Competence of judicial disciplinary authority to review substantive case law complaints and preclusion of jurisdictional objections in CSAM proceedings

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 iulie 2019, sub nr. x/2019, prin declinare de competenţă prin sentinţa nr. 255/2019 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului CSM să soluţioneze reclamaţia reclamantei privind incompetenţa şi/sau reaua credinţă a judecătorilor Curţii de Apel Târgu Mureş B., C. şi D.; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 102 pronunţată la data de 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş de a soluţiona litigiul şi trimiterea cauzei spre rejudecare către o altă instanţă decât Curtea de Apel Târgu Mureş, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamantale, iar, în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată. De asemenea, a solicitat obligarea CSM la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers procedural.

Recurenta-reclamantă arată că litigiul pe care îl poartă cu CSM are ca premisă nemulţumirea sa faţă de conduita a trei judecători ai Curţii de Apel Târgu Mureş, care au emis o decizie ce probează, în opinia recurentei, incompetenţa profesională şi/sau reaua credinţă a acestora. Acesta a şi fost motivul pentru care a introdus acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti, urmând regula competenţei teritoriale de drept comun, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ.. Aşadar, consideră că nu poate fi obligată ca, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se judece la o instanţă care şi-a manifestat deja opinia în cauză şi asupra căreia planează suspiciunea lipsei de imparţialitate.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi prevederile tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului care se aplică cu prioritate faţă de normele dreptului intern (art. 3 C. proc. civ.), recurenta-reclamantă solicită să se constate că a fost judecată de o instanţă lipsită de imparţialitate, cu consecinţa casării sentinţei pentru acest motiv.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că sentinţa recurată, astfel pronunţată, nu soluţionează integral cauza cu care a învestit instanţa, încălcând dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie, precum şi dispoziţiile din C. proc. civ., respectiv art. 6 alin. (1), art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) şi c).

Prima instanţă nu a analizat motivele acţiunii, susţinând că acestea nu figurează în reclamaţie/plângerea prealabilă. Or, susţinerea este în vădită contradicţie cu ceea ce este scris în reclamaţie, şi anume: "Plângerea noastră trebuia soluţionată de un complet specializat în achiziţii publice, având deci aptitudinile profesionale pentru a soluţiona asemenea litigii. Or, din motivarea cu care completul alcătuit din cei trei judecători a respins plângerea noastră, rezultă că aceştia – sau cel puţin d-na judecător B., redactorul hotărârii în cauză – nu cunosc prevederile L. nr. 101/2016 şi/sau doresc să favorizeze, cu preţul unei prestaţii profesionale lipsite de profesionalism, o instituţie publică. (...). Judecătorii reclamaţi de noi (sau cel puţin d-na judecător B.) nu cunosc/se prefac că nu cunosc (în lipsa unei alte motivări temeinice şi legale şi profitând de situaţia privilegiată a lipsei controlului asupra hotărârilor pronunţate) faptul că prevederile L. nr. 101/2016 referitoare la notificarea prealabilă introducerii unei contestaţii împotriva unui act al unei autorităţi contractante (art. 6 şi 7) au fost abrogate prin OUGR nr. 45/2018 (adică de la data de 04.06.2018). Suntem deci nemulţumiţi că judecătorii specializaţi în domeniul achiziţiilor publice nu cunosc prevederile legislaţiei pe care trebuie să o aplice sau, din dorinţa de a ajuta cu orice preţ autorităţile publice, încalcă statutul de independenţă şi neutralitate la care sunt obligaţi."

În mod greşit prima instanţă nu a observat că toate aceste aspecte înseamnă nerespectarea Codului deontologic, slaba pregătire profesională (posibil a fi urmarea deficitarei organizări a perfecţionării profesionale la nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş – aspect care ar fi trebuit analizat şi elucidat de CSM), posibila neorganizare a completelor specializate în achiziţii publice de către Curtea de Apel Târgu Mureş.

