Securitate collaborator status: standing of chamber of commerce director and sufficiency of informant notes to demonstrate hostile activity and privacy infringement under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 520 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A., a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, în principal, respingerea acţiunii ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană ce nu justifică în speţă calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, în măsura în care se va reţine în persoana recurentului calitatea procesuală pasivă, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că, analizând cererea de chemare în judecată, întâmpinarea formulată şi probatoriul administrat, instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, sub toate aspectele.

a) În soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de fond a apreciat că, prin raportare la art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, coroborat cu art. 1 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 335/2007, pârâtul deţine o funcţie de conducere executivă, considerent pentru care acesta face parte din categoria organelor de conducere statutare ale unei Camere de Comerţ şi Industrie şi, în consecinţă, este inclus în sfera funcţiilor enumerate de art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, funcţia sa nu este inclusă în sfera funcţiilor enumerate de art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, care se referă la preşedinte, vicepreşedinte, secretar general şi celilalţi membri ai organelor de conducere statutare ale partidelor politice, la nivel naţional, judeţean şi local, sau ai unei organizaţii neguvernamentale şi asimilaţii acestor funcţii.

Recurentul-pârât arată că deţine calitatea de director al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, însă această funcţie pe care o deţine nici măcar nu este nominalizată sau individualizată prin legea cadru de organizare şi funcţionare a acestei organizaţii neguvernamentale şi nici nu poate fi inclusă în sintagma asimilaţi ai unei funcţii de conducere.

Actul normativ cadru, atunci când face trimitere la o organizaţie neguvernamentală, conferă calitate procesuală pasivă organelor de conducere ale respectivei organizaţii neguvernamentale astfel cum sunt acestea reglementate de legea cadru de organizare şi funcţionare a respectivei organizaţii guvernamentale.

Atâta vreme cât funcţiile de conducere sunt expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 335/2007, fiind aceleaşi atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, local, respectiv adunarea generală, colegiul de conducere, preşedintele şi vicepreşedinţii, iar calitatea de director general al unei camere de comerţ nu se regăseşte între acestea, rezultă în mod logic, că, o funcţie din conducerea executivă, cum este funcţia deţinută de el, nu este una vizată şi reglementată de actul normativ de funcţionare al structurii din care face parte, fiind o funcţie stabilită la nivel intern, cu atribuţii şi răspundere limitată de structura judeteană din care face parte, prin regulamentul propriu. Pe de altă parte, din economia textelor de lege, apare ca fiind o funcţie subordonată celor vizate legislativ şi opţională.

Consideră că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că are calitate procesuală pasivă şi că procedând astfel, instanţa de fond a adăugat la Legea nr. 335/2007, respectiv art. 15-18, art. 20 alin. (1) din acest act normativ, asimilând funcţia sa unei funcţii de conducere a unei organizaţii neguvernamentale, deşi funcţia nu este reglementată de actul normativ cadru al respectivei organizaţii guvernamentale. Totodată, instanţa de fond a depăşit puterile judecătoreşti, exercitând atribuţii ce ţin de puterea legislativă.

Prin urmare, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, respectiv art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, coroborat cu art. 15-20 din Legea nr. 335/2007, incluzând în sfera subiecţilor ce pot face obiectul verificării în temeiul actului normativ special, calitatea recurentului şi implicit calitatea de a fi titular al normei speciale.

b) Instanţa de fond a ignorat apărarea privind lipsa vinovăţiei sau a gradului redus al culpei sale, la momentul furnizării informaţiilor către organele de securitate, făcând în acest sens o apreciere greşită a situaţiei personale şi particulare în care s-a aflat recurentul-pârât, atât la momentul recrutării, cât şi pe parcursul colaborării.

Aşa cum rezultă din cuprinsul notei informative, furnizată de sursa B., la data de 19.10.1985, acesta informa Securitatea cu privire la faptul că C. şi A., la momentul completării cererii de înscriere la facultate au ascuns că taţii lor au fost condamnaţi, C. precizând sursei că tatăl lui A. a fost condamnat pentru motive politice.

Recurentul-pârât arată că, din momentul în care a fost confirmată, în mod oficial, calitatea tatălui său, de condamnat penal, s-a dovedit că el, student în anul I de facultate, nu îndeplinea condiţiile impuse de sistemul politico-juridic de la momentul respectiv, pentru a fi student la facultatea pe care o urma, respectiv facultatea de istorie.

