Concessionaire wins retrial on compensation counterclaim; state-owned fish basin listing and contract annulment upheld.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Primul ciclu procesual

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Ciocârlia şi S.C. A. S.R.L., anularea parţială a poziţiei nr. 16, coloana 3, din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I lit. b) penultima liniuţă din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134,200 mp; anularea, pe cale de consecinţă, a contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. Ciocârlia, judeţul Ialomiţa, şi S.C. A. S.R.L. şi obligarea U.A.T. Ciocârlia şi S.C. A. S.R.L. să lase libere imobilul şi suprafaţa de apă ce fac obiectul acestei cereri.

De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate, Statul Roman prin Ministerul de Finanţe, având calitate procesuală activă potrivit disp. art. 870 alin. (1) din noul C. civ.

1.2. Cererea reconvenţională

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea cererii; în subsidiar, în situaţia în care cererea de chemare în judecata va fi admisă, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor UAT Comuna Ciocârlia şi Statul Roman, prin administratorul bunului proprietate publică Administraţia Naţională "Apele Romane", la plata sumei de 954,071,00 RON, reprezentând investiţiile realizate şi nefructificate, efectuate de aceasta, în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

La data de 2.03.2016, pârâta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar precizări la întâmpinare – în sensul că prin întâmpinare a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat în temeiul art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 554/2004 să se dispună obligarea reclamantei sa respecte pe viitor drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul de concesiune nr. x/30.11.2010, în ceea ce priveşte concesionarul: în subsidiar, în situaţia în care cererea de chemare în judecata va fi admisă, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor UAT Comuna Ciocârlia şi Statul Roman, prin administratorul bunului proprietate public Administraţia Naţională "Apele Romane", la plata sumei de 954,071,00 RON, reprezentând investiţiile realizate şi nefructificate, efectuate de aceasta, în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

1.3. Soluţia instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 127 din 07 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta Comuna Ciocârlia; a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Unitatea Admnistrativ Teritorială Comuna Ciocârlia - prin Primar, S.C. A. S.R.L. şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe, dispunându-se anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp., precum şi anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. comuna Ciocârlia, judeţul Ialomiţa şi S.C. A. S.R.L. şi obligarea acestora să lase liber imobilul ce face obiectul cererii; a fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

1.4. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate în primul ciclu procesual

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii S.C. A. S.R.L., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia şi Guvernul României, pârâta S.C. A. S.R.L formulând calea de atac şi împotriva încheierii din 26.04.2017.

Prin Decizia nr. 4010 din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile declarate de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 127 din 07 iunie 2017 şi a încheierii din data de 26 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia şi Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind casate sentinţa şi încheierea recurate şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, ICCJ a reţinut că soluţionarea excepţiei s-a făcut printr-o analiză formală a dispoziţiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esenţiale, prin raportare la disp. art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016. Astfel, ICCJ a reţinut că încheierea protocolului la care a făcut referire prima instanţă prezintă relevanţă în soluţionarea excepţiei în discuţie în măsura în care se stabileşte că lacul de acumulare în litigiu are drept folosinţă unică piscicultura.

De altfel, Ministerul Finanţelor Publice, în notele de şedinţă depuse în dosarul de recurs, a susţinut că imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanţă deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul Ciocârlia VI, nu are drept unică folosinţă piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni.

În consecinţă, sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ICCJ a reţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este incident şi în ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a înţeles să administreze şi să revină asupra probei cu expertiza tehnică, pentru considerentele expuse deja în privinţa recursului pârâtei S.C. A. S.R.L.

Dată fiind reţinerea acestui motiv de casare, ICCJ a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Cu ocazia rejudecării, în vederea corectei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ICCJ a dispus ca instanţa de fond să procedeze şi la analiza susţinerilor Ministerului Finanţelor Publice din notele de şedinţă depuse în dosarul de recurs potrivit cărora imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanţă deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul Ciocârlia VI, nu are drept unică folosinţă piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni. În consecinţă, în conformitate cu disp. art. 22 Cod procedură civilă care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, ICCJ a dispus ca instanţa de rejudecare să lămurească dacă acest imobil intră sau nu sub incidenţa O.U.G. nr. 85/2016, împrejurare în raport cu care va fi dezlegată problema calităţii procesuale active a reclamantei.

Totodată, ICCJ a dispus analizarea de către instanţa de fond şi a celorlalte susţineri din notele scrise depuse de Ministerul Finanţelor Publice în dosarul de recurs.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză tehnică, ICCJ a constatat că se impune administrarea acestei probe pentru atingerea scopului edictat prin disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., acela de a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală. În acest scop, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.

ICCJ a apreciat că pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru aplicarea corectă a legii este necesară efectuarea unei expertize tehnice conform obiectivelor stabilite la prima judecată în fond a cauzei, probă asupra căreia instanţa de fond a revenit cu motivarea imposibilităţii obiective de efectuare; pentru efectuarea acestei expertize părţile având posibilitatea să ajungă la un acord cu privire la expertul ce va fi desemnat, iar în măsura în care nu se va realiza un asemenea acord, instanţa de fond va putea proceda la numirea unui expert de pe lista unui alt birou local de expertize decât cel de pe lângă Tribunalul Prahova, aflat în raza teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

În rejudecare cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti –Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

2. Al doilea ciclu procesual

2.1. Sentinţa dată în rejudecarea cauzei

Prin sentinţa nr. 119 din 10 iunie 2022 (în rejudecare după casare) de Curtea de Apel Ploieşti– secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta comuna Ciocârlia; a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta şi în consecinţă, s-a dispus anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19A, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp; s-a dispus anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. Ciocârlia Ialomiţa şi S.C. A. S.R.L. şi obligarea acestora să lase liber imobilul ce face obiectul cererii; a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

2.2. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei de mai sus, au declarat recurs pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., precum şi pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia prin Primar.

2.2.1. Recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Pârâta A. S.R.L. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinţei şi, după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; admiterea cererii reconvenţionalc şi pe cale de consecinţă, constatarea legalităţii contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 emis de autoritatea publică locală Comuna Ciocârlia, Jud. Ialomiţa; obligarea reclamantei să respecte pe viitor drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul de concesiune nr. x/30.11.2010, în ceea ce priveşte concesionarul; în subsidiar, daca se va dispune anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, obligarea intimatei-parâte UAT Comuna Ciocârlia şi a Administraţiei Naţionale "Apele Române" la plata sumei de 658.185,00 RON, reprezentând investiţiile realizate şi nefructificate, efectuate de recurentă, în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In ceea ce priveşte cererea referitoare la constatarea legalităţii contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

Având în vedere natura juridică a contractului de concesiune a bunurilor proprietate publică, recurenta a dobândit un drept real asupra bunului, opozabil erga omnes, în limitele respectării clauzelor contractuale, acest drept fiind opozabil atât concedentului, cât şi terţilor având în vedere notarea acestuia în cartea funciara. Contractul de concesiune nr. x/30.11.2010 a fost încheiat în urma adjudecării licitaţiei publice organizate de UAT Ciocârlia de către recurenta, iar până la acest moment toate drepturile şi obligaţiile corelative, izvorâte din contract, au fost îndeplinite în condiţiei impuse de acesta cât şi de O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 871 alin. (3) C. civ., procedura de încetare a contractului de concesiune este supusa condiţiilor prevăzute de lege, adică de normele speciale în materie. In speţă, contractul de concesiune nr. x/30.11.2010 poate înceta numai în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 54/2006.

Solicitarea intimatei-reclamante, în sensul anularii contractului de concesiune ca urmare a anulării poziţiei nr. 16 coloana 3 din anexa nr. 19 a H.G nr. 1353/2001, întemeiată pe principiul "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod nou habet) " nu poate avea aplicabilitate în cauză, întrucât o astfel de modalitate de încetare a actului administrativ nu este prevăzută de lege, situaţie în care instanţa de fond, după rejudecare, a adăugat practic la lege.

Mai mult, faţă de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere natura juridica a actului a cărui anulare se cere, principiul "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non babet) " nu îşi găseşte aplicare în cauză deoarece, pe de o parte, actul este unul de natura administrativă, emis în regim de autoritate publică, care se bucură de prezumţia de temeinicie şi legalitate iar, pe de altă parte, în speţă fiind aplicabil principiul securităţii juridice a actului administrativ, principiu ce presupune (in contenciosul administrativ subiectiv) exploatarea bunurilor proprietate publică prin încheierea de contracte de către autorităţile publice, fără însă a vătăma drepturile sau interesele legitime ale cocontractantului care a fost de buna credinţă, atât la încheierea actului, cât şi pe tot parcursul derulării relaţiei contractuale.

Principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că persoanele fizice ori juridice, în relaţia cu autorităţile publice, trebuie protejate contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Prin urmare, anularea actului administrativ, prin care s-a atestat la domeniul public al Comunei Ciocârlia bunul proprietate publica, ce face obiectul cauzei, nu presupune în mod imediat şi anularea actului administrativ prin care s-a urmărit exploatarea eficienta şi economica a bunului în scopul de a obţine venituri la bugetul public, local sau de stat, astfel încât, contractul de concesiune urmează a-si produce în continuare efectele independent de anularea actului administrativ care, pentru moment, atestă bunul la domeniu public local. In caz contrar, recurenta societate ar fi vătămată în drepturile şi interesele sale legitime întrucât, la data încheierii contractului de concesiune având percepţia si încrederea asupra calităţii de conccdcnt cât şi în sistemul de drept ce a guvernat procedura de atribuire. respectiv O.U.G nr. 54/2006.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii pronunţând astfel o soluţie nelegala anulând contractul de concesiune. De altfel, instanţa de fond, în rejudecare, nu a motivat în nici un fel care au fost motivele pentru care s-au respins dispoziţiile legale invocate de recurenta prin cererea reconvenţională sau apărările formulate prin întâmpinare referitoare la legalitatea contractului de concesiune, rezumându-se să reţină în considerentele sentinţei recurate doar apărările intimatei-reclamante, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Mai mult de atât, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere, acesta rămânând practic nesoluţionat.

In considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut ca prin sentinţa civilă nr. 259/10.09.2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2011, rămasă definitiva şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1470/21.03.2014, a fost anulată în parte H.G. nr. 1353/2001, în ceea ce priveşte poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19 cu privire la suprafaţă de 13,42 ha (suprafaţă denumită bazinul 6), instanţa mai reţinând că adoptarea H.G. nr. 985/2011 a intervenit chiar în perioada soluţionării cauzei sus-menţionate.

Practic, în motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond retine motive străine prezentei cauze, întrucât recurenta societate nu a fost parte în acel proces, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2011, rămasa definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1470/21.03.2014, nefiindu-i astfel opozabilă. În plus, sentinţa vizează prevederi abrogate de Statul Român prin hotărârea de guvern ulterioară, prevederi asupra cărora Statul Român a stăruit prin includerea aceloraşi menţiuni şi care păstrează ca proprietar UAT Ciocârlia.

Recurenta a arătat că nu se află în situaţia unui act administrativ subsecvent celui care a făcut obiectul dosarului, ci este o altă dispoziţie a proprietarului - Statul Român care decide să atribuie terenul concesionat către UAT Ciocârlia în contextul în care Statul Român era parte în litigiul respectiv.

La data derulării procedurii de licitaţie, finalizată prin încheierea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, concesionarul nu avea cunoştinţă de acest proces, acestuia fiindu-i opozabile doar menţiunile din hotărârea de Guvern privind atestarea bunului în domeniul public al UAT Ciocârlia cu privire la bunul concesionat şi din documentaţia ce a stat la baza dosarului administrativ.

