Timeliness of administrative appeal: 15-day limit under Law No. 554/2004 regarding insurance creditor status

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 22772/18.02.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să reanalizeze pe fond cererea.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 436 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 22772/18.02.2020, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 436 din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării deciziei emise de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii.

În esenţă, recurentul a susţinut că principiul greşit interpretat de instanţa de fond care deformează întreaga analiză juridică succesivă este cel referitor la poziţiile şi interdependenţa celor două proceduri, respectiv procedura insolvenţei şi procedura specială instituită de Legea nr. 213/2015.

Interpretarea privind paralelismul celor două proceduri, a lipsei unei interdependenţe şi caracterul opţional al celor două proceduri statuat de prima instanţă sunt total greşite, în condiţiile în care, se poate stabili în mod cert că: procedura insolventei primează fata de orice alta procedura civilă prioritizare pe care leguititorul o impune in cadrul legii 85/2014 suspendându-se orice procedura judiciara civila; calitatea de creditor de asigurare, dobândirea acestei calităţi coincide cu momentul începerii curgerii termenului de 90 de zile are doua componente pe de o parte rămânerea definitiva a deciziei in materie penala (vocaţia), dar si declanşarea procedurii de notificare prevăzuta de art. 329 din Legea 85/2014, fără parcurgerea acestei proceduri prealabile reclamanta nu putea dobândi in cadrul acestei proceduri speciale calitatea de creditor de asigurare cu toate exigentele procedurale impuse de legea specială.

De altfel, chiar dacă legatura juridică dintre reclamantă şi dreptul de a primi indemnizaţia se bazează pe o răspundere delictuală, însă aceasta nu poate pleca decât tot de la o răspundere civilă delictuală a asiguratului cu asigurătorul prin poliţa de asigurare, situaţie juridică care nu poate fi ignorată în prezenta cauză, aceasta răspundere contractuală care reprezintă baza pretenţiilor reclamantei trebuie respectată ca procedură, respectiv procedura şi termenele în cazul societăţii aflate în faliment.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, ca fiind temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 16 februarie 2023, cauza s-a amânat în vederea citării părţilor litigante cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală în raport de excepţia tardivităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu.

La data de 13 martie 2023, intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant nu a depus la dosar punct de vedere cu privire la excepţia tardivităţii recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului dedus judecăţii în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul A., se constată că sentinţa atacată a fost comunicată acestuia la data de 16 septembrie 2021, astfel cum se menţionează în dovada de înmânare aflată la dosar de fond, iar recursul a fost înaintat, prin email, la data de 5 octombrie 2021, astfel cum reiese din dovada ataşată la dosarului de recurs.

Aşadar, în raport cu data comunicării sentinţei atacate, respectiv 16 septembrie 2021, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 4 octombrie 2021.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că reclamantul A. a formulat cererea de recurs cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, se reţine că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurentul-reclamant, astfel cum permit dispoziţiile art. 186 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, şi respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 436 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.