Executive compliance with mandatory share sale limits to employees in privatized entities under Article 9 of O.U.G. 49/1997

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României:

(1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015;

(2) să fie aplicată Primului-Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(3) să fie fixat cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1723 din 7 octombrie 2022, Curtea a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, lipsei de obiect a cererii şi lipsei de interes, invocate de pârâţi, ca nefondate.

A respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând în fond procesul, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii de executare silită, amendării prim-ministrului şi fixării cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

Arată recurentul-reclamant că debitorul a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social.

Debitorul nu a pus în aplicare dispoziţiile art. 9 menţionat, pentru că nu a reglementat prin H.G. vânzarea a 8% din acţiunile B. către salariaţii B., ci doar a 1%.

A citat recurentul dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, şi a susţinut că limita de 8% din capitalul social trebuie înţeleasă în sensul că salariaţii B. nu pot cumpăra, la preţul de privatizare cu care a cumpărat şi B., mai mult de 8% din capitalul social al B., iar nu că Guvernul are căderea să stabilească discreţionar orice procent inferior lui 8.

Dacă s-ar interpreta că Guvernul poate stabili orice procent mai mic de 8, atunci ar putea stabili şi procentul de 0, anulând raţiunea legii.

Pe de altă parte, prin H.G. nr. 746/2022, Guvernul nu a stabilit procedurile, termenele şi condiţiile în care salariaţii pot cumpăra acţiunile B., ci doar a promis că, în viitor, va face acest lucru ministrul Energiei.

În aceste condiţii, H.G. nr. 746/2022 este o formă fără fond, nepunând în aplicare legea, iar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, soluţia primei instanţe fiind greşită şi nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor şi susţinerilor formulate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prezenta acţiune, întemeiată pe disp. art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, are în vedere neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-au acordat penalităţi de întârziere întemeiate pe prevederile art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ.

Instanţa de fond, constatând îndeplinită obligaţia dispusă prin Decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că nu mai pot fi aplicate motivele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

1. Referitor la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., sub imperiul acestei norme de drept se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Or, recurentul-reclamant nu a indicat ce normă de procedură ar fi încălcat instanţa în adoptarea soluţiei, astfel că instanţa de control judiciar nu poate analiza hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant face referire la aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Lege nr. 24/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziţionată de salariaţi, deoarece aceştia au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, precum şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

S-a prevăzut, la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că, în termen de 180 zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menţionate, reiese faptul că salariaţii au dreptul să achiziţioneze acţiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, a stabilit procentul şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor, de către salariaţi, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern şi în executarea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod corect a apreciat că obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească reprezentată de Decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost îndeplinită, motiv pentru care nu se mai pot aplica mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda şi penalităţile de întârziere.

Prin urmare, alegaţiile recurentului nu sunt apte să demonstreze nelegalitatea hotărârii primei instanţe, care este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1723 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.