Prin nesoluţionarea pe fond a acţiunii sale, recurenta-reclamantă susţine că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, situaţie în care intervine nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 175 acelaşi Cod.

4. Apărările formulate în calea de atac

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingea recursului ca nefondat.

Motivul de recurs invocat – art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.

Recurenta nu precizează care sunt regulile de procedură încălcate de către instanţa de fond. În fapt, recurenta apreciază că instanţa de fond a fost părtinitoare întrucât intimatul trebuia să analizeze cuprinsul sesizării sale cu privire la activitatea profesională a celor trei judecători şi să se constate că au carenţe serioase în ceea ce priveşte cunoaşterea legislaţiei interne.

Or, instanţa de fond a constatat în mod corect că în speţă nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii recurentei-reclamante, Consiliul redirecţionând sesizarea acesteia (având ca obiect exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu) către Inspecţia Judiciară, conform prevederilor art. 61 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, raportat la prevederile art. 44 şi următoarele din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, referitoare la cercetarea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor.

Menţionează că Inspecţia Judiciară a emis rezoluţia de clasare nr. 8041/IJ/DIJ/2018, iar reclamanta a uzat de procedura reglementată de dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate sesizate de recurenta-reclamantă, deşi întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se circumscriu şi motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând a fi analizate şi din această perspectivă.

O primă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează încălcarea competenţei teritoriale de ordine publică a altei instanţe. Această critică nu poate fi primită.

În opinia recurentei-reclamante, competenţa teritorială de soluţionare a cererii sale aparţinea Curţii de Apel Bucureşti, potrivit regulii generale de la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar nu Curţii de Apel Târgu Mureş, întrucât aceasta este o instanţă lipsită de imparţialitate.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării acţiunii, (n)ecompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa nr. 255/2019 din 11 iunie 2019, instanţa iniţial învestită de reclamanta A. S.R.L., respectiv Curtea de Apel Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Instanţa învestită prin declinare - Curtea de Apel Târgu Mureş -, prin încheierea din 27 septembrie 2019, a procedat la verificarea competenţei sale, în temeiul dispoziţiilor art. 130 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reţine că, pe parcursul soluţionării litigiului în fond de către Curtea de Apel Târgu Mureş, recurenta-reclamantă a lipsit de la termenele de judecată, aspect ce rezultă din cuprinsul încheierilor de şedinţă aferente respectivelor termene şi nici nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Târgu Mureş. În schimb, a preferat să invoce această excepţie prin intermediul prezentului recurs.

Or, observând că niciuna din părţi şi nici instanţa de judecată, din oficiu, nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, această excepţie s-a acoperit definitiv şi nu mai poate fi invocată prin intermediul căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel Târgu Mureş a rămas învestită cu soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Deşi, în opinia recurentei-reclamante, Curtea de Apel Târgu Mureş este o instanţă lipsită de imparţialitate, Înalta Curte constată că, pe rolul ÎCCJ-SCAF s-a aflat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, iar prin încheierea nr. 4326/27.09.2019, ÎCCJ-SCAF a respins respectiva cerere de strămutare, aspect de care a luat act şi Curtea de Apel Târgu Mureş, prin încheierea din 8 octombrie 2019.

În acest context, nu se poate susţine, aşa cum consideră recurenta-reclamantă, că cererea sa a fost judecată de o instanţă lipsită de imparţialitate.

O a doua critică a recurentei-reclamante vizează insuficienta motivare a hotărârii. Nici această critică nu poate fi primită.

În accepţiunea titularului căii de atac, hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) şi c), art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 alin. (1) din acelaşi Cod, dar şi a art. 6 alin. (1) din Convenţie, întrucât instanţa de fond nu a analizat integral motivele acţiunii cu care a fost învestită.

În acest cadru, se impune precizarea că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 din C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului".

Contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui process echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra întregii cereri cu care a fost învestit, fiind respectate prevederile art. 22 C. proc. civ., neputându-se reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 102 din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.