Clawback tax on diagnostic contrast substances and transparency of notification under Emergency Ordinance No. 77/2011

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 august 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

- în principal, anularea actelor administrative reprezentate de (i) adresele CNAS nr. x/20.02.2017, comunicată la 24.02.2017 şi nr. MB/1710/05.04.2017, comunicată la 11.04.2017, constituind răspunsul la contestaţia (plângerea prealabilă) formulată de reclamantă împotriva datelor CNAS şi (ii) adresa CNAS nr. x/30.01.2017 referitoare la valoarea procentului "p" şi pretinsa valoare a consumului centralizat de medicamente atribuit A. în scopul determinării contribuţiei de clawback pentru Trimestrul IV 2016, comunicată via e-mail la 30.01.2017 de pe adresa x@x.ro;

- în subsidiar, anularea parţială a datelor CNAS în privinţa valorii medicamentelor eronat sau netemeinic inclusă în cuantumul pretinsului consum de medicamente notificat reclamantei de pârâta CNAS în cuprinsul datelor CNAS contestate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 20 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că prima instanţă a făcut o greşită aplicare în speţă a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, care obligă la respectarea principiului transparenţei, certitudinii şi predictibilităţii fiscale, precum şi a dreptului la apărare.

În opinia recurentei-reclamante, considerentele instanţei de fond, prin care s-a reţinut că procentul "p" a fost stabilit printr-un alt act administrativ şi că motivele de nelegalitate expuse de reclamantă pun în discuţie însăşi norma legală nu răspund, în realitate, criticilor formulate de reclamantă. De asemenea, instanţa nu analizează în vreun fel validitatea datelor CNAS sub aspectul datelor şi informaţiilor primare colectate de CJAS de la utilizatorii finali, rezumându-se să menţioneze că CJAS validează consumul raportat în timp ce farmaciile şi spitalele raportoare îşi "asumă potrivit legii raportările efectuate". Datele CNAS nu sunt supuse unui control judiciar de legalitate şi temeinicie din perspectiva drepturilor legitime ale contribuabilului, instanţa fondului limitându-se a aprecia că pârâta ar fi respectat procedura de emitere prevăzută în legislaţia incidenţă.

Susţine recurenta că niciunul dintre actele normative ce reglementează regimul taxei clawback, respectiv O.U.G. nr. 77/2011 sau Ordinele nr. 50/2017 şi nr. 1518/890/2011, emise de CNAS, nu prevăd vreo restrângere explicită a principiilor certitudinii şi predictibilităţii fiscale. Raportările spitalelor, realizate conform anexei la Ordinul comun nr. 1518/890/2011, precum şi raportările şi documentele suport comunicate CJAS de către farmacii cuprind acele date şi informaţii primare care trebuie să fie accesibile contribuabilului şi instanţei de judecată, pentru a putea verifica şi urmări sarcina fiscală emisă prin actul de impunere. Drept urmare, nu prezintă relevanţă împrejurarea că datele CNAS au fost emise în temeiul procedurii edictate în baza legislaţiei secundare emise de CNAS, care nu ar fi fost contestată şi anulată, câtă vreme nu această legislaţie afectează principiile edictate de art. 3 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal ori dreptului ta apărare a contribuabilului, ci maniera netransparentă în care CNAS a procedat la emiterea actului administrativ contestat şi a refuzat ulterior să pună la dispoziţia contribuabilului şi instanţei de judecată datele si informaţiile care au stat la baza acestui act. Astfel cum s-a arătat în faţa instanţei de fond, reclamanta nu a contestat legalitatea şi oportunitatea sistemului de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, ci maniera în care CNAS aplică prevederile normative incidente.

Arată recurenta-reclamantă că niciuna dintre datele şi informaţiile primare sau secundare, colectate de CNAS şi casele judeţene de asigurări de sănătate prin intermediul sistemului de raportare reglementat prin O.U.G. nr. 77/2011, nu a fost furnizată contribuabilului de către CNAS, odată cu notificarea ori răspunsul la plângerea prealabilă sau în dosarul instanţei de fond. Astfel, societatea nu a avut posibilitatea de a verifica elementele sarcinii fiscale determinate în baza actului administrativ contestat, iar prima instanţă a apreciat în mod nelegal că aceste date nu sunt necesare în controlul judiciar al actului.

