Company's EU-law revision rejected: recovery of EU funds automatic upon irregularity, no prejudice proof required

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra cererii de revizuire ce face obiectul prezentei judecăţi,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 8 Bucureşti Ilfov/Compartimentul Control Ex – Post anularea Deciziei nr. 3393 din data de 09.02.2017 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul AFIR, comunicată la data de 14.02.2017, privind respingerea contestaţiei sale; anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.11.2016; obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3896 din data de 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 3393/09.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.11.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3896 din data de 3 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, încadrând în drept criticile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Decizia ce face obiectul prezentei cereri de revizuire

Prin Decizia nr. 3453 din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 3896 din data de 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

5. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 3453 din 8 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire revizuenta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 509 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

În motivarea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:

Cererea de revizuire este întemeiată, fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În temeiul principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, o normă de drept comunitar determină inaplicabilitatea oricărei norme naţionale, contrare celei dintâi, şi, totodată, împiedică adoptarea valabilă a unor acte normative naţionale incompatibile cu normele Uniunii Europene (norme naţionale viitoare).

Astfel, instanţa naţională are obligaţia de a aplica integral dreptul Uniunii Europene şi de a proteja drepturile particularilor prin neaplicarea oricărei norme naţionale contrare legislaţiei comunitare, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare. Faptul că instanţa naţională a ignorat sau a refuzat să se conformeze dreptului Uniunii Europene nu poate fi imputat părţii, deoarece partea nu poate fi obligată să suporte consecinţele nerespectărîi legii de către instanţele naţionale.

Din această perspectivă, reţinerea de către instanţa de recurs a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 care definesc neregula, cu ignorarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, reprezintă o încălcare a principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Regulamentele UE sunt direct aplicabile (fundamentul aplicabilităţii lor directe este reprezentat de art. 288 alin. (2) T.F.U.E.) şi, ca atare, nu au nevoie de măsuri de transpunere în dreptul intern al statelor membre. Acestea din urmă sunt chiar interzise, prin raportare la faptul că e posibil să aibă drept consecinţă disimularea caracterului de drept al U.E. al normei şi întrucât statele membre pot altera conţinutul substanţial al normei juridice a U.E. prin intermediul lor.

În ceea ce priveşte efectul direct, s-a stabilit, tot pe cale jurisprudenţiaiă, că regulamentele au efect direct complet (şi verticală, şi orizontală). Aplicabilitatea directă a regulamentelor este un aspect care nu comportă controverse; de asemenea, efectul direct complet este şi el pe deplin stabilit pe cale jurisprudenţiaiă şi acceptat de literatura juridică.

Prin urmare, soluţia instanţei de recurs care a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 care definesc neregula şi că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, vine in totală contradicţie cu dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/1011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicarea procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Cu aite cuvinte, deşi instanţa de recurs nu retine că neregula constând în acordarea unui punctaj suplimentar ar aparţine revizuientei sau că revizuienta ar fi putut depista în mod rezonabil eroarea acordării punctajului, reţine totuşi că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, având în vedere definiţia neregulii prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, prin soluţia de a nu reţine incidenţa dispoziţiilor art. 5 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, a fost încălcat atât principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, cât şi principiul protecţiei încrederii legitime pentru care a fost reglementată situaţia de excepţie prevăzută de art. 5 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

Pe de altă parte, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţli, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia."

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, principiul proporţionalităţii presupune ca "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

Astfel, instanţa de recurs nu a luat în considerare faptul că Proiectul a fost implementat în perioada 08.06.2011 - 30.12.2014, fiind finalizat la data întocmirii procesului-verbal, iar obligaţiile asumate au fost pe deplin executate. Mai mult, nu s-a luat în considerare nici faptul că neregula a apărut din vina autorităţii şi nu a revizuientei, care a fost de bună-credinţă pe toată perioada implementării Proiectului. Or, principiile proporţionalităţii şi a încrederii legitime tocmai asta presupun, o adaptare a măsurilor punitive la gradul de vinovăţie al părţilor unui raport juridic concret, ceea ce ar fi impus în speţă o suportare a riscurilor în funcţie de responsabilitatea avută de fiecare parte pentru producerea neregularităţii.

