Moral damages under insurance guarantee fund: Employer appeal dismissed and Claimant’s appeal annulled for lack of legal grounds, upholding increased compensation

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat:

- anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 20118/30.05.2019;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea acestui litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 971 din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, în consecinţă:

- a anulat în parte decizia nr. 20118/30.05.2019, în ceea ce priveşte art. 2 de respingere parţială a cererii de plată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă, cu titlu de daune morale, a sumei de 78.000 RON;

- a respins, în rest, contestaţia;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. a solicitat admiterea cererii de recurs şi, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, să se dispună obligarea intimatului la plata daunelor morale într-o sumă cât mai aproape de cea pe care a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 49 lit. d) din Norma ASF nr. 14/2011 care prevede că, la stabilirea despăgubirilor în cazul deceselor se au în vedere şi daunele morale "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

A susţinut că soluţia instanţei de fond este greşită, având în vedere pe de o parte, dreptul de apreciere de care acesta dispune, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare faţă de recursul pârâtului, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, argumentele prezentate nu sunt altceva decât nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la insuficienta acordare a daunelor morale, însă nu critică nelegalitatea sentinţei prin încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Întrucât, în speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de reclamanta A..

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, modificarea Deciziei nr. 20118/30.05.2019, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat în parte Decizia FGA nr. 20118/30.05.2019, în privinţa cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat cu încă 78.000 RON, pe lângă suma de 78.000 RON deja acordată, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a sumei de 78.000 RON, respingând în rest contestaţia.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, în condiţiile în care prin cererea de recurs nu au fost formulate critici cu privire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că, în lipsa unor critici concrete, instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare.

Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deşi Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că: "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ: "Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."

Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor şi în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta face plăţi din disponibilităţile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte critica conform căreia, la acordarea daunelor morale reclamantei, instanţa nu a ţinut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că este nefondată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 23/2014 – în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu toate acestea, în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, aşa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale – civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ţinând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

În ceea ce priveşte vătămările corporale avute în vedere de instanţa de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulaţie, menţionând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferinţele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferinţele psihice, dar şi consecinţele inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinţei recurate şi acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 971 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.