Limits of judicial disciplinary review: exclusion of merits-based censure of substantive legal reasoning from administrative inspection proceedings

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei nr. 791/01.04.2019 – lucrarea nr. 19-1026, emisă de inspectorul judiciar din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a Inspecţiei Judiciare şi a rezoluţiei din 21.06.2019 (lucrarea C19-1879) emisă de inspectorul şef din cadrul Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 579 pronunţată la data de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

După redarea considerentelor sentinţei atacate şi a obiectului cauzei, criticile de nelegalitate formulate au vizat reţinerile instanţei de fond conform cărora reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către magistratul nominalizat (judecător B. din cadrul Judecătoriei Piteşti – secţia penală) a normelor de drept material sau procesual, deoarece criticile formulate vizează raţionamentul logico-juridic al magistratului, iar acest raţionament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

În continuare, recurenta-reclamantă a prezentat împrejurările din care, în opinia sa, rezultă fără echivoc, existenţa abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la magistratul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Piteşti – secţia penală.

Astfel, în dispozitivul sentinţei penale nr. 1711/07.12.2018, pronunţată în dosarul antereferit, în care recurenta-reclamanta şi alte două persoane au avut calitatea de inculpaţi, în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă, doamna judecător B. a dispus: "În baza art. 246 C. pen. rap. la art. 132 Lg. 78/2000, condamnă inculpata A.. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu".

Precizează recurenta-reclamantă că a fost trimisă în judecată pentru fapte petrecute în anul 2008 şi că, la data de 01.02.2014, au intrat în vigoare Noul C. pen. şi Noul C. proc. pen.

Doamna judecător B. a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche. Însă, nu a observat că, în vechea reglementare, anterioară datei de 01.02.2014, pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 132 din Legea 78/2000 (variantă agravată a infracţiunii de abuz în serviciu) era de la 3 la 15 ani, astfel încât pedeapsa de 1 an închisoare aplicată apare ca fiind nelegală.

Prin acelaşi dispozitiv, tot relativ la recurenta-reclamantă, a mai dispus că: "În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 (trei) ani, reprezentând termen de supraveghere, calculat potrivit art. 92 alin. (1) C. pen..".

Or, aceste dispoziţii sunt prevăzute în C. pen. din 2014.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă a considerat şi consideră că este impardonabil şi de neimaginat ca un magistrat judecător să nu cunoască şi să nu aplice corect dispoziţii legale elementare.

În plus, prin decizia nr. 265/2014 publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2012 şi a constatat că: "Dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile".

Deşi indiciile menţionate, prezentate atât în plângerea disciplinară, cât şi în plângere, constituie, în opinia recurentei-reclamante, abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ş) şi lit. t) din Legea nr. 317/2004, aceste indicii au fost ignorate de inspectorul juridiciar şi, în acelaşi mod, de către instanţa de judecată.

Totodată, recurenta-reclamantă subliniază că sesizarea formulată nu are nicio tangenţă cu calea de atac a apelului pe care a exercitat-o împotriva hotărârii judecătoreşti, ci consideră că elementele prezentate pot şi trebuie să facă obiectul unei analize a Inspecţiei Judiciare, fiind întrunite condiţiile stabilite în mod expres de art. 99 lit. ş) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte rezoluţia de clasare, recurenta arată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit cu care: "Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef (...)", întrucât peste locuţiunea "Confirmat: inspector şef Judecător dr. C." a fost aplicată pastă albă corectoare.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingea recursului ca nefondat.

În esenţă, a arătat că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că, în speţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, nereţinându-se încălcări ale dispoziţiilor legale care să justifice declanşarea procedurii disciplinare împotriva magistratului nominalizat pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin acţiunea în contencios administrativ, respinsă prin sentinţa recurată, reclamanta a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-1879/21.06.2019 şi a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru judecători nr. 791/01.04.2019 emisă în lucrarea nr. 19-1026.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat, recurenta-reclamantă reluând, în esenţă, susţinerile din sesizare, fiind nemulţumită de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o priveşte pe doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Piteşti, ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, care nu pot forma obiectul aplicării în abstract, ci numai coroborat cu dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte limitele verificării abaterii disciplinare, verificare care se poate realiza numai cu respectarea Constituţiei României şi a Legii nr. 303/2004.

Înalta Curte reţine că legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004, "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.

Prin urmare, contrar alegaţiilor recurentei-reclamante A., potrivit limitelor trasate de aceste dispoziţii legale, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă, în raport de criticile concrete aduse de autorul sesizării, care vizează, după cum corect a constatat şi prima instanţă prin hotărârea recurată, stabilirea situaţiei de fapt, interpretarea normelor juridice şi aprecierea probelor administrate în cauză.

Astfel, criticile recurentei, vizând modalitatea de soluţionare a sentinţei penale nr. 1711/07.12.2018 şi analiza, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 246 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi art. 91 din C. pen. de către Judecătoria Piteşti, secţia penală nu pot fi avute în vedere în demersul judiciar de faţă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei conform cărora instanţa de fond ar fi făcut o greşită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speţă întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la lit. ş) şi t), în mod temeinic instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare şi preluate în contestaţie vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, o interpretare a normelor juridice şi o apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic a magistratului.

Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege, neputând fi primită susţinerea recurentei privind lăsarea în afara limitelor stabilite de lege angajarea răspunderii disciplinare a magistratului, în sensul lipsirii de eficienţă a dispoziţiilor art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în cauză, nici Inspecţia Judiciară, nici instanţa de fond şi nici Înalta Curte, în analiza recursului de faţă, nu au competenţa de a analiza aspectele învederate de recurentă, referitoare la situaţia de fapt, la interpretarea probatoriilor şi la stabilirea încălcării normelor de drept material (art. 246 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi art. 91 din C. pen.) în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Piteşti, inclusiv cu privire la aplicarea deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014.

Interpretarea normelor de drept reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, fiind o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, un proces intelectiv, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă şi presiune, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar însemna a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În fine, instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, considerentele hotărârii reprezentând în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă

Astfel, susţinerea recurentei-reclamante din memoriul de recurs, în sensul că aspectele sesizate ar constitui elemente ale abaterilor disciplinare, care confirmă exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi o distorsionarea conştientă a dreptului în scopul vătămării sale, este lipsită de suport.

Cât priveşte criticile referitoare la neîndeplinirea de către rezoluţia de clasare a cerinţelor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, constată Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că rezoluţia depusă în copie certificată la dosar fond este avizată de Direcţia Inspecţie Judiciară pentru judecători la 07.05.2019 şi de Inspectorul Şef la 08.05.2019, context în care susţinerile recurentei-reclamante apar ca lipsite de suport.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 579 din 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.