EU Non-Reimbursable Funding Reimbursement: Failure to Address Cassation Ground as Bar to Extraordinary Appeal

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2018, pe rolul Curtii de Apel Galaţi - sectia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. Focşani, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicitând, în principal, obligarea pârâtului la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală, în baza contractului de finanţare nr. x încheiat intre M.E.C.M.A - Ol IMM şi A. S.A., sau în subsidiar, în situaţia în care instanţa de judecată va aprecia ca procedura de reziliere a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011 a fost finalizată, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând suma plătită de A. S.A. în contul aferent proiectului semnat cu MECMA în cadrul POS CCE 2007-2013, Axa Prioritară 1 - un sistem inovativ şi eficient de producţie, respectiv, suma de 509.967,96 RON.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi a respins excepţia inadmisibilităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. Focşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate şi a obligat pârâtul la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanţare nr. x

1.3. Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Prin decizia civilă nr. 3469 din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, la data de 26.10.2021, recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menţionate la pct. I.1.4., cu consecinţa rejudecării recursului promovat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei civile nr. 134/27.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2018.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul învederează că instanţa de recurs, respingând recursul său, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate.

În concret, instanţa de recurs nu a făcut o analiză atentă a motivelor de recurs formulate şi nici a materialului probator avut la dispoziţie, însuşindu-şi fără a decela atât considerentele instanţei de fond, cât şi susţinerile intimatei-reclamante.

Opinia greşită a instanţei care a condus la emiterea hotărârii judecătoreşti atacate reprezintă o omisiune vădită cu privire la motivele de recurs formulate de MFE (în prezent MIPE) ce nu impun o reanalizare a fondului sau o reapreciere a probelor, de aşa manieră încât să poată fi pusă în discuţie, nici măcar formal, o eventuală inadmisibilitate a prezentei contestaţii în anulare.

În acest context, apreciază admisibilă contestaţia în anulare formulată.

Contestatorul arată, aşa cum a arătat şi în cererea de recurs formulată, că nu este de acord cu considerentele instanţei de fond, cu privire la aşa-zisul "refuz nejustificat" al DGPEC în calitate de Autoritate de Management pentru POS CCE.

Atât timp cât, prin adresa nr. x/05.04.2018, aceasta a informat beneficiarul-reclamant cu privire la Cererea de Rambursare nr. x că, "(...) în urma analizei efectuate la nivelul DGPEC s-a decis respingerea la plată a valorii de 509.967,96 RON aferentă Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală.", acest răspuns nu poate fi considerat un refuz nejustificat, ci, prin acest răspuns, DGPEC a explicat în mod corect şi justificat considerentele care au stat la baza respingerii la plată a Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală, aferentă contractului de finanţare nr. x

Solicită să se observe că însuşi intimata recunoaşte în cererea de chemare în judecată faptul că Cererea de rambursare depusă de OI POSCCE sub nr. x/06.11.2017, înregistrată la OI POSCCE sub nr. x/08.11.2017, prin care a solicitat la rambursare suma de 509.967,96 RON, a fost depusă peste termenul reglementat de H.G. nr. 678/2015 şi cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (5) din contractul de finanţare nr. x

În materia accesării şi obţinerii de fonduri europene nerambursabile există reguli stricte şi obligatorii pe care beneficiarii de fonduri europene nerambursabile sunt obligaţi să le respecte, la solicitarea decontării cheltuielilor eligibile efectuate în implementarea proiectului.

Mai mult, chiar MIPE-DGPEC, urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei civile nr. 3469/08.06.2021, a procedat la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, iar ca urmare a verificărilor efectuate în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor instanţei de judecată, cu respectarea contractului de finanţare încheiat între părţi, respectiv a prevederilor legale în materia accesării fondurilor europene nerambursabile a fost emisă Notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x, înregistrată la DGPEC sub nr. x/22.07.2021, notificare comunicată intimatei la data de 23.07.2021. Ca urmare a acestei notificări, A. S.A. a transmis şi ea către MIPE- DGPEC Notificarea nr. x/02.08.2021, înregistrată la DGPEC sub nr. x/05.08.2021, notificare la care DGPEC în calitate de AM POSCCE a răspuns prin adresa nr. x/12.08.2021.

Contestatorul a redat cuprinsul art. 1 alin. (5) din Regulamentul UE nr. 1083/2006 în care se arată ce reprezintă "cheltuială publică", art. 56 alin. (4), art. 60 şi art. 13 ale aceluiaşi Regulament, precum şi ale cap. II.1 din Ghidul solicitantului aplicabil apelului de proiecte în cauză, iar apoi, a arătat ce se stipulează în contractul de finanţare nr. x, redând cuprinsul unor articole din contract, respectiv cele menţionate la pagina 12 din cererea de contestaţie în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 134/2018, instanţa de judecată a dispus următoarele: "Admite acţiunea. Obligă pârâtul la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanţare nr. x/14.12.2011". Or, aşa cum rezultă din dispozitivul acestei sentinţe, instanţa a obligat AM POS CCE la acordarea finanţării aferente cererii de rambursare nr. x şi nu la plata finanţării. Precizează că sintagma "acordarea finanţării" nu poate fi asimilată plăţii sumei solicitate drept finanţare nerambursabilă, această interpretare dată dispozitivului pronunţat de instanţă fiind una subiectivă.

Mai arată că situaţia litigioasă a contractului de finanţare nu este de natură a înlătura obligaţia beneficiarului de a se asigura că, în efectuarea oricăror cheltuieli în scopul atingerii obiectivului proiectului, sunt respectate legislaţia şi regulile specifice achiziţiilor, în cazul de faţă Anexa V – Norme interne de achiziţii. În ceea ce îl priveşte, contestatorul susţine că a făcut aplicarea contractului de finanţare potrivit legii.

Faţă de cele învederate, apreciază că instanţa de recurs a soluţionat în mod greşit cererea sa de recurs, fapt ce a condus la respingerea recursului, ca nefondat, motiv pentru care, solicită admiterea prezentei contestaţii în anulare aşa cum a fost formulată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea sa în motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în doctrină şi jurisprudenţa instanţelor de judecată s-a reţinut că, prin omisiunea cercetării motivelor de casare se înţelege omisiunea de analiză a motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanţa a răspuns motivului de casare invocat.

Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În speţă, contestatoarea a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate, mai exact, instanţa de recurs nu a făcut o analiză atentă a motivelor de recurs formulate şi nici a materialului probator avut la dispoziţie, însuşindu-şi fără a decela atât considerentele instanţei de fond, cât şi susţinerile intimatei-reclamante.

Contrar alegaţiilor contestatoarei, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare constată că instanţa de recurs a analizat motivul de casare formulat prin cererea de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a recursului, ca nefondat.

Aşadar, nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, aşa încât nu este întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Or, prin cercetarea motivelor de casare, se înţelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În plus, se reţine că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecinţa rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluţionată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România şi Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

De asemenea, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la plata către intimata A. S.A. a sumei de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva deciziei civile nr. 3469 din 8 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Obligă contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la plata către intimata A. S.A. a sumei de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.