Competence to hear challenges to termination of parliamentary retirement-age allowances as social security rather than administrative disputes

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 04.05.2021, în dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea Ordinului nr. 708/03.2021 şi menţinerea ca temeinic şi legal a Ordinului nr. 855/17.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor;

- obligarea pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă în condiţiile ar. 49 din Legea nr. 96/1996 din 21 aprilie 2006 republicată privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor începând cu luna mai 2021, data la care a intervenit încetarea plăţii indemnizaţiei sus menţionate în baza Ordinului nr. 708/03.2021 emis de pârât.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 519 din 4 octombrie 2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaţilor.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat B. din Arad, jud. Arad, în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, ambii cu sediul în Bucureşti, acţiune având ca obiect:

- a anulat Ordinului nr. 708/03.2021 şi menţinerea ca temeinic şi legal a Ordinului nr. 855/17.05.2016 emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor;

- a obligat pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă în condiţiile ar. 49 din Legea nr. 96/1996 din 21 aprilie 2006 republicată privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor începând cu luna mai 2021, data la care a intervenit încetarea plăţii indemnizaţiei sus menţionate în baza Ordinului nr. 708/03.2021 emis de pârât.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată recurentul că la data emiterii Ordinului nr. 855/2016, aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond a cauzei, avea deja calitatea de pensionar, motiv pentru care, art. II din Legea nr. 7/2021, nu i-ar fi aplicabil.

Prin actul normativ antemenţionat, se stabileşte, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, încetează plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Prevederile Legii nr. 7/2021 produc efecte numai pentru viitor şi se aplică în situaţia acelor persoane care ar urma ca în viitor să beneficieze de indemnizaţia acordată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, apreciază recurentul.

Aplicarea Legii nr. 7/2021 în situaţia de faţă, respectiv în situaţia acelor deputaţi şi senatori care au avut deja calitate de pensionari şi au beneficiat de indemnizaţie pentru limită de vârstă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, ar fi vădit neconstituţională şi nelegală.

În cazul în care Legea nr. 7/2021 ar fi aplicabilă în situaţia recurentului, în situaţia în care acesta era deja beneficiar al unui drept câştigat anterior întrării în vigoare acesteia, Legea 7/2021 ar retroactiva şi ar suprima un drept câştigat, ceea nu este în conformitate cu Constituţie şi nici cu legea civilă, susţine recurentul.

Instanţa de fond consideră în mod eronat că prin recunoaşterea în anul 2016, a dreptului reclamantului la indemnizaţia respectivă, a dobândit un drept de proprietate asupra tuturor indemnizaţiilor ce i s-ar fi putut plăti în viitor, deoarece, în opinia instanţei de fond, indemnizaţia fiind plătită lunar, conform legislaţiei în vigoare, iar acesta era o situaţie juridică în curs, şi nu una cu efecte juridice epuizate.

Acest considerent detaliat prin Sentinţa atacată, este unul greşit, deoarece reclamantul este beneficiar al unui drept câştigat din anul 2016, anterior Legii nr. 7/2021; acest fapt juridic s-a produs în anul 2016, motiv pentru care nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006, legea în vigoare la data producerii faptului juridic.

Cu alte cuvinte, arată recurentul este îndrepăţit la plata indemnizaţiei menţionate. Legea nr. 7/2021, chiar dacă abrogă art. 49 din Legea 96/2006, recurentul dispune de un drept câştigat din anul 2016, de o situaţie juridică care s-a produs anterior intrării în vigoare a Legii 7/2021.

Instanţa de fond, în mod greşit, consideră că legea nouă poate modifica sau suprima dreptul la indemnizaţie din litigiu, fără a putea însă aduce atingere modului în care acest drept a fost constituit în favoarea reclamantului în anul 2016 şi fără a se putea dispune o restituire a indemnizaţiilor plătite deja până la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021. Din interpretarea acestui considerent rezultă că prima instanţa, în mod greşit consideră că retroactivitatea Legii nr. 7/2021 ar exista doar în cazul în care aceasta ar dispune restituirea prestaţiilor deja plătite, anterior intrării ei în vigoare.

