Material incompetence of the Supreme Court for appeals against CSM section decisions on prosecutor suspension under old statutory regime
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania admitted the defendant's plea of material incompetence and declined jurisdiction, ruling in favor of the Council of the Superior Council of Magistrates by transferring the case to the Brașov Court of Appeal. The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the Council’s Prosecutors' Section that suspended a prosecutor from office for one year, with the prosecutor arguing the Supreme Court had exclusive jurisdiction to hear the appeal. The Court determined that because the suspension was a procedural measure linked to a medical evaluation initiated before the entry into force of new legislation, the substantive norms of the old 2004 Judicial Status Law and the 2004 Council of Magistrates Law applied. Citing Articles 29(5) and (7) of the 2004 Law, the Court found that exclusive Supreme Court jurisdiction applied only to decisions of the Council’s Plenary regarding career and rights, whereas decisions by the specialized sections for prosecutors were subject to the general administrative litigation rules under Article 10 of Law No. 554/2004, rendering the appellate court competent based on the applicant's domicile.
Legislator headnote
AI generatedart. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022, art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 248 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ; Material incompetence of the Supreme Court for appeals against CSM section decisions on prosecutor suspension under old statutory regime: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţie, începând cu data de 22.03.2023, pe o perioadă de 1 an, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, precum şi obligarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov să suspende executarea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Contestaţia formulată
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.03.2023, contestatoarea A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din data de 21 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a contestatoarei, începând cu data de 22.02.2023, pe o perioadă de un an, reţinându-se dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Apărările intimatului
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, excepţia litispendenţei cu consecinţa trimiterii cauzei Curţii de Apel Braşov, învestită cu soluţionarea dosarului numărul x/2023, iar, în subsidiar, excepţia conexităţii, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor strict şi limitativ prevăzute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 131 şi art. 132 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţie, începând cu data de 22.03.2023, pe o perioadă de 1 an, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, precum şi obligarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov să suspende executarea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei.
În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte apreciază că speţei de faţă îi este aplicabilă vechea Lege nr. 303/2004 faţă de împrejurarea că procedura de evaluare medicală a reclamantei era în desfăşurare la data intrării în vigoare a noii Legi nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 284 alin. (2) din acest din urmă act normativ, potrivit cărora: "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (1), şi nici altor proceduri în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare".
Măsura suspendării din funcţia de procuror, ca măsură aflată în legătură directă cu dispoziţia de prezentare a reclamantei la comisia medicală de specialitate în vederea efectuării expertizei de specialitate, este guvernată de dispoziţiile aceleiaşi legi în baza căreia a fost pronunţată Hotărârea nr. 1435/08.11.2022, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din C. civ. potrivit cărora "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor".
Deoarece măsura suspendării reclamantei din funcţia de procuror a fost dispusă de secţia pentru procurori în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 317/2004, competenţa materiala în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei hotărâri se stabileşte în conformitate cu aceste acte normative ce au stat la baza adoptării ei.
Potrivit articolului 29, alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004
Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.
Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.
Aşadar, dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileau competenţa materială exclusivă în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar în cazul contestaţiei care are ca obiect hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, aceste dispoziţii legale speciale fiind de strictă interpretare şi aplicare.
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată priveşte însă o hotărâre a secţiei pentru procurori, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apei, dacă prin lege organică nu se prevede altfel, iar potrivit art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său. De asemenea, art. 9 din legea nr. 304/2004 prevedea că "Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior ai Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a Curţii de apel competente, conform dreptului comun".
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă material să soluţioneze prezenta contestaţie este Curtea de Apel Braşov, având în vedere că reclamanta are domiciliul în municipiul Braşov.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va dispune declinarea judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios admninistrativ şi fiscal.
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 143 din data de 21 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.