Prin urmare, făcând trimitere la un dosar soluţionat definitiv si irevocabil in care recurenta societate nu a fost parte, eludând normele de drept sus-menţionate, soluţia instanţei de fond este si de aceasta data una nelegala, aceasta întrucât se sprijină pe motive străine în raport de cadrul procesual, atât pe acţiunea principală cât şi pe cererea reconvenţională, motiv ce se subscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In mod nelegal, în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond apreciază că nu este îndreptăţită să i se restituie investiţiile nefructificate, întemeiate pe îmbogăţirea fără justa cauză, deoarece bunul nu se afla în patrimoniul intimatei-reclamante "Apele Române" sau al intimatei- parate UAT Comuna Ciocârlia, acesta fiind în patrimoniul Statului Român.

Sub acest aspect, solicitarea sa a fost ca intimata-reclamantă "Apele Române" să fie obligată să restituie aceste investiţii în temeiul art. 1345 C. civ., întrucât îi profita după anularea contractului de concesiune, regăsindu-se astfel în situaţia juridica a unei îmbogăţiri fără justa cauză; nu a solicitat să se constate ca UAT Comuna Ciocârlia, pentru care a solicitat obligarea la plata despăgubirilor în temeiul art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, s-ar îmbogăţi fără justa cauza; şi de această dată soluţia instanţei de judecată este una nelegală, dată cu interpretarea greşită a legii, aceasta deoarece nu a avut în vedere calitatea de ordonator terţiar de credite al intimatei-reclamante "Apele Romane", entitate juridică cu un patrimoniu propriu (conform O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Romane"), rezumând-se să constate că bunul nu este în patrimoniul sau ci al Statului Roman, eludând astfel şi dispoziţiile art. 224 din C. civ., situaţie ce subscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In situaţia în care instanţa de fond a apreciat că obligaţia de restituire a investiţiilor nu este una solidară, având în vedere anularea poziţiei nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19 a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) penultima liniuţă din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134,200 mp, avea obligaţia să se pronunţe pe capătul de cerere prin care a solicitat ca UAT Ciocârlia să fie obligată la restituirea investiţiilor, efectuate de recurenta, în baza dispoziţiilor art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006; şi de această dată soluţia instanţei de judecată este una nelegală, deoarece a lăsat o pretenţie dedusa judecaţii nesoluţionată.

Tot în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulata în cauză de recurenta societate, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei recurate ca în mod cert investiţiile au fost efectuate,numai ca acestea nu sunt efectuate în patrimoniul UAT comuna Ciocârlia ori patrimoniul "Apele Romane". Cu toate acestea, în mod evident, aceste investiţii profita domeniului public, deoarece nu s-a făcut dovada ca acesta ar fi ieşit şi aparţinut domeniului privat. Soluţia instanţei de judecată, privind obligarea UAT comuna Ciocârlia şi administratorului bunului proprietate publica, Administraţia Naţională "Apele Române" Buzău-Ialomiţa la plata sumei reprezentând investiţiile realizate şi nefructificate, efectuate de recurenta este una nelegală, data cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie.

In egala măsura, soluţia instanţei de fond este una greşită raportat la dispoziţiile art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006 deoarece, având in vedere raportul juridic dedus judecaţii prin cererea reconvenţională, legea dispune ca încetarea contractului de concesiune poate avea loc în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanţa de judecată. Obligaţia este una solidara întrucât, in speţă, se raportează la exercitarea dreptului de proprietate publica, la exploatarea unui bun proprietate publica, izvorul obligaţiei fiind unul comun, ambele debitoare tind să urmărească acelaşi scop, încasarea redevenţei în urma exploatării bunului. Prin asimilare, având in vedere raportul juridic dedus judecaţii pe capătul II din cerere (recuperarea investiţiilor efectuate), instanţa poate constata funcţia şi efectele unei astfel de obligaţii ca fiind una comuna.

Chiar şi în situaţia în care obligaţia nu ar fi una comuna, instanţa de fond avea obligaţia să se pronunţe pe cererea recurentei, astfel cum este întemeiată pe dispoziţiile art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006, în ceea ce priveşte UAT Ciocârlia.

Pe fondul cererii de chemare in judecata, referitor la anularea poziţiei nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19, a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificata prin art. 1, lit b), penultima liniuta din H.G. nr. 985/2011, se arată că actul administrativ, pentru care se cere anularea, nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate in domeniul public local.

Prin urmare, H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificata prin art. 1, lit. b), penultima liniuţă din H.G. nr. 985/2011, a avut la baza inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al autorităţilor administrativ-teritoriale, însuşit prin hotărârea autorităţii publice locale, fiind adoptata conform Legii nr. 213/1998 si Normelor tehnice aprobate prin H.G nr. 548/1999.

Aşadar, in speţă, nu poate fi reţinut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de reclamanta Administraţia Naţională "Apele Romane", in sensul in care hotărârea de guvern este susceptibila de a-i produce o vătămare in propriile interese. Hotărârile de Guvern, privind atestarea bunurilor la domeniu public al statului, unităţilor administrativ -teritoriale judeţene sau unităţilor administrativ -teritoriale locale, au un caracter constatator, iar nu constitutiv de drepturi. Aceste hotărâri sunt acte administrative emise in baza Legii nr. 213/1998 si pot face obiectul acţiunii in contencios administrativ subiectiv pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, in măisura in care reclamantul invoca un drept propriu sau un interes legitim in legătura cu bunul menţionat in hotărâre.

Condiţiile in care se poate cere anularea unui astfel de act administrativ sunt cumulative, acestea consta in justificarea motivelor de nelegalitate, netemeinicie, afectarea unui interes propriu si a unui interes legitim. Aşadar, in ceea ce priveşte nelegalitatea actului administrativ, procedura tehnica de adoptare nu comporta nici o critica, întrucât acesta a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale in materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 si Normele tehnice aprobate prin H.G nr. 548/1999.

In ceea ce priveşte motivele de temeinicie, care au stat la baza emiterii actului administrativ, aceste urmează a fi analizate prin prisma afectaţiunii bunului proprietate publică astfel Legea organica in materie, Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, dispune ca domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituţie, din bunurile stabilite ca atare prin anexa ce face parte integranta din lege, precum si "din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public" (art. 3).

Rezulta aşadar ca domeniul public cuprinde dreptul de proprietate al statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin destinaţia legii, sunt de uz si de utilitate publica. Criteriul de determinare a apartenenţei unui bun la proprietatea publica este criteriul destinaţiei ori al afectaţiunii bunului, uzului ori interesului public. Aceasta destinaţie poate rezulta fie din natura bunului, fie din declaraţia expresa a legii, in sensul ca un bun este de uz ori interes public.

Astfel, o prima concluzie este aceea ca exista bunuri care fac parte exclusiv din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.

In ceea ce priveşte bunul ce face obiectul judecaţii, in prezenta cauza, trebuie in principal determinat domeniul public căruia ii este afectat, domeniul public al statului ori domeniul public al U.A.T. Ciocârlia, motiv pentru care este necesar a se analiza daca este de uz si interes public naţional sau de uz si interes local.

Pentru determinarea exacta a apartenenţei bunului, la domeniul public al statului ori la domeniul public al unităţii teritorial-administrative comuna Ciocârlia, trebuie avut in vedere si destinaţia intrinseca a bunului, nu doar faptul ca ar face parte dintr-un bazin hidrografic, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, ceea ce ar justifica (într-o anumita măsura) apartenenţa la domeniul public al statului. Or, având in vedere criteriile de identificare a terenurilor aflate permanent sub ape, fondul apelor cuprinde suprafeţe acoperite in permanenta sau in cea mai mare parte a anului cu ape stătătoare (lacuri, bălti, marea teritoriala) sau curgătoare (fluvii, râuri, pâraie).

In mod evident, in principal destinaţia bunului in cauza este una aferenta amenajării unei acumulări de apa, prin retenţie, in vederea practicării acvaculturii si pescuitului sportiv încadrată la ape stătătoare, deoarece se află în prezenţa unei ape amenajate in mod special pentru creşterea peştelui, precum si a unei suprafeţe de apa stătătoare de mica adâncime unde cresc trestiişuri si păpurisuri, precum si alte tipuri de vegetaţie specifica in regim amenajat sau neamenajat.

Acumularea de apa in cauza, bazinul piscicol nr. 6 (ce poarta si denumirea de Ciocârlia VI), este posibilă datorita unui baraj. Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 244/2000, din punct de vedere tehnic, astfel cum rezulta din raportul de expertiza, barajul care face posibila retenţia de apa si creează bazinului piscicol in cauza, este unul de importanta redusa conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, bunul nefiind afectat interesului de importanta naţională ci interesului de importanta locala.

Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, intimata-reclamanta nu justifica, indubitabil si lipsit de echivoc, afectaţiunea bunului proprietate publica exclusiv la domeniul public al statului.

Intimata-reclamanta Administraţia Naţională "Apele Romane" invoca un drept propriu si interes legitim asupra bunului in cauza in strânsă legătura cu afectaţiunea acestuia Ia domeniul public al statului, justificat fiind de importanta naţională a acestuia.

In lumina dispoziţiilor legale mai sus menţionate, raportat la caracteristicile tehnice ale bunului si, nu in ultimul rând, la destinaţia acestuia (bazin piscicol) dreptul si interesul reclamat in prezenta cauza nu este justificat. Prin urmare, soluţia instanţei de fond este, si de aceasta data, una injusta, data cu aplicarea greşită a legii, raportul juridic in speţă, dreptul de proprietate si administrare a bunului, fiind interpretat greşit. Acesta aparţine în mod indiscutabil UAT comuna Ciocârlia si nu intimatei-reclamante.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ.

2.2.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României

Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva sentinţei, prin care a solicitat admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16, coloana 3 din Anexa nr. 19A, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul – pârât a susţinut, următoarele:

Recurentul a arătat că este neîntemeiată susţinerea instanţei de rejudecare potrivit căreia modificarea H.G. nr. 1353/2001 prin art. I al H.G. nr. 985/2011, punctul 4 lit. b) este nelegală, întrucât a intervenit pe parcursul soluţionării litigiului ce a avut ca obiect tocmai anularea parţială a H.G. nr. 1353/2001, deoarece legiuitorul a emis H.G nr. 985/2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, abia la data de 01.11.2011, dată la care acest litigiu era încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, decizia civilă nr. 1470 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămânând irevocabilă Ia data de 21.03.2014, deci la interval de trei ani după intervenţia legislativă.

Actul administrativ, anulat parţial de către instanţa de fond, nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă, deoarece acesta nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Prin urmare, H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I lit. b) penultima liniuţă din H.G nr. 985/2011, a avut la bază inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al autorităţilor administrativ-teritoriale, însuşit prin hotărârea autorităţii publice locale, fiind adoptată conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Drept urmare, poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19 al Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001 a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local al comunei Ciocârlia care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în faţa instanţelor de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Deoarece hotărârea Consiliului local al comunei Ciocârlia nu a fost contestată în termen legal la instanţa de contencios administrativ, Consiliul Judeţean Ialomiţa, conform competenţelor conferite de Legea nr. 213/1998, a centralizat inventarele astfelcum au fost înaintate de consiliul local şi le-a transmis Ministerului Administraţiei si Internelor, organul de specialitate al Guvernului, pentru a fi atestate prin hotărâre de guvern.

Contrar celor reţinute de către instanţă, hotărârile consiliului local sunt acte administrative, de sine stătătoare, emise de o autoritate a administraţiei publice locale, sunt aduse la cunoştinţă publică prin afişare în locuri autorizate şi prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj (după cum dispune atât art. 83 din Legea nr. 24/2000, republicată cât şi Legea nr. 215/2001, republicată) şi pot fi contestate în faţa instanţelor judecătoreşti competente.

