EU-funded infrastructure project: Appeal dismissed, upholding partial reduction of financial correction for irregularities

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene – Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare – Autoritatea de Management POS Mediu, a solicitat:

(i) în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 30537 din data de 14.04.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către S.C. A. S.A. Baia Mare, admiterea în tot a plângerii prealabile şi, pe cale de consecinţă, anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare cu nr. de înregistrare x din data de 04.02.2016;

(ii) în subsidiar, anularea în parte a Deciziei nr. 30537 din data de 14.04.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către S.C. A. S.A. Baia Mare, admiterea în parte a plângerii prealabile şi, pe cale de consecinţă, individualizarea sancţiunii aplicate prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare cu nr. de înregistrare x din data de 04.02.2016, în sensul diminuării acesteia la cel mult 5% din valoarea contractului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 398 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice;

(ii) a anulat parţial decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 30537/14.04.2016, respectiv nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.02.2016, emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu în sensul că a redus corecţia financiară de la 10% la 5%.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 398 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul critică soluţia instanţei de fond de reducere a corecţiei financiare de la 10% la 5%, apreciind că se află în contradicţie cu considerentele pentru care au fost respinse motivele de nelegalitate referitoare la neregula reţinută conform notei de constatare a neregulilor.

Arată recurentul-pârât că, din prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că neregula produce efecte şi în situaţia în care există un risc/o potenţialitate de prejudiciere a bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale aferente, iar nu doar în ipoteza în care un astfel de prejudiciu s-a produs efectiv. În acest sens, prima instanţă nu a ţinut cont de jurisprudenţa Înaltei Curţi, astfel cum rezultă din deciziile nr. 3764/2012 şi nr. 1353/2014.

Mai susţine recurentul-pârât că, din conţinutul pct. 9 al notei de constatare a neregulilor, rezultă că autoritatea de control a aplicat principiul proporţionalităţii, reducând corecţia financiară de la maximul de 25% la 10%, astfel că, deşi instanţa de fond a constatat în mod corect că neregula există, totuşi a apreciat greşit că se impune o reducere suplimentară a corecţiei financiare.

În opinia recurentului, prima instanţă a reţinut în mod greşit şi aspectele factuale referitoare la demolarea vechii staţii de epurare, prezentând o serie de considerente contradictorii. Atât expertiza tehnică realizată în cauză, cât şi proba testimonială au confirmat că staţia de epurare veche fusese demolată cu mult timp înainte de punerea în funcţiune a noii staţii de epurare. Împrejurarea că reclamanta a obţinut autorizaţie de demolare a vechii staţii de epurare şi autorizaţie de construire a noii staţii este lipsită de relevanţă, câtă vreme demolarea vechii staţii de epurare s-a realizat cu încălcarea regulilor stabilite prin documentaţia de atribuire, care prevedeau că planificarea şi executarea lucrărilor trebuia făcută astfel încât pe toată durata de execuţie a lucrărilor să se asigure funcţionarea staţiei de epurare la parametrii iniţiali.

Arată recurentul-pârât că primul martor audiat în cauză a confirmat că documentaţia de atribuire a fost elaborată în luna februarie 2013, când vechea staţie de epurare era funcţională în proporţie de 48%, neputând fi acceptată ideea că staţia s-a deteriorat într-o perioadă atât scurtă de timp, respectiv până la momentul încheierii contractului de achiziţie cu ofertantul câştigător, în luna august a aceluiaşi an. Nu poate fi reţinută nici o acurateţe sporită a depoziţiei martorului cu privire la modalitatea de prezentare a ofertei depuse de asocierea câştigătoare, dată fiind depunerea depoziţiei la peste patru ani distanţă.