Se mai susţine că refuzul CNAS de a furniza contribuabilului informaţii relevante cu privire la sarcina fiscală impusă prin notificarea CNAS, dublat de inexistenţa oricărei alte măsuri normative sau administrative care să permită reclamantei să verifice independent elementele componente ale acestei sarcini, reprezintă nu numai o încălcare a principiul certitudinii si predictbilităţii fiscale, impus autorităţii de art. 3 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, dar si a dreptului legitim la apărare aparţinînd contribuabilului, întrucât, în absenţa furnizării unor date şi informaţii primare şi secundare care au stat la baza emiterii datelor CNAS, contribuabilul nu poate face apărări efective.

Mai arată recurenta-reclamantă că toate considerentele şi citările instanţei de fond din deciziile Curţii Constituţionale sunt neconcludente şi lipsite de relevanţă, întrucât privesc structura valorii consumului de medicamente notificat DAPP conform O.U.G. nr. 77/2011 (în sensul de preţ de vânzare ce conţine şi adaosuri comerciale de distribuţie şi farmacie, respectiv distincţia între consum şi valoarea consumului), întrucât reclamanta nu a contestat niciunul dintre aspectele privind componentele taxei clawback reglementate prin O.U.G. nr. 77/2011, ci doar includerea eronată în consum a unor medicamente nesupuse acestei taxe şi lipsa furnizării de către CNAS a unor date şi informaţii ce ar fi permis contribuabilului, instanţei sau unui terţ evaluator să verifice întinderea şi temeinicia sarcinii fiscale.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-reclamantă susţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce priveşte includerea în datele CNAS şi, în consecinţă, în obligaţia de plată a taxei, a valorii substanţelor de contrast utilizate exclusiv pentru diagnostic.

Afirmă recurenta că instanţa de fond a reţinut că aceste substanţe de contrast sunt medicamente în sensul art. 699 din Legea nr. 95/2006 (aspect pe care societatea reclamantă nu l-a contestat) şi că investigaţiile cu substanţă de contrast din serviciile de radiologie şi imagistică sunt decontate din FNUASS, concluzionând că sensul noţiunii de medicament utilizat în "tratamentul" ambulatoriu sau spitalicesc, reglementată prin art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 nu ar fi unul restrictiv şi, ca urmare, aceste medicamente ar fi supuse taxei clawback şi corect incluse în datele CNAS. Or, această interpretare este contrară textului de lege antereferit, din care rezultă că medicamentele utilizate exclusiv pentru diagnosticarea unor afecţiuni nu sunt supuse taxei clawback întrucât nu sunt incluse în programele naţionale de sănătate, nu sunt folosite în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc, respectiv nu sunt utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă. Domeniul de aplicare al taxei clawback nu poate fi extins pe baza unor alegaţii de genul aceleia că diagnosticarea este o premisă a tratamentului, câtă vreme criteriile legale relevante pentru stabilirea sferei de aplicare a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia, conform voinţei legiuitorului, sunt cele enumerate cu claritate în textul art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, orice alte criterii suplimentare adăugând nepermis la lege.

Subliniază recurenta-reclamantă că, în raport de dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. b) şi c), art. 238 alin. (3) şi art. 347 lit. e) din Legea nr. 95/2006, noţiunile de "tratament" şi "diagnosticare" sunt distincte şi delimitate în legislaţia specifică, iar în privinţa taxei clawback legiuitorul s-a referit exclusiv la noţiunea de "tratament" al pacienţilor în ambulatoriu sau în cadrul spitalelor/centrelor de dializă, fără a cuprinde şi diagnosticarea pacienţilor.