Recurentul a arătat că mai critică soluţia instanţei de rejudecare şi prin raportare la faptul că aceasta trebuia să ia în considerare faptul că, prin hotărârea de Guvern şi prin hotărârile autorităţilor publice locale, nu se delimitează proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţinând, deci, autorităţilor locale. De altfel, intervenţia Guvernului asupra inventarelor astfel cum au fost ele însuşite prin acte ale autorităţilor locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerinţă în autonomia locală, consacrată prin Constituţie şi prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi o depăşire a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998.

Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale.

Aşadar, în speţă, nu poate fi reţinut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii de Guvern sub aspect procedural, procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică, întrucât aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 şi Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

2.2.3. Recursul formulat de recurenta- pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia – prin Primar

Pârâta UAT COMUNA CIOCÂRLIA a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Prin sentinţa recurata au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevederile art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ. şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

Deşi formal, reclamanta a calificat acţiunea ca fiind una care priveşte vătămarea unui drept de administrare al A.N. APELE ROMÂNE, lecturând argumentele invocate de către intimata-reclamantă reise faptul că litigiul nu se mărgineşte la dreptul de administrare, ci tinde, de fapt, la stabilirea unui drept de proprietate publică în favoarea statului şi, totodată, la invalidarea dreptului de proprietate publică atestat în favoarea UAT Comuna Ciocârlia, obiectivul fiind acela de a se obţine o hotărâre judecătorească care să producă efecte cu privire la dreptul de proprietate. Această concluzie se despinde fără echivoc chiar din considerentele sentinţei recurate, instanţa însăşi reţinând că prin admiterea acţiunii în contencios administrativ "s-a desfiinţat dreptul de proprietate publica al UAT Ciocârlia". Este, în fapt, o veritabilă acţiune în revendicare imobiliară, astfel cum rezultă şi din formularea capătului de cerere privind "obligarea pârâtelor să lase liber imobilul ce face obiectul cererii".

Or, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ nu poate pronunţa, potrivit legii o hotărâre prin care să desfiinţeze un drept de proprietate, putând doar să dispună anularea unui act administrativ nelegal şi repararea eventualei pagube cauzate de un asemenea act. Aşadar, în mod vădit nelegal, cu încălcarea prevederilor Legii contenciosului administrativ, instanţa de fond reţine desfiinţarea dreptului de proprietate publica al UAT Ciocârlia ca urmare a anulării Hotărârii de guvern prin care a fost atestat acest drept de proprietate publică al comunei, cu toate că, dreptul de proprietate al recurentei este dobândit în copndiţiile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, iar nu prin Hotărârea de guvern anulată, hotărâre ce are un efect declarativ, iar nu unul constitutiv de drepturi, căci dreptul de proprietate publică nu se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului privind atestarea domeniului public, ci fie de drept, după natura bunului, în cazul bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, fie ca urmare a unei declaraţii de uz sau interes public făcută după caz, prin lege sau prin hotărâre a consiliului judeţean sau a consiliului local.

De asemenea, prin sentinţa recurată au fost încălcate şi prevederile art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ.. Potrivit art. 865 alin. (1) C. civ. "Obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului", iar 870 alin. (1) C. civ. statuează că: "(1) Apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului."

În considerarea prevederilor legale sus menţionate, titularul dreptului de administrare are exclusiv prerogativa apărării dreptului său de administrare, iar obligaţia apărării în instanţă a proprietăţii publice revine exclusiv titularului acestui drept, Statul Român. În prezenta cauză intimata-reclamantă A.N. Apele Române a invocat o pretinsă vătămare a dreptului său de administrare prin raportare la încălcarea dreptului de proprietate publica a statului, sens în care, potrivit legii, manifestarea de voinţă referitoare la apărarea acestui din urmă drept putea aparţine doar Statului Român.

Reclamanta a încercat să suplinească lipsa de intenţie procesuală a titularului dreptului de proprietate publică prin intervenţia forţată a acestuia în proces, însă, şi în acest caz, era necesară o manifestare expresă de voinţă din partea acestuia în sensul solicitării recunoaşterii dreptului de proprietate publică, în contradictoriu cu cel atestat în favoarea recurentei; însă, pe tot parcursul procesului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a avut o poziţie procesuală indiferenta, lipsind orice fel de manifestare a intenţiei de ocrotire a dreptului pe care îl afirmă intimata-reclamantă A.N. Apele Române. În aceste condiţii, instanţa de fond, pronunţând o hotărâre ce produce efecte cu privire la dreptul de proprietate publică al statului, nu a ţinut seama de împrejurarea că intimata-reclamantă A.N. Apele Române, în virtutea statutului său legal - acela de titulară doar a unui drept de administrare - nu putea reclama şi apăra în justiţie mai mult decât legea îi dă posibilitatea, şi anume dreptul de administrare. Procedând astfel, instanţa nu fond nu a dat mai mult decât s-a cerut, însă a dat mai mult decât s-ar fi putut în mod legal cere de către reclamanta A.N. Apele Române.

Este relevantă şi împrejurarea că Statul Român, intervenient in prezenta cauză, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a înţeles, pe durata considerabilă a litigiului, nici sa modifice/înlăture pretinsa vătămare invocată de reclamantă pe cale administrativă, prin abrogarea sau modificarea dispoziţiilor hotărârii de guvern atacate.

Totodată, instanţa de fond a încălcat şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, din considerentele sentinţei recurate desprinzându-se concluzia că intimata-reclamantă A.N. Apele Române ar fi autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Or, art. 4 alin. (1) Legea apelor nr. 107/1996 se referă la apă ca resursă, nu la ape în sens geografic - terenuri acoperite cu apă curgătoare sau stătătoare, instanţa de fond interpretând, aparent, în mod greşit textul de lege, ca şi cum ar institui o exclusivitate a statului în ceea ce priveşte apele în sens geografic. Următorul alineat priveşte apele în sens geografic - ape de suprafaţă curgătoare şi stătătoare. Trebuie precizat că acest text nu poate privi decât apele din domeniul public al statului, iar nu integralitatea de pe teritoriul României, în acest sens fiind edificatoare dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea A.N. Apele Române.

Anexa 2 la O.U.G. nr. 107/2002 stabileşte lista cuprinzând bunurile de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată şi de Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, aflate în administrarea exclusivă a Administraţiei Naţionale "Apele Române". Art. 2 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă prevede că "bunurile din domeniul public, constituite din: lacurile care nu sunt declarate de interes public naţional, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, care nu se constituie într-o linie continuă de apărare, consolidările şi apărările de maluri şi lucrările de dirijare, trec, prin hotărâre a Guvernului, în administrarea beneficiarilor care sunt deserviţi de acestea".

Prin urmare, există ape care nu fac parte din domeniul public al statului, ci au alţi proprietari, entităţi publice sau chiar private, iar includerea apelor în domeniul public al statului se realizează prin declararea interesului public naţional în privinţa acestora, aşadar prin lege, conform Legii nr. 213/1998.

De asemenea, greşit reţine instanţa de fond că autoritatea publică centrală din domeniul apelor ar fi A.N. Apele Române, aceasta fiind Guvernul României prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Prin urmare şi, din perspectiva Legii apelor nr. 107/1996 şi a O.U.G. nr. 107/2002, hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât în nici un caz nu se putea acorda prevalentă interesului public invocat de reclamanta A.N. Apele Române împotriva autorităţii centrale în domeniul apelor, astfel încât să se anuleze Hotărârea emisă de către acesta din urma. Interesele reprezentate de A.N. Apele Române trebuie să se subordoneze şi să se conformeze politicilor autorităţii centrale în domeniul apelor, nefiind de admis iniţierea de către A.N. Apele Române a unor conflicte judiciare împotriva autorităţii centrale de resort, şi cu atât mal puţin ca în jurisdicţia contenciosului administrativ, guvernată de principiul prevalentei interesului public şi de principiul ierarhiei administrative, acte emise de autoritatea centrală să fie anulate la cererea unei autorităţi subordonate.

De asemenea, prevederile art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, enunţate de către instanţa de fond în argumentarea deciziei sale cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de concesiune încheiat de UAT Comuna Ciocârlia cu A. S.R.L., nu se referă la A.N. Apele Române, ci la Autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Prin sentinţa recurată au fost încălcate prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Din cuprinsul considerentelor sentinţei recurate rezultă împrejurarea că instanţa de fond a avut în vedere exclusiv prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu pct. 1.3 din Anexa la lege, fără a avea în vedere şi prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu pct. III din Anexa la lege, prevederi care se referă la domeniul public local al comunelor.

Din interpretarea şi sistematică a acestor din urmă prevederi legale rezultă faptul că un bun cum este Bazinul piscicol Ciocârlia VI - lac de acumulare - prin natura lui nu se regăseşte în categoria bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, ci poate în egală măsură să facă parte din domeniul public al oricărui alt titular decât statul, în speţă al Comunei Ciocârlia.

Prin urmare, determinant pentru regimul juridic al unui lac de acumulare este criteriul legal al interesului public deservit, respectiv după cum acesta este unul naţional, judeţean sau local, nu este determinant pentru calificarea aparteneţei la un domeniu public. Aplicarea acestui criteriu legal nu poate fi înlăturată sau înfrântă de situaţii de fapt fără relevanţă în privinţa interesului public deservit, cum este împrejurarea reţinută de instanţă că "bazinul piscicol Ciocârlia VI este amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II" sau acela că "suprafaţa de apa in litigiu este cea care reprezintă bazinul Ciocârlia 6 (...) se afla in cuveta iacului de acumulare Cotorca II", la fel cum nu este relevantă şi nu are nicio înrâurire asupra regimului juridic nici denumirea (Ciocârlia 6 sau Cotorca II) pe care o folosim atunci când ne referim la aceasta suprafaţă de apă.

Or, din moment ce bunul se află pe raza UAT Comuna Ciocârlia, deserveşte comunitatea locală, este mai mult decât evident că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, acesta nu se poate afla decât în domeniul public al Comunei Ciocârlia (de altfel, existenţa unui interes public supraordonat celui comunal în privinţa unui mic bazin piscicol de cea 13 ha este greu de conceput, după cum la fel de dificil de înţeles este cum anume s-ar putea face exploatarea acestuia în interes public naţional). Dreptul atestat în favoarea UAT Comuna Ciocârlia şi exercitat de aceasta este tot un drept de proprietate publică, în interesul general al comunităţii locale şi cu beneficii directe pentru cetăţenii localităţii.

Instanţa de fond, fără o analiză atentă a legislaţiei sus amintite şi fără a ţine seama de înscrisurile aflate la dosar sau de susţinerile recurentei (fie că este vorba de obiecţiunile la raportul de expertiză, de concluziile scrise sau de cele afirmate cu prilejul dezbaterilor orale) sau ale intimatului-pârât Guvernul României (care prin întâmpinarea formulată şi depusă la dosarul cauzei a susţinut cu motive temeinice respingerea acţiunii ca neîntemeiată, explicând pe larg în ce condiţii a fost adoptat actul normativ a cărui anulare este solicitată), a reţinut ca având valoare de adevăr absolut cele consemnate în raportul de expertiză întocmit în cauză, după casare, şi anume că Acumularea Cotorca II este inventariata in domeniul public al satului prin H.G. nr. 1705/2006, in Anexa nr. 12, şi ca bazinul piscicol Ciocârlia VI este amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II, fapt ce a condus în mod simplist la concluzia că ar fi fost încălcat dreptul de proprietate publică al statului.

Or, în realitate H.G. nr. 1705/2006 identifică doar "lacul de acumulare Cotorca II" făcând referire la caracteristici ale bunului imobil construcţie hidrotehnică baraj (dig) fără nicio precizare cu privire la bazinul (luciul) de apă aferent acestuia (este evident că această anexă se referă nu la lacuri de acumulare, ci la construcţii hidrotehnice - baraje, văzând descrierea acestora şi bunurile inventariate mai sus, denumite "baraj Siriu", "baraj Gurbăneşti"), bunul fiind localizat pe raza Municipiului Urziceni, iar nu a Comunei Ciocârlia. Poziţia indicată - Anexa nr. 12 - nu cuprinde nici o referire la Bazinul piscicol Ciocârlia VI situat pe teritoriul Comunei Ciocârlia şi nici la digul (barajul) aferent acestui bazin.

