Judicial review of disciplinary prescription: scope of challenge to closure of prosecutor complaint based on two-year limitation period

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2022, la data de 02.03.2022, reclamantul A. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. C22-368/28 februarie 2022 primită prin Poşta Română în data de 09.03.2022 prin care solicită instanţei ca în temeiul prevederilor art. 97 -101 din Legea 303/2004 să anuleze rezoluţia inspecţiei judiciare şi să retrimită cauza pentru verificarea şi constatarea efectivă a abaterilor disciplinare săvârşite de către doamna procuror B. în soluţionarea dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1137 pronunţată la data de 21 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată în sensul desfiinţării rezoluţiei nr. C22-368/28 şi obligarea Inspecţiei Judiciare să efectueze cercetări efective privind cercetarea activităţii desfăşurate de către doamna procuror B. în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

În motivarea recursului, a arătat că doamna procuror B. şi-a exercitat cu rea credinţă şi gravă neglijenţă activitatea în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, aceasta nefiind făcută în sensul aflării adevărului ci în sensul muşamalizării omorului pacientei.

Rezoluţia nr. C22-368/28 este lipsită de legalitate întrucât Inspecţia Judiciară nu se putea implica în cercetarea faptelor doamnei procuror B. fără să aibă la dispoziţie actele dosarului nr. x/2016 şi implicit al obţinerii de informaţii privind stadiul soluţionării plângerii formulate în temeiul dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.

Nici Inspecţia Judiciară şi nici Curtea de Apel Bucureşti nu au dorit să se implice în cercetarea fondului întrucât ar fi trebuit să constate că doamna procuror B., în înţelegere cu numitul Dincă şi medicul legist au falsificat cauza morţii pacientei C..

Susţine recurentul că respingerea plângerii formulate, făcută sub pretextul că aceasta ar fi perimată, este greşită deoarece pentru casarea ordonanţei din 02.05.2019 dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa se află în desfăşurare mai multe acţiuni judiciare în care sunt cercetate faptele doamnei procuror B. şi a procurorului Dincă, fapte care nu pot fi disociate de faptele judecătorilor D. de la Tribunalul Dâmboviţa şi E. de la Tribunalul Buzău.

Mai susţine că plângerea iniţială adresată Inspecţiei Judiciare a vizat cercetarea activităţii grupate a celor patru persoane anterior arătate deoarece aceştia în grup şi cu premeditare au săvârşit vădite abateri disciplinare. Disocierea cercetării faptelor doamnei procuror B. de cea a judecătorilor D. şi E. nu s-a făcut în sensul aflării adevărului ci a muşamalizării faptelor acestora, deşi acestea sunt în mod vădit de o maximă gravitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că toate motivele invocate în cuprinsul cererii privesc exclusiv fondul cauzei disciplinare, iar împrejurarea că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare nu a fost contestată de reclamant.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Sub aspectul contextului factual se reţine că la data de 15.12.2021, recurentul reclamant a formulat o sesizare către Inpecţia Judiciară prin care semnala anumite aspecte referitoare la activitatea desfăşurată de doaman procuror B. în dosarul nr. x/2016.

Sesizarea a fost soluţionată prin rezoluţia nr. lucrare 22-29 din 10.02.2022 prin care s-a dipus clasarea sesizării în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 întrucât a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare faţă de ultimul act întocmit în dosarul nr. x/2016, respectiv ordonanţa din 02.05.2019.

Împotriva acestei rezoluţii recurentul reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior ai Magistraturii, republicată, plângere ce a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin rezoluţia nr. C22-368 din 28 februarie 2022 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, instanţa de contencios administrativ fiind investită cu soluţionarea acţiunii formulată împotriva acestei rezoluţii.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.

Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanţă a făcut o interpretare şi o aplicare corectă dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În acest sens se constată că prin rezoluţia din 10.02.2022 a inspectorului judiciar s-a reţinut faptul că sesizarea formulată de reclamant nu mai poate fi analizată pe fond întrucât a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare deoarece ultimul act procedural întocmit de procurorul de caz în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a fost ordonanţa din 02.05.2019.

Rezoluţia din 10 februarie 2022 a fost menţinută şi prin rezoluţia nr. C22-368 din 28 februarie 2022 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.

În raport de motivul care a stat la baza clasării sesizării formulată de reclamant, prezenta cerere de chemare în judecată trebuia să cuprindă motive de nelegalitate referitoare la argumentele Inspectorului şef şi legalitatea acestora raportat la criticile formulate şi la rezoluţia de clasare atacată. Cu alte cuvinte, cererea de chemare în judecată trebuia să cuprindă critici cu privire la reţinerea de către inspectorul judiciar a prescripţiei răspunderii disciplinare.

Or, prin cererea de chemare în judecată nu au fost aduse argumente cu privire la modalitatea în care plângerea recurentului reclamant a fost respinsă/clasată, instanţa de judecată reţinând în mod corect că nu poate extinde din oficiu limitele analizei sale, aceasta fiind obligată să respecte limitele investirii făcută pin cererea de chemare în judecată de către recurentul reclamant.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la dreptul de dispoziţie al părţilor:

"(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care se referă la rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevede: "(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Astfel, în raport de textele de lege mai sus menţionate, şi având în vedere considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că, în mod corect şi legal, prima instanţă a făcut o analiză a Rezoluţiei din 10.02.2022, precum şi a Rezoluţiei nr. C22-368 din 28 februarie 2022 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, prin prisma aspectelor de fapt, la care a făcut referire reclamantul în cuprinsul contestaţiei, reţinându-se că reclamantul nu a criticat cele două rezoluţii din perspectiva reţinerii de către intimata pârâtă a intervenirii prescripţiei răspunderii disciplinare prevăzută de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

Judecătorul fondului a avut în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv, contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-368 şi a Rezoluţiei de clasare din 10.02.2022, şi nu a depăşit limitele învestirii, pronunţându-se, doar cu privire la cele două rezoluţii contestate.

Va reţine Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în vigoare la data formulării sesizării, "Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită".

Cum în cauză ultimul act reţinut ca fiind întocmit în dosarul nr. x/2016 a fost ordonanţa din 02.05.2019, iar data depunerii la Inspecţia Judiciară a lucrării cu numărul x este 15.12.2021, corect s-a reţinut că acţiunea disciplinară nu mai poate fi exercitată.

Sub acest aspect, alegaţiile recurentului referitoare la faptul că împotriva ordonanţei din 02.05.2019 dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa sunt în desfăşurare mai multe acţiuni judiciare sunt fără relevanţă, câtă vreme în cauză ceea ce interesează este respectarea termenului de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 pentru formularea plângerii/sesizării.

În raport de aceste aspect nici alegaţia recurentului potrivit căreia plângerea iniţială adresată Inspecţiei Judiciare a vizat cercetarea activităţii grupate a patru persoane nu poate fi primită.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1137 din 21 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2023.