Valuation of glass waste recycling as valorization by other methods versus statutory recycling for Environment Fund contribution liability

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 04.01.2016, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu anularea Deciziei nr. 194 din 3 noiembrie 2015, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, a Deciziei de impunere nr. x din 7 septembrie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 7 septembrie 2015, emise de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 91/F-CONT din 17 iunie 2022, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Reclamanta Societatea "A. SA", în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. B. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, casarea cu admiterea integrală a acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurenta a arătat că a criticat faptul că prima instanţă a respins obiectiunile la raportul de 17 iunie 2022, data la care instanţa s-a pronunţat si asupra fondului, fara sa fie analizate si fara o motivare (art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.). Respingând contestaţia îndreptata împotriva actelor administrativ-fiscale prin care a fost stabilita o contribuţie de 2 RON/kg, prima instanţa a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii; astfel, au fost respinse obiectiuni la expertiza iar ulterior când se analizează fondul, contestaţia este respinsa pentru ca s-au constatat neconcordante intre stocuri, intre ceea ce a declarat reciclatorul si ceea ce a constatat echipa de control. Scopul expertizei era acela de a clarifica situaţiile cu privire la cantităţile incredintate, tipul de mărfuri incredintate (dacă erau deşeuri din ambalaje sau materii prime, cu un alt regim de taxare decât regimul de taxare a deşeurilor). Prima instanţa apreciază ca obiectiunile la expertiza sunt in realitate chestiuni ce tin de fond, iar când analizează fondul constata ca exista neconcordante cu privire la cantităţi.

Din cuprinsul hotărârii rezulta ca prima instanţa a constatat ca C. nu deţine utilaje si instalaţii de reciclare a deşeurilor, ca in autorizaţia de mediu a acestei companii nu este indicata macinatura de sticla ca materie prima (in opinia instanţei, autorizaţia trebuia sa cuprindă precizări riguroase pentru a nu crea ambiguităţi), ca exista neconcordante in evidentele contabile. Astfel, prima instanţă a ajuns la concluzia că nu s-a realizat o operaţiune de reciclare, chiar daca fabricarea betoanelor cu macinatura de sticla este o operaţiune de reciclare.

Hotărârea nu analizează raporturile dintre D. S.R.L si C., dintre E. si C..

Decizia instanţei asupra obiectiunilor la expertiza discutate la data de 17 iunie 2022 trebuia sa depindă de soluţia pronunţata anterior la data de 12 iulie 2016 cu privire la conţinutul raportului si doar în măsura in care ar fi constatat ca expertul s-a supus cerinţelor instanţei de după data de 12 iulie 2016, ar fi putut respinge obiectiunile. Altfel, soluţia asupra obiectiunilor de la lata de 17 iunie 2022 vine in contradicţie cu soluţia pronunţata de aceeaşi instanţa (la data de 12 iulie 2016.

Recurenta a arătat că nu critica modul in care prima instanţa a interpretat concluziile expertului, ci modul în care a tratat obiectiunile la raportul de expertiza, după ce iniţial aceleaşi obiecţiuni au fost admise şi s-a constatat ca raportul este incomplet, nerelevant. Pentru a răspunde, era necesar ca expertul sa calculeze pornind de la cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă in anul 2014 de societăţile cu care societatea avea contracte, sa compare cantităţile introduse pe piaţa cu cantităţile declarate ca fiind reciclate si sa constate daca exista diferente, iar daca au existat diferente cum au contribuit asemenea diferente la stabilirea obligaţiei de plata a unor contribuţii la Fondul de mediu in raport si de obiectivele anuale de reciclare. Obiectiunile la expertiza, sunt respinse iar soluţia instanţei conţine menţiunea ca expertiza a constatat neconcordante intre cantităţi, dar nu sunt făcute calcule.

La dosar exista un raport de expertiza incomplet, aspect constatat de prima instanţa la data de 12 iulie 2016, un raport care nu a fost refăcut după data de 12 iulie 2016 in sensul celor dispuse de instanţa, cu obiectiuni la expertiza respinse fara o motivare, fara sa se tina seama de situaţia ca anterior aceleaşi obiectiuni fuseseră admise, exista un raport de expertiza pentru ca instanţa de fond a apreciat ca o asemenea proba este utila si necesara, dar care in final nu s-a dovedit utila si necesara, pentru ca nu a răspuns cerinţelor instanţei si nici nu a dezlegat aspectele invocate prin contestaţie.

În al doilea rând, se arată că prima instanţa nu a analizat criticile aduse actelor administrative pentru obligaţia de a plaţi accesorii la suma principala impusa. Recurenta a arătat că a susţinut ca nu datorează si majorări de intarziere calculate potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal.

Critica împotriva obligaţiei de a plăti majorări de intarziere a pornit de la natura creanţei, care este o contribuţie la Fondul de mediu si nu o creanţă fiscală. In dosarul de urmărire penala soluţia a fost de clasare cu privire la infracţiunea de evaziune fiscala raportat la situaţia ca sumele pentru care se efectuează cercetări nu sunt creanţe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel că neplata acestora nu reprezintă o forma de evaziune fiscala. Motivarea soluţiei din dosarul penal cu privire la natura creanţei ar fi trebuit sa readucă in atenţia primei instanţe faptul că actele administrative au fost contestate şi cu privire la accesorii.