În realitate, Bazinul piscicol Ciocârlia VI este situat în totalitate pe teritoriul administrativ al Comunei Ciocârlia şi este inventariat în domeniul public al Comunei Ciocârlia prin H.G. nr. 1353/2001 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 985/2011, anexa nr. 19, poziţia nr. 16, coloana 3.

În această situaţie este mai mult decât evident că se poate afla cel mult în prezenţa unei necorelări între hotărârile de guvern sus amintite, acte normative ce au o forţă juridică egală, neputând afirma ca dispoziţiile uneia dintre ele ar preleva asupra celeilalte, situaţie ce nu poate determina, în nicio circumstanţă anularea parţială a H.G. nr. 1353/2001 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 985/2011, doar prin raportare la H.G, nr. 1705/2006.

Este lipsită de temei juridic afirmaţia A.N. Apele Române, care constituie argumentaţia centrală, esenţială, a acţiunii în contencios administrativ, potrivit căreia "dubla inventariere" ar reprezenta o cauză de nelegalitate a hotărârii de Guvern atacate. Inventarierea este o operaţiune cu caracter tehnic, iar greşita sau "dubla" inventariere a unui bun proprietate publică poate constitui cel mult o eroare materiala, în nici un caz neavând înrâurire asupra regimului juridic al acestuia şi cu atât mai puţin neputând avea efectul de a desfiinţa un drept de proprietate publică, mai cu seamă că acesta este în conformitate cu legea şi cu natura interesului public deservit.

Instanţa de fond, ignorând complet criteriul legal esenţial al interesului public deservit, a procedat la confruntarea a două acte de inventariere - hotărâri de Guvern privind atestarea domeniilor publice - ambele acte cu efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi (niciunul dintre aceste acte neconstituind titlu de proprietate), şi, fără un motiv convingător de natura juridică, a acordat prevalentă înregistrărilor din H.G. nr. 1705/2006 asupra celor din H.G. nr. 1353/2001 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 985/2011, dispunând fără temei legal anularea acesteia din urmă, şi, mai mult, considerând că urmare acestei anulări "s-a desfiinţat dreptul de proprietate publica al UAT Ciocârlia".

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

2.3. Apărările formulate în cauză

2.3.1. Întâmpinarea formulată de intimata – reclamantă Administraţia Bazinală de Apă-Buzău Ialomiţa împotriva recursului promovat de pârâta S.C. A. SRL

Intimata-reclamantă Administraţia Bazinala de Apa Buzau-lalomita a formulat întâmpinare faţă de recursul promovat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta A., prin cererea de recurs, nu face decât sa reia motivările, apărările si considerentele avute in vedere la fondul cauzei, atât in primul ciclu procesual cat si in rejudecare, cat si in motivarea cererii de recurs din dosarul x/2015, înainte de casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru lipsa probei cu expertiza.

Privitor la criticile recurentei fata de considerentele instanţei privitor la anularea contractului de concesiune, este necesar a se tine seama de felul in care isi produce efectele instituţia anularii in materie administrativa, si anume ca, in momentul anularii se desfiinţează actul administrativ «ab initio», pe de o parte si, pe de alta parte, o data cu anularea actului iniţial, in baza principiului «accesorium sequitur pricipale » se vor anula si orice acte subsecvente. Acesta este principiul avut in vedere de instanţa la momentul luării deciziei de anulare a contractului de concesiune incheiat intre S.C. A. si UAT Ciocârlia, motivat de faptul ca UAT nu putea concesiona o suprafaţa ce nu a existat in domeniul sau public.

Astfel, de fapt intimata a solicitat instanţei sa constate ca a operat acest principiu si ca actele subsecvente, ulterioare, sunt nule, in măsura in care se refera la obiectul anulat prin hotărârea instanţei. Capătul privitor la anularea contractului de concesiune este capăt accesoriu celui principal, prin care s-a solicitat anularea punctelor din hotărârea de guvern, urmând a avea aceeaşi soarta procesuala ca si capătul de cerere principal.

Criticile aduse in speţă, de către concesionara sunt aplicabile in primul rând in situaţia in care se doreşte anularea/rezilierea contractului de către unul din cocontractanti. De asemenea, instanţa a interpretat corect situaţia de fapt si a făcut o aplicare corecta a textelor si principiilor legale, astfel încât, tocmai in lumina principiului de drept, nu mai era obligata sa motiveze in amănunt decizia de a anula contractul, de a admite si capătul accesoriu.

Din aceste motive, critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu subzista, deoarece instanţa a făcut o corecta aplicare a legii si a textelor legale.

Faţă de respingerea cererii reconventionale, intimata a arătat că este terţ faţă de contractul de concesiune si, pe de alta parte, inca din momentul iniţierii dosarului x/2011, a atenţionat atât parata Comuna Ciocârlia, cat si pe S.C. A., chiar daca nu a fost parte in dosar, de existenta acestui litigiu asupra bunului imobil, astfel ca respectivul concesionar a avut cunoştinţa de starea litigioasa, astfel incat orice investiţie ar fi făcut la teren, a făcut in cunoştinţa de cauza.

Mai mult decât atât, in chiar cuprinsul contractului de concesiune, la art. 9 alin. (3), se stipulează obligaţia concedentului de a înştiinţa concesionarul de orice imprejurari de natura a aduce atingere drepturilor acestuia, cu atât mai mult cu cat contractul de concesiune s-a încheiat in 2010, iar dosarul x/2011 s-a iniţiat in anul 2011.

In raport de contractul de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat intre UAT Ciocârlia si S.C. A. S.R.L., intimata îşi apără dreptul de administrare cu a cărui exercitare a fost investită de către proprietar, Statul Roman, astfel încât, potrivit art. 1353 din Noul C. civ., nu exista temei pentru atragerea răspunderii sale in situaţia in care instanţa de recurs va dispune repararea prejudiciului cauzat concesionarului.

De altfel, considera ca S.C. A. isi poate revendica pretenţiile si pe cale separata. Astfel cum a arătat si in întâmpinare, incetarea contractului isi produce efectele intre părţile contractante, iar nu fata de terţi, astfel încât partea care are obligaţia de despăgubire este UAT Ciocârlia.

Pe de alta parte, in cazul in care instanţa va menţine soluţia instanţei de fond, de admitere a cererii de anulare parţiala a hotărârii de consiliu local si desfiinţare a contractului de concesiune, acesta nu va fi desfiinţat prin denunţare unilaterala, conform clauzelor contractuale, ci prin efectul aplicării principiului ""resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis", precum si a principiului ""quod nullum est nullum producit efectum".

Mai mult decât atât, in conformitate cu legislaţia in vigoare din domeniul apelor pentru efectuarea acestui tip de lucrări, S.C. A. avea nevoie de aviz de gospodărire a apelor emis de instituţia intimată, dar acest aviz nu le-a fost eliberat deoarece nu au depus diligente pentru depunerea documentaţiei complete, astfel cum este solicitat de normele in vigoare. In aceeaşi ordine de idei, daca totuşi se ajunge la concluzia ca aceste lucrări au fost executate, se solicită respingerea acestor cheltuieli de reparaţii/investiţii, având in vedere ca sunt efectuate fără a fi fost solicitat inainte de execuţie avizele de gospodărire a apelor cerute de legislaţia apelor, in vigoare atât in anul 2011 cat si la momentul actual (art. 30 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 modificata si completata).

Pe de alta parte, folosinţa, scopul iniţial al intregii acumulări, inclusiv a Bazinului Ciocârlia VI este de apărare împotriva inundaţiilor, nu piscicultura si acvacultura. Acvacultura este o folosinţa a edificiului a cărei oportunitate a apărut ulterior edificării construcţiei. Acumularea Cotorca II este împărţita in mai multe bazine prin diguri de compartimentare. Toate lucrările efectuate de S.C. A. sunt doar pentru amenajarea acumulării in vederea desfăşurării activităţii de pescuit.

Mai mult decât atât, destufizarea si decolmatarea sunt activităţi care intr-o amenajare piscicola trebuie efectuate periodic, ciclic, deoarece vegetaţia băltii este perena, iar procesul de colmatare, fiind acumulare pe curs de apa, este permanent ca si protecţia malurilor si amenajarea drumului de acces, acestea sunt imbunatatiri efectuate de S.C. A., in calitate de concesionar, pentru a se crea condiţii optime in vederea exploatării acumulării in scop piscicol. De aceea, pentru intimata, cheltuielile si amenajările efectuate de S.C. A. nu sunt nici necesare, nici utile, devenind necesare pentru asigurarea si menţinerea activităţii de pescuit sportiv si piscicultura.

Mai mult decât atât, cheltuielile efectuate de parata A. au fost demarate, asa cum insasi arata, in anul 2011. Or, in cuprinsul Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 65/19.05.2011, care a fost eliberata/comunicata, către S.C. A. S.R.L., pe ultima pagina, intimata a arătat faptul ca urmează sa demareze acţiunea de anulare a Hotărârii Consiliului Local Ciocârlia si a contractului de concesiune nr. x/30.11. 2010 pt. Bazin VI Ciocârlia.

Pe fondul cauzei, recurenta se afla in eroare când afirma ca Hotărârile de Guvern emise pentru atestarea domeniului public nu au valoare vătămătoare asupra regimului juridic al al bunurilor respective sau asupra dreptului in sine, acest rol fiind al Hotărârilor de consiliu judeţean sau de consiliu local de atestare a domeniului public al unui judeţ sau UAT. Hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarelor bunurilor din domeniul public sunt acte prealabile, cu caracter preparator si nu au puterea de a produce, ele insele, efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, respectiv Hotărârea de Guvern, după cum se arata in aceeaşi decizie a I. C. civ..J a României.

In sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ actul vătămător este horararea de guvern, iar nu hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator si care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Hotărârea Guvernului este actul care schimba regimul juridic aplicabil bunurilor respective si care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane.

2.3.2. Întâmpinarea formulată de intimata – reclamantă Administraţia Bazinală de Apă-Buzău Ialomiţa împotriva recursului promovat de pârâtul Guvernul României

Intimata-reclamantă Administraţia Bazinala de Apa Buzau-lalomita a formulat întâmpinare faţă de recursul promovat de GUVERNUL ROMÂNIEI, prin care a solicitat respingerea acestuia.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Faţă de refuzul de conformare a Comunei Ciocârlia privitor la cele dispuse prin sentinţa civila nr. 259/10.09.2012 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti in dosarul nr. x/2011 si fata de dispoziţiile art. 62 din Legea 24/2000, soluţia instanţei de fond, in rejudecare, este una corecta.

Mai mult decât atât, este necesar a se tine seama de felul in care isi produce efectele instituţia anularii in materie administrativa, si anume, in momentul anularii se desfiinţează actul administrativ « ab initio », pe de o parte, si pe de alta parte o data cu anularea actului initial, in baza principiului «accesonum sequitur principale » sunt nule si orice modificări ulterioare ale acestuia.

In opinia sa, Guvernul României, prin criticile formulate in cererea de recurs, referitor la fondul cauzei, se afla intr-o eroare când afirma, ca si in cererea anterioara de recurs, ca Hotărârile de Guvern emise pentru atestarea domeniului public nu au valoare vătămătoare asupra regimului juridic al al bunurilor respective sau asupra dreptului in sine, acest rol fiind al Hotărârilor de consiliu judeţean sau de consiliu local de atestare a domeniului public al unui judeţ sau UAT. In acest sens l. C. civ..J. a României, secţia de contencios administrativ si fiscal, prin Decizia nr. 346/23.01.2007, a statuat faptul ca in sensul art. 1 din Legea Contenciosului Administrativ 554/2004, completata si modificata, actul vătămător este însăşi Hotărârea de Guvern, acesta având puterea de a schimba regimul juridic aplicabil bunurilor respective, si care astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane. Hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarelor bunurilor din domeniul public sunt acte prealabile, cu caracter preparator si nu au puterea de a produce, ele insele, efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, respectiv Hotărârea de Guvern, după cum se arata in aceeaşi decizie a l. C. civ..J a României.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din C. proc. civ.