În fine, recurenta-reclamantă învederează că sentinţa recurată nu cuprinde considerente concludente referitoare la respingerea motivului de nelegalitate privind includerea în valorile de consum notificate prin datele CNAS a contravalorii unor medicamente vândute anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011. În conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, pentru toate medicamentele vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ CNAS trebuia să stabilească contribuţia trimestrială conform art. 3631 din Legea nr. 95/2006 (introdus prin O.U.G. nr. 104/2009). În speţă, documentaţia şi legislaţia secundară invocate de CNAS atestă lipsa unor mecanisme specifice pentru evidenţa datei la care a fost comercializat fiecare medicament, pentru segregarea volumelor de medicamente comercializate înainte de 01.10.2011 de cele comercializate după această dată.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că a indicat acele produse incluse în datele CNAS care nu au fost comercializate pe perioada de aplicare a O.U.G. nr. 77/2011, de exemplu Nimotop 10 mg/50 ml, însă nu i se poate impune legitim să dovedească un fapt negativ (necomercializarea), respectiv să ateste, în absenţa datelor sau informaţiilor primare, care sunt acele medicamente comercializate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 însă eliberate de utilizatori finali după această dată, respectiv în trimestrul relevant.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă CNAS a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea se subsumează următoarelor motive:

(i) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate referitor la comunicarea datelor necesare calculării contribuţiei trimestriale aferente trimestrului IV 2016 cu încălcarea principiilor transparenţei, certitudinii şi predictibilităţii fiscale, precum şi a dreptului la apărare al contribuabilului;

(ii) greşita confirmare, de către prima instanţă, a legalităţii modului de stabilire de intimata CNAS a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin includerea unor medicamente – substanţe de contrast utilizate în serviciile de radiologie şi imagistică, care nu fac obiectul taxei;

(iii) greşita respingere a motivului de nelegalitate privind includerea în valorile de consum notificate a contravalorii unor medicamente vândute anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează încălcarea principiilor transparenţei, certitudinii şi predictibilităţii fiscale, precum şi a dreptului la apărare al contribuabilului.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut o pretinsă imposibilitate de verificare a datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, ca urmare a necomunicării (odată cu notificarea ori în procedura contestaţiei administrative sau în faţa instanţei de fond) şi a datelor primare şi secundare în baza cărora s-a emis actul; consideră reclamanta că, în lipsa comunicării acestor date, nu beneficiază de nicio posibilitate de a controla corectitudinea informaţiilor primite de la CNAS în vederea calculării contribuţiei clawback.

Din cuprinsul Notificării nr. x/30.01.2017 Înalta Curte reţine că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamantei elementele obligatorii prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV 2016 şi consumul centralizat de medicamente corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate decontat de bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Astfel, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 stabilesc cuprinsul notificării emise de CNAS, respectiv "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7), iar "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)." (art. 3 alin. (3).

Totodată, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui CNAS nr. 1058/2015 (în vigoare începând cu trimestrul IV 2015) prin care a fost aprobat formularul de raportare a consumului de medicamente, mecanismul reglementat este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei astfel cum au fost comunicate CNAS.

Ca atare, conţinutul notificării fiind cel stabilit prin normele juridice incidente anterior citate, nu se poate susţine că actul este afectat de viciul nemotivării ori motivării insuficiente, în condiţiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte şi să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează contribuţia trimestrială.