Consideră recurentul că această retroactivitate există şi în situaţia actuală, când Legea 7/2021, chiar dacă nu a dispus restituirea prestaţiilor plătite deja anterior intrării ei în vigoare, dar a suprimat un drept câştigat încă din anul 2016, anterior intrării în vigoare a legii noi. Un drept câştigat în trecut nu se sistează, aşa cum instanţa de fond în mod greşit menţionează în sentinţa atacată. Recurentul a câştigat un drept asupra întregii indemnizaţii pentru limită de vârstă, şi nu doar asupra unor prestaţii din această indemnizaţie.

Concluzionează recurentul că Legea nr. 7/2021 se aplică doar situaţiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, pentru acele persoane care dobândesc calitatea de pensionar după această dată şi care în viitor ar fi beneficiat de această indemnizaţie; în mod cert această categorie nu mai beneficiază de prevederile art. 49 din Legea 96/2006.

În continuare, prin sentinţa atacată se menţionează că acordarea pensiilor speciale, inclusiv a indemnizaţiei în cauză, este condiţionată de posibilităţile financiare ale statului, de resurse financiare de care dispune, arată recurentul.

Or, suprimarea retroactivă a dreptului câştigat de către foşti parlamentari asupra indemnizaţiei pentru limită de vârstă, a avut ca rezultat acordarea unor indemnizaţii asemănătoare în favoarea primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, prin art. 210 din Codul Administrativ. Din această cauză, rezultă că totuşi Statul are resurse financiare pentru acordarea unor astfel de indemnizaţii. Într-o altă ordine de idei, suprimarea acestui drept la indemnizţie pentru limită vârstă al foştilor parlamentari şi acordarea unui drept asemănător în favoarea primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, nu este altceva decât încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Suprimarea dreptului asupra indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru o anumită categorie de persoane şi acordarea unei astfel de indemnizaţii pentru o altă categorie de persoane, nu este altceva decât încălcarea principiului constituţional privind egalitatea în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, reglementat de art. 16 din Legea Fundamentală.

Prima instanţă consideră că instituirea cât şi suprimarea, prin intermediul unor legi speciale, al acestor indemnizaţii sunt conforme cu Constituţia, mai arată recurentul.

Din motivele prezentate în faţa instanţei de fond şi în cererea de recurs, rezultă clar că Legea nr. 7/2021, în formă actuală, produce efecte retroactive şi este contrară Constituţiei şi a legii civile. Retroactivitatea legii este interzisă prin Legea Fundamentală, prin C. civ. şi prin doctrina juridică în unanimitate. În cazul în care se admite ca Legea 7/2021 poate să suprime dreptul câştigat prin art. 49 din Legea 96/2006 această conduită ar fi neconstituţională şi vădit nelegală.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Aşadar, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit Tribunalului Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale cu o cerere având ca obiect obligarea intimatei pârâte la acordarea indemnizaţiei lunare de limită de vârstă, aferentă exercitării mandatului de deputat, astfel cum această indemnizaţie este prevăzută prin dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1068 din 22 iulie 2021 Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, apreciind criteriul rangului emitentului actului administrativ.

Instanţa a reţinut că aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din codul Muncii.

A apreciat instanţa că trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale; indemnizaţia pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu a fost identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 şi nici de actuala lege a pensiilor, respectiv Legea nr. 127/2019.

Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care A. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor a solicitat să se dispună anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă nr. 708/03.2021; obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de mai 2021 la zi.

Înalta Curte reţine că demersul judiciar ce formează obiectul prezentului litigiu vizează anularea Ordinului nr. 708/03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor prin care reclamantului i s-a comunicat că la data de 27.02.2021 încetează plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Calitatea emitentului ordinului de încetarea la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Caracterul de drept de asigurări sociale al indemnizaţiei pentru limită de vârstă rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată care prevăd că: "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Faptul că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reţine că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora: "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."

Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 519 din 4 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând şi va trimite cauza spre competentă soluţionarea Tribunalului Arad – complet competent pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 519 din 4 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionarea Tribunalului Arad – complet competent pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.