2.3.3. Întâmpinarea formulată de intimata – reclamantă Administraţia Bazinală de Apă-Buzău Ialomiţa împotriva recursului promovat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia – prin Primar

Intimata-reclamantă Administraţia Bazinala de Apa Buzau-Ialomita a formulat întâmpinare faţă de recursul promovat de recurenta UAT Ciocârlia, jud Ialomiţa, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În Anexa nr. 2 a O.U.G. nr. 107/2002, asa cum a intrat in vigoare la data de 20.09.2002, sunt enumerate bunurile din domeniul public al statului aflate in administrarea instituţiei, nominalizate in Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1326/2001 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, adoptata in temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României si ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicaşi regimul juridic al acesteia.

Prin expertiza din prezentul dosar s-a demonstrat ca acumularea Bazin 6 este acumulare edificata pe curs de apa, cu lungimea mai mare de 5 km, si bazin hidrografic mai mare de 10kmp, astfel incat conform art. .3 din Legea Apelor este in domeniul public al Statului dat in administrare ANAR.

Bazinul Ciocârlia VI face parte din acumularea Cotorca lI. Asa cum a arătat si anterior, acumulările Cotorca I si Cotorca II au fost edificate pentru apărarea la inundaţii a judeţului Ialomiţa, in special a oraşului Urziceni, lucrare demarata in anul 1976, astfel cum rezulta si din Avizul nr. 114/11. IX.1976 privitor la studiul tehnico-economic "Apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni", din Avizul nr. B/10/889/12 martie 1977 privind indicatorii tehnico-economici ai investiţiei "Apărare împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni-judetul llfov" (impartirea administrativa de la nivelul anului 1977), precum si Ordinul nr. 31/18.03.1977 prin care s-a aprobat studiul tehnico-economic si indicatori tehnico-economici ai investiţiei "Apărare împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni-judetul Ilfov".

Astfel, folosinţa, scopul iniţial al întregii acumulări, inclusiv al Bazinului Ciocârlia VI este de apărare impotriva inundaţiilor, nu piscicultura si acvacultura. Aceasta este o folosinţa a cărei oportunitate a apărut ulterior edificării construcţiei. Acumularea Cotorca II este împărţita in mai multe bazine prin diguri de compartimentare. Având in vedere toate acestea, Acumulările Cotorca I si II fac parte din domeniul public al statului, conform punctului 18, din Anexa I la Legea nr. 213/1998.

Mai mult decât atât, in anul 2018, Legea apelor nr. 107/1996 a fost completata prin introducerea alin. (3) indice 1, al art. 3, alineat ce are următorul cuprins: « Lacurile de acumulare permanente a căror execuţie a fost finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat, lucrările hidrotehnice aferente şi suprafeţele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului şi se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noţiunea de albie minoră. Administraţia Naţională «Anele Române» este singura autoritate de administrare a acestora, cu excepţia bunurilor deţinute, prin efectul actelor normative, de către terţe persoane."

Faţă de criticile UAT Ciocârlia privitor la calitatea sa de administrator, in anul 2011 a primit din partea Ministerului Finanţelor, ce reprezintă Statul Roman in fata instanţei, adresa nr. x/08.08.2011, comunicata prin adresa nr. x CIVIL/27.09.2011 a ANAR, prin care era împuternicită sa iniţieze acţiuni si cereri in justiţie împotriva altor subiecte de drept civil care ar aduce atingere dreptului de proprietate al Statului Roman, referitor la domeniul administrat de ANAR, astfel încât demararea acţiunii nu reprezintă lipsa de intenţie din partea Statului Roman, ci doar a indeplinit mandatul dat noua de proprietarul bunurilor administrate de instituţia intimată.

Condiţiile ce trebuie indeplinite de un curs de apa pentru a face parte din domeniul public al statului sunt precizate in art. 3 din Legea apelor, care stabileşte ce tip de ape, cursuri de apa, lacuri, aparţin acestuia. Bazinul Ciocârlia VI nu este un lac, este o acumulare de apa realizata prin bararea cursului de apa, si, fiind parte din Acumularea Cotorca II, face parte din domeniul public al Statului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din C. proc. civ.

2.3.4. Notele de şedinţă depuse de intimatul –pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor faţă de cele 3 recursuri

Împotriva celor trei recursuri a formulat apărări şi intimatul –pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, însă nu în cadrul unei întâmpinări, conform art. 4711 alin. (3) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.,ci în cadrul unor note de şedinţă, solicitând respingerea acestora, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond.

În ceea ce priveşte recursul formulat de UAT Comuna Ciocârlia, o primă critică de nelegalitate subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Buzău-lalomiţa, cu încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a prevederilor art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ. şi ale prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) şi ale art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

Intimatul a invocat inadmisibilitatea antamării, în prezenta cale de atac a criticilor împotriva soluţiei cuprinse în sentinţa din perspectiva încălcării dispoziţiilor de mai sus. Analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante Administraţia Naţională "Apele Române" -Administraţia Bazinală de Apă Buzău-lalomiţa din perspectiva dispoziţiilor de mai sus nu face obiectul sentinţei civile recurate, ci al încheierii de şedinţă de la termenul din 7.09.2016.

Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost invocată pentru prima dată de către UAT Ciocârlia prin întâmpinare, iar prin încheierea de şedinţă de la termenul din 7.09.2016, instanţa de fond a respins excepţia reţinând dispoziţiile art. 866, art. 870 alin. (1) din C. civ., art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002 şi faptul că reclamanta a formulat acţiunea invocând dreptul de administrare a cursului de apă aflat în domeniul public al statului, curs pe care se află acumulările identificate ca bazinul nr. 6, inventariate la poziţia nr. 16 din Anexa 19 a H.G. nr. 985/2011, punctul referitor la bazinul Ciocârlia VI, în suprafaţă de 134.200 mp. Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, afirmându-şi statutul de persoană vătămată, care urmează a fi confirmat sau infirmat pe fondul cauzei, reclamanta are calitate procesuală activă.

Recurenta-pârâtă UAT Ciocârlia nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri, considerente pentru care, chestiunile de drept dezlegate de Instanţa de fond sub acest aspect, în primul ciclu procesual, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., în calificarea cărora au devenit definitive, şi nu mai pot fi contestate.

Prin Decizia nr. 4010/29.07.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, s-a stabilit în sarcina instanţei de rejudecare obligaţia dezlegării problemei calităţii procesuale active a reclamantei exclusiv prin raportare la împrejurarea dacă imobilul intră sau nu sub incidenţa O.U.G. nr. 85/2016.

De altfel, analiza realizată de instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei se limitează la verificarea împrejurării dacă imobilul intră sau nu sub incidenţa O.U.G. nr. 85/2016, respectiv dacă dreptul de administrare aparţine Administraţiei Naţionale "Apele Române", respectiv Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultura în considerarea destinaţiei bazinului piscicol (acvacultura/piscicultura) a cărui apartenenţă este disputată în prezenta cauză. Sub acest aspect, instanţa de rejudecare a reţinut că prin raportul de expertiză specialitatea amenajări şi construcţii hidrotehnice, expertul a concluzionat că bazinul piscicol în cauză, respectiv bazinul piscicol Ciocârlia VI este amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II, conform Atlasului cadastrului apelor din România ediţia 1992 - Principalele lacuri de acumulare din România pe categorii de folosinţă la pct. 278 şl în baza H.G. nr. 1705 - Anexa 12 cu nr. MF 64126 sub denumirea de Acumulare Cotorca II. Totodată, din răspunsurile la obiectivele nr. 7 şi 8 ale aceluiaşi raport de expertiză, instanţa reţine că Bazinul Ciocârlia VI amplasat pe cursul de apă Cotorca II, are o destinaţie dublă, respectiv de protecţie împotriva viiturilor şi inundaţiflor oraşului Urziceni, cât şi pentru piscicultura.

Pe cate de consecinţă, a conchis instanţa în mod judicios că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) lit. c) şi f) din O.U.G. nr. 85/2016, ci dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 107/1996.

Pe cale de consecinţă, imobilul în litigiu nu putea face obiectul protocolului de predare-primire la care a făcut referire recurenta-pârâtă UAT Ciocârlia, deoarece Lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat Bazinul Ciocârlia VI, nu are drept unică folosinţă piscicultura (astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. I, punctul 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016), acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva Inundaţiilor a oraşului Urziceni - judeţul Ialomiţa, aspect relevat inclusiv în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară administrat în cauză (răspunsul la obiectivul nr. 8). Dincolo de aceste consideraţii, a arătat că este corectă soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzau-lalomiţa, inclusiv din perspectiva acestor temeiuri legale.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte UAT Ciocârlia referitoare la menţiunile instanţei de fond în privinţa desfiinţării dreptului de proprietate publica al UAT Ciocârlia", aceasta este o consecinţă firească a admiterii acţiunii în contencios administrativ şi a anulării în parte a H.G nr. 1353/2001 respectiv poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţa de 134.200 mp, în considerarea faptului că prin includerea acestui imobil in domeniul public al comunei Ciocârlia, a fost încălcat dreptul de proprietate publica al Statului.

Pe cale de consecinţă, criticile recurentei-pârâte referitoare la pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv a dispoziţiilor art. 865 alin. (1) şi (2) si ale art. 870 alin. (1) din C. civ., se impun a fi respinse in principal ca inadmisibile si în subsidiar ca neîntemeiate.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la poziţia procesuală a Statului Român calificata în mod nejustificat de recurenta-pârâtă UAT Ciocârlia drept indiferentă, in condiţiile în care Statul Român a depus în mod constant în cauză acte procesuale prin care a susţinut, în mod argumentat, apartenenţa bunului imobil in cauză la domeniul public al statului.

Totodată, susţine recurenta-pârâtă UAT Ciocârlia, în mod total nefundamentat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 4 alin. (1) si (2) si art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 din perspectiva greşitei asimilări a A.N. Apele Române cu autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Sub acest aspect, se arată că, dincolo de faptul că acesta nu are natura unui considerent decizoriu pentru soluţia adoptată, niciunde în cuprinsul hotărârii recurate, instanţa de fond nu face afirmaţia că A.N. Apele Române ar fi autoritatea publica centrală din domeniul apelor.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte UAT Ciocârlia referitoare la încălcarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, în cadrul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 prin sentinţa civilă nr. 259/10.09.2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia nr. 1470/21.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şl Justiţie, s-a dispus anularea in parte a H.G. nr. 1353/2001 şi anume poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19 cu privire la suprafaţa de 13,42 ha (suprafaţa denumftă bazinul nr. 6 amplasată în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II), în considerarea faptului că imobilul în discuţie aparţine domeniului public al Statului.

Pe cale de consecinţă, în speţă operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat instituit de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. in ceea ce priveşte regimul juridic al bunului imobil în litigiu respectiv apartenenţa acestuia la domeniul public al Statului. Simpla împrejurare că, în urma reinventarierii domeniului public al comunei Ciocârlia, prin H.G. nr. 985/2011, Guvernul României nu a revenit asupra inventarului iniţial (H.G. nr. 1353/2001), nu este de natură a schimba regimul juridic al bunului imobil în discuţie, ceea ce s-a dezlegat definitiv în cadrul dosarului nr. x/2011 (apartenenţa la domeniul public al Statului a bazinului Ciocârlia nr. 6, în suprafaţă de 13,42 ha amplasat în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II) nu mal poate fi contrazis, şl se Impune a fi luat în considerare ca atare.

In ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului identificat la poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. 1 Ut. b) din H.G. nr. 985/2011, respectiv bazinul nr. 6, faţă de amplasarea acestuia, astfel cum a fost identificată de expert, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 213/1998 şi ale punctului 1-3 din Anexa Legii nr. 213/1998.

Faţă de cele anterior expuse, prin includerea imobilului identificat la poziţia 16, coloana 3 din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, în domeniul public de Interes local, au fost încălcate dispoziţiile legale Imperative anterior referite, în baza cărora, apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor fac parte din domeniul public al statului.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României, potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, hotărârea consiliului local privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public. Pe cale de consecinţă, dată fiind natura juridică a unui act preparator, care nu poate produce efecte juridice eo ipso, hotărârea consiliului local privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public este supusă aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Aşadar, actul final care consfinţeşte apartenenţa imobilului în discuţie ta domeniul public de interes local şi care vatămă în mod direct interesul legitim al Statului Roman, şi implicit al reclamantei, în calitate de administrator al apelor care fac parte din domeniul public de interes naţional al statului, este Hotărârea de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum ş1 al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa cu modificările aduse prin H.G. nr. 985/2011.

Faţă de cele anterior expuse, este întemeiat raţionamentul instanţei de a-şi centra analiza juridică pe dispoziţiile H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificata prin H.G. nr. 985/2011 (actul supus cenzurii instanţei prin cererea de chemare in judecată) prin raportare la situaţia de fapt astfel cum a fost relevată de probatoriul administrat în cauză şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor legale incidente, având în vedere că acesta este singurul act administrativ care produce efecte juridice şi este de natură a vătăma drepturile/interesele legitime ale terţilor.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., se arată că soluţia instanţei de rejudecare în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea contractului de concesiune nr x/30.11.2010, legală.

Anularea contractului de concesiune s-a impus în speţă ca o consecinţă a anulării în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp, în aplicarea principiului "resotuto iure dantis, resotvitur ius acdpientls". Totodată, astfel cum a reţinut în mod judicios instanţa de rejudecare, urmare a anulării poziţiei nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp, contractul de concesiune nr. x/30.11.2010 a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, UAT Ciocârlia dispunând cu privire la un bun pe care nu îl deţinea în mod legal, cu încălcarea principiului "nemo plus juris ad allium transferre potest, quam ipse habet".

In ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte A. S.R.L. potrivit cărora instanţa de rejudecare a soluţionat capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 referitoare la modalităţile de încetare a contractului de concesiune, situaţiile de încetare ale contractului nu trebuie confundate cu motivele de nulitate ale contractului. Or, în speţă, anularea contractului de concesiune ca urmare a anulării poziţiei nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134,200 mp, este independentă de situaţiile de încetare ale contractului reglementate de art. 57 din O.U.G. nr. 54/2004.

In ceea ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale formulate de recurenta-pârâtâ A. S.R.L. privind obligarea în solidar a UAT Ciocârlia şi a Statului Român prin administratorul bunului A.N. "Apele Române", reprezentând cheltuieli investite în bazinul nr. 6 din Lacul de acumulare Cotorca, este legală soluţia instanţei de fond, având în vedere că, faţă de specificitatea litigiilor în materia contenciosului administrativ, despăgubirile cuvenite persoanei vătămate prlntr-un act administrativ declarat nelegal îşi găsesc consacrare legală în dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi pot fi opuse emitentului actului administrativ supus controlului de legalitate.

În egală măsură, faţă de împrejurarea că anularea actului administrativ nelegal a determinat anularea contractului de concesiune (contract administrativ în accepţiunea Legii contenciosului administrativ) despăgubirile în speţă pot fi opuse şi concedentului (UAT Comuna Ciocârlia) în considerarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 54/2006, cu atât mai mult cu cât, prin conduita sa, UAT Ciocârlia, alături de Guvernul României, au perpetuat nejustificat starea litigioasă cu privire la imobilul în discuţie (prin raportare la cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2011).

Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursurilor formulate în speţă ca nefondate, cu consecinţa menţinerii recurate.

2.4. Răspunsurile la întâmpinări

2.4.1. Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-reclamanta Administraţia Naţională "Apele Romane" Administraţia Bazinală Buzău-Ialomiţa, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Recurenta a arătat că prin cererea de recurs a criticat sentinţa în temeiul art. 488 pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fond, a reluat susţinerile din cererea de recurs.

2.4.2. Recurenta-pârâtă UAT Comuna Ciocârlia a depus răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante Administraţia Naţională "Apele R0mâne"-Admin1straţia Bazinală de Apă Buzău-1alomiţa, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia.

3. Procedura de soluţionare a recursurilor

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata celor trei recursuri la data de 28.03.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursurilor ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

La termenul de azi, 28.03.2023, Înalta Curte a respins ca nefondată excepţia nulităţii recursului promovat de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., excepţie invocată de intimata – reclamantă Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în cadrul întâmpinării, considerentele avute în vedere de către instanţă în pronunţarea acestei soluţii fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Tot înainte de a declara terminat controlul judecătoresc şi a acorda cuvântul pe fondul celor trei recursuri, Înalta Curte, în ceea ce priveşte recursul promovat de recurenta-pârâtă-reclamantă S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ. a invocat din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii reconvenţionale, astfel că hotărârea recurată va fi analizată şi din această perspectivă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

4.1. Elemente de fapt relevante

Conform H.G. nr. 1353/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 205/26.03.2002, a fost atestat domeniul public al judeţului Ialomiţa. La poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19, a fost atestată suprafaţa de 13,42 ha din totalul de 41,39 ha (suprafaţă denumită bazinul nr. 6, amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II), în domeniul public al comunei Ciocârlia.

La data de 30.11.2010, între S.C. A. S.R.L. (concesionar) şi UAT Ciocârlia (concedent) a intervenit contractul de concesiune nr. x, având ca obiect concesionarea suprafeţei de 13,42 ha baltă comunală - Bazin nr. VI,în scopul exploatării piscicole pe o durată de 49 ani, respectiv, de la 1.12.2010 până la data de 1.12.2059.

În cadrul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat anularea parţială a poziţiei nr. 16, coloana 3, din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I, lit. b), penultima liniuţă, din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134,200 mp, cu motivarea că adoptarea acestei hotărâri de guvern a intervenit pe parcursul soluţionării unui litigiu ce avea ca obiect hotărârea de guvern iniţială (nr. 1353/2001) ce viza includerea aceluiaşi bazin nr. 6 amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II în domeniul public al comunei Ciocârlia şi anterior pronunţării sentinţei civile nr. 259/10.09.2012, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1470/21.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform H.G. nr. 985/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 771/01.11.2011, a fost modificată hotărârea de guvern de mai sus, în sensul că la poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19, a fost menţinută şi suprafaţa de 13,42 ha din totalul de 41,39 ha (suprafaţă denumită bazinul nr. 6, amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II), în domeniul public al comunei Ciocârlia (pe lângă alte suprafeţe ce nu fac obiectul prezentului litigiu).

Anterior înregistrării acestei cauze pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, a mai fost înregistrată de reclamantă o acţiune pe rolul aceleiaşi instanţe (în cadrul dosarului nr. x/2011), prin care a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001 respectiv poziţia nr. 16 din anexa nr. 19 cu privire la suprafaţa de 13,42 ha-suprafaţă denumită bazinul nr. 6, amplasată în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II.

În cadrul acelui dosar, a fost pronunţată sentinţa nr. 259/2012 irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a admis acţiunea, anulându-se în parte H.G. nr. 1353/2001, în ceea ce priveşte poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19, cu privire la suprafaţa de 13,42 ha din totalul de 41,39 ha (suprafaţă denumită bazinul nr. 6, amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II); soluţia s-a întemeiat în esenţă pe concluziile raportului de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, care a stabilit că suprafaţa de apă în litigiu este cea care reprezintă bazinul Ciocârlia 6,cuprinsă la punctual 16 al Anexei 19 la H.G. nr. 1353/2001 şi că aceasta se află în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II, bun inventariat în domeniul public al statului.

Adoptarea H.G. nr. 985/2011-contestată în prezenta cauză a intervenit în perioada soluţionării cauzei sus-menţionate, reatestându-se bazinul nr. 6 în domeniul public al comunei Ciocârlia. Astfel, prin art. I al H.G. nr. 985/2011 punctul 4 lit. b), s)-a păstrat în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Ciocârlia suprafaţa de 134.200 m.p. reprezentând acumulare de apă, deşi aceasta aparţine domeniului public al statului.

Prin Decizia nr. 1470/21.03.2014 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. x/2011, s-a respins recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 259/2012 a Curţii de Apel Ploieşti ca nefondat, reţinându-se în motivare, printre altele, că prin adoptarea H.G.. nr. 985/05.10.2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, în urma reinventarierii domeniului public al comunei Ciocârlia, "Guvernul României nu a revenit asupra inventarului iniţial al comunei perpetuând nejustificat starea litigioasă".

4.2. Analiza recursurilor formulate în cauză

4.2.1. Cu caracter prealabil, Înalta Curte va analiza cumulat motivele de recurs din cuprinsul celor 3 recursuri care se referă la aspecte legate de interesul legitim/existenţa unui drept vătămat al reclamantei sau care antamează chestiuni legate de legitimitatea procesuală activă a acesteia.

Astfel, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a invocat faptul că intimata-reclamanta Administraţia Naţională "Apele Romane" invoca un drept propriu si interes legitim asupra bunului in cauza in strânsă legătura cu afectaţiunea acestuia la domeniul public al statului, justificat fiind de importanta naţională a acestuia, dar că raportat la caracteristicile tehnice ale bunului si la destinaţia acestuia de bazin piscicol, dreptul si interesul reclamat in prezenta cauza nu este justificat.

Totodată, recurentul-pârât Guvernul României a invocat faptul că actul administrativ pentru care se cere anularea nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate in domeniul public local.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă UAT Comuna Ciocârlia a invocat, tot în acest cadru, faptul că deşi formal, reclamanta a calificat acţiunea ca fiind una care priveşte vătămarea unui drept de administrare al A.N. APELE ROMÂNE, litigiul nu se mărgineşte la dreptul de administrare, ci este, în fapt, o veritabilă acţiune în revendicare imobiliară, astfel cum rezultă şi din formularea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor să lase liber imobilul ce face obiectul cererii.

A mai invocat faptul că prin sentinţa recurată au fost încălcate şi prevederile art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ., deoarece titularul dreptului de administrare are exclusiv prerogativa apărării dreptului său de administrare, iar obligaţia apărării în instanţă a proprietăţii publice revine exclusiv titularului acestui drept, Statul Român. În aceste condiţii, instanţa de fond, pronunţând o hotărâre ce produce efecte cu privire la dreptul de proprietate publică al statului, nu a ţinut seama de împrejurarea că intimata-reclamantă A.N. APELE ROMÂNE, în virtutea statutului său de titular al unui drept de administrare - nu putea reclama şi apăra în justiţie mai mult decât legea îi dă posibilitatea şi anume dreptul de administrare, în timp ce Statul Român nu a intervenit.

În ceea ce priveşte prima susţinere, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a invocat în apărare inadmisibilitatea antamării, în prezenta cale de atac a criticilor împotriva soluţiei cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, deoarece aceasta nu face obiectul sentinţei civile recurate, ci al încheierii de şedinţă de la termenul din 7.09.2016.

În ceea ce priveşte această apărare, se constată că, într-adevăr, în primul ciclu procesual, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă de la data de 07.09.2016, prin care s-a reţinut caracterul neîntemeiat al acesteia, motivat de faptul că reclamanta a invocat un drept de administrare a cursului de apă aflat în domeniul public al statului, astfel că faţă de prevederile art. 1 şi 2 din Legea cotnenciosului administrativ, se justifică calitatea procesuală activă.

