Judicial salary dispute: Conflict of exclusive territorial competence under Law 153/2017 vs. Art. 127 CPC prohibition on suing one's own court

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată la data de 06.05.2022, pe rolul Curtii de Apel Piteşti, reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat:

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 emis de Ministerul Justiţiei, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul aplicării efective a valorii sectoriale de referinţă de 605,225 RON, astfel încât modul de calcul atât al indemnizaţiei de încadrare brute lunare, cât şi modul de calcul al sporurilor, să reflecte aplicarea efectivă a prevederilor din Anexa V din Legea nr. 153/2021;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 emis de Ministerul Justiţiei, respectiv a art. 4 din actul administrativ, în sensul stabilirii indemnizaţiei de încadrare începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, prin raportare Ia o valoare de referinţă sectorială de 605,225 Iei, în vederea realizării unei salarizări la nivel maxim aflat în plată, unitare la nivelul întregului sistem judiciar, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 emis de Ministerul Justiţiei, respectiv a art. 1 din acrul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 emis de Ministerul Justiţiei, respectiv stabilirea coeficientului de multiplicare 19 şi ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, dar şi ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, din perspectiva discrepanţei generate de inechitatea aplicării acestui coeficient exclusiv magistraţilor procurori din structurile menţionate, omiţându-se faptul că aceste cauze sunt soluţionate la nivel de tribunale şi curţi de apel, potrivit competenţei şi există hotărâri judecătoreşti definitive în acest sens;

- obligarea pârâtei la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamantă a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 144F-CONT din 01.11.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios adminstrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a fost declinată, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, chemând în judecată şi pe Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta este judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, fiind delegată la Tribunalul Teleorman, iar prin această cerere a sa, de chemare în judecată, solicită revocarea/modificarea parţială a Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, cerere care este întemeiată pe Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi pe Legea nr. 554/2004.

Aşa cum reiese din adresa nr. x/2022, emisă de Ministerul Justiţiei şi depusă la dosar, reclamanta, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, a formulat contestaţie împotriva aceluiaşi ordin nr. 401/C/07.02.2022, contestaţie ce a fost adresată pârâtului Ministerul Justiţiei dar care, însă, nu a fost soluţionată favorabil reclamantei .

Enunţând dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, s-a reţinut că această normă de competenţă este una specială, de ordine publică, reglementând competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzelor având ca obiect modul de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul din justiţie, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. De altfel, reclamanta nu a susţinut că nu ar fi incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, ci doar că chemând în judecată şi pe Curtea de Apel Bucureşti, ar deveni incidente prevederile art. 127 C. proc. civ.

Însă, în opinia instanţei, reclamanta nu poate deroga de la norma specială prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, încercând să uzeze de prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., prin aducerea în judecată a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2 Prin sentinţa nr. 75/17.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei şi Curtea de Apel Bucuresti în favoarea Curţii de Apel Piteşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat conflict negativ de competenta si s-a dispus sesizarea Inaltei Curtii de Casatie si Justitie - sectia de contencios administrativ si fiscal în vederea solutionarii conflictului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut ca aşa cum rezultă şi din răspunsul reclamantei la întâmpinare, litigiul, ca şi capăt principal, într-adevăr intră competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti conform art. 7 alin. (2) din Anexa V la Legea nr. 153/2017. Potrivit art. 7 din cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017: (1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Însă, în litigiul de faţă, un capăt de cerere, privind repararea prejudiciului, este formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, context în care devin incidente prevederile art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., potrivit cărora un judecător nu poate să se adreseze aceleiaşi instanţe care are şi calitatea de pârât în cauză, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. având caracter special faţă de art. 7 alin. (2) din anexa V la Legea nr. 153/2017, fiind, aşadar, aplicabile în toate situaţiile în care parte este instanţa care ar avea competenţa să judece cauza, aşadar şi în cazul competenţei exclusive.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta

Potrivit art. 7 din cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017: (1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Însă, în litigiul de faţă, un capăt de cerere, privind repararea prejudiciului, este formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti. În acest context devin incidente prevederile art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., potrivit cărora un judecător nu poate să se adreseze aceleiaşi instanţe care are şi calitatea de pârât în cauză, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. având caracter special faţă de art. 7 alin. (2) din anexa V la Legea nr. 153/2017, fiind, aşadar, aplicabile în toate situaţiile în care parte este instanţa care ar avea competenţa să judece cauza, aşadar şi în cazul competenţei exclusive.

În acord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte observă că, în cadrul verificării competenţei instanţa nu poate să facă aprecieri privind calitatea procesuală pasivă sau privind motivele pentru care reclamanta a chemat în judecată ambii pârâţi, aceste aspecte excedând analizei în cadrul verificării competenţei, ce se limitează strict la cine sunt pârâţii în cauză şi dacă sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

În aceste condiţii, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, în fond, este Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.