Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1799/2023 AI generated

Nullity of cassation appeal for lack of specific demonstration of illegality in judicial inspection challenge

Case Number Decizia nr. 1799/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, thereby upholding the lower court's final decision that rejected the plaintiffs' initial claim. The dispute involved an action to annul two resolutions issued by the Judicial Inspection, which had closed a complaint filed by the appellants against the conduct of judicial authorities. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellants failed to provide specific legal arguments demonstrating illegality. Although the appellants formally cited grounds for cassation regarding the improper application of law, they merely restated their dissatisfaction with the factual outcome and prior procedural steps without identifying specific material or procedural norms that the court of appeal allegedly violated, which is a mandatory requirement for an extraordinary appeal that does not serve as a devolutive instance for re-evaluating facts or evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for lack of specific demonstration of illegality in judicial inspection challenge: The dispute involved an action to annul two resolutions issued by the Judicial Inspection, which had closed a complaint filed by the appellants against the conduct of judicial authorities. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellants failed to provide specific legal arguments demonstrating illegality. Although the appellants formally cited grounds for cassation regarding the improper application of law, they merely restated their dissatisfaction with the factual outcome and prior procedural steps without identifying specific material or procedural norms that the court of appeal allegedly violated, which is a mandatory requirement for an extraordinary appeal that does not serve as a devolutive instance for re-evaluating facts or evidence.

Keywords

AI generated
procedural nullity judicial inspection grounds for cassation article of civil procedure failure to provide evidence prior conduct

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Cited in the decision text as a basis for the ruling regarding the nullity of the appeal.

art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cited in the decision text as the legal basis for concluding the nullity of the appeal due to lack of specific motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.04.2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 340/A/11.02.2021 şi a Rezoluţiei nr. C21-475/05.04.2021 emise de pârâtă.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1989 din 21 decembrie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei formulate împotriva Rezoluţiei nr. C21-475/05.04.2021 emise de Inspecţia Judiciară, sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În susţinerea recursului, recurenţii au prezentat situaţia de fapt şi demersurile efectuate în faţa instanţelor judecătoreşti şi ale Inspecţiei Judiciare.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamanţilor A. şi B. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei, rezultă că aceştia au invocat formal motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în ipotezele textelor legale.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurenţii-reclamanţi au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenţii, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-au limitat la a prezenta demersurile efectuate în dosarele aflate pe rolul instanţelor şi la Inspecţia Judiciară şi la a expune argumente vizând aspecte referitoare la soluţionarea acestora, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate şi fără a preciza de ce sentinţa ce face obiectul prezentului recurs ar fi nemotivată şi fără a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la soluţia instanţei de fond şi prezentarea unor aspectare care nu au legătură cu legalitatea hotărârii recurate nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1989 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.