In cazul de fata nu exista o intarziere in executarea obligaţiilor pentru ca anterior nu a existat o declaraţie din partea debitorului de plata si nici un act constatator al unei obligaţii de plata, declaraţie sau act constatator de la care sa se calculeze penalităţi de intarziere. In cazul de fata, abia la momentul stabilirii, prin act administrativ contestat sau după caz prin hotărâre judecătoreasca definitiva, a unei obligaţii de plata a unei contribuţii la Fondul de mediu intervine si scadenta

In nota de fundamentare la proiectul de ordonanţa de modificare si completare a Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind fondul de mediu se arata ca prin proiectul de act normativ se urmăreste inlaturarea dificultăţilor întâmpinate in ceea ce priveşte stabilirea si aplicarea contributiei reglementata de art. 9 alin. (1) lit. v).

Este dovada evidenta ca intimata nu are temei pentru a calcula sume accesorii debitului principal, cată vreme nu exista un termen scadent anterior constatării autorităţii de mediu din raportul de inspecţie fiscala. Nu se pot calcula sume accesorii anterior momentului la care echipa de control ac constata o alta situaţie decât cea care rezulta din înscrisurile prezentate de operatorul economic autorizat ce preia obligaţiile privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deşeurilor de ambalaje.

În al treilea rând, în calitate de organizaţie de transfer de responsabilitate, reclamanta încheie contracte cu cei care produc deşeuri din ambalaje, respectiv cu cei care introduc pe piaţa naţionala bunuri care generează deşeuri din ambalaje. In discuţie in prezenta cauza sunt deşeuri din ambalaje de sticla; aceste deşeuri in anul 2014 ajung prin grija reclamantei la D.. D. deţine autorizaţie de mediu si are utilaje necesare cu care transforma prin concasare deseurile din ambaje de sticla in macinatura de sticla - materie prima secundara. De la D. materia prima secundara - macinatura de sticla pleacă/este livrata la C. ca materie prima si nu ca deşeu si ajunge sa fie folosita la fabricarea betoanelor la fel ca orice alt agregat mineral (nisip, pietriş). C. nu are nevoie de autorizaţie de mediu in care sa fie menţionata activitatea de reciclare pentru folosirea macinaturii de sticla la fabricarea betoanelor, pentru ca nu reprezintă o operaţiune de reciclare (reciclarea s-a realizat in momentul in care D. a concasat deseurile din ambalaje de sticla si le-a transformat in macinatura de sticla - materie prima secundara) si nu are nevoie nici ca în retetarele sale sa se regăsească utilizarea măcinaturii de sticla pentru ca macinatura de sticla este un agregat mineral (asemănător nisipurilor), chiar daca provine din deşeuri de ambalaje din sticla.

La data de 22 mai 2014, Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov a comunicat E. S.R.L. ca prin reciclare se intelege "orice operaţiune de valorificare prin care deseurile sunt transformate in produse, materiale sau alte substanţe pentru a-si îndeplini funcţia iniţiala ori pentru alte scopuri".

In autorizaţia de mediu deţinuta de E. S.R.L. se menţionează ca pe langa activităţi de colectare deşeuri reciclabile societatea este autorizata si pentru reciclare deşeuri, -R5 "reciclare/valorificare altor materiale anorganice: ex Deşeuri de sticla- concasate ".

Concluzia din aceste înscrisuri este ca prin comasarea deşeurilor din sticla, aducerea acestora la o granulaţie de 0-4 mm, se realizează operaţiunea de reciclare, respectiv deseurile din ambalaje de sticla sunt înlocuite de o materie care nu mai constituie deşeu si ca nu exista in cazul sticlei măcinate reciclare si alte metode de valorificare asa cum apreciază expertul, ci asa-zisele alte metode sunt in realitate tot operaţiuni de reciclare (in sensul definiţiei date de lege si in sensul celor comunicate de autorităţile cu atribuţii in domeniu.)

Administratia Fondului pentru Mediu arata ca la C. S.R.L. nu s-au găsit stocuri de macinatura sticla, deşi scriptic ar fi existat asemenea stocuri si nici un concasor sau alt utilaj care sa aducă macinatura de sticla la granulatia de 0-4 mm. (Expertiza răspunzând la obiectivele 1,2 si 6 retine ca la C. S.R.L. au existat la data de 31 decembrie 2014 stocuri de macinatura de sticla de 6 260 000 Kg si ca aceste stocuri au fost evidenţiate si in bonurile de consum intocmite ulterior respectiv ca au fost utilizate la fabricarea mortarelor si betoanelor).

La C. s-au găsit stocuri de materii prime (din care făceau parte si cantităţile de macinatura de sticle - materie prima secundata). Administratorul C. a declarat ca macinatura de sticla era depozitata in aceleaşi spaţiu in care erau si celelalte agregate minerale, acesta fiind motivul pentru care pentru care expertiza a constatat ca au existat stocuri egale cu cantităţile de macinatura de sticlă devenita materie prima secundara, ba chiar cantităţi mai mari decât cele încredinţate.