Trebuie ţinut cont şi de faptul că revizuienta nu ar fi plătit niciodată singură pentru spaţiile de depozitare, în lipsa finanţării din fonduri europene. Or, prin faptul că este este pus să restituie banii primiţi, după ce i-a cheltuit în mod efectiv şi real, cu acordul şi confirmarea autorităţii competente, reprezintă o ingerinţă profund nelegală şi inechitabilă, care încalcă inclusiv principiul proporţionalităţii şi a încrederii legitime.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în cauză nu există un prejudiciu adus Comunităţii prin această eroare de analiză a dosarului la nivelul autorităţii, întrucât pe de o parte proiectul era oricum eligibil, iar pe de altă parte proiectul a fost dus la bun sfârşit, atingând obiectivele generale şi specifice ale măsurii.

Dintr-o altă perspectivă, instanţa de recurs a prezentat anumite pasaje din hotărârile CJUE, cu toate că aceste hotărâri nu pot fi avute în vedere, întrucât problemele de drept dezlegate nu coincid, nefiind nici măcar asemănătoare cu cele din prezenta cauză, iar majoritatea fiind date înainte de intrarea în vigoare a Regulamentul (UE) nr. 65/2011, după cum urmează: Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004 din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01; Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06; Hotărârea CJUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94; Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99; Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AlPO/Comisia, C-222/03 P.

În speţele invocate în considerente fuseseră încălcate de către beneficiari anumite obligaţii explicite stabilite în sarcina acestora. Raţionamentele juridice extrase din cauzele CJUE nu pot fi aplicate nici măcar prin analogie, deoarece problemele de fapt şi de drept dezbătute în cadrul prezentului litigiu prezintă alte particularităţi.

În cauza C-465/10, problema care a generat necesitatea formulării unor întrebări preliminare vizează situaţia în care autoritatea contractantă, în calitatea acesteia de beneficiar, nu a respectat procedurile de atribuire a contractelor prevăzute de Directiva 92/50, prin faptul că alesese deja cocontractantul înainte de publicarea anunţului de participare şi că, în plus, acest anunţ nu a fost publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Mai mult, răspunzând la prima întrebare, CJUE a precizat expres că "interpretarea oferită îşi găseşte aplicabilitatea în împrejurări precum cele în cauză în acţiunea principală." Or, în cauza principală care a necesitat ridicarea unei întrebări preliminare, problema era reprezentată de faptul că un contract de achiziţie publică a fost atribuit anterior parcurgerii procedurii transparente de atribuire, ceea ce echivala cu o abatere a autorităţii contractante, în calitatea acesteia de beneficiar.

În cauza C-465/10, calitatea de beneficiar aparţinea chiar autorităţii contractante, iar motivul pentru care OUE aprecia că finanţarea poate fi rambursată consta în nerespectarea obligaţiilor de către autoritatea contractantă. Pe de altă parte, în cauza C-465/10 a fost aplicat prin analogie raţionamentul din cauza C-94/05, pe cale de consecinţă nici hotărârea pronunţată în această din urmă cauză nu poate fi avută în vedere.

În drept, au fost invocate prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 3453/08.06.2021 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 ca neîntemeiate.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac de retractare şi este reglementată de art. 509-513 C. proc. civ. şi de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Ea poate fi definită ca acea cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege.

