulate în memoriul de recurs, rezultă că acestea au o structură ce permite calificarea lor drept argumente prin care se tinde la invocarea nelegalităţii hotărârii atacate din perspectiva ipotezelor vizate de motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. (evocate, de altfel, şi de către recurentă).

Examinând argumentele aduse de recurenta-pârâtă în susţinerea incidenţei cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază fondate, reţinând că potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 (forma modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) instanţa de contencios administrativ avea, contrar celor evocate de intimat, obligaţia de a pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept, în măsura în care raportul juridic dedus judecăţii o impunea.

De asemenea, conform art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.

Prin cererea de chemare în judecată, intimatul – reclamant a învestit instanţa de contencios fiscal cu o acţiune ce priveşte legalitatea deciziei nr. 14 din 15.03.2019, emisă de Instanţa Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România şi a deciziei nr. 8 din 16.11.2018, emisă de Instanţa Locală de Disciplină Timişoara în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară iniţiată prin formularea de către Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Maramureş, prin Consiliul de Conducere al Filialei a unei plângeri disciplinare împotriva intimatului - reclamant pentru încălcarea prevederilor art. 3 lit. b) şi e), coroborate cu prevederile art. 6-7, art. 13-14, lit. c), respectiv art. 16 lit. a) din Codul de etică profesională şi disciplină, şi pentru nerespectarea art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 raportat la art. 42 din Codul de etică profesională şi disciplină şi raportat la art. 120 lit. c) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, coroborate cu art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006.

Potrivit prevederilor art. 16 – 25 din Anexa 4 ("Regulament privind procedura disciplinară") a Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, aprobat prin Hotărârea nr. 3/2007 a UNPIR ("Statutul"), procedura disciplinară implică inclusiv participarea persoanei care a formulat plângerea, din întreaga structură a antereferitelor prevederi statutare rezultând că procedura disciplinară este una bazată inclusiv pe principiul contradictorialităţii părţilor, a căror citare este impusă. Totodată, se reţine că art. 21 alin. (1) din Anexa 4 la Statut: Decizia disciplinară este obligatorie faţă de părţi şi de organele profesiei, de la data pronunţării sau comunicării, dacă partea nu a fost prezentă la data pronunţării.

În raport de aspectele învederate anterior, Înalta Curte apreciază că, întrucât raportul juridic dedus judecăţii implică verificarea legalităţii deciziilor date în soluţionarea unei proceduri disciplinare derulate în condiţiile sus indicatelor prevederi statutare, o atare verificare impunea derularea procedurii contencioase şi în contradictoriu cu partea titulară a plângerii disciplinare.

În urma analizării cadrului procesual pasiv stabilit în faţa instanţei de fond, Înalta Curte observă că acesta a fost reprezentat doar de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România –Instanţa Superioară de Disciplină şi Comisia de Disciplină Timişoara, fără ca litigiul pendinte să se fi desfăşurat în contradictoriu şi cu Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Maramureş, prin Consiliul de Conducere al Filialei.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., ce impun participarea la proces a acelor subiecte de drept ce sunt parte în raportul de drept material.

În acest context, Înalta Curte apreciază că raportul juridic dedus judecăţii în litigiul pendinte nu poate fi soluţionat fără participarea Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Maramureş, prin Consiliul de Conducere al Filialei.

Aprecierea instanţei asupra unui litisconsorţiu procesual pasiv necesar în raportul juridic dedus judecăţii se circumscrie dreptului şi, în acelaşi timp, obligaţiei instanţei de a verifica, din oficiu, în tot cursul judecăţii, legalitatea cadrului procesual fixat de reclamant sub aspect subiectiv, verificare care, raportându-se strict la acest cadru, nu aduce atingere principiului disponibilităţii.

În contextul în care chestiunea stabilirii cadrului procesual pasiv reprezintă un aspect ce ţine de verificarea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, în raport de obiectul cauzei pendinte se impunea o clarificare a acestuia, iar atâta vreme cât acesta nu a fost pus în discuţia părţilor, conform prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., continuarea şi finalizarea etapei procesuale a fondului a fost realizată în mod nelegal de prima instanţă, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că, potrivit art. 494, coroborat cu art. 478 C. proc. civ., în recurs nu poate fi schimbat cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, în temeiul prevederilor art. 497 şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, apreciind incident cazul de casare de ordine publică reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România- Instanţa Superioară de Disciplină, va casa sentinţa civilă nr. 688 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, nemaifiind necesară analiza restului motivelor de recurs evocate.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să clarifice cadrul procesual pasiv impus de obiectul cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi ulterior, în măsura în care nu devin incidente prevederile ultimei teze a unui astfel de text normativ, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie, să analizeze acţiunea reclamantului în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs şi toate înscrisurile depuse la dosar de toate părţile raporturilor juridice deduse judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România- Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 688 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.