Damages claim over COVID-19 aid exclusion assigned to civil tribunal of Bucharest.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1203 din 07.09.2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 2282 din 5 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 352.682,10 RON şi dobânda legală începând cu 1.02.2021, reprezentând prejudiciu creat ca urmare excluderii codului CAEN 9313 din O.U.G. nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014/2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Înalta Curte constată că reclamanta nu a solicitat anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, pentru a putea solicita acordarea de despăgubiri în baza dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reţine că reclamanta nu a formulat acţiune împotriva O.U.G. nr. 130/2020 în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 95 pct. 1, raportat la art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., tribunalele judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Înalta Curte constată că prezenta cauză este de competenţa materială a Tribunalului - secţie civilă, având în vedere valoarea pretenţiilor, respectiv 352.682,10 RON.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2023.