Precizează că nu se poate aprecia că organele de securitate şi conducerea facultăţii ar fi făcut, la momentul respectiv, concesii şi i-ar fi permis unui fiu de legionar să îşi continue facultatea doar pentru că era inteligent.

Totodată, întrucât atunci când a completat fişa de înscriere a omis să precizeze informaţii imperative referitoare la situaţia sa personală, săvârşise şi infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută la art. 292 C. pen.

Aşadar, opţiunea de a refuza colaborarea s-ar fi concretizat cu o excludere din facultate şi cu un dosar penal.

În acest context şi într-o formă evidentă de constrângere morală şi şantaj, recurentul-pârât arată că a acceptat să devină informator, la data de 25.06.1986, când avea doar 22 de ani, semnând angajament de colaborare cu Securitatea, conştientizând faptul că aceasta este singura modalitate în care poate supravieţui regimului comunist şi de a urma facultatea visată.

De altfel, în raportul privind modul cum a decurs recrutarea, ofiţerul a consemnat în mod clar: "Apreciem că A. va deveni un informator bun, ţinând cont de faptul că a fost pus în stare de dependenţă faţă de organele de securitate, prin netrecerea sa în fişa de înscriere la facultate antecedentelor tatălui său, lucru de care este perfect conştient."

Mai arată că, la momentul recrutării a fost reţinut de către ofiţer cinci ore, scriind sub presiune mai multe declaraţii, în care oferea informaţii nesemnificative, de notorietate publică. Nu a răspuns la nici o sarcină încredinţată de către Securitate, iar colaborarea sa a fost exclusiv pentru a putea supravieţui.

De asemenea, la toate întâlnirile, ofiţerul de securitate care îl recrutase îi vorbea autoritar, ameninţător şi jignitor, numindu-l "fiul unui nenorocit de duşman al patriei care nu merită să mănânce pâine."

Toate aceste aspecte demonstrează că instanţa de fond a ignorat situaţia personală a recurentului de la momentul recrutării, menţinută pe parcursul colaborării, reţinând în ceea ce priveşte constrângerea psihică pe care a invocat-o, că aceasta se reduce doar la conştientizarea consecinţei că putea fi exclus din facultate.

c) Instanţa a apreciat în mod greşit că în speţă sunt întrunite ambele condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Contrar celor susţinute de instanţa de fond, denunţurile nominalizate prin acţiune de intimatul-reclamant nu conţin relatări despre activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar denunţătorul nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor nominalizate.

c.1) În concret, în ceea ce priveşte nota informativă din data de 25.06.1986, recurentul-pârât susţine că a furnizat această notă la data recrutării sale, moment în care se afla într-o stare psihică de panică şi teamă, aşa cum a motivat anterior, iar din conţinutul acesteia reiese că vorbeşte "de ironizarea" de către studentul grec D. a unor aspecte privind modalitatea de aprovizionare a populaţiei, fără nicio referire la regimul politic din România sau ca şi o consecinţă a acestuia. Prezumţia înaintată prin cererea de chemare în judecată şi reluată prin sentinţa instanţei de fond, în sensul că ironizarea, nemulţumirea a fost manifestată raportat la politica de alimente a populaţiei, promovată de către sistemul comunist şi aceasta putea conduce la sancţiuni faţă de studentul grec, nu se suţine şi nu se probează. De altfel, unica măsură dispusă de către ofiţer a fost stabilită în sarcina recurentului-pârât, iar după cum o confirmă şi conţinutul notelor furnizate ulterior, nu a îndeplinit sarcinile dispuse, întrucât în acestea nu se regăsesc informaţii suplimentare despre studentul grec, de natura celor care interesau organele de securitate. Chiar dacă cu privire la studentul grec a mai dat o notă informativă, la data de 8.06.1987, aşadar la aproximativ un an de zile, cel mai probabil, susţine recurentul-pârât, această notă a furnizat-o la solicitarea ofiţerului, iar prin conţinutul său nu face nicio referire la anumite atitudini sau activităţi contrare regimului şi nu a fost urmată de nicio măsură.

