Disciplinary complaint against judge over legal reasoning fails; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei emise în data de 21.05.2019 în dosarul nr. x, desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 764, emisă de Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători în data de 29.03.2019 în lucrarea/dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 602 pronunţată la data de 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. S.A.a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta-reclamantă, făcând o scurtă prezentare a solicitărilor din cererea de chemare în judecată şi a celor dispuse prin sentinţa recurată, apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Precizează că, prin plângerea formulată, nu a solicitat cenzurarea, în cadrul verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară, a sentinţei civile nr. 8014/05.07.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara – secţia I civilă, ci a sesizat aspecte din activitatea judecătorului B., cu prilejul soluţionării/judecării de către acesta a cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Timişoara – secţia I civilă, respectiv a arătat că magistratul a nesocotit/încălcat normele de drept material şi procesual, încălcare care se circumscrie prevederilor art. 99 lit. t) coroborate cu prevederile art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În continuare, recurenta-reclamantă prezintă împrejurările din care, în opinia sa, rezultă fără echivoc, existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la judecătorul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Timişoara – secţia I civilă.

Astfel, pentru ca o faptă să fie considerată abatere disciplinară, aceasta trebuie să întrunească elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, să fi produs un rezultat vătămător şi să existe un raport de cauzalitate între acesta şi faptă.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, arată că, în speţă, judecătoarea B. a încălcat/nesocotit norme de drept material şi procesual, având în vedere că a constatat nulitatea de drept a clauzei contractuale prevăzute de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3102/2015 şi de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipoteca imobiliară nr. TM/3580/2016 în raport de dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, neobservând că aceste prevederi legale nu erau aplicabile în cauză. Or, prevederile legale la care a făcut trimitere Judecătoria Timişoara – secţia I civilă în considerentele sentinţei civile nr. 8014/05.07.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, respectiv art. 5 din O.G. nr. 13/2011 (în baza cărora a fost constatată nulitatea de drept a clauzelor contractuale referitoare la dobânda penalizatoare), nu sunt aplicabile în cauză faţă de prevederile art. 9 din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora, dobânzile percepute ... de instituţiile financiare nebancare, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.

Prin urmare, în mod evident, în speţă, este vorba de încălcarea/nesocotirea gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă, a normelor de drept material şi procesual de către judecătoarea B., care a pronunţat o soluţie în temeiul unui text de lege inaplicabil în cauză.

Mai arată că aceasta a dispus o soluţie pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, apreciază că şi acest element constitutiv al abaterii disciplinare este îndeplinit în cauză faţă de toate aspectele învederate anterior.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia magistratului îmbracă atât forma gravei-neglijenţe, cât şi forma relei-credinţe, prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât, în exercitarea funcţiei, magistratul a nesocotit în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material şi procesual, respectiv a încălcat normele de drept material şi procesual acceptând vătămarea unei persoane (respectiv a societăţii reclamante).

În speţă, faptele magistratului au produs, în mod evident, un rezultat vătămător pentru societatea reclamantă (prin constatarea nulităţii de drept a clauzelor contractuale referitoare la dobânda penalizatoare) şi există un raport de cauzalitate între acest rezultat vătămător şi faptele magistratului.

Mai arată că, prin decizia civilă nr. 122/18.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş a confirmat soluţia judecătorului de primă instanţă, însă, prin decizia nr. 726/R/24.10.2019, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantei (recurenta-reclamantă din cauză) împotriva deciziei nr. 122/18.02.2019, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş. În considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că instanţa de apel – Tribunalul Timiş – a depăşit limitele cererii de apel formulate de societate [apel care nu a supus analizei instanţei de apel incidenţa în cauză a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000] şi a încălcat principiile contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

Concluzionând, susţine că soluţia instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingea recursului ca nefondat.

Contrar susţinerilor recurentei potrivit cărora a sesizat Inspecţiei Judiciare pretinse abateri disciplinare săvârşite de magistratul vizat, în realitate, aceasta a expus critici de legalitate şi temeinicie sub aspectul modului de desfăşurare a unui proces civil şi referitor la soluţia dată cererii prezentate în acel dosar.