Iniţial, în privinţa cantităţilor de deşeuri de ambalaje de sticlă ce au Ajuns la societatea C. S.R.L. s-a consemnat ca aceste deşeuri nu au fost reciclate pentru ca, potrivit autorizaţiei de mediu eliberate acestei societăţi si valabile pentru perioada controlata, această societate nu foloseşte ca materie prima macinatura de sticla, ca alternativa la produsele de balastieră.

Deseurile de ambalaj de sticla au fost maruntite de E. S.R.L" societate care, potrivit Adresei nr. x din 22 mai 2014 emisa de Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov este autorizata sa desfăşoare activităţile R5 – reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice (deşeuri de sticla concasate).

La C. S.R.L. au ajuns deseurile concasate (macinatura de sticla cu granulatia de 0-4 mm (se prezintă in acelaşi mod ca si orice alte agregate minerale cu cu aceeaş granulaţie), iar la C. S.R.L. a fost depozitata in aceleaşi spaţii în care se găseau si celelalte agregate minerale, utilizate la fabricarea betoanelor si mortarelor.

Autoritatea de control a verificat cantităţile de deşeuri de ambalaj de sticla ce au intrat in evidenta acestei societăţi si cantităţile de granule de sticla rezultate (întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje de sticla fiind reciclata cu consecinţa obţinerii granulelor de sticla -materie primă secundară) . E. S.R.L. este autorizata, respectiv codificata cu Rl - R12 - operaţiile de valorificare potrivit Anexei 3 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Au fost constatate in concret cu ocazia controlului in unitatea deţinuta de aceasta societate activităţile autorizate, instalaţiile pe care le deţine si procesul tehnologic. E. S.R.L are autorizaţiile necesare, are si capacitatea tehnica si economica necesara sa desfăşoare activităţile pe care si le-a asumat fata de societate, iar evidentele contabile ale intrărilor si ieşirilor de materie prima secundara(necontestate de autoritatea de mediu) confirma activitatea de reciclare pentru intreaga cantitate de deşeuri declarate ca valorificate prin reciclare.

Aspectul asupra căruia autoritatea de control si societatea nu au avut o poziţie comună a fost cu privire la produsul rezultat in urma concasarii. Prin concasare a rezultat din cantitatile de deseu de ambalaje de sticla primite de E. S.R.L. o cantitate de granule de sticla/macinatura de sticla - materie prima secundara similara nisipurilor si agregatelor minerale, utilizabila in construcţii, la fabricarea betoanelor si a prefabricatelor din beton. Si in cazul producerii altor materiale sau materii prime secundare, cum ar fi granulele de sticla, scopul legii este atins - se realizează o reciclare a deşeurilor, respectiv o transformare a unui element ce are impact asupra mediului/deşeiul de ambalaj de sticlă) într-o materie primă secundară.

Granulele din sticlă devin materie primă secundară şi nu mai pot fi considerate ca au impact asupra mediului. Operaţiunea de reciclare asa cum este definita de lege si asa cum a fost prezentata mai sus, se realizează conform autorizaţiilor si conform scopului urmărit de lege.

In Anexa nr. 1 la Procesul-verbal nr. x din 12 iunie 2015 se consemnează ca in perioada 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2014 C. S.R.L. a primit o cantitate de 6 260 000 Kg macinatura de sticla de la Societatea "D. S.R.L." . Întreaga cantitate livrata a fost evidenţiata ca "macinatura sticla ambalaj " in facturi fiscale ce poarta menţiunea ca au fost transferate pentru atingerea obiectivelor conform Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 in contul contractului cu A.. Cantităţile înscrise in facturile de aprovizionare către C. S.R.L au corespuns cu cantităţile inscrise in documentele de insotire a mărfii si in documentele de transport. Au fost verificate capacităţile de transport ale mijloacelor auto inscrise in documentele de livrare si numărul de curse efectuate. Macinatura de sticla a fost depozitata in depozitul de agregate, consemnandu-se ca granulatia sticlei măcinate 0-4 mm este similara cu granulatia nisipurilor utilizate la fabricarea betoanelor si mortarelor.

Aceasta materie prima secundara - macinatura de sticla a fost utilizata efectiv la fabricarea betoanelor, mortarelor si a prefabricatelor din beton, cum a rezultat din verificările realizate de autoritatea de mediu.

In Decizia nr. 194 din 3 noiembrie 2015 se retine cu privire la situaţia E. S.R.L. ca aceasta societate, prin granularea deşeurilor din ambalaje de sticla, nu a realizat o operaţiune de reciclare întrucât granularea este, potrivit Legii nr. 211/2011, o operaţiune preliminară înainte de valorificare de preprocesare, ce se încadrează in operaţiunile R12- schimbul de deşeuri in vederea expunerii la oricare dintre operaţiunile numerotate de Ia Rl la Rl 1 si nu Ia categoria R5.

