Tax authority's appeal dismissed; suspension of execution for public procurement debt recovery upheld

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.08.2020, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice– Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Dispoziţiei obligatorii nr. x/29.07.2020 emisă de către pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 112 din data de 10.09.2020, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi a dispus suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. x/29.07.2020 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, până la soluţionarea fondului având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 112 din data de 10.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a antamat fondul cauzei, deşi era învestită doar cu soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiţia cazului bine justificat şi condiţia pagubei iminente.

În ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa de fond nu a motivat în niciun fel în ce constă interesul reclamantei de a solicita suspendarea executării, ci şi-a întemeiat soluţia doar pe o preîntâmpinare a unor eventuale efecte de natură să pună în primejdie aspecte importante ale unor factori de conducere şi să conducă la destabilizarea activităţii, fără a face o analiză efectivă a acestei condiţii.

Recurenta-pârâtă a arătat că suspendarea executării unor acte administrative constituie o situaţie de excepţie care intervine în limitele şi condiţiile expres prevăzute de lege şi face trimitere în acest sens la considerentele deciziilor nr. 2447/11.05.2017 şi nr. 6183/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi la decizia nr. 257/2006 pronunţată de Curtea Constituţională a României.

Referitor la cea de-a două condiţie, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de fond s-a limitat la invocarea unui eventual prejudiciu de ordin material pe care l-ar suferi reclamanta, fără a dezvolta această afirmaţie şi fără a pune în discuţie dovezi sau argumente coerente care să facă dovada unei pagube iminente, ce nu poate fi reparată. Or, iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită chiar de către persoana lezată, nefiind suficiente simplele afirmaţii făcute de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În concluzie, consideră că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări vădite de fapt sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat.

3. Apărările formulate de intimată

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata- reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. x/29.07.2020 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, până la soluţionarea fondului având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă constatând în mod corect că posibila depăşire a competenţelor organelor de control la momentul constatării neregulilor, prin stabilirea prejudiciilor plecând de la premisa nulităţii unor contracte de achiziţie publică, fără ca această sancţiune să fi fost constată de către o instanţă de judecată; constatarea nelegalităţii decontării operaţiunilor derulate de către reclamantă pe motiv că acestea au avut la bază un aviz al organului central pe care organele de control l-au apreciat ca fiind nelegal, în lipsa unei statuări a unei instanţe de judecată cu privire la acest aspect; neaudierea persoanelor identificate ca fiind culpabile în cuprinsul dispoziţiei obligatorii, faţă de care s-au luat măsurile de recuperare a debitelor, precum şi faptul că aceeaşi perioadă supusă verificării a făcut obiectul controlului financiar efectuat de către Curtea de Conturi care nu a identificat nereguli, constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora instanţa de fond ar fi antamat fondul cauzei.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului adminstrativ poate fi distinsă doar în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului. Or, instanţa de fond nu a depăşit limitele învestirii sale, ci s-a rezumat la a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, astfel cum sunt reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, instanţa de recurs observă că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin măsurile obligatorii dispuse de către organele de control şi prin raportare la cuantumul ridicat al sumelor de recuperat şi la calitatea persoanelor faţă de care ar urma să fie exercitate măsurile de regres, se conturează posibilitatea peturbării funcţionării unui serviciu public, iar scopului formulării unei cereri de suspendare îl constituie şi prevenirea pagubei iminente, nu doar constatarea existenţei ei.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât sentinţa atacată este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Galaţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice –Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 112 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.