Astfel, pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile textului de lege de mai sus, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime asupra faptului că, aceasta să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: hotărârea a cărei revizuire se solicită să fie definitivă; instanţa a aplicat cu prioritate norma legală naţională, înlăturând prevederile comunitare, prevederi care, potrivit art. 148 din Constituţia României, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

Astfel, prima condiţie de admisibilitate, respectiv aceea ca hotărârea a cărei revizuire se solicită să fie definitivă, este îndeplinită, revizuenta formulând această cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, şi anume aceea ca pronunţarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, sub aspectul încălcării principiului securităţii raporturilor juridice care înglobează neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, interpretarea unitară a legii, precum şi dreptul al un proces echitabil, cu respectarea principiului legalităţii căilor de atac şi dreptul al apărare al societăţii, apreciem că aceasta nu este îndeplinită, din următoarele considerente:

Pentru a fi admisă o cerere de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar a se demonstra că, în analiza efectuată de către instanţa de judecată, s-a dat o altă calificare juridică a faptelor prin prisma înlăturării normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia, şi aplicarea cu prioritate a normei legale naţionale, ceea ce înseamnă că admisibilitatea prezentei cereri de revizuire va fi efectuată prin verificarea încadrării juridice a motivelor de fapt realizată de Instanţa de judecată.

Însă, după cum lesne se poate observa, în ciuda amplelor susţineri, revizuenta nu invocă o anumită normă de drept european incidentă sau o interpretare a acesteia, ignorată/înlăturată de instanţă, ci invocă aspecte de fapt şi de drept care au fost dezlegate de instanţă, respectiv faptul că "instanţa de recurs nu a luat în considerare faptul că proiectul a fost implementat în perioada 08.06.2011-30.12.2014, fiind finalizat la data întocmirii procesului-verbal, iar obligaţiile asumate au fost pe deplin executate."

Este cât de poate de evident că motivele invocate în cererea de revizuire nu reprezintă altceva decât reluarea tuturor aspectelor menţionate de A. S.R.L. pe parcursul soluţionării acestei cauze, pe care intimata le-a combătut punctual prin apărările formulate şi pe care nu le va relua în cuprinsul prezentei şi care au fost analizate de instanţele care au soluţionat cauza, prezentul demers judiciar fiind un veritabil recurs la recurs, prin care se doreşte rejudecarea cauzei.

Doctrina şi jurisprudenţa în materie sunt unanime în a aprecia că, pentru a demonstra admisibilitatea cererii este necesar ca revizuenta să prezinte încălcarea drepturilor invocate prin arătarea expresă a normei europene ignorată de judecătorul naţional, deoarece, fără această corelare prezenta cerere apare ca inadmisibilă.

În cazul de faţă, intimata a invocat aplicarea greşită a legii, respectiv o interpretare greşită prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, în sensul că "obligaţia de rambursare ... nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", aspect care a fost analizat de instanţa de recurs, aceasta judecând cauza raportat la acest text de lege.

Mai mult, întreaga motivare a deciziei de recurs se bazează pe interpretarea şi aplicarea normelor de drept comunitar aplicabile şi încălcate de beneficiar, fiind de natura evidenţei că nu se află în situaţia ignorării normei comunitare incidente, pentru a se putea invoca, în mod legal, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ., O.U.G. nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

7. Răspunsul la întâmpinare

Revizuienta A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de AFIR, prin care a arătat că, contrar susţinerilor AFIR, prin cererea de revizuire a invocat cât se poate de clar faptul că reţinerea de către instanţa de recurs a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 care definesc neregula şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Anexa 1 la contractul de finanţare, cu ignorarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, reprezintă o încălcare a principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Considerentele instanţei de recurs în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 care definesc neregula şi obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, vin în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011.