Prin sentinţa din primul ciclu procesual, excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost reiterată pe alte considerente, legate de atribuţiile Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură conform O.U.G. nr. 85/2016, fiind de asemenea respinsă ca nefondată.

Ulterior, pârâta U.A.T. Comuna Ciocârlia a reiterat această excepţie prin înscrisul depus pentru termenul din 17 mai 2017, prin invocarea incidenţei O.U.G. nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 957/28.11.2016, deci ulterior încheierii din 7.09.2016, iar prin sentinţa recurată instanţa a respins excepţia reţinând că pârâta U.A.T. Ciocârlia nu a făcut dovada existenţei unui protocol de predare-primire a bazinului piscicol în suprafaţă de 13,42 ha amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II dintre Administraţia Naţională "Apele Române" şi Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură. De asemenea, la data introducerii acţiunii de anulare a H.G. nr. 985/2011, calitatea de administrator al bazinului nr. 6 amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II aparţinea reclamantei Administraţia Naţională "Apele Române".

Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Ploieşti a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor (art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998) şi că, potrivit art. 865 alin. (1) din noul C. civ., obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului, respectiv, Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, s-a reţinut că soluţia de respingere a excepţiei prin încheierea de şedinţă de la termenul din 7.09.2016 nu poate fi supusă controlului judiciar, pentru că pârâta nu a exercitat calea de atac a recursului şi împotriva acestei încheieri. Instanţa supremă, în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, a apreciat că soluţionarea excepţiei s-a făcut printr-o analiză formală a dispoziţiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esenţiale, prin raportare la disp. art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016. Astfel, încheierea protocolului la care face referire prima instanţă prezintă relevanţă în soluţionarea excepţiei în discuţie în măsura în care se stabileşte că lacul de acumulare în litigiu are drept folosinţă unică piscicultura. De altfel, Ministerul Finanţelor Publice, în notele de şedinţă depuse în dosarul de recurs, a susţinut că imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanţă deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul Ciocârlia VI, nu are drept unică folosinţă piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni. În consecinţă, sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei s-a reţinu incidenţa motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi s-a trimis cauza spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza tehnică, pentru considerentele expuse deja în privinţa recursului pârâtei S.C. A. S.R.L.

Cu privire la modul de dezlegare în concret al acestui aspect în rejudecare, Înalta Curte constată că, drept urmare a celor constatate prin raportul de expertiză întocmit în faza rejudecării din al doilea ciclu procesual (bazinul piscicol în cauză, respectiv bazinul piscicol Ciocârlia VI este amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II, cu o destinaţie dublă, respectiv de protecţie împotriva viiturilor şi inundaţiilor oraşului Urziceni, cât şi pentru piscicultură), prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, statuând în sensul că nu sunt incidente disp. art. 4 alin. (3) lit. c) şi f) din O.U.G. nr. 85/2016, ci dispoziţiile art. 4 alin 1 şi 2 şi ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 şi că reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române are calitatea de administrator al bazinului Ciocârlia VI, amplasat în albia minoră a cursului de apă Cotorca II.

În ceea ce priveşte cea de-a doua susţinere, în sensul că actul administrativ pentru care se cere anularea nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate in domeniul public local, Înalta Curte are în vedere faptul că consfinţirea prin hotărârea de guvern a conţinutului inventarului, chiar dacă are doar un efect declarativ, produce efecte juridice în sensul avut în vedere de prevederile art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ şi nu se poate reţine lipsa unei vătămări din această perspectivă.

Astfel, hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarelor bunurilor din domeniul public sunt acte prealabile, supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, respectiv Hotărârea de Guvern, după cum se arata in aceeaşi decizie a I. C. civ..J a României. Hotărârea Guvernului este actul care certifică regimul juridic aplicabil bunurilor respective si care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane.

În ceea ce priveşte susţinerea că deşi reclamanta a calificat acţiunea ca fiind una care priveşte vătămarea unui drept de administrare, aceasta ar fi, în fapt, o veritabilă acţiune în revendicare imobiliară, astfel cum rezultă şi din formularea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor să lase liber imobilul ce face obiectul cererii, Înalta Curte constată că cele două tipuri de acţiuni procedurale nu pot fi confundate sau mixate, iar acţiunea din cauza de faţă nu este o acţiune în revendicare în sensul C. civ., nefiind verificate de către prima isntanţă condiţiile acesteia, ci a fost soluţionată în temeiul condiţiilor prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ.

Consecinţa că în final, prima instanţă s-a pronunţat şi cu privire la obligarea pârâtelor să lase liber imobilul ce face obiectul cererii decurge nu din transformarea acţiunii de faţă din perspectiva temeiului procedural, ci din faptul că acest petit a fost subsumat petitului de anulare a contractului de concesiune şi consecinţelor ce pot fi deduse din aplicarea prevederilor art. 18 din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce priveşte afirmaţia în sensul că titularul dreptului de administrare are exclusiv prerogativa apărării dreptului său de administrare, iar obligaţia apărării în instanţă a proprietăţii publice revine exclusiv titularului acestui drept, Statul Român, Înalta Curte constată că porneşte de la premisa greşită a formulării în cauză a unei acţiuni în revendicare (premisă ce a fost deja înlăturată prin considerentele de mai sus); astfel, faţă de obiectul cauzei de faţă (o acţiune în contencios administrativ în anularea unui act administrativ considerat vătămător), titularul dreptului de administrare justifică interesul legitim din perspectiva condiţiei de sesizare a instanţei de contencios administrativ.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea că prima instanţă a încălcat prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, din considerentele sentinţei recurate desprinzându-se concluzia că A.N. Apele Române ar fi autoritatea publică centrală din domeniul apelor, Înalta Curte constată că acest argument are legătură cu petitul referitor la anularea contractului de concesiune, urmând a fi analizat în cadrul motivelor de recurs referitoare la acesta.

4.2.2. Analiza recursului formulat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. şi a apărărilor intimatei-reclamante şi ale intimatului-pârât Statul Român

4.2.2.1. În ceea ce priveşte petitul având ca obiect anularea poziţiei nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19, a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificata prin art. 1, lit b), penultima liniuta din H.G. nr. 985/2011.

Recurenta reiterează argumentul referitor la faptul că actul administrativ, pentru care se cere anularea, nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate in domeniul public local; acest argument a fost deja respins prin considerentele de la punctul 4.2., care se aplică în mod similar.

Recurenta dezvoltă o serie de argumente privitoare la destinaţia/afectaţiunea bunului proprietate publică, pentru a se face separarea între domeniul public al statului şi domeniul public al U.A.T. Ciocârlia, considerând că este necesar a se analiza daca este de uz si interes public naţional sau de uz si interes local.

Or, Înalta Curte constată lipsa de relevanţă a acestor argumente, din perspectiva puterii de lucru judecat pe care o au considerentele Deciziei nr. 1470/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie care a statuat că atestarea apartenenţei bunului imobil la domeniul public de interes local (prin hotărârea de guvern anterioară) este nelegală, probele administrate demonstrând univoc că poziţia nr. 16 din anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001 (bazinul nr. 6, amplasat în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II) face parte din domeniul public al statului şi devenind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, art. 3, pct. I-3 şi II-3 din lista anexă la Legea nr. 213/1998. De altfel, încă prin H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, apartenenţa Acumulării Cotorca II la domeniul public al statului fusese stabilită (Anexa nr. 4, pag. 45).

Potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998:

"(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie [art. 136 alin. (3), după republicare], din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

(2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie [art. 136 alin. (3), după republicare], din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.

(3) Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.

(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

Potrivit pct. I.3 din Lista anexă la Legea nr. 213/1998, "domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: 3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare."

Coroborând aceste dispoziţii legale cu concluziile raportului de expertiză Amenajări şi Construcţii Hidrotehnice, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, reţinând că prin includerea la art. I lit. b) din H.G. nr. 985/2011 a menţiunii vizând modificarea poziţiei nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19A a H.G. nr. 1353/2001, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp în sensul că acesta face parte din domeniul public al comunei Ciocârlia, a fost încălcat dreptul de proprietate publică al statului.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentă se referă la lipsa unui interes al reclamantei in strânsă legătura cu afectaţiunea acestuia la domeniul public al statului, justificat fiind de importanta naţională a acestuia, or şi acest aspect a fost soluţionat de către instanţă în cadrul considerentelor de la punctul 4.2.

4.2.2.2. În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la petitul de anulare a contractului de concesiune

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat mai multe motive de casare subsumate acestui petit (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.).

i. Deşi nu a indicat expres, recurenta a invocat şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la susţinerea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care solicitase obligarea reclamantei sa respecte pe viitor drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul de concesiune nr. x/30.11.2010, acesta rămânând practic nesoluţionat.

Analizând această susţinere, Înalta Curte constată că este nefondată; pe de o parte, omisiunea ca atare a soluţionării unui capăt de cerere de câtre prims instanţă nu poate fi invocată pe calea recursului, ci doar pe calea unei cereri de completare (art. 445 C. proc. civ.); pe de altă parte, cât timp prima instanţă s-a pronunţat cu privire la nelegalitatea contractului prin anulare acestuia, a fost soluţionat implicit şi acest petit invocat de recurentă.

ii. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, recurenta a invocat faptul că prima instanţă nu a motivat în nici un fel care au fost raţiunile pentru care s-au respins dispoziţiile legale invocate de recurenta prin cererea reconvenţională sau apărările formulate prin întâmpinare referitoare la legalitatea contractului de concesiune, rezumându-se să reţină în considerentele sentinţei recurate doar apărările intimatei-reclamante; a reţinut motive străine de cauză, respectiv cele referitoare la sentinţa civilă nr. 259/10.09.2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2011, rămasă definitiva şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1470/21.03.2014.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 Cod de procedură civilă.

Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea, motivarea insuficientă sau străină de cauză nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea; astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

iii. În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reţine că există o aplicare greşită a legii de către prima instanţă.

Anularea contractului de concesiune s-a impus în speţă ca o consecinţă a anulării în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp, în aplicarea principiului "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis". Capătul privitor la anularea contractului de concesiune este capăt accesoriu celui principal, prin care s-a solicitat anularea punctelor din hotărârea de guvern, urmând a avea aceeaşi soarta procesuala ca si capătul de cerere principal.

Mai departe, Înalta Curte constată că argumentele recurentei referitoare la legalitatea procedurii de licitaţie pentru atribuirea concesiunii nu au relevanţă din perspectiva prezentului litigiu; motivul de nulitate referitor la inexistenţa dreptului legal de a concesiona nu poate fi acoperit de inexistenţa vreunei nelegalităţi la momentul atribuirii contractului.

De asemenea, argumentele legate de încetarea contractului nu pot fi considerate relevante, cât timp instanţa era învestită cu o acţiune în anularea contractului de concesiune; încetarea contractului reprezintă o instituţie juridică distinctă de anulare, efectele juridice produse fiind diferite.

Nici inaplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută în cauză şi nici cea a principiului securităţii juridice, care astfel -în opinia recurentei - ar fi trebuit să conducă la respingerea acestui petit.

În mod evident, contractul de concesiune este un act subsecvent în raport de hotărârea de guvern atacată; faptul că la data derulării procedurii de licitaţie, concesionarul nu avea cunoştinţă de acest proces, deci lipsa culpei concesionarului, nu poate acoperi nulitatea contractului ca urmare a desfiinţării retroactive a dreptului de a încheia concesiunea de către concedent.