În concluzie, reţinerea faţă de această notă informativă a condiţiilor cumulative impuse de art. 2 lit. b) este greşit apreciată de instanţa de fond şi se impune a fi reinterpretată de către instanţa de recurs.

c.2) Cu privire la nota informativă din data de 25.03.1987, recurentul-pârât arată că nu îl cunoştea şi nu era apropiat de E., iar relatarea despre acesta a fost făcută strict la solicitarea ofiţerului, aşa cum reiese din conţinutul notei şi din menţiunile ofiţerului pe conţinutul notei, printre care şi aceea că nu i s-au dat sarcini pe lângă această persoană, neavând posibilităţi pe lângă cel semnalat. Precizează că, raportat la conţinutul acestei note, afirmaţia pe care a redat-o ca aparţinând lui E. nu poate fi interpretată ca fiind o atitudine potrivnică regimului comunist, respectiv conducerii acestui regim, ci mai mult o referire la societate şi membrii săi, care indiferent de activitate sau eforturi în câmpul muncii, beneficiau de aceleaşi recompense, fără a exista o diferenţiere calitativă şi pe criterii de performanţă. Din aceeaşi perspectivă, nu se poate reţine nicio intenţie a sa de a aduce vreo atingere dreptului la viaţa privată a persoanei menţionate în notă, atâta vreme cât nici măcar nu cunoştea persoana în discuţie, iar relatarea cu privire la aceasta este generică, produsă într-un context public. De altfel, informaţiile pe care le-a furnizat despre E. se impun a fi analizate şi prin raportare la acest context. În acest sens, recurentul-pârât susţine că a furnizat informaţiile din notă, având în vedere că E. a făcut respectiva afirmaţie în public, iar aceasta putea fi adusă la cunoştinţa organelor de securitate de alţi posibili colaboratori care puteau să relateze inclusiv faptul că fusese prezent, ceea ce ar fi atras sancţiuni pentru el, în situaţia în care nu le-ar fi redat.

În consecinţă, îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse de art. 2 lit. b) în sensul că prin nota consemnată se denunţă manifestări sau atitudini contrare regimului comunist şi se vizează astfel de atingeri ale dreptului la viaţă privată, nu subzistă.

c.3) Cu privire la nota informativă din data de 12.05.1987, vizându-l pe studentul F., recurentul-pârât susţine că şi această notă a dat-o tot la solicitarea ofiţerului, aspect ce rezultă chiar din conţinutul acesteia, în care a relatat că F. este prieten cu E., persoană care făcea obiectul urmăririi informative. Cel mai probabil, arată recurentul-pârât, în activitatea de monitorizare a acestei persoane, organele de securitate doreau să afle informaţii despre colegii de cameră ai acestuia, unul dintre ei fiind F.. Acesta este contextul în care i s-au solicitat de către ofiţer informaţii despre acesta din urmă. Ceea ce a relatat despre F. este faptul că a auzit de la alţi colegi că acesta ar fi imitat o înaltă personalitate, fără a putea să confirme în mod cert această informaţie. În opinia recurentului-pârât, nu reiese din probatoriul administrat că personalitatea imitată de către F. este G. şi nici că a confirmat prin informaţiile furnizate în denunţ această asociere. O glumă făcută în cadrul unui chef studenţesc nu poate fi apreciată ca fiind o atitudine potrivnică regimului. Având în vedere relatarea din notă, prin care se evidenţiază în mod primordial calităţile pozitive ale acestei persoane, respectiv că este o persoană serioasă şi conştiincioasă, consideră recurentul-pârât că nu se poate reţine o intenţie a sa de a denunţa în mod voit această persoană şi nici intenţia de a-l expune la acţiuni informative din partea securităţii. Totodată, pe nota informativă nu se menţionează nicio măsură a ofiţerului dispusă faţă de F., în urma primirii informaţiilor şi nu se face dovada unei alte eventuale consecinţe.

Aşadar, nici faţă de această notă nu pot fi reţinute condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Precizează că activitatea de colaborare reţinută în sarcina sa s-a derulat exclusiv în perioada în care dosarul său personal a fost instrumentat de către ofiţerul care îl recrutase, respectiv 25.06.1986 – 21.10.1987, iar ulterior acestui moment nu a mai fost contactat de către organele de securitate.

Mai arată că nu a fost recompensat financiar pentru activitatea desfăşurată, aspect ce reiese din raportul întocmit de către ofiţer, la data de 3.09.1988, precum şi că el însuşi a făcut obiectul monitorizării organelor de securitate, prin intermediul altor informatori din sistem, dovadă în acest sens fiind nota informativă dată de către colaboratorul "H..", la data de 24.09.1988.