Contrar susţinerilor AFIR potrivit cărora întreaga motivare a deciziei de recurs se bazează pe interpretarea şi aplicarea normelor de drept comunitar aplicabile şi încălcate de beneficiar, deşi instanţa de recurs nu reţine în motivare că neregula constând în acordarea unui punctaj suplimentar ar aparţine revizuientei şi că aceasta ar fi putut depista în mod rezonabil eroarea acordării punctajului, reţine totuşi că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, având în vedere definiţia neregulii prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 17 alin. (1) din Anexa 1 la contractul de finanţare.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în cauză nu există un prejudiciu adus Comunităţii prin această eroare de analiză a dosarului la nivelul autorităţii, întrucât pe de o parte proiectul era oricum eligibil, iar pe de altă parte proiectul a fost dus la bun sfârşit, atingând obiectivele generale şi specifice ale măsurii.

8. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire

Cererea de revizuire s-a soluţionat potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile recursului, conform art. 513 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 509 -513 C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata cererii de revizuire la data de 28.03.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte a reţinut cauza spre soluţionare pe cererea de revizuire ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

9. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

9.1. Aspectele reţinute prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire

Prin decizia atacată, s-a reţinut -raportat la chestiunea supusă cererii de revizuire- că este nejustificată constatarea de către instanţa de fond a incidenţei dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, având în vedere că aspectele analizate au condus la concluzia existenţei unei nereguli. Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, rezultă şi din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudenţa consolidată a ÎCCJ-SCAF, în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale (cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului).Susţinerile intimate legate de lipsa prejudiciului sunt neîntemeiate. Este de principiu că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, punctul 59). În consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60).

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se poate astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude, produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate, în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, "încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar {....} poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea CJUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum şi Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-199/03 -punctul 15 şi Concluziile avocatului general Sharpston pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, C-465/10, punctul 35).

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Astfel, în cauza dedusă judecăţii, având în vedere prevederile legale şi contractuale asumate de intimata-reclamantă, trebuie menţionat că emiterea actului administrativ a cărui anulare se solicită este consecinţa nerespectării dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, beneficiarul fiind singurul răspunzător în faţa autorităţii recurente pentru implementarea proiectului, iar în cazul încălcării clauzelor contractuale autoritatea îşi rezervă dreptul de recupera ajutorul financiar acordat. În acest context, încălcarea prevederilor legale sau contractuale reprezintă o neregulă care atrage sancţiunea recuperării întregului sprijin financiar acordat prin încheierea contractului de finanţare. Obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

9.2. Cercetarea motivului de revizuire

Conform prev. art. 21 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 45/2016 în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, s-a stabilit că cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

În esenţă, revizuenta a invocat încălcarea dreptului unional (prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicarea procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală) de către instanţa de recurs, prin reţinerea că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, având în vedere definiţia neregulii prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cum dispoziţiile legale de mai sus nu pun nicio condiţie referitoare la încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, rezultă că, în principiu, orice încălcare este de natură să constituie motiv de revizuire. Altfel spus, nu există niciun motiv pentru a distinge acolo unde legiuitorul nu distinge.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele deciziei nr. 45/2016 a ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în situaţia reglementării prin legea naţională a cazului de revizuire menţionat, temei al revizuirii pot fi şi hotărârile interpretative pronunţate după soluţionarea definitivă a litigiului, sub condiţiile ca norma de drept substanţial european interpretată să fi fost în vigoare la data constituirii/modificării/stingerii raportului juridic de drept administrativ care a făcut obiectul litigiului şi încadrării în termenul de revizuire.

Or, pentru admisibilitatea revizuirii, nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

Or, se constată că revizuienta a invocat aspectele deduse judecăţii prin prezenta cerere de revizuire şi prin cererea de chemare în judecată ce a dus la pronunţarea deciziei atacate cu revizuire, astfel că cererea de revizuire este admisibilă, nefiind o chestiune de nelegalitate care să fi fost invocată pentru prima dată pe această cale; ca atare, nu se poate reţine, raportat la cererea de revizuire, faptul că se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate deduse judecăţii în faţa instanţei de fond. În concluzie, cererea de revizuire de faţă întemeiată pe prev. art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este admisibilă.