Prin granularea sticlei nu s-a realizat un schimb de deşeuri asa cum susţine intimata si nici o operaţiune preliminară înainte de valorificare, de preprocesare, ci s-a realizat o transformare a unor deşeuri in materie prima secundara. Aceasta transformare are drept consecinţa dispariţia deşeurilor si se încadrează in categoria operaţiunilor descrise la R5 .

Agenţia pentru Protecţia Mediului a incadrat granularea sticlei prin concasare in operaţiunea R5. Aceasta este situaţia de la care ar fi trebuit sa pornească analiza primei instanţe. Din cuprinsul hotărârii, rezulta ca prima instanţa a constatat ca C. nu deţine utilaje si instalaţii de reciclare a deşeurilor, ca in autorizaţia de mediu a acestei companii nu este indicata macinatura de sticla ca materie prima (in opinia instanţei autorizaţia trebuia sa cuprindă precizări riguroase pentru a nu crea ambiguităţi), ca exista neconcordante in evidentele contabile.

Prima instanţă a reţinut că nu s-a realizat o operaţiune de reciclare, chiar daca fabricarea betoanelor cu macinatura de sticla este o operaţiune de reciclare se invocă Decizia nr. 1207/2016 a ICCJ -SCAF, prin care s-a reţinut că ca analiza proceselor de reciclare a deşeurilor, cu consecinţe asupra legalităţii actelor administrative fiscale de impunere, nu trebuie sa se limiteze doar la menţiunile din contractele încheiate de entităţile implicate in activităţile de colectare si reciclare, la termenii folosiţi in contracte, nu trebuie sa fie limitata de un formalism excesiv, ci trebuie sa se tina seama de obiectul contractelor de prestaţiile pârtilor in executarea acelor contracte.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Dezvoltarea unui motiv de recurs cu privire la obiecţiunile raportului de expertiză, nu poate fi primită de instanţa de recurs, întrucât stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar instanţei de recurs nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situaţiei de fapt şi nici reaprecierea probatoriului cauzei. Având în vedere probele administrate în cauză şi în strânsă concordanţă cu acestea, instanţa de fond în mod corect a prezentat motivele care au determinat-o să pronunţe soluţia respingerii obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză, iar simpla nemulţumire a părţii recurente de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru a conduce la o altă concluzie.

Recurenta reia ad litteram critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de fond deja s-a pronunţat. Societatea recurentă contestă obligaţiile de plată accesorii stabilite în sarcina sa pentru perioada de la care Decizia de impunere nr. x/07.09.2015 le calculează şi momentul de la care devine scadentă obligaţia principală stabilită prin respectiva decizie, pe motiv că nu avea obligaţia de a depune o declaraţie fiscală şi niciun termen de scadenţă înainte de momentul finalizării controlului şi stabilirea unor diferenţe. Mai mult, accesoriile trebuiau comunicate reclamantei printr-o înştinţare.

Faţă de cele de mai sus, se arată că, potrivit art. 22 şi 23 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003, republicată, pentru contribuţiile datorate şi neachitate la termen, contribuabilii datorează obligaţii de plată accesorii (dobânzi şi penalităţi); dacă legea nu prevede termen de declarare şi de scadenţă, obligaţia fiscală (declararea, constituirea şi înregistrarea în evidenţele contabile, plata, calculul accesoriilor datorate) se naşte în momentul constituirii bazei de impunere care o generează.

În cazul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, momentul constituirii bazei de impunere este 31.12.2014, datorită faptului că obiectivele de valorificare şi reciclare sunt stabilite prin legislaţie ca obiective anuale, iar cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate şi reciclate în anul 2014 nu pot fi reportate în anul următor (art. 22 alin. (7) din metodologia de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu). Tot la momentul constituirii bazei de impunere se naşte şi dreptul organului fiscal de a stabili obligaţia fiscală datorată şi de a determina tipul şi cuantumul acesteia.

Recurenta susţine că societatea S.C. C. S.R.L. nu primeşte spre valorificare deşeuri de sticlă, ci materie primă ce înlocuieşte agregatele minerale. De asemenea, este adus ca argument faptul că ANPM, prin adresa nr. x/16.07.2009, încadrează operaţia de introducere a granulelor de sticlă în mixturile de beton ca operaţie de reciclare.

Cu privire la acest motiv, intimata a arătat că autorizaţia de mediu nr. x/08.06.2011, valabilă pentru 10 ani de la data emiterii, autorizează activitatea de producere a preparatelor de beton, a preparatelor de mortar, producerea altor elemente din beton. Ca materii prime folosite, sunt precizate următoarele: ciment, var şi "agregate minerale concasate cu granulometria 0-31 mm, depozitate în depozite special amenajate (platforme betonate prevăzute cu împrejmuire pe trei laturi şi rigole de scurgere a apelor pluviale)", fără a menţiona în categoria materiilor prime măcinătura de sticlă (nici ca deşeu, nici ca materie primă secundară).