În acest context, Înalta Curte constată, la fel ca prima instanţă, că argumentele recurentei-reclamante se circumscriu unor critici de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă, certitudine şi predictibilitate fiscală a legii şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului contestat, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea CNAS respectă întrutotul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Deşi susţine că ceea ce critică este maniera de aplicare de către CNAS a prevederilor legale incidente, este evident că recurenta-reclamantă contestă însuşi sistemul de raportare stabilit de legiuitor, care nu obligă intimata-pârâtă să-i pună la dispoziţie informaţiile şi datele pe care recurenta le consideră relevante pentru verificarea corectitudinii impunerii. Câtă vreme legea nu dispune ca intimata CNAS să comunice alte date decât valoarea procentului "p" pentru trimestrul în discuţie şi valoarea consumului centralizat de medicamente, nu se poate susţine că actul administrativ atacat este afectat de o cauză de nelegalitate, iar nemulţumirile recurentei-reclamante pot face doar obiectul unui eventual control de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti indicate de recurenta-reclamantă (trei sentinţe ale Curţii de Apel Bucureşti şi o decizie a Înaltei Curţi), care, în opinia acesteia, susţin motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificărilor emise de CNAS, Înalta Curte observă că acestea nu conturează o orientare jurisprudenţială unitară în sensul indicat de recurentă. În răspuns la acest argument, Înalta Curte face trimitere la deciziile nr. 3811/2017, 3415/2019, 2349/2019, 423/2020 şi 4067/2020, care cuprind considerente similare celei din prezenta decizie, în privinţa caracterului motivat al notificărilor emise de CNAS, în acord cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, nu trebuie omis şi că fiecare dintre hotărârile indicate de recurenta-reclamantă a analizat legalitatea altor notificări emise de CNAS decât cea din prezenta cauză, raportat la alt cadru legislativ (în condiţiile în care legislaţia incidentă taxei clawback a suferit multiple modificări de la adoptarea O.U.G. nr. 77/2011), astfel încât, deşi s-a invocat existenţa unei similarităţi la nivelul conţinutului notificărilor, instanţa din prezenta cauză nu poate recurge la o analiză comparativă a acestora, pentru a concluziona în sensul dorit de recurentă. Înalta Curte, ca şi instanţa de fond, analizează legalitatea notificării contestate în raport de legislaţia incidentă la data emiterii actului, iar pentru argumentele anterior expuse, este întemeiată concluzia respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 de către autoritatea emitentă.

II.2. Nefondate sunt şi criticile referitoare la greşita includere în baza de calcul a contribuţiei trimestriale a unor medicamente care nu fac obiectul taxei.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia trimestrială se plăteşte "(..) pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, (…).".

Din analiza textului legal menţionat, se reţine că în sfera contribuţiei se încadrează medicamentele din cele patru categorii anume determinate de text, suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Potrivit art. 669 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (forma în vigoare în trimestrul IV 2016), defineşte la pct. 1 medicamentul ca fiind "a) orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau b) orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical".

Totodată, potrivit art. 237 din Legea nr. 95/2006: "(1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt: a) serviciile medicale de urgenţă altele decât cele finanţate direct de Ministerul Sănătăţii; b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecţiunii: anamneză, examen clinic, examene de investigaţii paraclinice; c) tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare; d) prescrierea tratamentului necesar ameliorării sau vindecării, inclusiv indicaţiile privind regimul de viaţă şi muncă, precum şi cel igieno-dietetic. (…) (3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru şi normele sale de aplicare.".

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că prin medicament se înţelege inclusiv substanţa folosită pentru stabilirea unui diagnostic medical, nu doar substanţele folosite la tratamentul bolnavului. În acest sens sunt chiar dispoziţiile art. 699 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 95/2006, anterior citate, care definesc noţiunera de medicament inclusiv prin raportare la substanţele utilizate în diagnosticarea afecţiunilor medicale.

Cât priveşte sensul noţiunii de medicament folosit/utilizat în "tratamentul" ambulatoriu sau spitalicesc, prevăzut de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-reclamantă a susţinut că acesta este unul restrictiv, dat de delimitarea strictă a activităţilor specifice de tratament, respectiv de diagnostic, conform normelor din Legea nr. 95/2006. Înalta Curte constată că acest argument este nefondat, având în vedere că intenţia legiuitorului, astfel cum este relevată în preambulul la O.U.G. nr. 77/2011, a fost aceea de a asigura populaţiei acces neîntrerupt la medicamentele acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi în unităţile sanitare cu paturi.

Or, accesul la medicamente implică tot ceea ce este necesar în scopul tratamentului, iar primul pas în tratarea afecţiunii îl reprezintă însăşi diagnosticarea. Ca atare, nu poate fi acceptată ideea decontării din FNUASS şi plăţii contribuţiei trimestriale doar pentru medicamentele necesare tratamentului, fără a se aplica acelaşi regim şi medicamentelor/substanţelor necesare fazei de diagnosticare, care reprezintă o premisă a tratamentului. Chiar dacă cele două activităţi diferă din punct de vedere al serviciilor medicale prestate, din perspectiva decontării din FNUASS legiuitorul nu a făcut vreo deosebire, esenţială fiind asigurarea accesului populaţiei la medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate.