Pe fondul cererii de revizuire (analiza efectivă a motivelor de revizuire), Înalta Curte va porni în analiza temeiniciei cererii de revizuire de faţă de la considerentele Deciziei nr. 45/2016 a ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, mai sus menţionată.

Astfel, s-a reţinut în cuprinsul acestor considerente faptul că dreptul Uniunii nu impune reglementarea în dreptul naţional procesual a căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii pentru cazul încălcării normelor de drept substanţial european, dar în egală măsură dreptul Uniunii nu se opune reglementării prin legea naţională a unui caz de revizuire precum cel de faţă, impunând însă, în cazul reglementării lui, respectarea principiilor echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 30).

Definind principiile echivalenţei şi efectivităţii, CJUE arată că modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor destinate să asigure protecţia drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile acţiunilor similare de drept intern (principiul echivalenţei) şi nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii).

Ca atare, s-a reţinut în cadrul deciziei amintite, faptul că "este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea."

Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de recurs în decizia supusă revizuirii au analizat aspectele legate de cerinţa prejudiciului în cazul săvârşirii unei nereguli şi de principiul proporţionalităţii inclusiv din perspectiva jurisprudenţei CJUE, astfel că din această perspectivă, nu se poate reţine noutatea dreptului comunitar invocat pe cale de revizuire.

Ca atare, sub acest aspect, cererea de revizuire nu poate fi admisă, deoarece ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii.

Ceea ce a susţinut revizuienta pe calea prezentei cereri a fost faptul că deciziile CJUE invocate de instanţa de recurs nu sunt aplicabile speţei de faţă şi astfel instanţa de recurs a realizat o judecată cu greşita aplicare a dreptului unional din perspectiva cerinţei existenţei unui prejudiciu şi a principiului proporţionalităţii.

Or, cu privire la modul de interpretare a acestor dispoziţii din dreptul naţional în lumina dreptului comunitar a statuat deja instanţa ce a pronunţat decizia atacată cu revizuire; astfel, s-a reţinut faptul că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Astfel, în cauza dedusă judecăţii, având în vedere prevederile legale şi contractuale asumate de intimata-reclamantă, trebuie menţionat că emiterea actului administrativ a cărui anulare se solicită este consecinţa nerespectării dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, beneficiarul fiind singurul răspunzător în faţa autorităţii recurente pentru implementarea proiectului, iar în cazul încălcării clauzelor contractuale autoritatea îşi rezervă dreptul de recupera ajutorul financiar acordat. În acest context, încălcarea prevederilor legale sau contractuale reprezintă o neregulă care atrage sancţiunea recuperării întregului sprijin financiar acordat prin încheierea contractului de finanţare. Obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În esenţă, revizuenta solicită reanalizarea acestui considerent, fără a indica alte decizii CJUE care să fi statuat aspecte esenţiale pentru dezlegarea cauzei, cerând reanalizarea condiţiei prejudiciului din perspectiva dreptului unional.

Doar la nivel principial, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o încălcare a dreptului unional pe acest aspect; interesul Uniunii Europene în acordarea fondurilor nerambursabile îl constituie instituirea unui climat de afaceri conform standardelor europene. Este relevantă din această perspectivă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" (C- 465/10 pct. 47 şi C- 199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să "solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03, pct. 15).

Prin urmare, finalizarea şi recepţionarea proiectului nu au consecinţe exoneratoare asupra debitului stabilit în sarcina beneficiarului contractului de finanţare, iar împrejurarea că atribuirea contractului a fost făcută printr-o procedură viciată determină folosirea fondurilor nerambursabile într-un scop contrar celui avut în vedere la acordarea finanţării.

Ca urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o încălcare a normelor de drept comunitar prin hotărârea atacată cu revizuire, astfel că cererea de revizuire de faţă întemeiată pe prev. art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este nefondată.

9.3. Temeiul procesual al soluţiei date cererii de revizuire

Pentru aceste motive, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3453 din 8 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.