Verificarea efectuată la S.C. C. S.R.L. de către echipa de control AFM nu a identificat în boxele de agregate măcinătura de sticlă, deşi, conform situaţiilor financiar-contabile, existau în stoc scriptic 5.056.430 kg de măcinătura de sticlă; deşi achiziţiile de la cei doi furnizori, D. S.R.L. şi F. S.R.L., sunt de "măcinătura sticlă", echipa de control nu a identificat un concasor sau vreun alt utilaj care să aducă respectiva materie primă secundară la granulaţia de 0-4 mm, cât este necesar pentru introducerea în procesul de fabricaţie al betoanelor, conform notei explicative a administratorului societăţii; - nici în raportul de inspecţie, nici în verificarea încrucişată efectuată la S.C. C. S.R.L. echipa nu s-a pronunţat în sensul că fabricarea betoanelor cu măcinătura de sticlă nu este o operaţie de reciclare, ci că operaţia respectivă nu a avut loc.

Conform prevederilor art. 6 din Codul de procedură fiscală, privind exercitarea dreptului de apreciere, "organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză."

Pe cale de consecinţă, echipa de control a apreciat corect situaţia de fapt în relaţia cu S.C. C. S.R.L. şi că nu se pot lua în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale pentru sticlă cantităţile raportate.

Referitor la relaţia cu S.C. E. S.R.L., în sprijinul afirmaţiei că acest partener a reciclat deşeuri de sticlă pentru îndeplinirea obiectivelor anuale pentu S.C. A. S.A., recurenta citează definiţia reciclării din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, precum şi adresa nr. x/22.05.2014 de la APM Ilfov către S.C. E. S.R.L. prin care se confirmă că "la punctul de lucru din Jilava desfăşoară activitatea R5 -reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice (deşeuri de sticlă concasate)".

Conform Legii nr. 211/2011, granularea este o operaţie preliminară înainte de valorificare, de preprocesare, încadrată ca operaţie R12 - "schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11. In cazul în care nu există niciun alt cod R corespunzător, aceasta include operaţiunile preliminare înainte de valorificare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, demontarea, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, mărunţirea uscată, condiţionarea, reambalarea, separarea şi amestecarea înainte de supunerea la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11".

De asemenea, APM prin adresa sa încadrează granularea sticlei la operaţiunea R5, dar nu precizează că este reciclare, întrucât operaţia R5 presupune "reciclarea/valorificarea altor materiale organice"; încadrarea operaţiei de concasare a sticlei de echipa de control ca valorificare prin alte metode decât reciclarea nu contravine poziţiei Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Metodologia de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu, modificată şi completată de Ordinul MMSC nr. 192/2014, prevede la capitolul V art. 25 alin. (2) că: " (2) Operaţia de valorificare care se recunoaşte este cea desfăşurată potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu deţinute de către operatorul economic până la care se face dovada trasabilităţii prin înregistrări contabile."

In urma verificării încrucişate la partenerul S.C. E. S.R.L. s-a constatat că acesta desfăşoară o activitate de valorificare prin alte metode. Pe cale de consecinţă, echipa de control a apreciat corect situaţia de fapt în relaţia cu S.C. E. S.R.L. şi că nu se pot lua în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale pentru sticlă cantităţile raportate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205, art. 490 din C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta – reclamantă Societatea "A. SA", în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. B. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat următoarele:

Recurenta nu a indicat doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., ci a arătat ca si atunci când instanţa a decis sa respingă obiectiunile la raportul de expertiza nu si-a motivat decizia, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Nu a formulat recurs reproducând susţinerile din contestaţia cu care a investit instanţa de judecata, ci a sesizat încălcări ale normelor de drept procesual in privinţa modului de soluţionare a obiectiunilor la raportul de expertiza si încălcări ale normelor procesuale in privinţa analizei tuturor cererilor cu care a fost investita instanţa de judecata, respectiv omisiunea instanţei de a cerceta unul din motivele de contestaţie, cel privitor la obligaţia de plata a dobânzilor si majorărilor de întârziere.

Administraţia Fondului pentru Mediu nu arata ca prima instanţa a soluţionat motivul de contestaţie îndreptat împotriva sumelor accesorii, ci indica textele de lege pe care s-a bazat atunci când a perceput si dobânzi respectiv majorări de intarziere. Administratia Fondului pentru Mediu nu poate pretinde ca in legătura cu aceste accesorii a existat o cercetare din partea primei instanţe, desi a contestat si in aceasta privinţa actele administrativ fiscale.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.03.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Elemente de fapt reţinute de prima instanţă

Societatea reclamantă A. S.A. a făcut obiectul controlului Administraţiei Fondului pentru Mediu, conform avizului de inspecţie fiscală nr. x/12.02.2015, având ca obiective verificarea modului de calcul, constituire şi virare a obligaţiilor la Fondul pentru mediu pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2014.

Ca urmare a inspecţiei fiscale s-a constatat că în perioada controlată, S.C. A. S.A. a preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje pentru un număr de 448 de operatori economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere, în baza licenţei de operare nr. 2 din 27.09.2013; un singur client, respectiv G. S.R.L., nu a introdus ambalaje pe piaţa naţională; cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională de clienţii societăţii sunt defalcate pe tipuri de material în anexa nr. 6; cantităţile de ambalaje declarate ca introduse pe piaţa naţională de clienţi sunt de 117.309.336 kg; pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională de către clienţi, S.C. A. S.A. a încheiat contracte cu 43 de parteneri - operatori economici autorizaţi pentru colectarea şi/sau valorificarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor de ambalaje; trei dintre clienţi au realizat parţial obiectivele: S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate individual fiind incluse în totalul cantităţilor valorificate de S.C. A. S.A. în numele clienţilor săi. În perioada 01.01.2014-31.12.2014, reclamanta a preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.