Este de reţinut şi că dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, anterior citate, prevăd că se decontează din FNUASS inclusiv serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecţiunii: anamneză, examen clinic, examene de investigaţii paraclinice. Prin urmare, medicamentele contestate de reclamantă sunt incluse în sfera contribuţiei litigioase, fiind suportate din FNUASS, iar asiguraţii beneficiază de acestea în cadrul serviciilor medicale curative de genul examenelor de investigaţii. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, respectivele medicamente se identifică în extrasele din sistemul informatic prezentate de pârâta CNAS cu titlu de date raportate şi validate în Sistemul Informatic Unic Integrat, ca efect al înregistrării consumului în sistemul de decontare.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilind că în sfera medicamentelor pentru care se plăteşte contribuţia trimestrială se includ şi medicamentele Gadovist (Gadobutrolum), Magnevist (Acidum Gadopenteticum), Primovist (Acidum Gadoxeticum), Ultravist (Iopromidum), care sunt substanţe de contrast folosite în scop de diagnostic.

II.3. Înalta Curte va reţine caracterul nefondat şi în privinţa criticilor vizând includerea în valorile de consum notificate a contravalorii unor medicamente vândute anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011

Recurenta-reclamantă a susţinut că argumentaţia primei instanţe nu este concludentă şi a reiterat propriile alegaţii referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora pentru toate medicamentele vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ CNAS stabileşte contribuţia trimestrială conform art. 3631 din Legea nr. 95/2006. A mai susţinut că legislaţia primară şi secundară nu prevede mecanisme specifice pentru evidenţa datei la care a fost comercializat fiecare medicament, respectiv pentru a se face diferenţa între medicamentele vândute anterior sau după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Este de observat că acest din urmă argument pune în discuţie însăşi modalitatea de legiferare, fiind sesizate pretinse omisiuni de reglementare, care nu pot face obiectul examinării de către instanţa de contencios administrativ, a cărei învestire se circumscrie analizei de legalitate a actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de fond a expus considerente suficiente şi concludente cu privire la această chestiune litigioasă, răspunzând motivelor şi apărărilor reclamantei, pe care aceasta nu le-a contestat, concret şi punctual, în cadrul motivelor de recurs.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia se calculează şi se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011. Aşadar, valoarea consumului centralizat de medicamente, suportat de FNUASS şi transmis CNAS în trimestrul de referinţă, reprezintă criteriul pe baza cărui se calculează şi se plăteşte contribuţia trimestrială, iar potrivit actelor de la dosar, pentru medicamentele pentru care reclamanta datorează contribuţia, conform listei depuse la CNAS, s-a înregistrat consum în trimestrul IV 2016.

Este de observat şi că reclamanta nu a indicat decât un singur medicament pretins a se încadra în prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi anume Nimotop 10 mg/50 ml (Nimodipinum). Acestui argument instanţa de fond i-a răspuns arătând că s-a produs o eroare la selectarea codului CIM, însă valoarea de 91,08 RON este aferentă consumului înregistrat pentru medicamentul cu DCI Nimodipinum, CIM W57954003, pentru care deţine autorizaţie de punere pe piaţă A., conform listei actualizate pentru care se datorează contribuţia trimestrială aferentă trimestrului IV 2016, depuse de reclamantă (unde medicamentul figurează la poziţia 28). Totodată, la dosar s-a depus şi o factură de vânzare a acestui medicament de către distribuitorul B. S.R.L., datând din 26.06.2014 (factura de achiziţie nr. x/26.06.2014), deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Or, câtă vreme medicamentul respectiv este inclus în lista depusă de reclamantă, a fost vândut după 2011, s-a înregistrat consum în trimestrul de referinţă şi contravaloarea sa a fost suportată din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, Înalta Curte consideră că sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.