Enforcement penalties for non-compliance with judgment ordering statutory stock sale allocation to employees of state-owned entity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României:

(1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015;

(2) să fie aplicată Primului-Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(3) să fie fixat cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosar nr. x/2015

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1574 din 4 octombrie 2022, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect aplicare amendă pentru neexecutare, ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect fixare cuantum penalităţi în baza art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect aplicare amendă şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de obiect.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În subsidiar, a solicitat casarea sentinţei recurate şi, rejudecând în fond procesul, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii de executare silită, amendării prim-ministrului şi fixării cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

Referitor la solicitarea principală, de trimitere a cauzei spre rejudecare, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă face confuzie între solicitarea de a se acorda penalităţi pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi stabilirea penalităţilor definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin capătul trei de cerere, referitor la acordarea penalităţilor, a cerut aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând a se continua cu o cerere separată pe dispoziţiile art. 24 alin. (4) din aceeaşi lege.

În condiţiile în care instanţa nu a înţeles petitul acţiunii, nici motivarea nu putea să se raporteze la raportul juridic dedus judecăţii, hotărârea cuprinzând motive străine de natura cauzei.

Cererea dedusă judecăţii, întemeiată pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectă dispoziţiile legale având ca obiect stabilirea unei penalităţi pe zi de întârziere, pe care debitorul, instituţie publică, o datorează creditorului până la executarea obligaţiei.

Pe de altă parte, calitatea de reclamant în Dosarul nr. x/2015 dă oricărui creditor, în caz de neexecutare, dreptul de a cere executarea silită în mod individual, în condiţiile Legii nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte penalităţile, cât şi în ce priveşte amenda aplicată conducătorului instituţiei publice.

Penalitatea de 1.000 RON pe zi de întârziere se cuvine fiecărui creditor, reclamant în Dosarul nr. x/2015, iar nu întregului consorţiu al reclamanţilor, după cum susţin pârâţii.

Potrivit art. 906 C. proc. civ., dacă fiecare reclamant ar fi exercitat individual acţiunea în contencios împotriva Guvernului, fiecare reclamant nu putea primi o penalitate mai mare de 1.000 RON pe zi de întârziere, dar nici mai mică. Or, dacă s-ar aplica raţionamentul prezentat de pârâţi, în care penalitatea se cuvine întregului consorţiu al reclamanţilor, atunci fiecărui creditor i-ar reveni o penalitate inferioară valorii de 100 RON pe zi de întârziere, ceea ce este contrar legii.

Altfel spus, fiecare reclamant invocă un raport juridic distinct, din care derivă câte un interes şi câte un drept subiectiv propriu, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost admisă nelegal.

În subsidiar, recurentul-reclamant solicită casarea sentinţei atacate şi rejudecarea pe fond a procesului, în sensul admiterii cererii, amendarea prim-ministrului, fixarea cuantumului penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine greşita admitere a excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată. Arată că debitorul a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social.

Debitorul nu a pus în aplicare dispoziţiile art. 9 menţionat, pentru că nu a reglementat prin H.G. vânzarea a 8% din acţiunile B. către salariaţii B., ci doar a 1%.

Dacă s-ar interpreta că Guvernul poate stabili orice procent mai mic de 8, atunci ar putea stabili şi procentul de 0, anulând raţiunea legii.

Pe de altă parte, prin H.G. nr. 746/2022, Guvernul nu a stabilit procedurile, termenele şi condiţiile în care salariaţii pot cumpăra acţiunile B., ci doar a promis că, în viitor, va face acest lucru ministrul Energiei.

În aceste condiţii, H.G. nr. 746/2022 este o formă fără fond, nepunând în aplicare legea, iar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, soluţia primei instanţe fiind greşită şi nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii îl reprezintă aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorităţii pârâte şi fixarea cuantumului pretenţiilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

1. Recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de admiterea a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active în ceea ce priveşte fixarea cuantumului penalităţilor, întemeindu-şi susţinerile pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., şi invocă faptul că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura pricinii, ca urmare a confuziei făcute de prima instanţă între dispoziţiile art. 24 alin. (3) şi art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Înalta Curte reţine, referitor la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a capătului de cerere privind fixarea cuantumului penalităţilor, reţinând că reclamantul, în nume personal, nu poate solicita aplicarea dispoziţiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, ci calitate de creditor cu privire la stabilirea penalităţilor o au toţi reclamanţii beneficiari ai titlului executoriu exhibat, iar recurentul nu a indicat ce normă de procedură ar fi fost încălcată în adoptarea acestei soluţii.

De asemenea, recurentul nu aduce niciun argument pertinent nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii, apt să combată considerentele instanţei de fond referitoare la lipsa calităţii sale procesuale active privind petitul de fixare a penalităţilor, ci susţine că instanţa nu ar fi înţeles obiectul acţiunii.

Or, analizând considerentele hotărârii recurate, rezultă, cu evidenţă, că judecătorul fondului a analizat cauza prin prisma apărărilor formulate de părţi, în contextul factual stabilit, expunându-şi în mod concis argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, considerentele sentinţei recurate îndeplinind astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

2. Referitor la soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei de obiect, recurentul invocă motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentele expuse sunt comune, respectiv neîndeplinirea obligaţiei impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, şi, astfel cum au fost dezvoltate criticile recurentului, acestea se încadrează numai la cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că soluţia instanţei de recurs se raportează la normele de drept material încălcate, în opinia recurentului-reclamant, de judecătorului fondului.

Recurentul-reclamant susţine aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Lege nr. 24/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziţionată de salariaţi, deoarece aceştia au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, precum şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

S-a prevăzut, la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că, în termen de 180 zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menţionate, reiese faptul că salariaţii au dreptul să achiziţioneze acţiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, a stabilit procentul şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor, de către salariaţi, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern şi în executarea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod corect a apreciat că pretenţia recurentului-reclamant a fost executată mai înainte de formularea acţiunii.

Prin emiterea H.G. nr. 746/2022 intimatul-pârât a executat obligaţia dispusă prin hotărârea judecătorească reprezentată de Decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Prin urmare, alegaţiile recurentului nu sunt apte să demonstreze nelegalitatea hotărârii primei instanţe, care este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1574 din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.