Mai arată recurentul-pârât că depoziţia celui de-al doilea martor, în care s-a arătat că beneficiarul împreună cu firma de consultanţă şi constructorul au hotărât să demoleze vechea staţie de epurare, este lipsită de relevanţă, câtă vreme fiecare dintre aceşti participanţi la procedură cunoştea condiţiile impuse de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire, iar primul martor, de profesie inginer instalaţii, a arătat că, în opinia sa, era necesară o perioadă de maxim patru zile în care să fie efectuată trecerea de la vechea staţie de epurare la noua staţie de epurare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 212/2020, recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (care, anterior, a purtat şi titulatura de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) şi-a schimbat denumirea, în prezent figurând ca Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, sens în care instanţa de recurs a dispus rectificarea citativului şi citarea ministerului recurent sub noua denumire.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât a invocat o pretinsă contradicţie între considerentele sentinţei atacate, în ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la prejudiciul produs prin neregula constatată prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.02.2016, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, pe care recurentul le consideră incidente atât în cazul unui prejudiciu efectiv, cât şi în cazul unui prejudiciu potenţial.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normei legale amintite, precum şi a principiilor consacrate în jurisprudenţa CJUE invocată în cuprinsul sentinţei, reţinând că neregula este relevată când acţiunea sau inacţiunea beneficiarului prejudiciază sau poate prejudicia bugetul Uniunii şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. În continuarea acestui raţionament juridic, instanţa de fond a constatat că în speţă se confirmă existenţa neregulii, care nu poate rămâne nesancţionată, însă a apreciat că lipsa unui impact financiar precis constituie un argument în sprijinul aplicării unei corecţii financiare reduse.

Prin urmare, instanţa de fond nu a derogat de la regula existenţei şi sancţionării financiare a neregulii chiar şi în cazul unui prejudiciu potenţial, dar a valorificat această împrejurare ca motiv de admitere a cererii subsidiare de reducere a cuantumului corecţiei aplicate, cu aplicarea principiului proporţionalităţii. Respingerea motivelor de nelegalitate formulate de intimata-reclamantă cu privire la cererea principală, prin care se urmărea anularea în tot a actelor administrative contestate, nu se află în contradicţie cu soluţia de reducere a corecţiei financiare aplicate de autoritatea de control, câtă vreme niciunul dintre considerentele primei instanţe nu susţine inexistenţa neregulii ca urmare a producerii doar a unui prejudiciu potenţial, ci are în vedere lipsa impactului financiar doar din perspectiva proporţionalităţii corecţiei.

Înalta Curte constată, astfel, că recurentul-pârât face o confuzie între condiţiile necesare existenţei unei nereguli, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi caracterul proporţional şi adecvat al corecţiei financiare, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ. Potrivit acestui din urmă text de lege, caracterul adecvat şi proporţional al măsurilor dispuse trebuie să ţină seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, criterii care, fiind examinate de instanţa de fond, au condus judecătorul cauzei spre concluzia unui cuantum excesiv al corecţiei aplicate prin nota de constatare a neregulilor.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului-pârât referitoare la aplicarea principiului proporţionalităţii prin însăşi nota de constatare a neregulilor, în sensul reducerii corecţiei de la 25% la 10%. Operaţiunea realizată de autoritatea pârâtă la emiterea actului administrativ nu împiedică instanţa de contencios administrativ, sesizată cu o cerere de către reclamanta care susţine lipsa de proporţionalitate a cuantumului corecţiei, să efectueze propria analiză asupra modului de aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 şi să reaprecieze cuantumul corecţiei, în raport de criteriile legale şi de circumstanţele speţei.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât referitoare la concluziile expertizei tehnice şi la depoziţiile martorilor, Înalta Curte constată că aceste critici privesc modalitatea de interpretare şi apreciere de către instanţa de fond a probelor administrate în cauză, neputând face obiectul recursului, întrucât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Într-adevăr, prima instanţă a avut în vedere, în soluţia de reducere a corecţiei financiare, o serie de aspecte referitoare la circumstanţele producerii neregulii, în acord cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011. Însă ceea ce recurentul-pârât solicită instanţei de control judiciar este să reaprecieze valoarea probatorie a dovezilor administrate, contrar dispoziţiilor art. 483 şi art. 488 C. proc. civ. care permit casarea hotărârilor de fond doar pentru motive de nelegalitate, iar nu pentru motive de netemeinicie.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei civile nr. 398 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.