Invalid suspension of civil proceedings pending CJEU preliminary ruling where domestic constitutional interpretation rendered the reference unnecessary

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 iunie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti ("AMOFM"), a solicitat anularea Deciziei nr. 632/06.12.2019, prin care s-a dispus recuperarea de la reclamant a unui debit în sumă de 4500 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5312 din 26 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti şi a anulat Decizia nr. 632/06.12.2019.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti

Împotriva sentinţei civile nr. 5312 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 7 ianuarie 2021.

4. Încheierea de suspendare a judecăţii cauzei

Prin încheierea din 24 septembrie 2021, Curtea Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata recursului declarat de pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., până la soluţionarea de către CJUE a cauzelor înregistrate sub nr. x/2021 şi y/2021.

În motivarea măsurii astfel dispuse, curtea a reţinut că, în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020, care au un obiect similar cu prezenta cauză, Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare având ca obiect interpretarea Directivei 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cadrul insolvenţei angajatorului, adresând următoarele întrebări:

- Prevederile art. 1 alin. (1), respectiv art. 2 alin. (1) din Directiva nr. 2008/94 sub aspectul noţiunii autonome de "stare de insolvenţă" se opun unei reglementări naţionale de transpunere a directivei - art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale coroborate cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 - în interpretarea dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 16/2018 potrivit cu care perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei?

- Prevederile art. 3 alin. (2), respectiv art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 2008/94 se opun art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale - în interpretarea dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 16/2018 potrivit cu care - perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă?

- Este conform cu finalitatea socială a Directivei nr. 2008/94 şi cu dispoziţiile art. 12 lit. a) din Directivă o practică administrativă naţională prin care, în temeiul unei decizii a Curţii de Conturi şi în absenţa unei reglementări naţionale specifice de obligare a lucrătorului la restituire, se procedează la recuperarea de la lucrător a sumelor pretins a fi fost achitate pentru perioade care exced cadrului legal sau care au fost solicitate în afara termenului legal de prescripţie?

- În interpretarea noţiunii de "abuz" din art. 12 lit. a) din Directiva nr. 2008/94, reprezintă o justificare obiectivă suficientă acţiunea de a proceda la recuperarea de la lucrător, cu scopul declarat al respectării termenului general de prescripţie, a drepturilor salariale achitate din Fond prin intermediul lichidatorului judiciar?

- Sunt compatibile cu prevederile şi scopul Directivei, o interpretare şi o practică naţională administrativă prin care creanţele salariale ce se solicită a fi restituite de către lucrători sunt asimilate unei creanţe fiscale purtătoare de dobânzi şi de penalităţi de întârziere?

5. Recursul exercitat împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cauzei

Împotriva încheierii din 24 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac şi reluarea judecăţii cauzei.

Recurentul-reclamant susţine că în mod greşit s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în raport de sesizările adresate CJUE în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile în care a învederat instanţei că, la data de 8 iulie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

Aplicarea Directivei 2008/94/CE, care priveşte protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului, la care s-a făcut referire în încheierea de suspendare, trebuie analizată în prezenta cauză din perspectiva deciziei Curţii Constituţionale, de vreme ce, potrivit Regulamentului UE 2015/848, prevederile dreptului UE în materia insolvenţei sunt reglementate exclusiv de legislaţia statului membru, astfel că decizia Curţii Constituţionale este cea care guvernează legislaţia naţională. În acest sens, trebuie avută în vedere şi Hotărârea pronunţată de CJUE la data de 21 decembrie 2021, care recunoaşte caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

Mai arată recurentul-reclamant că, în alte două cauze, în care au avut calitatea de intimate-reclamante două colege de redacţie, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat recursurile, fără a dispune suspendarea, ca în prezenta cauză. Totodată, în măsura în care cele două cauze reunite, aflate pe rolul CJUE, vor fi soluţionate într-un timp îndelungat, va fi afectat dreptul său la judecarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia EDO.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă AMOFM a depus note scrise prin care a învederat că, la data de 16.02.2023, CJUE a soluţionat cauzele înregistrate sub nr. x/2021 şi y/2021, astfel că nu mai subzistă motivul care a condus la suspendarea judecăţii cauzei, sens în care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea dosarului la instanţa de fond, în vederea continuării judecăţii.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile formulate), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară. Fiind în prezenţa unui caz de suspendare facultativă, este necesar ca dezlegarea cererii de chemare în judecată să depindă de răspunsul pe care instanţa europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi, în speţă, de criticile cu care a fost învestită instanţa de recurs.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei ANOFM nr. 632/06.12.2019, prin care pârâta l-a obligat la plata sumei de 4500 RON, reprezentând creanţe salariale ce se suportă din Fondul de garantare a creanţelor salariale în condiţiile Legii nr. 200/2006, motivat de împrejurarea că salariile aferente lunilor iulie şi septembrie 2014 nu se situează în intervalul de referinţă de 3 luni anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, conform art. 15 din Legea nr. 200/2006.

Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat decizia contestată, iar împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta ANOFM. În motivarea căii de atac, ANOFM s-a prevalat de decizia nr. 16/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, a stabilit că:

- perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă;

- perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Înalta Curte reţine că, ulterior pronunţării acestei decizii interpretative, prin decizia nr. 565/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1056 din 10 noiembrie 2020, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea CJUE în cauzele reunite înregistrate sub nr. x/2021 şi y/2021, o astfel de măsură nefiind necesară pentru tranşarea recursului cu care era învestită.

Astfel, chestiunea disputată în speţă, referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 15 din Legea nr. 200/2006, din perspectiva modului de calcul a termenului de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, putea fi dezlegată prin raportare la decizia Curţii Constituţionale, care a invalidat interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acestui text de lege, având în vedere şi considerentele aflate la pct. 71-110 din decizie, care explicitează mecanismul ce implică plata creanţelor salariale din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale şi modul de calcul al termenului de 3 luni pentru care Fondul poate prelua şi plăti aceste creanţe.

Este de observat şi că parte din întrebările adresate CJUE fac trimitere la decizia nr. 16/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care, la data suspendării judecării prezentei cauze, Curtea Constituţională se pronunţase deja cu privire la neconstituţionalitatea interpretării date de instanţa supremă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006, astfel încât efectul interpretativ al acestei decizii nu mai putea fi opus în litigiile pendinte.

Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că, în cuprinsul încheierii de suspendare, Curtea de Apel Bucureşti s-a raportat, în motivarea măsurii suspendării, doar la existenţa sesizării adresate CJUE şi la invocarea similitudinii dintre cauzele în care s-a dispus sesizarea CJUE şi prezenta cauză, fără a prezenta argumente concrete pentru care consideră că litigiul nu poate fi soluţionat în lipsa hotărârii curţii europene, în condiţiile existenţei deciziei nr. 565/2020 a Curţii Constituţionale, depuse la dosar de recurentul-reclamant. După cum s-a arătat anterior, acest caz de suspendare este facultativ, astfel că simpla invocare a sesizării CJUE într-o cauză similară nu este suficientă pentru suspendarea cursului judecăţii, ci trebuie ca tranşarea cauzei să nu fie posibilă fără intervenţia CJUE.

Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte constată că măsura de suspendare a judecării cauzei nu este conformă cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., iar încălcarea regulilor procedurale care permit temporizarea cursului judecăţii nu poate fi îndreptată decât prin desfiinţarea încheierii recurate, cu consecinţa reluării judecării cauzei în faţa instanţei de fond.

Pentru aceste motive, constatând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.