Concluzionând, recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, aşa cum a reţinut instanţa de fond şi, ca atare, casarea sentinţei atacate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca nefondată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al Securităţii, în considerarea calităţii sale de director în cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, în temeiul art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul A. prin întâmpinare, apreciind că acesta deţine o funcţie ce este inclusă în sfera funcţiilor enumerate de art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, iar pe fond, în baza documentaţiei prezentate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008 şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat aceste soluţii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de recurentul-pârât ca fiind incident faţă de soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit în raport de prevederile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, prevederi care nu au fost încălcate în cauză.

Astfel, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, ţinând cont că pârâtul a fost verificat de reclamantul CNSAS, ca urmare a cererii nr. x/27.02.2018 adresată acestuia de dl. I., considerând că se impune ca instanţa să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât, în considerarea calităţii sale de director al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, în temeiul art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Altfel spus, reclamantul a procedat la verificarea pârâtului în baza cererii cu care a fost învestit de petent, apreciind că, în raport de prevederile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008, cererea formulată de dl. I. este legală.

Or, în aceste condiţii nu se poate susţine că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008 care vizează categoria persoanelor care, în temeiul funcţiilor deţinute, pot fi verificate de către CNSAS, de vreme ce aspectele legate de calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezultă din proba cu înscrisuri administrată în faţa primei instanţe. Instanţa este obligată să examineze probele administrate şi să contureze situaţia de fapt ce rezultă din acestea, situaţie căreia îi aplică normele legale incidente. Orice aspect care rezultă din proba cu înscrisuri administrată nu poate fi ignorat de instanţă, câtă vreme acesta este relevant pentru stabilirea unui fapt principal, respectiv cel privind deţinerea de către pârât a unei funcţii de conducere executivă.

Nu pot fi primite criticile recurentului-pârât, potrivit cărora, "[…] instanţa de fond adaugă la Legea nr. 335/2007, respectiv art. 15-18, art. 20 alin. (1) din actul normativ, asimilând funcţia subsemnatului unei funcţii de conducere ale unei organizaţii neguvernamentale, funcţie ce nu este însă reglementată de actul normativ cadru al respectivei organizaţii guvernamentale."

Aceasta, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 15 lit. c) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 stabilesc ca organe de conducere ale camerelor judeţene şi "[…] c) organele de conducere executive, numite în conformitate cu prevederile statutului propriu", iar potrivit art. 27.3 din Statutul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, aflat pe site-ul www.x.ro, "Organele de conducere ale Camerei sunt: […] 27.3. organele de conducere executive: Consiliul Director şi Directorul General.", recurentul-pârât figurând pe site-ul mai sus amintit ca director general.

Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare, "Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a […]."

În acest context, se observă că funcţia de director general, deţinută de recurentul-pârât, face parte din categoria "[…] organelor de conducere statutare […] ai unei organizaţii neguvernamentale şi asimilaţii acestor funcţii;", ceea ce fundamentează demersul judiciar al reclamantului CNSAS pe dispoziţiile art. 3 lit. t) din O.U.G. nr. 24/2008.

Faptul că recurentul-pârât nu agreează punctul de vedere al instanţei nu constituie, sub niciun motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, instanţa de control apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este nefondat.

În privinţa celui de-al doilea motiv de recurs formulat de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator persoana care a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Norma juridică menţionată nu exclude constatarea calităţii de colaborator în cazul în care este deschis dosar de urmărire informativă pe numele aceleiaşi persoane.

În speţă, recurentul-pârât a fost recrutat la data de 26.06.1986, în timp ce era student al Facultăţii de Istorie şi Folozofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, întocmind un angajament olograf cu numele real, depus la dosar la dosar fond, prin care titularul se angajează să colaboreze în mod secret şi organizat cu organele de securitate prin furnizarea de informaţii scrise sub numele conspirativ "J.".