Ca urmare a desfăşurării inspecţiei fiscale a fost întocmită Decizia de impunere nr. x/07.09.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii o obligaţie suplimentară în cuantum total de 22.086.245,00 RON, compusă din: contribuţie datorată: 20.038.328,00 RON; majorări de întârziere datorate: 1.226.345,67 RON; penalităţi de întârziere datorate: 821.571,45 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/07.09.2015, reclamanta a urmat calea recursului graţios, plângerea acesteia fiind respinsă prin Decizia nr. 194/03.11.2015.

7.2. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamantă şi a apărărilor intimatei-pârâte

7.2.1. Un prim motiv de recurs invocat de recurentă se referă la nemotivarea respingerii obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză, prin sentinţa recurată (motiv ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

Prin practicaua sentinţei recurate, prima instanţă a respins obiecţiunile formualte de reclamantă, cu motivarea că expertul cauzei a răspuns la obiectivele fixate de instanţă, în raport de solicitări şi de dispoziţiile legale, apreciind totodată că unele aspecte sunt aspecte de fond care vor fi avute în vedere cu ocazia deliberării.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii în legătură cu chestiuni care privesc aplicarea legii.

Dezvoltarea unui motiv de recurs cu privire la obiecţiunile raportului de expertiză nu poate fi primită de instanţa de recurs, întrucât stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar instanţei de recurs nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situaţiei de fapt şi nici reaprecierea probatoriului cauzei.

În modalitatea de motivare a respingerii obiecţiunilor, Înalta Curte nu poate identifica o lipsă totală a motivării, iar explicitarea în detaliu a elementelor de fapt evaluate prin prisma probatoriului ce au format convingerea instanţei în sensul că nu se mai impune răspunsul la obiecţiuni nu reprezintă un element impus de lege; formarea convingerii intime a judecătorului cu privire la necesitatea completării probatoriului nu poate fi supusă cenzurii din perspectiva unei insuficiente motivări.

Prin urmare, acest prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondat.

7.2.2. Într-un al doilea motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că prima instanţă nu a soluţionat criticile sale din acţiune referitoare la obligaţiile accesorii, critici formulate distinct de cele care priveau obligaţia principală (motiv ce se încadrează tot în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

Deşi recurenta a arătat că nu este o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, caz in care ar fi trebuit sa apeleze la procedura instituita de art. 444 din C. proc. civ., ci este vorba despre nepronunţarea asupra unor critici formulate pe cale principală cu privire la o obligaţie distincta stabilita in sarcina sa, Înalta Curte nu poate fi de acord cu această susţinere.

Câtă vreme obligaţiile accesorii erau individualizate distinct în actul administrativ atacat, iar criticile reclamantei erau diferite de cele care priveau obligaţiile principale (deci, situaţia de fapt calificată juridic dedusă judecăţii cu privire la obligaţiile accesorii era diferită de cea aferentă obligaţiilor principale), rezultă că nepronunţarea în cauză priveşte un capăt distinct de cerere, caz în care erau incidente prevederile art. 444 din C. proc. civ.

Ca urmare, faţă de dispoziţiile clare ale art. 445 din C. proc. civ., nu pot fi invocate aceste critici pe calea recursului.

În subsidiar, Înalta Curte constată că, potrivit art. 22 şi 23 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003, republicată, pentru contribuţiile datorate şi neachitate la termen, contribuabilii datorează obligaţii de plată accesorii (dobânzi şi penalităţi); dacă legea nu prevede termen de declarare şi de scadenţă, obligaţia fiscală (declararea, constituirea şi înregistrarea în evidenţele contabile, plata, calculul accesoriilor datorate) se naşte în momentul constituirii bazei de impunere care o generează.

În cazul contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, momentul constituirii bazei de impunere este 31.12.2014, datorită faptului că obiectivele de valorificare şi reciclare sunt stabilite prin legislaţie ca obiective anuale, iar cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate şi reciclate în anul 2014 nu pot fi reportate în anul următor (art. 22 alin. (7) din metodologia de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu); tot la momentul constituirii bazei de impunere se naşte şi dreptul organului fiscal de a stabili obligaţia fiscală datorată şi de a determina tipul şi cuantumul acesteia.

7.2.3. În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la modalitatea de aplicare a legii de către prima instanţă (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

7.2.3.1. În ceea ce priveşte relaţia cu societatea S.C. C. S.R.L

Recurenta susţine că societatea S.C. C. S.R.L. nu primeşte spre valorificare deşeuri de sticlă, ci materie primă ce înlocuieşte agregatele minerale. De asemenea, este adus ca argument faptul că ANPM, prin adresa nr. x/16.07.2009, încadrează operaţia de introducere a granulelor de sticlă în mixturile de beton ca operaţie de reciclare. În sprijinul celor de mai sus, aceasta a mai anexat autorizaţia de mediu a S.C. C. S.R.L. şi anexa la procesul-verbal încheiat de echipa de control AFM în urma verificării încrucişate efectuate la S.C. C. S.R.L.

