Competence of anti-discrimination council over procedural violations in parliamentary candidate selection committees

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat obligarea acestuia să pună în dezbaterea Consiliului Director sesizarea cu nr. x/29.03.2018 şi să comunice în termen legal hotărârea luată.

Prin sentinţa civilă nr. 6402/2019 pronunţată la data de 07 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 04 noiembrie 2019 sub acelaşi număr de dosar

2. Soluţia instanţei de fond Prin sentinţa civilă nr. 1228 pronunţată la data de 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei atacate, şi în rejudecare a solicitat admiterea cererii şi obligarea pârâtei la punerea în dezbaterea Colegiului Director a sesizării cu nr. x/29.03.2018 şi comunicarea în termen legal a hotărârii luate.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, arată recurentul că în mod netemeinic instanţa de fond a reţinut în motivarea soluţiei "candidaturile nu se aprobă de comisiile de specialitate, ci se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, astfel cum dispun art. 24 alin. (4) şi art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000". Or, art. 72 din Constituţia României consacră imunitatea parlamentară şi stipulează la alin. (1) că "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului".

Susţine recurentul că nu au fost supuse votului deputaţilor şi senatorilor în totalitatea lor candidaturile depuse, chiar dacă au îndeplinit condiţiile legale.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis că numai o parte dintre cele 18 candidaturi să fie prezentate plenului Parlamentului pentru a fi aprobate prin votul deputaţilor şi senatorilor conform unei proceduri de selecţie pe care a prezentat-o în petiţia adresată intimatului pârât CNCD cu nr. x/29.03.2018.

Susţine recurentul că procedura a fost respectată doar parţial în sensul că a fost emis favorabil de către comisii la data de 25.03.2015 unde au fost listaţi cei 6 candidaţi care au primit aviz favorabil, recurentul neaflându-se prin aceştia, astfel că a considerat că pentru procesul de numire s-a încheiat.

Însă, arată recurentul că la data de 31.03.2015 procedura a fost modificată fără să existe o informare în acest sens, respectiv la şedinţa în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuia să întocmească lista cu cei 6 candidaţi care urmau să fie prezentaţi Plenului Parlamentului pentru votare, un membru al Biroului a solicitat ca unul dintre candidaţi, care nu primise aviz favorabil, să fie reaudiat de comisii cu motivarea că era un candidat propus de un ONG şi că era de etnie rromă. Biroul permanent a votat ca acel candidat să fie reaudiat de comisii.

Spre deosebire de prima şedinţă a comisiilor, unde membrii au avut 6 voturi la dispoziţie pe care le-au acordat într-un sistem competitiv, la 6 candidaţi în detrimentul la alţi 12 (în total 18 candidaţi) la această nouă şedinţă nu a existat nicio limitare şi niciun sistem de comparaţie între candidaţi pentru acordarea votului.

În urma reaudierii, comisiile au considerat că şi acest candidat merită să primească aviz favorabil, astfel că au emis un aviz "suplimentar" în care a fost adăugat şi acest candidat în lisa celor care au primit aviz favorabil, astfel numărul candidaţilor care au primit aviz favorabil s-a modificat de la 6 la 7.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis ca lista prezentată deputaţilor să conţină un număr de 7 nume, iar parlamentarii să voteze doar pe 6 dintre aceştia, ceea ce s-a şi întâmplat.

Apreciază recurentul că modificarea procedurii a fost discriminatorie, deoarece un singur candidat din cei 12 respinşi a putut beneficia de reaudiere, pe baza a două criterii care sunt discriminatorii conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Afirmă recurentul că dacă Biroul permanent ar fi decis ca toţi candidaţii să beneficieze de cea de-a doua audiere, aşa cum era legal, exista posibilitatea ca recurentul să primească şi el aviz favorabil.

Prin urmare, aceste aspecte fiind menţionate în petiţia adresată CNCD acesta avea obligaţia de a supune dezbaterii Colegiului Director această petiţie şi să emită o hotărâre împotriva căruia se putea formula acţiune în instanţă.