În condiţiile în care persoana în cauză întruneşte elementele definiţiei statuate prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanţe de vârstă sau de altă natură care să o încadreze în ipotezele de excepţie reglementate expres de textul legal menţionat, contextul recrutării ar putea prezenta relevanţă juridică în evaluarea situaţiei în ansamblu, prin corelarea cu alte probe privind natura relaţiilor cu Securitatea, dar sub acest aspect, contrar celor susţinute de recurent, din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea ca informator a numitului A., din 25.06.1986, depus la dosar la dosar fond, se poate observa cu uşurinţă atitudinea binevoitoare şi receptivă a recurentului faţă de organele de securitate, şi anume: "[…] Întrucât în dialogul purtat cu el a adoptat o poziţie corectă şi sinceră, manifestând în acelaşi timp receptivitate la modul cum organele de securitate acţionează pentru protejarea tineretului studios de anumite influenţe nocive, i s-a propus colaborarea sistematică, organizată şi secretă cu organele M.I. în scopul cunoaşterii şi prevenirii săvârşirii de infracţiuni sau alte manifestări antisociale. S-a declarat întru totul de acord, fără nicio reţinere, menţionând în mod expres că şi tatăl lui a făcut acest lucru timp de mai mulţi ani […]". Acest înscris nu sugerează, aşadar, vreo presiune exercitată împotriva acestuia.

De asemenea, se reţine a fi nefondată şi susţinerea recurentului-pârât conform căreia instanţa de fond a ignorat situaţia sa personală la momentul recrutării, anume cea referitoare la constrângerea psihică, generată de faptul că nu declarase antecedentele politice ale tatălui său la decanatul facultăţii, ceea ce ar fi putut conduce la excluderea sa din facultate.

În speţă, faţă de argumentele invocate de recurent, raportat la contextul în care a acceptat colaborarea cu organele de securitate, în mod corect a observat instanţa de fond că nu operează condiţiile arătate în cuprinsul tezei a II-a a art. 2 lit. b) şi care ar duce la exonerarea persoanei verificate de reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Potrivit acestei teze, pentru ca informaţiile furnizate să nu fie luate în considerare este necesar ca, în mod cumulativ, datele puse la dispoziţia Securităţii să fie cuprinse "în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare" şi ca acestea să nu se refere decât la "cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată şi condamnată". Respectivele condiţii se referă la o situaţie de excepţie – în care definiţia enunţată de prima teză a articolului nu se aplică – şi sunt, în consecinţă, de strictă interpretare şi aplicare.

În ceea ce priveşte activitatea de furnizare a informaţiilor, recurentul-pârât nu a contestat însăşi existenţa, ci calitatea informaţiilor de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar şi aptitudinea lor de a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Contrar afirmaţiilor recurentului-pârât, instanţa de fond a făcut o analiză minuţioasă a probatoriului administrat în cauză prin prisma condiţiilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând corect că informaţiile furnizate de recurentul-pârât denunţă atutudini potrivnice regimului comunist (comentarii negative legate de aprovizionarea populaţiei şi relaţii cu cetăţeni străini, critici la adresa clasei conducătoare din România, imitarea unei înalte personalităţi din organele suprioare de partid).

Înalta Curte constată că informaţiile oferite nu au caracter general ori nesemnificativ, aşa cum susţine recurentul, din contră, fiind relevate punctual aspecte de potenţial interes pentru regimul comunist din România.

De asemenea, instanţa de control judiciar împărtăţeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că este îndeplinită în speţă şi cea de-a doua condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, aceea ca informaţiile să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţile fundamentale ale omului, întrucât, prin furnizarea informaţiilor, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor vizate de informaţiile respective pot fi luate măsuri de urmărire şi verificare, prin care se încalcă dreptul la viaţă privată.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa lor, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la procupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea interselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Deşi pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat, în speţă, această condiţie este depăşită pentru că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în urma informaţiei furnizate de A. prin Nota informativă din 26.06.1986, cetăţeanul grec P. a fost luat în evidenţa organelor de securitate.

Înalta Curte constată că ceea ce este relevant în soluţionarea prezentului recurs, în acord cu scopul legii, nu este împrejurarea dacă existau sau nu temeiuri pentru a se declanşa urmărirea informativă a unui subiect, ci împrejurarea dacă au fost furnizate informaţii apte să conducă la îngrădirea unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

Or, nu se poate considera că recurentul-pârât nu a avut reprezentarea consecinţelor informărilor, tocmai având în vedere notorietatea scopurilor în care Securitatea de la acea vreme racola persoane, astfel că, prin minime diligenţe, acesta putea să realizeze scopul solicitării.

În final, Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana pentru care se reţine calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, ci de a aduce la cunoştinţa publicului identificarea acestor persoane, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, în raport cu probatoriul administrat şi susţinerile părţilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 520 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.