Cu privire la acest aspect, intimata a arătat că autorizaţia de mediu nr. x/08.06.2011, valabilă pentru 10 ani de la data emiterii, autorizează activitatea de producere a preparatelor de beton, a preparatelor de mortar, producerea altor elemente din beton. Ca materii prime folosite, sunt precizate următoarele: ciment, var şi "agregate minerale concasate cu granulometria 0-31 mm, depozitate în depozite special amenajate (platforme betonate prevăzute cu împrejmuire pe trei laturi şi rigole de scurgere a apelor pluviale)", fără a menţiona în categoria materiilor prime măcinătura de sticlă (nici ca deşeu, nici ca materie primă secundară).

Organul de control a reţinut că verificarea efectuată la S.C. C. S.R.L. de către echipa de control AFM nu a identificat în boxele de agregate măcinătura de sticlă, deşi, conform situaţiilor financiar-contabile, existau în stoc scriptic 5.056.430 kg de măcinătura de sticlă; deşi achiziţiile de la cei doi furnizori, D. S.R.L. şi F. S.R.L., sunt de "măcinătura sticlă", echipa de control nu a identificat un concasor sau vreun alt utilaj care să aducă respectiva materie primă secundară la granulaţia de 0-4 mm, cât este necesar pentru introducerea în procesul de fabricaţie al betoanelor, conform notei explicative a administratorului societăţii; nici în raportul de inspecţie, nici în verificarea încrucişată efectuată la S.C. C. S.R.L. echipa nu s-a pronunţat în sensul că fabricarea betoanelor cu măcinătura de sticlă nu este o operaţie de reciclare, ci că operaţia respectivă nu a avut loc.

Înalta Curte constată că acesta a fost şi motivul pentru care prima instanţă a respinsă susţinerile reclamantei; prima instanţă a reţinut, în cadrul stabilirii situaţiei de fapt, din coroborarea înscrisurilor de la dosar şi a expertizei contabile efectuate în cauză de expert contabil K., aşa cum a fost completat, că S.C. C. S.R.L. a evidenţiat doar scriptic în evidenţele contabile cantitatea de măcinătură de sticlă şi că această firmă nu deţine utilaje şi instalaţii de reciclare a deşeurilor. Mai mult, ca urmare a verificării documentelor de la S.C. C. S.R.L., expertul contabil a constatat o neconcordanţă la stocurile scriptice o cantitate de 562,72 tone de "măcinătură de sticlă", iar la data controlului, inspectorii nu au constatat fizic această cantitate. Totodată, din raportul de expertiză contabilă, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar de părţile procesuale, a rezultat că la data de 31 mai 2015, în evidenţele analitice şi sintetice puse la dispoziţie de S.C. C. S.R.L., nu mai existau stocuri scriptice de "măcinătură de sticlă", dar din actele contabile a rezultat un stoc negativ de "măcinătură de sticlă" de – 562,72 tone, rezultat din calculele aritmetice, după studierea documentelor şi coroborat cu procesul-verbal întocmit de inspectorii fiscali ce s-au deplasat la sediul S.C. C. S.R.L.

Prin urmare, ceea ce s-a reţinut a fost faptul că nu s-a dovedit că operaţia de fabricare a betoanelor cu măcinătura de sticlă a avut loc. Dimpotrivă, prima instanţă a reţinut că fabricarea betoanelor cu măcinătură de sticlă este o operaţie de reciclare, dar această operaţie nu a avut loc, aşa cum a rezultat din probele administrate ce au fost coroborate şi citate mai sus în motivare, astfel că susţinerile reclamantei sub acest aspect sunt nefondate, acesta fiind motivul pentru care nu se pot lua în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale asumate cantităţile pentru sticlă raportate.

7.2.3.2. În ceea ce priveşte relaţia cu E. S.R.L.

Organul de control a reţinut că acest agent realizează o activitate de valorificare prin alte metode şi că nu se pot lua în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale pentru sticlă cantităţile raportate de acesta.

În urma verificării încrucişate la partenerul S.C. E. S.R.L. s-a constatat, din înscrisurile de la dosar coroborate, că acesta desfăşoară o activitate de valorificare prin alte metode, iar echipa de control a apreciat corect situaţia de fapt în relaţia reclamantei cu S.C. E. S.R.L. şi anume, că nu se pot lua în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale pentru sticlă cantităţile raportate.

Pârâta a considerat că încadrarea operaţiei de concasare a sticlei de echipa de control ca valorificare prin alte metode decât reciclarea contravine dispoziţiilor legale în materie şi anume, Metodologia de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu, modificată şi completată de Ordinul MMSC nr. 192/2014, care prevede la capitolul V art. 25 alin. (2) că: "(2) Operaţia de valorificare care se recunoaşte este cea desfăşurată potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu deţinute de către operatorul economic până la care se face dovada trasabilităţii prin înregistrări contabile."

