Administrative judicial review admissibility requiring challenge to specific administrative act; incompatibility sanctions inapplicable via declaratory action due to prescriptive lapse

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2019 din data de 13.05.2019, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE 1 şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAŞULUI BĂICOI - PRIN PRIMAR, să se contate inexistenţa dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a aplica sancţiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară reclamantei pentru faptele care au determinat existenţa unei stări de incompatibilitate, având în vedere faptul că răspunderea reclamantei este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 166 pronunţată în data de 02 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanta A., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI) şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAŞULUI BĂICOI - PRIN PRIMAR.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., reclamanta A..

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii recurate, iar pe fond admiterea actiunii; constatarea inexistentei dreptului intimatelor pârâte de a-i solicita, respectiv de a aplica sanctiuni de natura civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existenta unei stari de incompatibilitate, avand in vedere că raspunderea sa este înlaturată ca urmare a implinirii termenului de prescriptie de 3 ani.

Recurenta susţine că hotărârea instanţei este nelegală întrucât aceasta a dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situatiei de fapt, respectiv art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 8 din Legea 554/2004 pentru urmatoarele considerente:

Având in vedere modificarea Legii nr. 176/2010 potrivit art. 25 alin. (5), cât si prevederile art. 26 alin. (3) teza a 11-a din Legea 176/2010 apreciază că orice formă de raspundere a sa este înlaturată şi în mod corelativ dreptul intimatelor pârâte de a solicita, respectiv de a-i aplica vreo sanctiunea este inexistent. Inexistenta dreptului intimatelor putea fi valorificat pe calea actiunii în constatare.

Cererile în constatare sunt acelea prin care reclamantul solicită instantei să constate existenta unui drept al său împotriva pârâtului, sau (ca în cazul de faţă) inexistenta unui drept al paratului impotriva sa, fără ca instanta sa-l condamne la executarea unei prestaţii.

Prin urmare, consideră că pentru admisibilitatea unei actiuni în constatare este necesar ca pe calea acestei cereri să se solicite numai constatarea existentei sau neexistentei unui drept (nu a unui fapt), si totodată, partea să nu poata solicita in instanţă realizarea dreptului a cărui constatare o solicita.

Prin urmare, pentru a aprecia că o actiune în constatare este inadmisibilă trebuie sa se verifice dacă, în concret, faţă de starea de fapt din speţă, exista sau nu posibilitatea formularii unei actiuni în realizare.

Acestea sunt singurele conditionari prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei actiuni in constatare. Legea nu limiteaza posibilitatea formulării acţiunii în constatare doar la anumite materii, exceptându-le pe altele, astfel dupa cum, în mod eronat sustine prima instanţă, aplicand greşit normele de drept material.

Consideră că cele doua condiţii de admisibilitate a actiunii în constatare sunt îndeplinite in prezenta cauză, având în vedere că recurenta a solicitat să se constate inexistenta dreptului de a aplica sanctiunea, pe de o parte, iar, pe de altă parte, având în vedere faptul că nu are posibilitatea de a ataca o eventuală decizie de sancţionare, atâta timp cât aceasta nu a fost emisă.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentintei recurate, iar pe fond admiterea actiunii; constatarea inexistentei dreptului intimatelor pârâte de a solicita, respectiv de a-i aplica sancţiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existenţa unei stări de incompatibilitate, având în vedere că răspunderea sa este înlaturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. au formulat întâmpinări ambele autorităţi publice intimate – pârâte, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Băicoi, prin Primar.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de această autoritate şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

La rândul său, intimata – pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Băicoi, prin Primar a solicitat admiterea recursului, considerând că aplicarea sancţiunii de către Primar nu îndeplineşte condiţiile legale, întrucât lipseşte propunerea consiliului de administraţie.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta – reclamantă A. a formulat Răspuns doar la întâmpinarea depusă de intimata Agenţiei Naţionale de Integritate, solicitând a fi înlăturate apărările acesteia, justificarea prezentului demers judiciar regăsindu-se în faptul că Agenţia Naţională de Integritate prin Adresele nr. x/09.04.2019 şi nr. y/11.04.20219 a solicitat intimatei să-i comunice măsurile dispuse în scopul sancţionării sale, astfel că prezentul demers judiciar reprezintă asigurarea dreptului de acces la justiţie, recunoscut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, drept care trebuie să fie unul efectiv, iar nu iluzoriu. Or, a considera că se poate adresa instanţei numai dacă va fi sancţionată de intimată, reprezintă o încălcare a dreptului anterior menţionat, în condiţiile în care intimata Agenţia Naţională de Integritate solicită sancţionarea sa.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat şi cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta -reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Obiectul prezentei judecăţi îl constituie cererea reclamantei de a se constata inexistenţa dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a-i aplica reclamantei sancţiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existenţa unei stări de incompatibilitate, având în vedere că răspunderea sa este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani.

Articolul 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că " Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.."

Deopotrivă, articolul 8 din acelaşi act normativ, ce reglementează obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, prevede că:

"1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzit de art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cei care se consinderă vătămaţi într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumikte operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. …".

Ori, astfel cum în mod corect şi instanţa de fond a reţinut, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat să se constate inexistenţa dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a-i aplica sancţiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară a pentru faptele care au determinat existenţa unei stări de incompatibilitate, având în vedere faptul că răspunderea reclamantei este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani, fără ca aceasta să invoce şi să demonstreze dreptul ce i-a fost vătămat "printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri", motiv pentru care demersul recurentei – reclamante este inadmisibil.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că nicăieri în cuprinsul acţiunii formulate de recurenta – reclamantă nu se face referire la un act administrativ sau la un refuz de soluţionare a unei cereri, în sensul în care legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, deşi recurenta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii contenciosului admninistrativ nr. 554/2004, raportat la art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, solicitarea de a se constata inexistenţa dreptului intimatelor -pârâte de a solicita, respectiv de a-i aplica recurentei – reclamante sancţiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existenţa unei stări de incompatibilitate, în lipsa unui act administrativ " emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", în " eventualitatea" emiterii unui act admininistrativ, este inadmisibilă, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Înalta Curte constată că invocarea unor dispoziţii legale privind încetarea stării de incompatibilitate şi a intervenirii prescripţiei răspunderii administrative nu poate suplini obligaţia legală a celui care a introdus acţiunea de a se conforma dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv de a ataca un act administrativ vătămător sau un refuz de rezolvare a unei cereri.

Aşadar, instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este legală, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative incidente raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, având în vedere că recurenta – reclamantă nu a invocat vătămarea într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, ci doar să se constate " inexistenţa dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a-i aplica sancţiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară", Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecăţii, interpretând judicios dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, dar şi dispoziţiile art. 25 alin. (5) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, contrar susţinerilor recurentei – reclamante.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul promovat de reclamanta A., hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs invocat de recurentă şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 166 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.