Arată recurentul că motivul prezentat de CNCD este unul nelegal, întrucât faptele care au fost reclamate în petiţia cu nr. x/28.03.2018 s-au produs cu prilejul selecţiei candidaturilor de către comisii ale Parlamentului, şi nu cu prilejul votului în Plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, cum greşit a reţinut instanţa de fond, situaţie ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine recurentul că deşi instanţa de judecată reţine faptul că legea prevede o procedură de soluţionare a petiţiilor de către Consiliul Director al pârâtei, aceasta nu dă o apreciere acestor prevederi legale, nerăspunzând criticilor recurentului cu privire la nesoluţionarea conform prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 a sesizării cu privire la sesizarea cu nr. x/29.03.2018.

Recurentul reclamant a formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi art. 65 pct. 2 lit. k) din Constituţia României, cerere de sesizare ce a fost soluţionată în dosarul asociat nr. x/2019

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Discriminare nu a formulat întâmpinare în cauză, dar a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea, primordial prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Se reţine că recurentul reclamant A. a depus o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a reclamat fapte de discriminare care s-au produs în activitatea unor comisii parlamentare, în cadrul unei proceduri de selecţie a unor candidaţi la o funcţie publică conform unor criterii stabilite şi care trebuiau să se desfăşoare cu respectarea condiţiilor legale, respectiv cu respectarea principiului nediscriminării conform O.G. nr. 137/2000.

Intimatul pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a răspuns recurentului reclamant prin adresa din 11 aprilie 2018 în sensul că nu are competenţa de a analiza şi de a decide asupra actelor şi procedurii de lucru a Parlamentului României.

Împotriva acestei adrese a fost formulată plângere prealabilă, soluţionată prin adresa nr. x/02.07.2018 în sensul că "nu se impune o analiză cu privire la activitatea administrativ-jurisdicţională având în vedere faptul că speţa supusă analizei excede sferei noastre de competenţă cu privire la actele şi faptele de discriminare, aşa cum acestea sunt reglementate de O.G. nr. 137/2000".

Urmare acestui răspuns, recurentul reclamant s-a adresat instanţei de judecată solicitând obligarea intimatului pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să pună în dezbaterea Consiliului Director sesizarea cu nr. x/29.03.2018.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reţinând în esenţă că în raport de prevederile art. 24 alin. (4) şi art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 candidaturile nu se aprobă de comisiile de specialitate ci se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, iar în raport de prevederile art. 72 din Constituţia României parlamentarii nu răspund pentru votul lor.

În raport de situaţia de fapt descrisă de recurentul reclamant precum şi în raport de considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut o interpretare şi aplicare judicioasă a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 2, art. 20 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) – alin. (4) din O.G. nr. 137/2000:

- "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

- (2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

- (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

- (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale ".

- Din economia dispoziţiilor ordonanţei rezultă că, pentru a fi în prezenţa unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile);

- existenţa unui criteriu de discriminare, care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000:

- " (1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

- (2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

- (3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

- (4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării".

Dispoziţia legală obligă Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze sesizările prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Ceea ce recurentul reclamant a supus analizei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost o faptă ce se referă la activitatea unor comisii ale Parlamentului unde membrii comisiilor au obligaţia respectării legilor, respectiv fapta care s-a produs cu prilejul selecţiei candidaturilor de către comisii ale Parlamentului, şi nu o faptă referitoare la procesul de votare unde parlamentarii au deplină libertate în luarea deciziilor.

Or, instanţa de fond reţinând că în raport de prevederile art. 24 alin. (4) şi art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 candidaturile nu se aprobă de comisiile de specialitate ci se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, iar în raport de prevederile art. 72 din Constituţia României, parlamentarii nu răspund pentru votul lor, a avut în vedere o altă situaţie, şi nu cea prezentată de recurentul reclamant în sesizarea formulată, precum şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, se constată că judecătorul de primă instanţă nu a cercetat argumentele recurentului reclamant, ceea ce îndreptăţeşte concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, aspect care pune instanţa de reformare în imposibilitatea de a evalua în mod eficient corecta aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente, prin raportare la o situaţie de fapt stabilită lacunar.

Corecta stabilire a situaţiei de fapt, ca o garanţie a satisfacerii exigenţei motivării, presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 16 şi art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorul este dator să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept şi să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, care vor fi administrate de către instanţa care judecă procesul.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unei situaţii de fapt reţinută lacunar, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, şi, totodată, să administreze mijloacele de probă care se impun în vederea justei soluţionări a cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6), art. 16 şi art. 22 C. proc. civ., situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al părţilor, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, va reţine ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va casa în tot sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de motivele de casare reţinute, constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în cererile de recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în tot hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1228 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2023.