În acest context, în mod corect instanţa de fond a constatat că procedura judiciară desfăşurată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Timişoara – secţia civilă a fost finalizată prin pronunţarea sentinţei civile nr. 8014/05.07.2018 împotriva căreia reclamanta a formulat apel, cale de atac devolutivă, ce permite exercitarea oricărui aspect de legalitate şi temeinicie în legătură cu procesul, dar Tribunalul Timiş a respins, prin decizia civilă nr. 122/NLP/A/18.02.2019, apelul, ca nefondat.

În raport de dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 şi faţă de circumstanţele speţei coroborate cu probatoriul administrat în proces, intimata susţine că sunt corecte constatările judecătorului de primă instanţă, în sensul confirmării măsurii Inspecţiei Judiciare de clasare a sesizării petentei, cu referire la lipsa de indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin acţiunea în contencios administrativ respinsă prin sentinţa recurată, reclamanta a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-1475/21.05.2019 şi a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători nr. 764/29.03.2019 emisă în lucrarea nr. 19-1423, prin care a fost clasată sesizarea formulată de reclamantă împotriva doamnei judecător B. din cadrul Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat, recurenta-reclamantă reluând, în esenţă, susţinerile din sesizare, fiind nemulţumită de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce îl priveşte pe judecătorul ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Deşi recurenta a dorit să sublinieze că scopul formulării acestei sesizări nu a fost ca inspecţia judiciară să analizeze cauza pe fondul său şi să cenzureze în vreun fel hotărârea civilă, prin modul de structurare a argumentaţiei, se fundamentează existenţa abaterii exclusiv pe soluţia pronunţată prin respectiva hotărâre judecătorească.

Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni (…), iar conform art. 991 din acelaşi act normative, există rea credinţă atunci când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijenţă, atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit, cu ştiinţă, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Prin urmare, astfel cum s-a reţinut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Or, prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, recurenta-reclamantă a solicitat sancţionarea judecătorului pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credintă sau gravă neglijenţă, concretizată în următorul aspect: a constatat nulitatea de drept a clauzei contractuale prevăzute de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3102/2015 şi de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipoteca imobiliară nr. TM/3580/2016 în raport de dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, neobservând că aceste prevederi legale nu erau aplicabile în cauză.

Pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să fie făcută cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, aspecte care nu se regăsesc în speţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica recurentei privind lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât interpretarea dată de aceasta atât în faţa pârâtei, cât şi în faţa primei instanţe nu a fost validată de acestea.

De altfel, soluţia primei instanţe a şi fost criticată de reclamantă în faţa instanţei de apel care, prin decizia civilă nr. 122/NLP/A/18.02.2019 a Tribunalului Timiş, a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinţei civile nr. 8014/05.07.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018.

Simplul fapt că soluţia primei instanţe a fost confirmată de către instanţa de apel, substituind considerentele sentinţei civile de primă instanţă apreciate ca fiind eronate, nu reprezintă indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare reclamate.

În egală măsură, judecătorul nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară nici pentru faptul că, prin decizia nr. 726/R/24.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, a fost admis recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei nr. 122/18.02.2019 a Tribunalului Timiş, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Instanţa de control judiciar observă că ceea ce caracterizează abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) este elementul voliţional, specific acestei abateri atunci când se relevă indicii ale distorsionării conştiente a legii, altfel spus, judecătorul este conştient că a încălcat legea. O astfel de distorsionare este evidentă, spre exemplu, atunci când reiese că oricare alt judecător, aflat în aceleaşi condiţii, nu ar fi judecat astfel, iar raţionamentul juridic al magistratului verificat este în contradicţie flagrantă cu principiile de drept din materia respectivă.

Elementul voliţional nu a fost dovedit în cauză, astfel că, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă în continuare îşi exprimă nemulţumirea faţă de raţionamentul logico-juridic al judecătorului şi lipsa de temei a soluţiei, împrejurare ce nu poate fi analizată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum s-a şi întâmplat, după cum s-a arătat mai sus, iar nu şi cu ocazia verificărilor administrative ce sunt efectuate de către Inspecţia Judiciară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 602 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.