Rejection of unconstitutionality exception for lack of relevance to the outcome in local police job competition annulment dispute

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ în data de 22.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Poliţia Locală a Municipiului Bacău, solicitând instanţei să dispună anularea concursului desfăşurat în luna aprilie 2017 pentru ocuparea funcţiei de referent principal clasa III.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 454 din data de 26.07.2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Poliţia Locală a Municipiului Bacău şi excepţia lipsei de interes invocată de intervenienta forţată B., precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală a Municipiului Bacău.

3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de fond

Împotriva sentinţei civile nr. 454 din data de 26.07.2019 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi anulării concursului desfăşurat în luna aprilie 2017 pentru ocuparea funcţiei publice de poliţist local clasa a III-a grad profesional principal şi repetarea acestuia.

4. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea de recurs, reclamantul A. a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 76/2012.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, recurentul-reclamant A. a invocat lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 76/2012, apreciind că încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 şi art. 21 din Constituţia României.

În opinia recurentului-reclamant, prevederile legale a căror neconstituţionalitate o invocă dau posibilitatea aplicării lor în mod diferit şi discriminatoriu, întrucât recursul este o cale de atac devolutivă sau nedevolutivă după cum este exercitat în temeiul art. 304 indice 1 din vechiul C. proc. civ. sau în temeiul art. 488 din Noul C. proc. civ., acestea din urmă permiţând cercetarea recursului doar sub aspectul motivelor de nelegalitate a hotărârii, nu şi de netemeinicie, prin raportare la prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2012. Or, prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu fac nicio distincţie în acest sens.

5. Încheierea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., prin mandatar C., privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 7 din Legea nr. 76/2012.

4. Calea de atac exercitată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României

Împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar C., solicitând casarea încheierii recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit paragrafului 1 din Decizia nr. 878/30.06.2011 a Curţii Constituţionale a României, instanţele de judecată în faţa cărora se ridică o excepţie de neconstituţionalitate nu au competenţa să examineze textul sub aspect constituţional sau să adauge o altă condiţie la cele prevăzute de lege, ci doar să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1992.

A mai făcut trimitere şi la paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 465/2014, potrivit căruia, pentru a verifica dacă excepţia de neconstituţionalitate are relevanţă în cauza dedusă judecăţii, trebuie avut în vedere atât textul criticat, cât şi necesitatea invocării excepţiei în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ. Trebuie verificat aşadar interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate mai ales din prisma efectelor pe care le-ar avea o eventuală constatare a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

A susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate formulată în faţa instanţei de recurs cuprindea toate elementele necesare efectuării controlului de constituţionalitate şi îndeplinea condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Totodată, a invocat Decizia nr. 1383/2010 a Curţii Constituţionale a României prin care s-a statuat că "instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu analizează constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, adică nu examinează conformitatea acestora cu prevederi sau principii din Legea fundamentală, ci doar constată dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situaţie în care sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată este obligatorie".

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Poliţia Locală a Municipiului Bacău şi intimata-intervenientă B. nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în calea de atac şi de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează recursul), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (…) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Sesizarea instanţei de contencios constituţional se dispune în condiţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- legea, ordonanţa sau dispoziţia normativă are legătură cu soluţionarea cauzei;

- excepţia a fost ridicată de una din părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror;

- dispoziţiile criticate ca neconstituţionale nu au fost deja declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În prezenta cauză, se constată că sunt întrunite condiţiile anterior expuse, cu excepţia condiţiei privind legătura textelor de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei. Legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză. Revine părţii care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale obligaţia să prezinte argumente în sprijinul legăturii dintre textele legale contestate şi soluţionarea cauzei, respectiv să justifice necesitatea intervenirii forului constituţional în vederea examinării conformităţii textelor de lege contestate cu dispoziţiile constituţionale.

Or, în cauza de faţă, recurentul-reclamant nu a expus legătura dintre prevederile legale pretins neconstituţionale şi soluţia ce se va pronunţa în cauză, respectiv nu a specificat în clar în ce manieră excepţia de neconstituţionalitate (în ipoteza în care ar fi admisă) ar putea influenţa soluţia pronunţată în recurs.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată de către reclamant a vizat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 76/2012 şi a fost ridicată în cadrul recursului declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 454 din data de 26.07.2019, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea sa de chemare în judecată privind anularea concursului desfăşurat în luna aprilie 2017 pentru ocuparea funcţiei de referent principal clasa III.

Înalta Curte observă că textele de lege apreciate a fi neconstituţionale reglementează calea de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de prima instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal, respectiv recursul. Recurentul nu a arătat că ar fi formulat critici la adresa sentinţei susceptibile a fi înlăturate pe motiv că nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi decizia nr. 783 din data de 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău asupra recursului declarat de reclamant arată că această cale de atac a fost soluţionată pe fond, fără să se opună recurentului-reclamant vreun fine de neprimire a criticilor formulate. Ca atare, nu este dovedită legătura cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

În ceea ce priveşte criticile prin care recurentul-reclamant susţine depăşirea limitelor învestirii instanţei de recurs, în sensul că aceasta şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României pe aspecte ce ţin de analiza pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate şi nu de condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, deşi argumentele recurentului-reclamant sunt întemeiate, acestea nu constituie un motiv suficient care să conducă la reformarea încheierii recurate, în contextul în care excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile cumulative de admisibilitate, astfel cum s-a arătat anterior.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.