4.2.2.3. În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la soluţionarea cererii reconvenţionale

Recurenta a invocat faptul că solicitarea sa a fost ca intimata-reclamantă să fie obligată să restituie aceste investiţii în temeiul art. 1345 din C. civ., întrucât îi profita după anularea contractului de concesiune, regăsindu-se astfel în situaţia juridica a unei îmbogăţiri fără justa cauză; nu a solicitat să se constate ca pârâta UAT Comuna Ciocârlia, pentru care a solicitat obligarea la plata despăgubirilor în temeiul art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, s-ar îmbogăţi fără justa cauză; în mod nelegal, în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond apreciază că nu este îndreptăţită să i se restituie investiţiile nefructificate, întemeiate pe îmbogăţirea fără justa cauză, deoarece bunul nu se afla în patrimoniul intimatei-reclamante "Apele Române" sau al intimatei- parate UAT Comuna Ciocârlia, acesta fiind în patrimoniul Statului Român. In situaţia în care instanţa de fond a apreciat că obligaţia de restituire a investiţiilor nu este una solidară, prima instanţă avea obligaţia să se pronunţe pe capătul de cerere prin care a solicitat ca UAT Ciocârlia să fie obligată la restituirea investiţiilor, efectuate de recurenta, în baza dispoziţiilor art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006; şi de această dată soluţia instanţei de judecată este una nelegală, deoarece a lăsat o pretenţie dedusa judecaţii nesoluţionată.

Prima instanţă a reţinut că cererea reconvenţională a fost formulată pentru obligarea în solidar a U.A.T. Ciocârlia şi a Statului Român prin administratorul bunului, Administraţia Naţională "Apele Române", în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză şi, pe acest temei, a reţinut că imobilul nu se reîntoarce nici în patrimoniul U.A.T. Ciocârlia, nici în patrimoniul Administraţiei Naţionale "Apele Române", ci în patrimoniul Statului, făcând parte din domeniul public al acestuia şi că nu există îmbogăţire fără justă cauză a niciunuia dintre cei doi pârâţi.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat mai multe motive de casare subsumate acestui petit (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.).

i.Deşi nu a indicat expres, recurenta a invocat şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la susţinerea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care solicitase capătul de cerere prin care a solicitat ca UAT Ciocârlia să fie obligată la restituirea investiţiilor, efectuate de recurenta, în baza dispoziţiilor art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, acesta rămânând practic nesoluţionat.

Analizând această susţinere, Înalta Curte constată că omisiunea ca atare a soluţionării unui capăt de cerere de către prima instanţă nu poate fi invocată pe calea recursului, ci doar pe calea unei cereri de completare (art. 445 C. proc. civ.); astfel, acest motiv de casare nu poate fi primit.

ii. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, recurenta a invocat faptul că soluţia dată cererii reconvenţionale este insuficient motivată.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a înţeles să îşi însuşească din oficiu acest motiv de casare.

Astfel cum precizează în mod explicit în recurs, dar cum reiese din chiar conţinutul cererii reconvenţionale, recurenta pe calea cererii reconvenţionale a solicitat obligarea la despăgubiri a Statului Român prin administratorul bunului, Administraţia Naţională "Apele Române în temeiul prevederilor art. 1345 din C. civ., întrucât îi profita după anularea contractului de concesiune, regăsindu-se astfel în situaţia juridica a unei îmbogăţiri fără justa cauză.

Motivarea primei instanţe este superficială din această perspectivă, nefiind în concret verificate condiţiile îmbogăţirii fără just temei conform art. 1345 din C. civ., verificare ce impunea şi stabilirea în concret a stării de fapt (dacă există toate îmbunătăţirile pretinse de titularul cererii reconvenţionale, valoarea lor, măsura în care au sporit valoarea fondului etc.), administrarea de probe pertinente pe aceste aspecte pentru justa soluţionare a petitului.

Astfel, instanţa de fond nu a justificat respingerea cererii reconvenţionale prin raportare la temeiul concret de drept ce stătea la baza petitului cererii reconvenţionale, ceea ce în sine reprezintă o nemotivare a hotărârii, din această perspectivă.

Prin urmare, din perspectiva acestui motiv de casare, ce are prioritate faţă de cel reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi care nu va mai fi analizat cu aceasta ocazie, Înalta Curte constată că recursul este fondat din această perspectivă şi se impune admiterea acestuia.

În ceea ce priveşte soluţia subsecventă adecvată în cauză, faţă de faptul că perzenta cauză se află deja la al doilea ciclu procesual, se impune analizarea considerentelor şi a dispozitivului Deciziei nr. 79/2022 privind examinarea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pronunţate de ICCJ.

Prin această decizie, s-a statuat că, "în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă".

Astfel, Înalta Curte trebuie să cerceteze chestiunea dacă în prezenta cauză este pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Or, reanalizarea cererii reconvenţionale prin prisma temeiului faptic şi de drept corect invocate de către titularul acesteia poate determina necesitatea reanalizării situaţiei de fapt, a recalificării faptelor sau a completării sau readministrării probatoriului, nereprezentând strict aspecte de aplicare a legii la situaţia de fapt.

Ca urmare, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., se va dispune casarea parţială a sentinţei şi trimiterea spre rejudecare a cererii reconvenţionale, în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate de parte.

4.2.3. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât Guvernul României şi a apărărilor intimatei-reclamante şi ale intimatului-pârât Statul Român

Recursul acestui pârât priveşte exclusiv capătul de cerere având ca obiect anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16, coloana 3 din Anexa nr. 19A, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp.

Un prim motiv de critică invocat de către pârât este cel referitor la faptul că actul administrativ, anulat parţial de către instanţa de fond, nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă, deoarece acesta nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Or, Înalta Curte a răspuns deja acestui motiv de critică în cadrul punctului 4.2. din prezentele considerente.

Având în vedere cele deja statuate la acel punct, Înalta Curte mai adaugă faptul că lipsa contestării hotărârii Consiliului local al comunei Ciocârlia nu poate produce efectul avut în vedere de către recurent, deoarece această hotărâre reprezintă un act prealabil emiterii hotărârii de guvern, iar faptul că un act administrativ ar îngloba conţinutul unui alt act administrativ ce nu a fost contestat nu poate împiedica accesul la justiţie al unei persoane care se pretinde a fi persoană vătămată în raport de ultimul act emis.

Pe de altă parte, caracterul de act administrativ distinct al hotărârilor de consiliu local ce stabilesc inventarul bunurilor (ce nu face obiectul prezentei judecăţi) reprezintă un aspect colateral şi care nu conduce la rezolvarea fondului cauzei; chiar dacă s-ar reţine şi în privinţa acestora acest caracter, faţă de raţionamentul mai sus expus, nu ar avea în fapt nicio relevanţă din perspectiva confirmării calităţii reclamantei de persoană vătămată.

În ceea ce priveşte argumentul în sensul că intervenţia Guvernului asupra inventarelor astfel cum au fost ele însuşite prin acte ale autorităţilor locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerinţă în autonomia locală, consacrată prin Constituţie şi prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi o depăşire a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998, Înalta Curte constată că nu este relevant în arhitectura speţei; faptul că pârâtul avea sau nu mijloace juridice de înlăturare a stării de nelegalitate nu poate conduce la confirmarea stării de nelegalitate de către instanţă. Pe de altă parte, aprobarea de către Guvern a acestui inventar presupune o analiză de temeinicie şi legalitate a celor supuse aprobării, nefiind doar un act conform ca atare declarat de lege.

Împrejurarea că entităţile implicate în procedura de inventariere a bunurilor aparţinând domeniului public al Statului ori al unităţilor administrativ teritoriale nu au fost riguroase şi nu s-au preocupat de identificarea punctuală a fiecărei poziţii din inventar nu poate fi imputată intimatei-reclamante, care este terţ desăvârşit faţă de aceste operaţiuni.

Recurentul Guvernul României răspunde pentru legalitatea hotărârilor adoptate potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, hotărârea de guvern fiind actul administrativ care produce efecte vătămătoare, iar nu actele premergătoare la care face referire.

Înalta Curte constată că inexistenţa unor motive de nulitate procedurală a actului atacat nu poate conduce la respingerea motivelor de fond, aşa cum se invocă implicit de către recurent. Se constată că recurentul-pârât nu invocă chestiuni legate de fondul raportului juridic, acestea urmând a fi adresate în cadrul soluţionării celorlalte două recursuri, ci invocă doar aspectul că este neîntemeiată susţinerea instanţei de rejudecare potrivit căreia modificarea H.G. nr. 1353/2001 prin art. I al H.G. nr. 985/2011, punctul 4 lit. b) este nelegală, întrucât a intervenit pe parcursul soluţionării litigiului ce a avut ca obiect tocmai anularea parţială a H.G. nr. 1353/2001; se arată că legiuitorul a emis H.G nr. 985/2011 abia la data de 01.11.2011, dată la care acest litigiu era încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, decizia civilă nr. 1470 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămânând irevocabilă la data de 21.03.2014, deci la interval de trei ani după intervenţia legislativă.

Or, cu privire la acest aspect, nu se poate reţine o culpă raportat la datele menţionate, din perspectiva emiterii hotărârii de guvern din prezenta cauză; cu toate acestea, după rămânerea definitivă a deciziei nr. 1470/2014 a ICCJ, recurentul-pârât nu a depus demersuri pentru aducerea în legalitate a celor constatate şi a făcut apărări în sensul respingerii acţiunii reclamantei. Pe de altă parte, atitudinea subiectivă a recurentului-pârât la emiterea actului administrativ nu prezintă relevanţă din perspectiva soluţionării prezentei cauze.

Ca urmare, recursul formulat de recurentul-pârât va fi respins ca nefondat.

4.2.4. 4.5. Analiza recursului formulat de recurenta-pârâtă UAT Comuna Ciocârlia şi a apărărilor intimatei-reclamante şi ale intimatului-pârât Statul Român

Într-o primă susţinere, recurenta a invocat faptul că prin sentinţa recurata au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevederile art. 865 alin. (1) C. civ. coroborate cu cele ale art. 870 alin. (1) C. civ. şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996; s-a susţinut că deşi formal, reclamanta a calificat acţiunea ca fiind una care priveşte vătămarea unui drept de administrare, litigiul este, în fapt, o veritabilă acţiune în revendicare imobiliară.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte s-a pronunţat deja în cadrul punctului 4.2.1 din prezentele considerente.

Recurenta a mai invocat faptul că instanţa de fond a încălcat şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, din considerentele sentinţei recurate desprinzându-se concluzia că intimata-reclamantă A.N. APELE ROMÂNE ar fi autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că nu a reprezentat un considerent esenţial pe care să se sprijine soluţia primei instanţe, ci doar un argument colateral cu privire la admiterea capătului de cerere având ca obiect anularea contractului de concesiune. Or, argumentul principal constând în aplicarea principiului anulării actelor subsecvente ca urmare a nulităţii actului principal, a fost menţinut, astfel că nu se impune a se răspunde acestui motiv de recurs, nemaifiind relevant.

În ceea ce priveşte argumentul legat de împrejurarea că instanţa de fond a avut în vedere exclusiv prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu pct. 1.3 din Anexa la lege, fără a avea în vedere şi prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu pct. III din Anexa la lege, prevederi care se referă la domeniul public local al comunelor, Înalta Curte constată că lipsa de fundament a acestui argument rezultă din toate considerentele explicate pe larg la punctul 4.2.1. din prezenta hotarâre. Ca urmare, se impune respingerea ca nefondat şi a acestui recurs.

Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L.; va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea cererii reconvenţionale formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi prin administrator – Administraţia Bazinală Apele Române; va menţine în rest sentinţa recurată; va respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia prin Primar, împotriva sentinţei nr. 119 din 10 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti– secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 119 din 10 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti– secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea cererii reconvenţionale formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi prin administrator – Administraţia Bazinală Apele Române.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia prin Primar, împotriva sentinţei nr. 119 din 10 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti– secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.