Problema de drept esenţială din prezenta cauză este aceea prin care recurenta invocă falsa distincţie realizată de AFM între valorificare prin reciclare şi valorificare prin alte metode, în relaţia desfăşurată cu operatorul E. S.R.L..

Obligaţiile suplimentare de plată contestate în speţă au fost stabilite în baza art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005.

Conform art. 25 alin. (2) din Capitolul V din Metodologia de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu, modificată şi completată de Ordinul MMSC nr. 192/2014:

"(2) Operaţia de valorificare care se recunoaşte este cea desfăşurată potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu deţinute de către operatorul economic până la care se face dovada trasabilităţii prin înregistrări contabile."

Conform pct. 1 lit. t) din Anexa nr. 1 din Hotărârea nr. 621/2005: "reciclarea deşeurilor de ambalaje - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri, termenul include reciclarea organică, dar exclude recuperarea de energie".

Conform pct. 18 din Anexa 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, prin reciclare se înţelege "orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanţe, pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri".

Tot conform Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, granularea este o operaţie preliminară anterioară valorificării, de preprocesare, încadrată ca operaţie "R 12 - schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11. În cazul în care nu există niciun alt cod R corespunzător, aceasta include operaţiunile preliminare înainte de valorificare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, demontarea, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, mărunţirea uscată, condiţionarea, reambalarea, separarea şi amestecarea înainte de supunerea la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11".

Înalta Curte constată că, din definiţiile de mai sus, rezultă că, în ceea ce priveşte noţiunea de valorificare, aceasta este strâns legată de conţinutul autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu a operatorului economic până la care se face dovada trasabilităţii şi că trebuie dovedită efectiv atât trasabilitatea, cât şi transformarea deşeurilor în produse, materiale sau substanţe, pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri.

Recurenta realizează un raţionament nesusţinut de textele legale sau de afirmaţiile părţii adverse, care nu a invocat faptul că reciclarea ar implica doar procese prin care obiectul reciclat este folosit fie conform aceluiaşi scop iniţial sau unui scop imediat similar.

Înalta Curte reţine, în acord cu autoritatea publică pârâtă, că activitatea descrisă în autorizaţia de mediu a E. ca fiind o operaţiune de valorificare prin reciclare este mărunţirea urmată obligatoriu de transformarea deşeurilor de sticlă mărunţită în cărămizi de sticlă. Simpla mărunţire nu reprezintă reciclare, ci valorificare prin alte metode decât reciclarea.

În acest sens, se cuvine reamintit că reciclarea reprezintă, potrivit Anexei 1 la H.G. nr. 621/2005, "operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri".

Or, contrar susţinerilor reclamantei, obţinerea unor granule de sticlă în urma mărunţirii în concasor nu reprezintă reprelucrare, în sensul legii, astfel că nu reprezintă decât valorificare prin alte metode, nu reciclare, nefiind urmată de fabricarea cărămizilor din sticlă cu ajutorul unor răşini speciale, într-un proces de producţie.

Ceea ce i s-a reproşat recurentei a fost lipsa dovezilor referitoare la transformarea deşeurilor de sticlă mărunţite în cărămizi de sticlă, deoarece nu au putut fi identificate, nici cu ocazia cotnrolului încrucişat, niciun raport minimal de procesare pentru obţinerea cărămizilor de sticlă şi nicio factură de vânzare cărămizi sticlă. Deşi recurenta a invocat faptul că ceea ce E. realiza era prelucrarea sticlei colectate (prin mărunţire ori concasare) şi obţinea în acest sens un produs finit nou pe bază de sticlă, care ulterior este utilizat în industria construcţiilor, această afirmaţie este lipsită de suport probator. Astfel, nu este suficientă mărunţirea şi concasarea, ci este necesar să se dovedească şi valorificarea ulterioară ca şi cărămizi de sticlă.

Folosirea sintagmei "valorificare prin alte metode" are în vedere acest aspect, nefiind considerată reciclare de către pârâtă tocmai pentru că nu s-a dovedit îndeplinirea de către deşeul prelucrat a funcţiei iniţiale sau a altor funcţii, conform autorizaţiei de mediu a operatorului economic. Ca urmare, întreaga dezbatere teoretică dezvoltată de recurentă prin cererea de recurs este nerelevantă, cât timp ceea ce trebuia dovedit era realizarea operaţiunii de reciclare în forma din conţinutul autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu a operatorului economic până la care se face dovada trasabilităţii.

Faţă de claritatea prevederilor legale, nu sunt relevante şi nu pot avea prioritate aspectele generice ce ar fi fost constatate prin Adresa nr. x/22.05.2014 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov sau prin Liniile Directoare ale Comisiei Europene, cât timp preluarea truncheată a unor dispoziţii nu poate contraveni procesului de reciclare prin valorificare aşa cum a fost mai sus explicitat.

În concluzie, nu se poate reţine critica recurentei în sensul că, pe acest aspect, raţionamentul primei instanţe se întemeiază pe o eroare gravă de drept preluată ca atare din motivarea deficitară a intimatei din actele de impunere.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta "A. SA" în insolvenţă, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei nr. 91/F-CONT din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.